150 de ani de Presă Militară !
La Mulţi Ani, Jurnaliştilor Militari !
Moto:
„Mai bine o oaste de cerbi
si comandirul lor un leu,
decat o oaste de lei
si comandirul lor un cerb”.
In fiecare an, la 23 iulie, Armata României sărbătoreşte Ziua Presei Militare. Acum 150 de ani, la 23 iulie 1859, s-a înfiinţat prima publicaţie militară din România, „Observatorul militar”. Prin tradiţie, în această zi sunt omagiate generaţiile de ziarişti în uniformă care şi-au asumat, de-a lungul anului, misiunea de a fi vocea Oştirii.
Apare saptamanal, in Principatele Unite, in perioada 23 iulie– 3 decembrie 1859. Are ca subtitlu „Diar politicu si scientificu“. Tiparit cu caractere de tranzitie, la Bucuresti, este primul periodic militar romanesc. Gazeta a publicat articole cu caracter istoric, evolutia stiintei si artei militare pe plan national si international, probleme ale instruirii trupelor, informatii militare din tara si strainatate, armament si tehnica de lupta. A militat pentru unirea celor doua armate din Moldova si Tara Romaneasca. Intre 1945 si 1952 apare sub titlul GLASUL ARMATEI, organ pentru cultura si educatie ostaseasca. Pana in octombrie 1946 a avut o aparitie saptamanala sau bisaptamanala, data de la care a devenit cotidian. Intre 1952 si 1990 este continuat de APARAREA PATRIEI publicatie a Ministerului Apararii Nationale, cu aparitie zilnica pana in 1965, dupa care devine saptamanala. Din 1990 pana in anul 1991 apare sub titlul ARMATA POPORULUI pentru ca in perioada 1991–1994 sa devina ARMATA ROMANIEI. Revine la primul titlu, OBSERVATORUL MILITAR, in anul 1994.
Trustul de presă al Ministerului Apărării Naţionale :
http://www.presamil.ro/
„Cititori de ganduri si fauritori de vise, unde trecatoare din valul nestatornic al sufletului romanesc, – nota Octavian Goga, in primul numar al cotidianului – cerem o particica de munca pentru pregatirea marelui praznic.Vrem deci sa semnam credinta pe tot cuprinsul acestui pamant, sa vorbim cu soldatul si cu civilul si sa ne facem de-a lungul satelor si oraselor vestitorii cantecului de biruinta care se urzeste ceas de ceas“. Scopul sau a fost de a intari moralul armatei si al poporului, de a alimenta izvorul sperantei si increderii in triumful cauzei drepte.
Observatorul Militar
Ultimul numar: Nr. 28, 22 – 28 iulie 2009 :
http://www.presamil.ro/OM/2009/28/Ziar%2028.pdf
Viaţa Militară :
http://www.presamil.ro/VM/2009/01/VM%201noua3.2009.pdf
Spirit Militar Modern :
http://www.presamil.ro/SMM/2008/03/SMM%203%202008.pdf
Libertatea presei şi condiţia jurnalistului militar :
……………………………………………………………………………………………………
La nivel individual, jurnalistul militar este definit ca „persoana încadrată în statul de organizare al redacţiei unui mijloc militar de informare în masă pe funcţie de redactor, secretar/secretar general de redacţie, fotoreporter sau cameraman” (RP-1, art.24). Printre obligaţiile sale de serviciu se înscriu apărarea onoarei şi demnităţii instituţiei militare, „în deplinul respect al adevărului” (RP.1, art.25, lit.a) şi să „nu prejudicieze imaginea instituţiei militare prin materialele pe care le semnează” (art. 25, lit.f). Sunt două prevederi care, cel puţin teoretic, pot intra în conflict atunci când ziaristul militar „în deplinul respect al adevărului” este în situaţia de a scrie articole care prejudiciază „imaginea instituţiei militare”.
