La taclale… Grupul.

– ficţiune –

Motto :

” Cred că cea mai deformată fiinţă din capul oamenilor este Dumnezeu. ”   ( Arsenie Boca )

” Ne întâlnim în prezent cu… viitorul trecutului. ”  ( Arsenie Boca )

” Nu da cu bâta în viespile sectare. ”  ( Arsenie Boca )

Se-ntâlniseră întâmplător şi-au decis fără prea multe fasoane, să-şi bea cafeaua pe una din terasele împrăştiate de-o parte şi de alta a străduţei cu nume amăgitor , ” Rose ”. Ospătarul, un tip tăcut, elegant, se luneca printre mese discret şi, dispărea nevăzut apărând ca din neant, toate comenzile fiind onorate cu promtitudine. Le adusese cafele şi sucuri, o scrumieră superbă cu-o formă ciudată…

– Detest bădărănia bărbaţilor ! Dar… niciodată nu vor fii cavaleri, cât  unele femei numai doamne nu sunt…

– Ce-ţi veni ? Vorbeşti de cineva anume, sau… ?

Roşcata cu zvâc, se-ntoarse spre cealaltă, o privi scurt, apoi, peste creştetul ei, le aruncă săgeţi şi celorlalte două, dar şi tipilor ce le-nsoţeau, în fine, după ce mai trase de câteva ori cu nesaţ din ţigară, cu un ton grav, se adresă tuturor, nimănui, ca pentru ea, ca pentru oricine… :

– Ei bine şi-n rezumat… Mi-s dragi bărbaţii de caracter, de la distanţă. Nu-mi bat capul cu ei, nu-i deranjez, nu mă-ncurcă, îi iau în serios, atât cât se cuvine, ei, mă respectă mai ales pentru ceea ce sunt şi, timpul e singurul ce demonstrează lipsa preocupării mele de-a poza în ceea ce nu-s. ce mă deranjează e atitudinea unor femei din pricina cărora trebuie să suporte toată tagma muierească etichete, injurii, caracterizări şi-alte asemenea, şi-asta nu atât pentru că impricinatele n-ar fi … cuminţi, ci, pentru că nu fac diferenţe, pămătufele…

– Diferenţe ? Adică…

– Pe scurt, alea de confundă caii cu armăsarii, alea ce confundă brânza cu smântâna, alea de confundă ” cuminte ” şi ” cu minte ”, soiurile rele. Rele de muscă, rele de gură, rele de plată, rele de… rele prin natura lor, brrr…

– Mda, şi eu detest vulgaritatea, dar şi… vulgul, zise X.  Unde mai pui că în ” diva ” ce întruchipează prostia şi fudulia tot mai rămâne loc şi de perfidie e deja,  artă ”, una de prost gust… de, duzină, să-mi fie scuzat doamnelor, dar, cam des pe metru pătrat, nu-i aşa ?

– Ce ziceţi de cele ce se complac ani la rând, ce zic eu, o viaţă chiar, jucând rolul ” femeia cealaltă ” ?… intră şi Z în discuţie.

– Culmea e că au scuze la-ndemână mereu, zâmbi şi Y.

– Hai să vă povestesc două cazuri… Voi, încercaţi să cântăriţi şi să concluzionaţi care din cele două soiuri provoacă repulsie, silă, oprobiul. Cunoaşteţi personajele, multe din date nu vă sunt tocmai străine..

G, tipa aparent numai suferinţă, tristeţi, o poveste ce-ţi produce fiori, de groază… Da, G e o poveste, una  cusută cu zeci de mii de aţe multicolore, cameleonică şi diabolică deopotrivă. Rolul ” femeia cealaltă ” i se potriveşte mănuşă. Şi-a clădit ” fericirea ” pe nefericirea alteia, o întreţinută, parvenită, poză de victimă, răutăţile şi veninul îi sunt surori de cruce… o cruce aparte totuşi, ce n-are nimic Sfânt. Cunoaşteţi vulpea…

– Cunoaştem, dar tu reuşeşti mereu să-i surprinzi ” pliurile ” pitite aşa încât, continuă, zise E.

