Tablou sibilin – …goi, în faţa Sfinxului…
MOTTO :
” Omul ştie mai multe decât înţelege. ” ( Alfred Adler )
Tatiana Stepa – Cand s-o-mpartit norocu :
Când s-o-mpărţit norocu… :
măicuţa când m-o făcut măi dorule,
măicuţa când m-o făcut, măi dorule,
foc în vatră n-o avut,
foc în vatră n-o avut, măi dorule,
s-o sculat ş-o făcut foc, măi dorule,
s-o sculat şi-o făcut foc, măi dorule
şi mi-o ars al meu noroc,
şi mi-o ars al meu noroc, măi dorule,
s-o sculat ş-o făcut pară, dorule,
s-o sculat ş-o făcut pară, dorule,
şi mi-o ars a mie tihneală,
şi mi-o ars a mie tihneală, dorule,
duce-m-oi şi m-oi tăt duce, măi dorule
duce-m-oi şi m-oi tăt duce, măi dorule,
car cu cai nu m-or ajunge,
car cu cai nu m-or ajunge, dorule,
pe când oi zâni-napoi, măi dorule,
pe când oi zâni-napoi, măi dorule,
m-o ajunge car cu boi,
m-o ajunge car cu boi, măi dorule,
mândră floare-i norocu, măi dorule
mândră floare-i norocu, măi dorule,
dar nu are tăt omul,
şi nu creşte-n tăt locul, măi dorule
dar nu are tăt omul
şi nu creşte-n tăt locul, măi dorule…
Tablou sibilin – …goi, în faţa Sfinxului…
Un curcubeu răsărit, arc peste hule… aşa a fost să fie… împăcarea cu ploile, dincolo de iertări, pentru… cândva…
Porniserăm să stăm de vorbă , după ce stătusem fiecare cu gândurile proprii la taifas… o linişte cuminte ne-ncălzise-ntr-atât de molcom, că nu ştim cât timp se va fi scurs… Rătăcisem pe tărâmuri tainice şi-acum, simţeam pornirea de-a lăsa curgerea întrebărilor să sfârtece frământări cu care aparent ne deprinsesem să ne tresărim, şi, cine s-a încumetat mai întâi să ţâşnească Cuvintele-ntr-u limpezire, nici nu mai ştim… ne aflam într-o sferă de Lumină şi armonie…
” Pitagoreici… ? ”
” şi biata cifra doi, s-a sinucis… ” … ai zâmbit .
Te-am urât, iubesc să te urăsc iubindu-te şi, ştiu că ştii… zâmbesc şi eu. Ne zâmbim zâmbetele zâmbind…
” Ce-ai avut şi ce-ai pierdut … ? ” , ar fi spus majka Darinka, mângâindu-mi tâmplele zvâcnet arămiu.
” Nu poţi pierde decât ceea ce nu ai avut. ” ( Borges )… răspunsul meu, sau întrebarea fără dorinţa de-ai afla rostul. Oare de teama că nu mi-ar fi fost pe plac gleznei inimii, ori din încrâncenarea de-a-mi demonstra că ce… am avut, oare-am avut… chiar aşa, chiar trebuie să fie cineva anume care să aibă dreptate ? A, da… de ce ?
Şi iar zâmbeşti. Mă cerţi cu blândeţe cumva ” a cam trecut vremea de ce-urilor, nu crezi ? ”…
” Hai nu zău… cum rămâne cu * în faţa dragostei şi-a morţii, noi toţi, redevenim copii .. * .. e ? ”
Culmea, iar zâmbeşti… enervant zâmbetul tău ce mă zâmbeşte pe mine, mai ” grav ” e că mi-e sete de el, m-aş topi-n învăluirea lui, dar…
” Nimeni nu este perfect, Niko… eşti un copil, ce copil eşti tu, Niko… ştii, mi-eşti dragă… Auzi, 10 e perfect, e numărul perfect, eu iubesc optul, ştim noi de ce… ”
” Eu sunt însă un 7 şi 7 e Sacru, dintotdeauna, da ! Mai taci, e cum spun eu ! Şi, şi, şi… te ud cu apă şi te spun şi să nu mă-ntrebi cui căci nu ştiu.. Eu am dreptate şi punct. ”
… zâmbeşti… of, zâmbetul tău cum zâmbeşte zâmbindu-mă…
” Tu, întotdeauna ai dreptate, c-aşa vrei tu, fie, cum spui tu… ” …
Rămâne ceva agăţat de aburii tainelor ce nu se doresc dezgolite nici măcar de vocalele pofticioase şi niciodată rostite… plutesc şoapte, clipe, aduceri aminte şi doruri şi ceva nedesluşit.
