Mă cere, mă pofteşte, mă doreşte… Mă vrea, sunt a lui ! No, hai, că dacă-i musai, cu… plăcere, dară !

drum_forestier

Mă cere, mă pofteşte, mă doreşte… Mă vrea, sunt a lui ! No, hai, că dacă-i musai, apoi cu… plăcere, dară !

Phoenix & Gheorghe Zamfir – Baladă…

Gata!

Am decis, unde, când, cum, către…

Mă pregătesc, mă voi urni curând. Sufletu-mi vrea să respire…

Şi-am să-mi anandonez temeri într-u adâncul înalt al miezului său, îl poftesc de-atâta amar de vreme, că, uneori, am clipocit vie şi atât de senină, convinsă cî i-am atins taine şi splendoare, aievea… M-au tresărit frânturile şi zâmbetele copilăriei, şi-am simţit că, mi-e sete . Aduceri aminte s-au îmbulzit de-a valma să mă-nghintească în lumea mea, acolo departe, unde mereu sunt mai… eu. Îl iubesc. Ce spun eu, îl respect şi-l divinizez, e Altarul la care mă-nchin cu evlavie şi reuşeşte dintotdeauna să nu-mi dojenească juliturile aripilor, dar, mă zămisleşte surâs şi-apoi, mă-ntinde arc peste toate hulele.

Am devenit nerăbdătoare, e aşa, ca după un somn lung, adânc, şi-acum trezia mi-a renăscut pofta de viaţă, de zbor, de cunoaştere, de multe, multe… Închid ochii în ” joacă ” şi, iată-mă : cântând cu-n rucsac în spate pe drumul forestier ce duce spre Peştera Comarnic, culeg clopoţei, maci, crini de munte… acelaşi cântec m-a învăţat să lupt pentru supravieţuire, câteva ore singură, doar eu şi întunericul în peştera ce m-a călit şi pregătit pentru mai apoi ; mă ” privesc ” sărind de pe ” trambulina ” de pe malul Nerei, înot, sunt veselă, joc polo şi imediat mă scufund să mă-mbăt cu priveliştea ştiucilor, somnilor şi-a clenilor… revin pentru a mai sări iar şi iar… nici ploaia de vară nu mă opreşte, parcă e magic şi mai înviorător de plăcut; la cules de mură, doinesc şi mă încumet spre inima codrului, să şed de vorbă cu copacii mei… adun câteva alune, tresar zărind în depărtare un bujor de munte, apoi pun capul în poala macii mele şi glasul ei, caier nemuritor, împleteşte poveştile de demult, din vremea haiducilor, a partizanilor… ; spre Lacul Vulturilor, rătăcită-n ceaţă, tot cântecul m-a salvat, şi, încrâncenarea cu care de când mă ştiu m-am încăpăţânat să nu mă resemnez : la umbra castamilor lângă zidurile Mănăstirii ascultând tăceri şi şoaptele Sfinţilor Părinţi , balsam şi licăr de Lumină ; îmi trec salamandra prin sân cu curaj, fac baie-n flori de câmp şi-mi continui drumul spre luminiş ; pictez în grădină cu ochii-nspre frontieră şi foişoarele pitite-n zare : scriu, scriu despre câte cele cu liniştea cuminte alături pe băncuţă, mâna bunicii mă mângâie… : ” ţi-am adus cafa, n-ai obosit Niko ?… ”… zâmbesc cu drag chipului ei blajin , aşa a rămas majka mea, mie-n amintiri şi Icoană sufletului meu… zâmbetul ce mă tresare zâmbet, zâmbind…

Îhîm, mi-a fost dor, tare dor.. Păi ce-ar fi să merg la-ntâlnirea cu dorurile şi să-mi potolesc din sete şi foame ieşindu-i în întîmpinare ? Mă aşteaptă de ceva timp, sunt pregătită, vreau, e vremea…

Îi aparţin, mă urlă, mă şuşoteşte, eu, murmur : vin, vin… El râde : ” ştiu, mereu revii, n-ai fost demult, ţi-am sorbit tânguirea… hai, vino… ” . Abia aştept, nu număr zilele, îmi parfumez însă gleznele cu licori doar de mine ştiute şi cânt, mai e puţin…

O, Doamniieee… şi-a fi să-i sărut cărările alintându-i coama cu-mbrăţişarea rouă în fiece dimineaţă, şi fi-va să ne oferim răgaz de taclale la umbra Sfinxului ce ne va veghea-mpreunarea sublimă de gânduri, respirări jinduite cândva şi ne-om da şansa apusurilor tainice huzurind împreună la un pahar de lapte la stână sau, poate vin roşu lângă flăcările trosnind puzderie de steluţe cu Luna martoră a… he, he… om videa…

Dragu-mi e trăirea aripei mele ostoită-n :  grote, pe văile-nsorite , miros de brad şi ferigă, foşnetul stejarilor, poveştile izvoraşelor, zâmbetul florilor de colţ pitite pe coapsele stâncilor, căpriorii şi sânul cald, cald al codrilor…

Muntele…

Muntele , mereu lumea mea, o lume căreia nu i-am rămas ” datoare ” cu prea multe absenţe, lumea căreia-i aparţin, sub semnul lui 7 !