Roşcata, căzu aparent pe gânduri, o năpădiseră amintiri… sorbi din ceşcuţa delicată şi reluă firul :

– O creatură periculoasă G. Nu pierde nicio ocazie să aducă-n discuţii problemele ei de sănătate, probleme ce nu o deranjează prea tare la neuron când vine vorba de alcool. Pare că aburii bahici îi stimulează accesele creative. Zelul ei e ” justificat ” de ardoarea cu care-i sminteşte pe cei din jur, fiecăruia-i toarnă altă poveste, evident rolul eroinei pozitive e mereu rezervat ei, în rest, ” încaieră-i drace ” şi minciună, la kilă, la tonă, scopul scuză ” talentul ” nu-i aşa…şi dacă botulişti există, sau interesul îi ordonă să calce peste cadavre tăind în carne vie, acolo-i de ” stimabilă.

– ” Încaieră-i drace ”… îhîm, ea e ! X râdea deja cu lacrimi. Ştia la rându-i nişte detalii, oamenii discutau pe la colţuri, se lămuriseră pe rând cu ce poamă aveau de-a face.

– Grav e cu vulpiţa când intră-n călduri, să te ferească Sfinţii Părinţi de furiile ei. Biet ” stăpân ” de vulpe, ce suportă, ce riscă, că nu-i e deajuns că se-mparte între nevastă şi ea, ” cealaltă ”. Hormonii vulpiţei sunt de nestăpânit, năvalnici, şi-ar sacrifica până şi ” fericirea ” numai să zburde, să-şi stâmpere setea nesecată. Ştiţi că undeva, într-un  colţişor de lume i se spune ” văduva neagră ” ? E, nici eu n-am ştiut, o întâmplare mi-a dăruit date , surse, să scrii romane, nu alta. Drama ” văduvei negre ” va fi curând subiect de presă şi-asta pentru că a marşat şi-a luat de fraieri pe cine n-ar fi trebuit…

– Am auzit şi eu ceva, megalomania o va pierde, nu că nu şi-ar fi vândut sufletul de ceva ori şi n-ar fii demult un suflet rătăcit, atât că face greşeli copilăreşti. Atrage atenţia asupra poveştii sale, mă refer la aceea ascunsă, tăinuită, pe care-o crede-ngropată sub noianul de minciuni şi vorbe goale. La mânuit vorbe, ce-i al ei e-al ei, însă nu face diferenţa între vorbe şi… Cuvinte, aerul de superioritate, hmmm.. nu-i de bun augur putregaiul de sub aşa zisa aură ce-o afişează cu prea multă insistenţă ca să nu invite a semne de-ntrebare, duhneşte…

Y se-ncruntă… O păţise cândva cu vulpea, bine intenţionat, credul, o luase-n serios… S-a trezit la timp, altfel, ar fi devenit una din victimele ” văduvei negre ”. O experienţă din care-nvăţase atât de multe. Era optimist Y. ” Partea plină a paharului ” îl ajuta întotdeauna să trecă peste şi să privească înainte, să păşească.

– Mai ştiţi ceva de G?

– Ar trebui ? Deocamdată ne desfătăm cu scenetele mneaei, când maestră a jocurilor de culise, făcând sluş la picioarele … şamanilor, când propăvăduind evanghelii, interpretări proprii şi incoerente, haotică-n manifestări, eh… e un spectacol G, până la urmă, dar… propun să aşteptăm răbdători ” ultimul capitol ” şi, actul final, deşi, da, G nu se vrea ieşită din scenă, face doar diversiuni. În traducere, ca să n-o mai lungesc, se alintă, căci încă are ceva public cu care-i merge. Vulgaritatea vulpiţei G eclipsează ” inteligenţa ” cu care se împăunează, a devenit jalnică , ar stârnii milă dacă n-am ştii deja ce crudă e, ranchiunoasă şi cu pretenţii de Mata Hari.