Pluteşte, simt, ştiu, ” văd ”… Şi tu, tot nu pari a-nţelege că eu ştiu mai mult decât înţeleg şi nu vreau şi nu pot, şi n-am voie să explic, nu e nevoie… e Regula sibilină, de ce-aş distruge armonia sufletelor cu explicaţii ce n-ar limpezii nimic nimănui.. ? Mi-e Senin să mă tac. Îmi voi împlini menirea şi mă voi urma, pretutindeni unde-mi voi clipocii zâmbetele, tresări lacrimile, mă urlă munţii mei, mă cer… Deasupra sfera, mă pitesc în miezul piramidei când mă tac, sub mine… nourii, cumva reuşesc de fiecare dată să mă înalţ deasupra prafului de nouri…
” Şi Ochiul Nevăzut ? Ai să-l fentezi, Niko ? Cum ai să faci, cum faci… ? ”
” Ochiul Nevăzut… mda, ştii, e pretutindeni şi… îl ” văd ”… de-ai ştii cum doare vederea Lui în permanenţă, o, Doamne, cum mai doare… rareori, absenţa durerii mă doare să-l * văd * iar, chiar dacă * dorm * doar minute, ori zile…. trebuie să * duc * asta, trebuie, eu… eu sunt… sunt a lor ! ”…
Mă ridic, mereu mă ridic… plec, plec înainte să întrebi…
Îţi las un bileţel, la vedere-l las, nu-mi pasă de nimeni :
„Nimeni nu este suficient de bogat sa nu aiba nevoie de un zambet si nimeni atat de sarac sa nu il poata oferi.”
Paşii mei surând maci roşii şi sânzâiene… Doinesc ploile, flori de colţ , sau , poate florile stâncii, ploi aşteptate… ” Sibilla… tu, mereu revii… să-mi scrii pe frunzele de cedru şi stejari… poesii… ”…
Zâmbesc… spre Devenire, fi-vom nu doar noi, ci toţi… precum… copii… vei ştii, veţi ştii… cândva, curând… voi reveni…
Sibilla
imagini preluate de pe google.ro
folk – Tatiana Stepa – youtube
leo
Sibilla
Sfinxul 
ApreciazăApreciază
@Lucas,
Sunt clipe în viaţă când dăruind extrem de puţin faci să răsară pentru cineva o imensă fericire… Fii atent la clipele acelea, căci recompensa va fi cel puţin egală. Ele sunt lacrimi de fericire din gândul lui Dumnezeu, sunt clipe de lumină. ( Viorel Muha )
calde îmbrăţişări sibi.line, ţie călătorule… ascultă şi zâmbeşte când va fi să faci popas, apoi… păşeşte, meri înainte, nu te uita înapoi, doar mergi pe Calea ta, aripile se vor înălţa… într-o zi… zboară…
Sibilla
ApreciazăApreciază
„Făcut-am castelul acesta
Fărâmă legând de fărâmă
Şi-acum când e gata, prieteni
Priviţi-l ce trist se dărâmă.[…] ”
(Adrian Paunescu)
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Ce frumos ati scris….va citesc cu drag si incantare….va place csa scrieti?
“Nimeni nu este suficient de bogat sa nu aiba nevoie de un zambet si nimeni atat de sarac sa nu il poata oferi.”…cat de frumos si de adevarat….
MIA PLACUT CITATUL CU TALPA DE PE BLOGUL DVS SI LAM ADAPTAT PUTIN PT ZIUA COPILULUI ,CA UN MOTTO LA ARTICOLUL CU GALA UNICEF SI CAM ASTA A IESIT:nici o talpa nu e prea mica ca urma ei sa nu fie valoroasa.
http://lorybia.blogspot.com/2009/05/educatia-celor-mici-incepe-cu-educatia.html
ApreciazăApreciază
Sus ii ceru si serin,mai dorule…
Sus ii cerul si serin,de-a mea parte nori-m vin(bis)
Mai dorule…
S-a s-mi vine cate-o data ,dorule ..
S-a s-ami vine cate-o data sa dau cu cutatu-n pciatra,
Sa dau cu cutatu-n pciatra..dorule..
Din pciatra sa iasa foc mai dorule…
Din pciatra sa iasa foc,ca n-am la lume noroc,mai dorule
Di pciatra sa iasa para.dorule..
Di pciatra sa iasa para..ca-s la lume de ocara,dorule..
Pai,cand s-ompartat noroco……..
