Muşchii celor din famiglia de ” succesuri ”…

Muşchii celor din famiglia de ” succesuri ”…

sobolani

imagine – cusidespretoate.blogspot.com-

Nenea Băsescu precis că ştie şi poate-ntr-o zi ne luminează şi pe noi, ” prostime ” o cestiune care ne arde : pe hăi de ” verifică ” una, alta, cealalta, prin teritoriu ( DNA, ANI, etc ) cine îi … verifică dacă şi cum anume verifică, hm ? Există sau nu Corpuri de Control Guvernamentale ? Instituţiile de control şi verificare ale statului, în afara de vânătoare pe tarlale cu iz politic, se ocupă cu ce anume, dincolo de teorii… ??

Boborul ARE DREPTUL să pună întrebări şi existenţa oricărei suspiciuni ar trebui să dea de gândit şi să pună-n mişcare oareşce rotiţe, dar… Se vreau sau numai se spune, că dă bine în campanie ?

Citim zilnic articole în presa, referitoare la depăşirea, cu nesimţire fără de margini a cotei de carburant, de către instituţiile statului, la  faptul că NU se face public, NU se justifică modul, felul, detalii, destinaţia…  cheltuirii banului public.

Plimbăreţi pe banul public?

REŞIŢA – Cum ajung la serviciu angajaţii CJ, care nu au, conform declaraţiilor de avere, case în Reşiţa?

O instituţie publică şi oamenii angajaţi acolo ne interesează doar prin prisma modului în care se cheltuiesc banii publici sau în măsura în care cei de acolo fac bine sau rău comunităţii. Zilele trecute, am primit la redacţie sesizări în care ni se spunea că doi dintre angajaţii Consiliului Judeţean Caraş-Severin, vicepreşedintele Ionesie Ghiorghioni şi directorul Direcţiei de Patrimoniu, Ianăş Roşeţi, în fiecare dimineaţă şi după amiază merg spre, şi vin dinspre, domiciliile lor; oricum, în şi dinspre Caransebeş, cu maşinile.

Interesul faţă de subiect a crescut când cei care ne-au sesizat susţineau că sunt funcţionari publici. Poate sunt doar cititori bine sau rău intenţionaţi. Adevărul e că nu ne interesează de unde vin şi unde se duc dnii Ghiorghioni şi Roşeţ, ideea e că se spune că ei ar băga în acele maşini, care se pare că sunt tot ale instituţiilor la care lucrează, combustibil cumpărat cu bani publici.

Cum nu credem că cei doi sunt capabili să se coboare la nivelul de a-şi cumpăra combustibilul din bani publici sau de a-i cheltui în scopuri personale, am sunat la CJ pentru a ni se confirma sau infirma aceste zvonuri. Primul contactat a fost directorul administrativ, Constantin Bâtea. Răspunsul dlui Bâtea a fost vag: „Nu ştiu exact câţi bani se consumă cu maşinile CJ iar dacă vreţi să aflaţi despre cei doi discutaţi cu ei. Nu cred că dl. Ghiorghioni face naveta în fiecare zi. Iar dl Roşeţi lucrează la o instituţie distinctă“.

Ciudat e faptul că un director administrativ nu ştie astfel de date, iar dacă dl. Bâtea e doar o formalitate şi nu un director administrativ, ne cerem scuze că am întrebat persoana nepotrivită. Poate preşedintele Consiliului Judeţean ar trebui să pună în unele funcţii cheie şi oameni care spun: „da, ştiu, uitaţi cum stau lucrurile“…

Printr-un email, am solicitat informaţiile legate de combustibil purtătorului de cuvânt al instituţiei, personaj care şi-a făcut treaba şi ne-a îndrumat să facem aceste solicitări în baza Legii 544/2001 şi să le adresăm Consiliului Judeţean. Deocamdată, până vom trimite formularul tip pentru solicitarea informaţiilor, până vom primi răspuns în termenul prevăzut de lege, până vom vorbi cu cei doi, am vrut doar să asigurăm cititorii care ne-au sesizat că-i vom lămuri asupra aspectelor amintite mai sus.

Până atunci, trebuie să credem că angajaţii CJ, în speţă Ionesie Ghiorghioni şi Ianăş Roşeţ, chiar dacă fac naveta spre domiciliile lor nu cheltuie din banii noştri, trebuie să credem că cei care folosesc maşinile instituţiei judeţene nu o fac în interes personal ci doar în interes de serviciu. În schimb, persoanele care ne-au sesizat susţin că „preşedintele CJ cheltuie foarte puţin în comparaţie cu alţi angajaţi“.