– Că bine zici tu. Anii şi-au pus amprenta pe chipu-i trist, băutura o dezvăluie-n toată ” splendoarea ” şi seamănă tot mai tare cu Borgia. Pentru moment pare că ţine frâiele, dar, va pleca din zonă, când nu va mai avea pe cine prosti cu ” fidelitatea ” ei, şi zău că la faza asta mă cam umflă râsul. De tinichele nu va scăpa , cum n-a scăpat nici de cele din trecut şi care o urmăresc şi-o vor bântui până la epuizare.

– ” Femeia cealaltă ” şi povestea ei… o lecţie pentru voi, macho, o lecţie şi-o pildă, temă de casă… P se amuza privindu-i pe domni. Călcâiul lui Achile şi stimulii, consecinţele le privea cu detaşare şi nu prea pe chipurile interlocutorilor. Toţi avuseseră de-a face cu G…

– Care e celălat caz, distinsă ” Preoteasă ” ?

– Zic să achităm nota de plată şi vă invit în parcul de-alături, o plimbare e binevenită !

Grupul se ridică, după ce Domnii achitaseră nota, nu fără a încerca zadarnic s-o oprească pe roşcată să achite jumătate şi, se pornise pe aleile poleite-n lumină şi chihlimbar… Se-nsera. Un iz de linişte cuminte surâdea din frunzişuri.

– Aham ! Acu trecem la cazul doi, şi, aici, chiar ne vei oferi pe şleau porţia de ” căpăceală ”, e la scuteală… putem sudui-n voie, etichetele la somn şi pe cai cu umorul … T abia aşteptase să ajungă-n părculeţ, feriţi de ochii curioşi, puteau să se amuze-n voie. O ştia pe roşcată că se va dezlănţuii..

– Azi nu-mi arde de glume, bre T. Mă ştiţi de-atâta vreme. Cine insistă să-mi supere mie prietenii de suflet şi nu pricepe de vorbă bună atenţionările, cine nu cunoaşte ce bătaie lungă şi ce aşi am în mânecă, ei bine… la solicitare, oferim ” remediile ”, că dacă dracu-i mână din spate şi NU vor să se oprească şi încearcă marea cu dejtu şi au falsa impresie că sunt de neatins şi nu vor plăti…. he, he, heee…

– Soro, uite un copac pe placul tău, ne aşezăm ?

– Dară ! Care va să zică, cu sârbul nu te pui dacă ai dram de minte şi… mai ales cu sârboaicele ! Şi-o va lua peste bot cineva curând, e ultimatumul dat… să vedem ce-a ales, îşi vede de drum, sau…

– E vorba de penibila aceea ? întrebă X.

– Da . Penibila… pocnită…

– Ce-a mai făcut coana ? Caţă şi tâmpiţică , atât de… previzibilă. Habar n-are sărmana c-a devenit bufon şi ” răspunde ” prin scrieri exact cum îi ” comandăm. ” Reacţionează la nervi şi da, o cam mănâncă, cere, insistă şi va primi ceea ce merită. Nu renunţă, cică o ” ţine ”…

– Dar asta, când are timp de spectacole şi ” morale ” ? Nu găteşte, n-are copii, ocupaţie, soţ, preocupări aferente, o viaţă, doar ” talente ”… Am înţeles că are ceva internări la activ şi afectivitatea zdruncinată, frustrări şi nişte dileme existenţiale, am înţeles şi că Demnitatea îi e una doar din necunoscute, ce e de ” neînţeles ” e ce vrea ? Ştie ce vrea, sau.. ? întrebă şi V.

– Vrea sânge ? Răzbunare ? Pe cine vrea să convingă şi ce anume ? Mai lăsaţi-mă că e atât de plictisitoare. Banală, penibilitatea, ridicolul în care continuă să se complacă a înota, până la urmă poate că e singura… pată de culoare. Atât că-i cam stă şevaletul într-o parte şi lunecă încet, încet… acuşi face poc şi bummm !