Ar fi o situaţie demnă de Apostol Bologa: scriind articolul, jurnalistul militar se plasează în afara statutului său, iar dacă nu îl scrie, intră în conflict cu propria conştiinţă. În partea civilă a presei rezolvarea este foarte simplă; ziaristul pleacă la o altă publicaţie. Confratele său militar nu are această opţiune, deoarece oriunde s-ar duce în presa militară, condiţiile sunt aceleaşi. Este astfel în postura hilară a lui Adam când a trebuit să îşi aleagă nevasta.
La modul practic, jurnalistul militar se confruntă cu altă situaţie. Din dorinţa proprie sau indusă de a realiza o imagine pozitivă a instituţiei din care face parte, în paginile publicaţiilor noastre ajung cu precădere elementele agreabile ale cotidianului militar şi foarte rar unele deficienţe de sistem, hiatusuri în comunicare ori alte aspecte mai puţin plăcute. În acest fel, credibilitatea publicaţiilor se erodează, iar „Strategia de Comunicare a Ministerului Apărării Naţionale”, oricât de bine ar fi gândită, riscă să nu îşi atingă scopul. Cât despre publicaţiile noastre, riscă un retour en arrière, devenind valoroase din punct de vedere tehnic şi estetic, însă golite de conţinut.
Autor : Locotenent -colonel Dragoş Anghelache, în publicaţia –
REVISTA FORŢELOR TERESTRE | ||||||
PUBLICAŢIE EDITATĂ DE STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE |
Articolul integral poate fi citit AICI .
“ Observatorul militar“ a devenit purtatorul de cuvant al tuturor celor care, prin curaj, responsabilitati si experienta, construiesc imaginea Romaniei. Genurile publicistice gandite si tiparite pe paginile publicatiei confirma un adevar greu de contestat. Acela ca redactorii militari, fotoreporterii, specialistii din echipele tehnico-editoriale stiu sa ridice moralul militarilor, prin acordarea consideratiei lor publice si sociale. Acum, la ceas aniversar, va dorim sa ramaneti cu acelasi respect fata de informatie, disponibili pentru profesia cuvintelor tiparite si ferm convinsi de ideea potrivit careia exista victorii datorate geniului comandantilor, dar si altele datorate geniului jurnalistilor. ”
La Mulţi Ani, Jurnaliştilor Militari !
Sibilla
informaţii şi imagini preluate de pe http://www.presamil.ro
Să ne trăiască domnii comandiri, drugarica!
ApreciazăApreciază
ACASA
…Dar nici ca vrei sa pleci atunci,
Stii ca de groaza-invataturii,
Ai plins vreo doua nopti intregi
Si te-ai ascuns in podul surii…
Citi ani vor fi de cind te-ai dus?…
Mai spune-ne cum ai umblat!…
Fara astimpar imi erai,
Si cit esti azi de asezat!…
Nu m-ascultai… Stii ce-ai patit
Atunci in seara de ajun?…
Acum si gindul mi-l cetesti,
Cit de cuminte esti si bun…
Nu te-ar cunoaste nicidecum
Sa te-ntilneasca-n drum vecinii,
Vezi, iesi in poarta si le zi:
„Mai stiti, eu sint feciorul Linii?!”
Te-ar ride fara crezamint,
Necum in drum sa te opreasca-
Si-ar zice: Uite-un domn aici,
Dar nu-i de legea romaneasca!
Si ma saruta impacata:
„Fecior cuminte are mama!…”
Eu imi intorc o clipa fata,
Si-o lacrima-mi uda naframa…
(Octavian Goga, 15 iulie 1902)
Si noi am ajuns in doua ipostaze. De copil a carui mama nu mai este. Si de parinte care astazi mai duce grija copiilor, indiferent de locul in care ei se afla, indiferent de atitudinea lor fata de noi. E greu cind mama nu mai sa spui. La fel cind nu te stii si nu auzi ca mama ti se mai spune din cind in cind si te stii uitata si putin bagata in seama. Traiesc si eu aceste sentimente de copil si parinte in acelasi timp. Imi lipsesc parintii si iubirea lor. Imi simt copiii tot mai indepartati, mai straini parca, (si sper sa ma-nsel) preocupati cu ale lor nevoi. Bucurati-va pentru viata ce va inconjoara!