Noi nu spunem că cineva cheltuie mult sau puţin, nici măcar nu spunem că cineva cheltuie bani publici aiurea. Vom solicita instituţiei judeţene doar informaţii legate de foile de parcurs ale unor angajaţi.

Nina Curiţa
nina.curita@informmedia.ro

Sursa :  http://www.caon.ro/

Opinii ale cititorilor articolului, majoritatea anonimi şi nu-i de mirare, se ştie ce păţesc în Caraş-Severin cei ce au curaj, nu-i aşa… 😉 … :

Comentariu de la : Anonim , 08.07.2009, 14:57

CJ

Raspuns | Semnalare

Consiliul Judetean e capusa judetului! Roseti, Batea , Pavel, Ghiorghiani, sunt mici copii pe langa sef! Rosrti si ghiorghioni sunt sefii hotilor, dar nu-i vede nimeni! Au urcat tampitii in frunte ca paduchii!

Comentariu de la : ANONIM , 08.07.2009, 10:59

Bitea…

Raspuns | Semnalare

Il cunosc pe monumentul asta de slugarnicie si prostie(nu gresesc cu absolut nimic) pe cand era mare inginer prin uzina.Nu-mi vine sa cred ca un asemenea…nici nu stiu cum sa-i spun,este DIRECTOR administrativ??? la CJ. INCREDIBIL!!!!!!!

Comentariu de la : familia bitea… , 08.07.2009, 08:46

halal..

Raspuns | Semnalare

Va mai spun eu o noutate:familia BITEA SE VA MARI PRIN FURTUL DN BANII PUBLICI, ADIC URMEAZA CA NEVASTA GRASUNULUI CRISTIAN BITEA, SUS NUMITA IULIA BITEA SA I SE FACA ROST DE UN LOC CALD DE MUNCA, FUNCTIE DE MARILE EI CAPACITATI INTELECTUALE,SE STIE DEJA CA BITEA CONSTANTIN TRAGE SFORILE PT EA SI CA IA GASI UN LOC  LA ITM!

Comentariu de la : dor de duca@yahoo.com , 07.07.2009, 17:49

Ghiorgioni si gasca

Raspuns | Semnalare

Pai, cum ar fi aruncat Ghiorgioni flori din elicopter la nunta ficei sale? Ca asa e in tenis! Prostii sufera in criza iar nomenclaturistii nu mai stiu cum sa cheltuie banii!!! Asa ca , fire strangatoare, vicele se trambaleaza pe banii nostrii si noi, votam tot gasca nebuna! Cat despre Batea, e tipul de sluga model. tace si face!!! Sa vedeti ce casa si/a tras in Colonia Oltului. A luat/o cu vreo 80 .000 de euro ca , deh, e bugetar si are de unde!!! Asa ca, sa se mai duca dracului si SFV si toate leprele astea care nu stiu decat sa/si umple buzunarele. PS. Despre presa din Caras Severin ce sa mai vb? 24 de ore s/a inchis, Jurnalul de Caras nici el nu o duce prea bine cat despre Ghimpele si Adevarul…jalnici

Comentariu de la : Anonim , 07.07.2009, 10:19

Nu există ” presedintele CJ cheltuie putin ” !

Raspuns | Semnalare

Sunt institutii publice care cotizeaza la Imparatie cu… bonuri de benzina si de motorina, lunar de ani de zile !!!

Comentariu de la : El Lute… , 07.07.2009, 01:24

Nesimtiti de la stanga la dreapta,

Raspuns | Semnalare

Acesti indivizi verosi si onerosi (si multe alte sudalme) ne promit in campania electorala ca vor fi cei mai corecti de pe fata pamantului, ca vor face atatea lucruri pentru comunitati, ba chiar spun ca sunt in stare sa aduca bani de la ei din tescherea, numai sa-i votam. Dar, todeauna este un „dar”, cand s-au vazut pe cai mari, lucrurilre se schimba, totul li se cuvine, uita repede de ce au spus ca vor face, devin artagosi cu cei carora le-au cersit voturile, caci asta si sunt, niste cersetori care se gandesc doar la ei, cum sa faca cat mai repede avere, sa devina „elita” trogloditilor, carora le mai dau din cand in cand cate un carnat si o bere, cumparandu-i pe veci. Halal politiceni, sunteti de toata jena, ma mira ca nici pedeapsa divina nu va mai infricoseaza, pe unii v-am vazut si pe la biserici, mai ales cand vine Vladica. Ar fi multe de spus, asa cum glasuieste inteleptul evreu: „idei sunt dar nu mai sunt gaste”! Daca totusi este vreun sacerdot printre voi, sa ma ierte daca am generalizat.