– Posibil că a aderat la acea comunitate închisă tocmai pentru că-i e de folos la o adică, nu neapărat din convingere… dar s-o rugăm pe ” Preoteasă ” să-şi depene noutăţile, cele la vedere le ştim şi noi şi ” publicul ” decis de pocnită…

– Nu că s-ar erija careva-n judecător, dar, preocuparea penibilei pentru o anumită locaţie, încrâncenarea ei să defăimeze, să discrediteze imaginea omului pe care nu pridideşte să croncăne că l-ar fi iubit cândva, îi trădează meschinăria, viclenia, ranchiuna. E toată numai zoaie, falsitate, făţărnicie. Că e şi tipul de fariseu zugrăvit în Sfânta Scriptură , dar, în cazul ei fără de leac, pentru că refuză să consimtă că mansarda ei e cea cu zurgălăi… altă  treabă.

– Ce-o mână-n  ” luptă ” ? Ce crede, ce vrea să obţină ? Aţi sesizat ce ridicole sună vorbele ei contradictorii ? Ba se văicăreşte că ar fi victima sorţilor, ba subliniază tuturora că intimitatea , privatul e de preferat, ba face exact ceea ce blamează… e ciudată, asta elegant spus căci ciudăţenia ei are limpede un scop şi… poate se alege cu căzătura de pe statuia pe care s-a cocoţat benevol.

– Dacă-mi permiteţi, comportamentul penibilei mă duce cu gândul la acea poetă, renumită… arhicunoscută, care, totuşi, în ciuda multor calităţi nu s-a sfiit să-şi spele rufele-n public şi să pedepsească astfel pe cel pe care l-a divinizat iniţial. Da, nici acela nu-i uşă de biserică, dar, spre deosebire de fosta consoartă el s-a abţinut. Ce-a obţinut aceea ? Un timp, deplângerea suferinţelor ei de către o parte a naţiunii, da şi… ? A trăncănit, a spus lucrurilor pe nume, când adevăruri, când literatură, de calitate dar… literatură, repet, da şi ?

– Interesantă observaţie… Comparaţia cu respectiva poetă mi-a amintit de-o serie de date pe care le păstrez deocamdată la seif. Din motive bine întemeiate, le veţi cunoaşte cândva. Dar… Să revenim.. Vi se pare normalitate să te manifeşti ca o ţaţă, caţă, mahalagioică şi-apoi să ieşi-nainte cu ” calităţi ” ce numai onoare nu-ţi fac ?

– Să-nţelegem că tirul şi hărţuirile continuă şi altfel ?

– Şi încă cu turaţii de crezi că îşi ia zborul direct în Iad… I-am sugerat acelui suflet drag mie să o ignore, nu merge. Penibila trimite tone de mailuri, umblă cu zeci de IP-uri, sparge parole, e pe redute pe telefoane, răcneşte ca o apucată, trimite sms-uri… Va fi anunţată firma de telefonie ca să i se blocheze accesul, dar s-a luat deja legătura şi cu poliţia, pricepeţi ? Că dacă dracu nu i-a dat pace dar îi tot dă târcoale…

– Cu ce drept face toate astea ? Ce vrea ? Îl hărţuieşte doar acasă sau..

– E, doar acasă… am spus, vrea public, aliaţi, spectacol, e mai ridicolă decât ridicolul, de-o ipocrizie rar întâlnită… am mai întâlnit cazuri de genul, pe vremea când făceam practică-n spital pe-o secţie anume…

– I-a implicat şi familia, prietenii, colegii de muncă ? A mers cu penibilul până acolo ?

– Ba bine că nu ! E Satan în persană, om, nu cunoaşte a fi. De copii n-are timp, are în schimb timp de hălăduit cu sorcovele prin lume, are timp de orice numai de biete suflete nevinovate, ba.

– Punem umărul cu ceva denunţuri la autorităţi, o mai lăsăm ? Avem copii după ceva acte, deci… ? Merită o lecţie, una pe care s-o ţină minte !