Niko,
Fata dfraga,asa o jele ma cuprinde de nici nu poci a scrie.O sa-mi treaca si o sa revin.Sunt f.obosit.Va pup.cu drag,tata Borgo 🙂
ApreciazăApreciază
Am vrut sa va spun (scriind a=i) ca eu nu pot renunta la I si voi scrie tot cu I in loc de A. Asa mi se pare mult mai corect. Schimbarile facute dupa revolutie au avut si mai au printre ele multe „uscaturi”. Idei, legi si oameni.
Cu „Istoria Neamului Romanesc”, ati reusit sa provocati aduceri aminte unuia care mai tot timpul liber a dorit sa stie mai mult despre trecutul tarii. Traseul harazit de destin a fost mereu pe linga dorinta. Munca mea intr-o fabrica mare din Bucuresti mi-a rapit bucuriile vietii, generatoare de sentimente sensibile, semete in formarea spiritului datorat literaturii. Lectura apropiata si placuta mie a fost cea despre istorie si despre poezie. Dar pe ambele l-am intilnit si in proza unor mari scriitori romani, francezi, dar si rusi.
In ” Matei 21,43″ am gasit
„De aceea va spun ca imparatia lui Dumnezeu se va lua de la voi si se va NEAMULUI care va face roadele ei”.
Cui trebuie sa se fi adresat acest mesaj si cine o fi acel NEAM? Balada lupului alb am citit-o pe nerasuflate. Cartea n-o mai gasesc in biblioteca mea. Dar astfel de „balade” si „legende” sint putine in literatura romana (Pavel Corut a mai adaugat dupa revolutie cite ceva, cu imaginatie scriitoriceasca sau nu, de crezut sau de pus la indoiala). Poate ca daca asi fi avut alta profesie asi fi cunoscut mai profund Neamul Romanesc. Mi-am dorit acest lucru (in acest sens am citit si colectionat revista Magazin istoric, de la aparitia ei). Inainte
de casatorie faceam dicutii cu unul dintre prieteni auspra unor teme din revista. Acum puterile si limitele cunoasterii ma constring, ma fac sa cred ca am trait degeaba. Ma bucur ca un copil cind pe linga Dv. mai vin idei si inovatori in poezie.
Aceasta parte asi dori sa fie cunoscuta doar Dv. Puteti lasa si la vedere pentru altii, care sint sau pot ajunge la hazardul vietii.
Imi place mult si va voi cita:
„Si voi scrie mereu farime,
de suflet,
licarite-n florile de mina,
le voi scrie,
cu ploi de rasina,
LUMINA…”
si
„Scrie-mi,
pe iarba,
soapte rubinii
nu-mi spune c-ai sa vii…
tu stii,
eu tac,
citesc,
taceri ascunse-n ploi,
saruta-mi timplele,
cu taine despre noi…”
Va scriu si eu pentru ca va pretuiesc.
Asculta roua diminetii, pe fructe de capsun,
Soarbe cu ea rubinul strins in culoare,
Risipit intre ierburi incep sa ma adun,
Cind taci, stropi de roua ma ineaca si ma doare.
si inca ceva:
La cea din urma gluma amadaugat o piatra.
Sa fie in balanta, partea mea, mai grea.
Din mintea mea o idee, o scinteie, iata,
Echilibru la vedere, doar pentru cine ma vrea.
Am scris pt. Dv. ca un admirator al florilor din gradina altui gradinar, aducidu-va aminte de ” Vulcan in Leapsa, stins in TAC”.
pastel
ApreciazăApreciază
din cînd în cînd , măi dau un sămn că n-am plecat . ete asta făcui acu . te pup , fată
ApreciazăApreciază
„Put putujem”, imi aduce aminte de clipe frumoase ale tineretii si ma lasa sa uit de goliciunea sufletului pe care uneori o preluam fara sa vrem.
Tare frumos asterni gandul, ai dai forma si continut dupa frumusetea sufletului tau, iar cand s-o imparti norocul…sa ma chemi si pe mine. 🙂
Te imbratisez draga prietena!
ApreciazăApreciază
Vă mulţumesc frumos, tuturor şi pentru gânduri şi pentru că-mi iertaţi absenţele şi continuaţi să poposiţi la taclale cu Sfinxul, să mă zâmbiţi cum vă zâmbesc şi eu pe voi, prieteni dragi ! 🙂
@Lucas,
Eu sunt eu
Trenuri somnoroase pleacă întrebând
Ce-i cu mine-n gară, ce-oi avea de gând,
Plec şi eu din gară şi tristeţea-mi port
Spre mirajul galben din aeroport.