Comentariu de la : Anonim , 07.07.2009, 01:22

Nu cunoaşte CJ-ul pe naiba !

Raspuns | Semnalare

Cine a avut cota de carburant astronomică ??? Nu cumva instituţiile direct subordonate CJ-ului ? Hai să-l întrebăm pe Băsescu şi Guvernul ! Ne vor da un răspuns. Unul oficial, noi, avem răbdare…

Părerea ta

Comentariu de la : Anonim , 06.07.2009, 21:13

nu mai moderati

Raspuns | Semnalare

Care pua mea de presa?Banalul si glavan? A mai ramas caonul si jurnalul,amandoua inseamna Nina si alte cateva nume.Si din zvonuri am inteles ca Nina,probabil satula de scarbosenia pe care o vede zilnic,va pleca,asa ca ne va lua dracu.IN judetul asta nu va mai fi nimeni si nimic,deocamdata,care sa mai spuna ce sa se intample…

Comentariu de la : Ggii , 06.07.2009, 20:40

Nesimtitii

Raspuns | Semnalare

Au ajuns sa-si puna masinile de la judet si-n alaiurile de nunta!

Comentariu de la : nixon , 06.07.2009, 18:54

bani nostri

Raspuns | Semnalare

nu sunt singuri care folosesc masinile pe bani contribibuabilului mergeti la piata si ve- ti vedea. Dar presa din acest judet este cumparata de acsti politiceni corupti si inchid ochii

Comentariu de la : Anonim , 06.07.2009, 21:17

offff

Raspuns | Semnalare

\de trei ori am scris mesajul si nu a intrat. Il mai scriu o data.

Comentariu de la : Anonim , 06.07.2009, 21:20

ASTA ERA MESAJUL

Raspuns | Semnalare

Care pua mea de presa?Banalul si glavan? A mai ramas caonul si jurnalul,amandoua inseamna Nina si alte cateva nume.Si din zvonuri am inteles ca Nina,probabil satula de scarbosenia pe care o vede zilnic,va pleca,asa ca ne va lua dracu.IN judetul asta nu va mai fi nimeni si nimic,deocamdata,care sa mai spuna ce sa se intample…

Comentariu de la : Danil , 07.07.2009, 00:51

Iarta-i Doamne!

Raspuns | Semnalare

Se spune ca Dumnezeu a iubit prostii, altfel nu se explica ca a facut atat de multi.

Comentariu de la : ANONIM , 07.07.2009, 13:20

Bitea…

Raspuns | Semnalare

V-ati si gasit pe cine sa intrebati,pe sluga ala de Bitea care primeste palme de la frunzeti cand nu-i cuminte!!!Sa-l vedeti pe el cum isi plimba sotia dupa orele de servici cu loganul cs 77 jud(a cui o fi oare masina asta d-le frunza???) Poate sunt curiosi pe la DNA care sa-i frunzareasca putin declaratia de avere a lui Bitea,sigurat ar avea ce citi…De asa o sluga e nevoie la cj,ca stie toate matrapazlacurile bosilor si nu se poate renunta la un om care stie multe…Ce daca-si mai scrie si el ceva in plus prin declaratia de avere ca si asa nu intereseaza asta pe nimeni…Poate doar pe grasutul de fii-su,mare om mare si el pe langa tata,ca de:unde-i desteptaciune multa trebuie toata adunata in acelasi loc:CJ.