Cu respect,
pastel.
ApreciazăApreciază
@Mihnea Georgescu,
Shalom, tavariş !
La Mulţi Ani, comandirilor şi soldaţilor, tuturor !
numai bine, druje,
Sibilla
@Pastel,
Adevărat !
Serghei Esenin – Scrisoare mamei
Tot mai traiesti, batrâna mama?
T;ie, cu supunere, ma-nchin!
Mica-ti casa, seara de arama,
Lumineze-o pasnic si senin.
Mi se scrie ca esti tulburata,
Ca ti-e dor de mine ne-ncetat,
Ca ades bati drumul, suparata,
În paltonul vechi si demodat.
În albastre seri ti se nazare
Gând pustiu, ce lacrimei da val,
Ca la crâsma-ntr-o-ncaierare
Mi s-a-nfipt în inima-un pumnal.
Mama, nu-i nimic! Delirul fura
Gândul tau, ducându-l spre prapad.
Nu-s betiv chiar în asa masura
Ca pierind, sa nu te mai revad.
Ca-n trecut, mi-i inima duioasa,
Am un vis, un vis pe care-l storc;
Sa ma smulg din dorul ce m-apasa
Si la noi acasa sa ma-ntorc.
Eu voi reveni, pe când rasfata
Pomii-n floare, satul meu tacut;
Dar sa nu ma scoli de dimineata,
Cum opt ani în urma, ai facut.
Nu trezi desertaciunea cruda,
Nici regretul ca ma risipesc,
Prea devreme, pierdere si truda,
Mi-a fost dat, traind, sa patimesc.
Sa ma rog, tu nu-mi mai da povete!
Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost.
Numai tu-mi esti reazem la tristete,
Numai tu dai vietii mele, rost.
Fie-ti deci, nelinistea uitata,
Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
Nu mai bate drumul, suparata,
În paltonul vechi si demodat…
respecte şi numai bine,
Sibilla
ApreciazăApreciază
Multumesc! Intuitia nu tradeaza spiritul. Zestrea este in partea Dv.
ApreciazăApreciază
@Pastel,
Şi eu vă mulţumesc frumos !
respecte,
Sibilla
ApreciazăApreciază
Am fost surprins sa-mi vad articolul publicat si aici, findca a aparut intr-o revista cu circuit restrans.
As avea, totusi, de facut o precizare: articolul a aparut in „Revista fortelor terestre” si nu in „Observatorul militar” asa cum se poate interpreta prin plasarea sub sigla respectivului saptamanal militar.
Ce mai pot spune altceva decât: „Necunoscute sunt căile Domnului”… si ale Internetului! 🙂
ApreciazăApreciază
@Dragoş Anghelache,
Trăiţi! Corectai ! 🙂
Vă mulţumesc fruumos pentru popasul făcut la taclale cu Sfinxul şi pentru atenţionare, orice informaţie, completare , sunt binevenite.
Port dintotdeauna un Respect deosebit Armatei noastre, nu trebuie să vă surprindă deloc faptul că românii apreciază şi preţuiesc eforturile, rezultatele, Oamenii, oştenii români, pentru că Meritaţi… iară din partea instituţiilor abilitate şi mărefer la tartorii ce împart bugetul, zic şi eu ca mulţi alţii, MERITAŢI MULT MAI MULT !
Acum fiind cunoscute ele, cărările Domnului, aşe dară, şi-ale internetului, ne-om tot citi, promit !
stimă şi deosebită consideraţie,
Sibilla
ApreciazăApreciază
Nu pot raspunde decat printr-un proverb romanesc: „Apa trece, pietrele raman”.
Armata a mai trecut prin vremuri grele, nu este prima data. Dumnezeu sa ne ajute!
ApreciazăApreciază