– Vă asigur că va blestema vremurile acestea de ” glorie ”, nesăbuinţa faptelor sale, indiferent de interese şi scopuri, vi-am spus că am aflat mai multe decât îşi închipuie, e… cunoscută acolo, în zona ei…

– Deci ? Îi dăm o ultimă atenţionare, apoi…

– Da. E timpul, a întins coarda prea mult ! Gata ! S-au strâns dovezile necesare, i s-au dat ocazii să se oprească, precum comunitatea-n sânul căreia şi-a pitit mizerii şi josnicia, se crede atotştiutoare şi de neatins, greşeală fatală. Ştiţi ce e curios ?

– Ce ?

– Înainte de toate acestea şi croncănitoarea a fost în rol de ” femeia cealaltă ” şi… nu o dată… credea că actuala ei victimă şi ţintă nu ştie, că nimeni nu-i ştie trecutul cu năbădăi şi, despre nişte servicii pe care le face unor… servicii…

– Asta nu ştii de la mine, ” Preoteasă ”, zi drept, ai pus trupele din zona hăleia-n mişcare, hm ?

– Nu zic nimic. Doar că nu e de glumit cu mine şi nici de jucat de-a ” muherea rănită ”. M-a crezut naivă, ” norocul ” ei. I-am tot ” transmis ” să se oprească, nu vrea. Nu-şi vede de viaţă, vrea s-o controleze pe-a altuia ? Atât că eu chiar ştiu de ce…

–  Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce i se cuvine… ăsteia să-i dăm ce merită, punctum ! Aţi anunţat careva şi pe…

– Da.

– Bine. Când începe operaţiunea ?

– Mai curând decât se-aşteaptă ipocrita !

Trecuseră două ceasuri. Se făcuse răcoare. Meditau fiecare la una, la alta… fiori reci tresăreau pe spatele lor… ştiau că sârboaica nu trebuie subestimată, ştiau că penibila croncănitoare a făcut greşeala vieţii sale stârnind-o… şi ştiau ce va urma…

– Care din cazurile prezentate vă produce repulsie, scârbă, milă ? sparse X tăcerea.

– Hmmmm… măcar muieruşca G nu bălăcăreşte-n public, e dracu-mpieliţat în umbră… are marea calitate să se respecte şi să tacă la momentele potrivite, pe când croncănitoarea…

– Penibilă, ridicolă, perversă, ipocrită şi… Răul ! Mda, e timpul să ascuţim ” armele ”, să luptăm cu Răul. Penibila n-a înţeles nimic. Ştiaţi că telefonul ei e sub urmărie oficial, că îi sunt înregistrate cretinităţile, că …

– Hai, nu mai spune… bine că omul a fost deacord, cred că s-a săturat şi aşa cum îl ştim, un om deosebit, cu respect pentru atât de multe, a înţeles cine e fosta … Bine c-a scăpat de satana aia, păcat doar că nu a ştiut că nu e primul şi că povestea ei e una … dar, asta nu are importanţă. Povestea ei nu-i dă dreptul să facă ceea ce face. Nu are nici cel mai mic drept.

– Dar va vea în schimb o surpriză, una de proporţii…

Merită.

– A confundat până şi iubirea cu absenţa ei … mai mult s-a folosit de sentimente ca să-şi urmeze misiunea primită… s-a aflat la timp, e slab pregătită, la fel ca cei din umbra ei..

– ” Preoteasă ”, ţi-a rătăcit un gând peste ocean… te văz încruntată, spuse T.

– Nu, de ăia se ocupă altcineva, gândul meu e acolo unde trebuie să fie, lângă cei dragi mie, mai ales lângă un zâmbet anume, i s-a alăturat. Mă-ncrunt doar când tresare-n somn. Haideţi, mă aşteaptă, trebuie să fiu acolo când se trezeşte, e omul meu.

Deasupra nourilor se rădica Binele ! Undeva, pe-o gleznă de stea, Părintele Arsenie Boca zâmbea. Cât existau ei, cei  sub semnul lui 7, lumea va fi salvată şi… Răul învins, la vremea potrivită…

” Preoteasa ” zâmbi : ” Luptă, Libertate, Lumină… ”… zâmbi zâmbet spre… cineva…

Sibilla

imagine preluată de pe google.ro

citate preluate de pe http://www.citapedia.ro