Refresh… pt nenea Băsescu, că-s de-ai lui ! Şi pentru domnişoarele DNA, ANI, Curtea de Conturi a României… eventual să se recitească articolele existente-n arhiva presei centrale, că NU Sibilla a inventat şi nici fum fără foc, vorba aia, dar, poate că ” mesajul ” e că PD-L îşi permite orice… feude nene Băsescule, Împăraţi în teritoriu, ” dive ” care-i joacă pe dejte pe tovarăşii cu funcţii… da ? Păi poate că nu ar strica o conferinţă de presă, să recunoaşteţi pe şleau, ce mama naibii, adicătelea politica de stat în stat, legea pumnului în gură, clanuri şi căpuşe, tot ! Hai, că vă ţine, dovadă … rezultatele de ” succesuri ” ale ” talentaţilor ” pedelişti din teritoriu… ceva de genul : nemoşagul la putere, fără număr, fără număr, fără piedici, fără corpuri de control de-adevăratelea, căci de-a îmbătatelea cu apă de ploaie, cunoaştem, ce buba !

Aşadar, aduceri aminte care vă caracterizează att de… limpede că şi orbii VĂD exact cine şi ce sunteţi… :

” Sa curga benzina si semnalul
la mobil

Risipa banilor de la contribuabil nu se opreste deloc aici. Directia condusa cu mandrie de Ianas Roseti a vorbit la telefon in 2007 de 48.000de lei. Risipa si cand vine vorba de banii pentru carburant. „Numai Roseti deconta lunar cam 2.500 de litri de carburant, deconturi pe care eu trebuia sa le vizez“, sustine Buda. Ori, sa consumi 2.500 de litri pe luna, inseamna sa circuli 25.000 km!  ”

Sursa : www.carasseverin.ghimpele.ro

https://sfinx777.wordpress.com/2008/11/21/sfinx667-primul-blog-din-romania-sanctionat-i/

https://sfinx777.wordpress.com/2009/01/06/stejarul-nu-creste-pretutindenea-buruienile-in-tot-locul/

https://sfinx777.wordpress.com/2009/06/17/ce-ziceti-domnule-basescu-va-incumetati/

Concluzionând, dacă Udrea, Ridzi… nu dau socoteală nimănui, de ce să de hăi din teritoriu ? Ce, ei nu-s tot din aceeaşi GAŞCĂ ? Să vă trăiască ” modelele ” nene Băsescule !

Va să zică, Sibilla-Sfinx777, a fost sancţionată pe linie de servici pentru… scrierile de pe blog, apoi, a urmat mascarada, că-s experte ” divele ” cărăşene şi hăi de le ţin isonul, bag seama zenzibili foarte la clipocitul genelor, no aşe ! Alţii au luat-o-n freză direct, nu ca mine prin… intermediari , par egzampăl :

http://www.adevarul.ro/articole/resita-angajatii-de-la-stat-reclama-sefii-agresivi.html

Cine să te apere în judeţul Caraş-Severin, când oriunde întorci capul, numai nemoşaguri, fie că e vorba de CJ, poliţie, justiţie, peste tot dai de o ” crenguţă”, fini, veri, nepoţi, soţi, etc… şi cum o mână spală pe alta, cică, cui nu-i convine ” aerul ” e liber să plece… Nene Băsescu, poate ne oferiţi cazare, că suntem din ce în ce mai mulţi ăia de ne ” asfixiem ” şi nu avem loc, dar, încurcăm… peisajul !

Sibilla

imagine preluată de pe google.ro

informaţii preluate de pe surse – presa online ( caon, adevărul, ghimpele, evz, jurnalul )


Anunțuri

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Atitudini, Pilde şi „aduceri aminte”... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Muşchii celor din famiglia de ” succesuri ”…

  1. ELMMAR zice:

    Noua celor multi si „prosti” ni se intampla zilnic.
    Calcatul in picioare a demnitatii umane,acum sub regimul basescu, este o politica de stat:

    Cocalarul roman (un strigat disperat)

    Se pare ca vedeta este Mihai Bendeac de la MONDENII… si ceea ce zice.. e foarte trist…

    Scrisoare deschisa cocalarului roman
    May 19, 2009

    Ante-scriptum – Vineri seara am oprit la o benzinarie ca sa alimentez scuterul (folosesc rar in perioada asta „decapotabila” caci cu motoreta e mai simpla viata in oras).

    Pun eu 3 litri fara plumb si intru sa platesc. In fata mea, o doamna. Achita. Scot si eu banii din buzunar si n-apuc sa-i intind ca in incinta patrunde val-vartej un cocalar la vreo 40 de ani. Tricou Adidas, bermude Adidas, papuci Adidas, sapca Adidas, creier Adidas. ”
    – Cine p..a mea si-a lasat motoreta aia la pompa ca a incurcat tot acolo?!”