Sibilla

cheile-nerei

HARA-LA POALELE MUNTELUI …

” Munte ” pe munte, din ” munte…

mă cânţi, mă doreşti, mă instigi spre..

vin, vin…

sunt a ta, dinspre… mereu, nemurire,

îţi aparţin…

ne-a fost dor, prea mult dor şi prea tare,

revin…

regăsirea ne fi-va cum fulger de soare,

iubim, ne iubim…

Sibilla

lapus_chioar_codru5

Şi-ai să-mi arăţi locuri, şi-om stăpânii  legende, me-om oferi răgaz de toate… Evadaţi fost-am ani, în mijlocul lumii, uneori pe poteci de singurătate… E timpul nostru, vremea Luminii, sub semnul lui 7… Daci liberi, cu-aripele sufletelor agăţate de Munte, arc, peste nouri şi… toate…  ( Sibilla )

imageD0F

Sfinxul reprezinta, dupa istoricul N. Densusianu, „Figura cea enorm de colosala din Carpatii Daciei si care ne infatiseaza o expresie suverana de demnitate si o imensitate de putere ce nu putea sa reprezinte decat pe zeul cel mare, national al triburilor pelasge, caruia i-au fost consacrate peste tot locul inaltimile cele mai impunatoare ale muntilor”.

art_117406_1

Floarea nu este floare în sine, ci în oglinda altui suflet.   ( Valeriu Butulescu )

Floarea prezentului se ridică prin altă floare; e o modalitate a plantelor de a rămâne ceea ce au fost.   ( Urszula  Koziol )

Crini-de-padure_2

Inspiraţia este fundamentul artelor, în genere. Ea este exact ca impulsul electric care stârneşte fulgerul între doi poli. În momentul în care tensiunea între doi poli se creează, fulgerul apare. Fără fulger nu poate să existe fulger.   ( Nichita Stănescu )

Bujor-de-munte

Urcă la înâlţime ca să îţi dai seama cât de adâncă îţi este valea.   ( Viorel Muha )

Gând, cât de mic poate fi acesta şi cât de mult poate să cuprindă, chiar şi-un univers întreg!  ( Viorel Muha )

În viaţă să încercăm să păstrăm un pic din inocenţa copilăriei, să avem ceva din timiditatea unui adolescent, să punem un pic de naivitate, apoi să adăugăm ceva din experienţa unui adult, astfel vom fi mult mai aproape de fericire.   ( Viorel Muha )

HPIM1193

Dacă ai credinţă cât un bob de muştar, poţi muta un munte. Dar dacă deznădejdea ta este cât un munte, nu poţi să urneşti nici măcar un bob de muştar, pe care şi o furnică îl poate căra kilometri întregi.   ( Gavriil Stiharul )

cascada_pestera_comarnic

De aceea, pentru mine muntele – munte se zice. De aceea, pentru mine iarba – iarbă se spune. De aceea, pentru mine izvorul izvorăşte. De aceea, pentru mine viaţa se trăieşte.   ( Nichita Stănescu )

Am învăţat că vârful muntelui nu coboară la mine, dacă nu mă sui eu la el.   ( Viorel Muha )

Am învăţat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful unui munte, fără să ştie că adevărata fericire este în felul în care urci pantele abrupte spre vârf.   ( Gabriel Jose Garcia Marquez )

Sibilla

imagini preluate de pe emaramureş.ro şi banatera.ro

citate preluate de pe http://www.citapedia.ro

Anunțuri

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Pilde şi „aduceri aminte”..., Sibilla, Sibilla poesii și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Mă cere, mă pofteşte, mă doreşte… Mă vrea, sunt a lui ! No, hai, că dacă-i musai, cu… plăcere, dară !

  1. codeus41 zice:

    si io care credeam ca te…mariţi 🙂

    Apreciază

  2. Pastel zice:

    Sa rup trecutului amintiri

    Sa rup trecutului amintiri si-n urma-i,
    Fara glorie, s-arunc trista lor mihnire
    Vintul sa spulbere, in virtej, amarul lui.
    Ramina slut trecutul, fara frumoasa amintire.

    Ridicind privirea, de calzi lacrimi, umeda,
    Intilnind seninul noptii, pe el lucind o stea,
    O clipa pierduta-n abis, lasind o urma,
    A stralucit, dar rece-n univers a fi nu vrea.

