Cum roua-n palma nopţii…
Iubirea… iubirea învinge blestemul cu-o şoaptă, abia atunci, când, laşi să-ţi plângă zâmbet, să-ţi rădă lacrimi, când te înfrunţi, te ierţi şi… vezi…că, s-a închis o uşă, dar ţi s-a deschis o nouă Poartă…
” …Vin versuri stravechi sa-mi inspire
Poemul cel nou ce il chem
Si totusi exista iubire,
In veci, peste orice blestem. ”
( Totuşi iubirea peste blestem – Adrian Păunescu )
Oliver Dragojevic-Cesarica :
leo
Sibilla
![Zographus regalis cuprea [Cameroon]](https://live.staticflickr.com/65535/52783978513_e3da275118_s.jpg "Zographus regalis cuprea [Cameroon]")
Sfinxul 
Pingback: după o vreme… « Mesterulmanole's Weblog
Frumoase cuvinte Niko! In toata mizeria din jur, astfel de cuvinte sunt ca picaturile de roua …
ApreciazăApreciază
CURCUBEUL
Ce schimbatoare e la munte
Lumina; cit ai scapara,
Un curcubeu a-ntins o punte
Din casa mea pin’la ata.
Si-un gind, un gind nebun imi vine!
– Asa-s poetii uneori-
Sa ma avint pina la tine
Pe puntea asta de culori.
Cu fruntea de lumini brazdata
Sa urc tariile ceresti
Si, cind nici nu te-astepti, deodata
Sa-ti bat cu degetu-n feresti…
Dar cind sa urc, frumoasa punte
S-a darimat, – si-acuma norii
Au tras perdeaua catre munte;
Nebuni sunt, Doamne, visatorii!
DIMITRIE ANGHEL
DURERI ASCUNSE
Sunt flori care-si inclina boiul si mor topite in visare,
Mai sunt si ochi ce pling in noapte si-adorm cind soarele rasare.
Mihnite-s florile acele, dar jalea lor cine-o mai stie?
Cine a-nteles cit plins ascunde sub ochi o dunga viorie?
Cit praf de flori nu cerne vintul de-a lungul zilelor de vara,
Si totusi vesela-i gradina. Pe-un ram, sfiosi, visau asara
Doi trandafiri ca doi prieteni, si azi virtejul de petale
A celui ofilit, in roate, da celui de pe ram ocoale…
Ca ei, tii minte, stam alaturi…Dar tu nu poti sa mai tii minte;
Ochii inchisi nu mai viseaza si foile ce mai-nainte
Erau o floare rosie,-acuma-s doar un prilej de amintire,
Iar viata reinnoita-ncepe din purpura de trandafiri.
Asa mor florile-n nestire, asa-si string ochii buni lumina
Si-n preajma vietiei care ride, cine ar gindi, privind gradina,
Ca sub surisul ei s-a ascunde o neintrerupta agonie!
Cine-a-nteles cit plins ascunde sub ochi o dunga viorie?…
DIMITRIE ANGHEL
„ERAM CUM ROUA-N PALMA NOPTII,
LIN FULGER, SOAPTA-N CHIHLIMBAR,
…
ACUM SUNT PESTE HULE ARC, VIOARA,…”
Tu esti TU, Sibilla! Framintarea Pamintului. Ridurile Muntelui. Durerea trupului. Comoara Sufletului. Lumina Cuvintului.
Domnul cu tine!
pastel
ApreciazăApreciază
Vă mulţumesc frumos, tuturor cu scuze pentru absenţă şi întârziere…
@mesterulmanole,
Hvala lepo, drugarica, sigur că preiau Leapşa cu drag in max două zile mă ţiu de cuvânt ! 🙂
Şi-mi place şi poza, o fur pt Zoran 🙂 Mi-e dor tare de el, a naibii de pustie mi-e casa şiprea linişte, vorovesc singură sau cu… voi, ar trebui să mă auziţi, vă citesc şi vă boscorodesc, că una e sibilina zăpă :))
numai bine,
Sibilla
@George Şerban,
🙂
În toată mizeria cărăşană… vine de … tamodaleko, roua zâmbetului unui Om tare drag mie şi asta mă rădică mereu 🙂
Să nu-mi zică mie nimeni că nuexistă suflete rouă… George Şerban e un astfel de suflet, am zis, şi cum pe moa cine mă contrazice e… aiiii… 🙂
calde îmbrăţişări sibiline, prieten drag,
Sibilla
@Pastel,
Mulţumesc tare mult, nu merit eu însă aşa cuvinte frumoase, că mă ştiu şi cu bune şi cu mai puţin bunicele, şi Doamne, Doamne mă ştie 🙂
Cu mult drag, întorc darul :
Cronicarul
Cu uşa zăvorâtă, în dosnica chilie
În care raza zilei se cerne tainic, lin,
Departe de-orice zgomot, ferit de ochi străin,
Bătrânul amintirea îşi deapănă şi-o scrie.
An după an înşiră, domnie cu domnie,
Rănit de soartă însă, de părtinire plin,
El pana-nverşunată îşi moaie în venin,
Ca-n viitor izvodu-i mai mohorât să-nvie
Acel veac de restrişte cu sângerânde zări.
Iar pe asupritorii batjocoritei ţări,
Amarnic îi huleşte în măiestrite rânduri
Şi-i tremură-atunci mâna de patimă, dar când
Răsare printre umbre domniţa cu chip blând,
Mişcat închide cartea şi cade trist pe gânduri.
( Cronicarul _ Caragiale Mateiu )
zâmbete şi bucurii, numai bine,
Sibilla
ApreciazăApreciază