    – Eu. Dar de ce am incurcat?! (Ma recunoaste, dar dupa 3 secunde de pauza se decide sa nu lase garda).

    – Pai de ce-ai lasat-o acolo?!

    – Pai unde s-o las? Daca eram cu masina, unde o lasam pana achitam benzina?! Benzinarul intervine si el :

    – Cu ce a incurcat domnule?! Plateste si pleaca

    – Pai ce p..a mea baaaaa!!! Am ajuns sa stau ca prostu’ dupa o motoreta?!

    Eu zic:

    – Pai cine va pune? Stati ca desteptu’.

    – Ma iei la misto?! Ce p..a mea!!! Ies afara. Masina ghertoiului, un BMW X6, era parcat la 3 milimetri de scuter. Zice:

    – Poate mi-o zgarii.

    Nu i-am zgariat-o. Am plecat si m-am oprit dupa 200 de metri. Am tras pe dreapta si am plans protejat de casca. Da! recunosc! Am plans! Am plans pentru ca mi-am imaginat ce s-ar fi intamplat daca as fi fost un roman obisnuit si nu „vedeta” de la televizor. M-ar fi omorat?

    Am plans pentru ca astia vor ajunge atat de multi incat ne vor ingropa. Am plans pentru ca pe ala nu-l va intreba nimeni din ce bani si-a luat BMW-ul.

    Am plans de ciuda ca ne vor strivi visele. Am plans pentru frate-meu care are nesansa de a creste langa ei. AM plans pentru ca am ajuns la decizia de a nu avea copii vreodata caci nu vreau sa traiasca in lumea astora. Caci lumea va fi a lor!

    Nu va mintiti! Nu va amagiti! Va fi lumea lui Salam si a lui Guta! Lumea camatarilor, smenarilor, manelistilor, cocalarilor, burtosilor, nesimtitilor. Pentru ca nevestele si gagicile astora sunt mereu gravide! Pentru ca fiecare au cate 4-5 copii.
    Apoi m-am revoltat! Si m-am gandit ce mult mi-as dori sa am pistol legal, cu permis, si de cate ori se intampla sa dau peste un animal ca asta sa trec pe langa el si sa-l injur in soapta de mama. El va lua foc si ma va lovi. Eu scot pistolul si poc! Direct in cap! Legitima aparare. Cat despre faptul ca astia fac copii, cu regret va spun ca usor-usor devin extremist in cel mai dur sens al termenului.