    Iubirea draga de invatator

    Va las lucruri marunte,
    In a altor timpuri seama,
    Rup cu tine vreme, amintirea,
    Trecuta ca si tine,
    Ce calea gindurilor imi tine.
    E zidul nefiresc, nepatruns,
    Inainte impiedecindu-mi mersul,
    Stricindu-mi rima, sticindu-mi versul.
    Crezul meu spre tine Viitor,
    Era speranta, in copilarie faurita,
    Cind joaca-n toi mi-era oprita.
    Vedeam iubirea mea draga de invatator.

    pastel

    M-am intors la vremuri de mult apuse.
    Am ratacit printre amintiri, cu ochii inchisi.
    Cimpia nu mi-a fost iubita, cum muntele altora.
    Dar gradina cu viata ei aparte, animale si pasari, de casa si de cimp, gize si flori, pomi, arbori si arbusti, zavoaie si ape, Argesul si lacurile din jur, ploile si zapezile, mi-au fost dragi si acum amintiri placute. Trecutul pe meleagurile copilariei ne aduna, ne cheama. Simtim apasarea clipelor in care mina aspra a parintilor, mai ales a mamei, trecea mingiietor prin parul vesnic tuns, de teama parazitilor de la animalele de casa si din zavoaie.
    Intoarcerea este si ea o chemare. Una cu dublu scop. La atitudinea copilului din noi. Si apoi la reperele de comparatie cu viata de astazi. Iubirea in trecut era mai multa, mai marinimoasa, mai toleranta, mai umana. Astazi este filtrata. Fara hirtie de filtru, ci de interese meschine. Ce ne ramine sa iubim este copilaria noastra si copii nostri. Si cu aceasta iubire sa ne intoarcem si sa iubim si slavim pe Domnul, pe Isus Cristoas si Duhul Sfint. Amin!
    Dna. am citit tot ce ati scris, insa nu sint in stare sa si mai comentez. Mi-ar fi placut sa”stam la taclale”, dar timpul meu e mai scurt, trece mai repede si aduna, aduna clipele ce mai ramin pentru putina odihna, zdrentuita noaptea de ale vietii nevoi si dureri. Cu admiratie pt. ce reusiti sa aduceti pe blog, dar si pt. duiosia ce-o raspinditi adresindu-va naturii si mai ales muntelui caruia va oferiti. Sa ne reintilnim cu bine!
    pastel

    Apreciază

  3. Sibilla zice:

    @codeus41,
    Aşa şi… de ce nu ai continuat ideea… 🙂
    Vii la nuntă de-o fi, hm ?
    calde îmbrăţişări sibiline, druje Cody,
    Sibilla

    @Pastel,
    Mulţumesc tare mult pentru gânduri frumoase !
    Să mă simt eu numa un picuţmai binişor şi… la pas cu sufletul alături 🙂

    Lucian Blaga – Munte Vrăjit :

    Intru in munte. O poarta de piatra
    incet s-a-nchis. Gand, vis si punte ma salta.
    Ce vinete lacuri! Ce vreme inalta!
    Din feriga vulpea de aur ma latra.

    Jivine mai sfinte-mi ling manile: stranii,
    vrajite, cu ochii intorsi se strecoara.
    Cu zumzet prin somnul cristalelor zboara
    albinele mortii, si anii. Si anii

    Să ne auzim cu bine ! Respecte şi preţuire,
    Sibilla

    Apreciază

  4. Nea Costache zice:

    Si eu, ca si Codeus, citind inceputul postarii, chiar credeam ca trebuie sa ma pregatesc de nunta ! Doamne, ce pofta as avea de tocit pingelele pe muzica olteneasca si sarbeasca! O zi frumoasa, asemenea sufletului tau!

    Apreciază

  5. codeus41 zice:

    depinde pa ce …post joc 🙂

    Apreciază

  6. Sibilla zice:

    @Nea Costache,
    Oltene, poate punem de-un foc de tabără., un vin roşu la o gură de vorbă, prin august de ex… 🙂 Tati Borgo e pentru, ne-om aduna pe geana vreunui Munte, dară 🙂
    Aaaaa… mere cu batakandele şi-n jurul focului 😉
    Un dar de suflet, cu mult drag :

    Bucurii, împliniri, zâmbete, prieten drag, din drag !
    Sibilla

    @codeus41,
    😉 🙂
    Ui ce dar am pentru tălică, druje Cody :

    Iubesc Muntele, ploaia, fulgerele… şi, contraatacul 😉
    Deci, păe ce post zici că joci ? 🙂
    calde îmbrăţişări, druje Cody,
    Sibilla

    Apreciază

  7. mihaella1 zice:

    Superba postare Sibilla. Iubesc muntele, in toate anotimpurile de peste an :). O zii frumoasa!! Cu stima, Mihaela.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s