    Dragi cocalari,

    Ati castigat. Voi si ai vostri v-ati fu..t nevestele prost (caci numai prost puteti) si iata ca samanta voastra mizerabila da rod. Ne acaparati. Ati reusit sa va „educati” progeniturile hidoase in spiritul kitsch-ului, mitocaniei, nesimtirii, manelismului infect.
    Felicitari! Romania e pe cale sa devina a voastra. Dar atata timp cat inca mai putem si noi respira/vorbi/privi, dati-ne voie sa radem de voi. Dati-ne voie sa va ironizam. Nu va fie teama. Sunteti pe drumul cel bun si in curand veti ajunge indeajuns de puternici incat sa-i luati pe astia ca mine si sa-i dati la lei.
    Pana atunci insa.
    – cojile de la semintele scuipate pe asfalt nu dau rod. Nu incoltesc! Va jur! Stiu ca voi nu ati prea mers pe la scoala dar credeti-ma pe cuvant ca am facut biologie in liceu. N-o sa creasca niciodata floare sau bostan din ciment. Asa ca folositi un cornet.
    – daca folositi cornet (putin probabil) va imploram sa rupeti foi din Manele Magazin, pt ca Marin Preda si Eminescu n-au nicio vina.
    – tricoul mulat se poarta pe un corp perfect. Stiu ca in lumea voastra perfect inseamna atat mers la sala si inghitit steroizi cu pumnu’ ca ghiolbanu cat si burta de bere si ceafa plina de slana. Noi insa ne facem datoria.
    – Nu ne deranjeaza ca ascultati manele atata timp cat „ascultati” nu se transforma in „ascultam”. Orice aparat de redat muzica are un buton pe care scrie volum.
    – Stiu ca banii sunt singurul vostru Dumnezeu si daca ai bani esti „de valoare” dar exista niste chestii de noi le platim si ele se numesc impozite la stat. Stiu ca un manelist de-al vostru ii face „printesei lui” inmormantare de 50 de mii de euro fara sa-l intrebe cineva despre provenienta banilor dar daca reprezentatntii vostri conduc finantele, politia si justitia din Rromania, puneti-ne si noua o vorba buna. Multumim anticipat.
    – va rugam mult sa nu mai filmati videoclipuri la opera. Noi v-am dat televiziunile, lasati-ne la schimb opera si teatrele!
    – „De puta madre” inseamna „pizda ma-tii”. Ne bucuram ca majoritatea purtati tricouri cu aceasta sintagma. Inseamna ca mesajul nostru a razbatut pana la voi.
    – Ne aratam realmente ingrijorati de aceasta cumplita molima care a cuprins intreaga comunitate cocalareasca si anume foto fobia. Stim ca medicii nu sunt de-ai vostri ca nah, au facut scoala multa ai dracu’ tocilari, dar puteti apela cu incredere. Probabil e ingrozitor sa fii nevoit sa porti ochelarii de soare si-n baie.
    – Suntem incantati ca ati invatat sa folositi programe gen „Photo shop”. Nimic nu e mai frumos decat sa vezi o minune carliontata, in rochie de leopard si 5 kile de aur pe prima pagine din „The sun”. Si suntem incantati ca in pozele de Hi5 va inconjurati de stelute, brizbrizuri.
    – Faptul ca reusiti sa manevrati cate 3 telefoane mobile in acelasi timp este o calitate demna de homo sapiens. Deci iata ca teoria lui Darwin se sustine.
    – pantofii cu botul ridicat semnifica ceva religios? Sau e chestie de potenta?
    – Tuning-ul cu geamuri fumurii, evacuare zgomotoasa si parasolar cu mesaj nu e foarte indicat. Stim ca trebuie si cocalarul sarac sa aiba o ocupatie dar.
    – Apreciem faptul ca mergeti toti pe scutere fara casca! Ne dati sperante. Dar va atragem atentia ca atunci cand pe un motor sau pe o motoreta sau pe o bicicleta sau pe un scuter se afla un el si o ea dintre care el are casca si ea nu, se traduce prin : „Mori fa in mortii ma-tii!” MA rog. Asta nu le deranjeaza pe femeile din Romania intrucat aceasta atitudine reprezinta o normalitate in relatia dintre sexe in tara noastra.

    Ar mai fi multe de spus, dar daca ai parcurs aceasta „scrisoare” inseamna ca deja ai citit de doua ori mai mult decat toata familia ta in intreaga ei existenta. Nu vreau sa te obosesc.

    Ne vedem la Mall,

    Apreciază

  2. Sibilla zice:

    @ELMMAR,
    🙂


    Povestea mea şi a lor

    Mă-ntreb:
    Cel care-am fost cândva
    Tot eu sunt şi-azi?…
    Sau sunt altcineva?…
    Confraţii mei – e drept – nu bănuiesc
    Că sunt şi morţi rebeli care trăiesc!
    Dovadă eu –
    Eu, care-am fost ucis
    De către cei care, citind ce-am scris,
    M-au ponegrit
    Şi m-au scuipat,
    Apoi cu toţi m-au pastişat…
    Iar când n-au mai avut ce-mi face,
    Mi-au presărat în pat un pumn de ace –
    Convinşi c-am să mă-nţep în ele
    Şi-am să mor!…
    Dar eu le-am dat cu tifla tuturor…
    Şi azi – deşi înmormântat de ei
    De viu –
    Continuu să trăiesc, ba chiar să scriu…
    În timp ce criminalii mei confraţi
    Trăiesc din semne de-ntrebare
    Şi putrzesc ne’nmormântaţi…
    ( Minulescu )
    calde îmbrăţişări ţie, prieten drag…
    Sibilla

    Apreciază

  3. leo zice:

    Băi, boule care eşti bou cu mintea încuiată de cheile turzii, mă bucur că ţi-ai recunoscut neamurile pedelachee colojvaristice în poza de mai sus, dar să ştii că p-acilea şobolanii, alţii decât ăia din poze, se tratează direct cu DTT…
    Zbogom!

    Apreciază

  4. Pingback: Nu există democraţie fără libertatea presei! « Sfinxul

  5. Pingback: Numai în Caraş-Severino se putea… Chebuţiu şi Frunzăverde nu * aruncă * 200 000 euro pe * oricine *… « Sfinxul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s