Galbenă-i lumina, ochii mei sunt trişti,
Toţi privesc la mine ca la terorişti.
Unde-aş pune pasul liber şi corect,
Fără îndoială, aş părea suspect.
Şi pe zi ce trece lumea-i tot mai rea,
Când nu vreau nimica, crede că aş vrea.
Gara mă somează, iarba nu-mi dă loc,
Pe aeroporturi parcă aş da foc.
Încordarea-n lume a crescut cumplit,
Eu mă simt suspectul care a iubit,
Şi cu cât iubirea mi-o arăt firesc,
Cu atât toţi ceilalţi straniu mă privesc.
Am cocoaşă-n spate şi am mâini prea mari,
Ştergători de lacrimi am la ochelari,
Cum în lumea asta totul e cum nu-i,
Mă transform în altul fără voia lui.
Bat cu pumnu-n masă şi cu biciu-n cal,
Nu mai sunt patetic şi sentimental,
Fug râzând din gară la aeroport,
Un pistol cu apă într-o mână port.
Pun pistolu-n ceafă la aviator,
Nu crâcni, urmează ruta ta de zbor,
Ruta dumitale este ruta mea,
Dar eu sunt eu însumi, nu altcineva.
Vreau după acestea pe acest pământ
Să mă luaţi cu toţii drept ceea ce sunt,
Acum observ cât e de greu,
Să vă arăt că eu sunt eu.
( Adrian Păunescu )
Undeva, pe Drum , scapă ceva… dileme, confuzii, frunze, cine ştie… şi totuşi e la vedere şi totuşi continui să îndrăgesc Castelele cu iz de Altare sibiline şi-mi pun pe ruguri lacrimi şi zâmbete într-u înseninare… Cheiţe pentru suflet există doar acolo unde sunt uşi de descuiat, unde nu există uşi, cu siguranţă există Cerul surâzând în Lumină…
Castele de nisip… şi de la ele învăţăm ceva, ca de exemplu că aparenţele înşeală, că Apa Vie şterge ce nu-i trainic, cum mi-e drag mie a spune : în faţa Sfinxului ne-nfăţişăm goi, veşmintele nu-şi au rostul. Un motiv pentru care evit eu speciile ce-şi învăluie niminicia citând aşa zise ” învăţături ”, interpretând Evanghelia de ex, după cum le pică… şi totuşi, le-aş zice, văluri, ceţuri, sminteli, mereu se ridică, şi-n cele din urmă tot goi rămân şi-n toată ” splendoarea ” 😉 🙂
Sfinxul dăinuie de mii de ani, e tainic, om învăţa să-i ascultăm tăcerile, şi totuşi e mereu aici şi al nostru… al celor cu adevărat liberi şi care nu au nevoie de fanfaronadă, ” celule ” de aşa zişi moralişti şi ” aleşi ”, unşi, etc…
te salută daia Sibilla 🙂 😉
Sibilla
@loredana,
Mulţumesc mult, Scriu de când mă ştiu, scriu că mi-e drag, scriu .. 🙂 De mai sunt şicitită uneori, mă bucură să bucur, când nu reuşesc, mai încerc… 🙂
Felicitări ţie pentru articol, voi trece să las un gând sibilin 🙂
calde îmbrăţişări ţie,
Sibilla
@tati Borgo,
Şi-aşa-mi vine câte-un gând,
Să plec pe păduri cântând….
Pentru Tati Borgo, cu mult drag, respect şi doru sibilin :
Descântec de viaţă şi moarte
Să fie de dulce, să fie de vară,
Să fie de iarbă ajunsă la brâu,
Să fie de dragoste ultima oară,
Să fie de pietre spălate de-un râu.
Să fie de mine, să fie de tine,
Să fie cumva şi de noi amândoi,
Să fie de rău şi să fie de bine,
Să fie de mierea ascunsă-ntr-un roi.
Să fie de cer şi să fie de munte,
Să fie de mâine, să fie de azi,
Să fie de tâmplele mele cărunte,
Să fie de ceaţa ieşită din brazi.
Să fie de zi şi să fie de noapte,
Să fie de clipa când vrei să şi mori,
Să fie de gustul cireşelor coapte,
Să fie de drumul spre Malu cu flori.
Să fie de calul ce mânzu-şi învaţă,
Să pască în voie, s-alerge constrâns,
Să fie de ziua schimbării la faţă,
Să fie de purificare prin plâns.
Să fie de pas şi să fie de pernă,
Să fie de toată intrarea-n destin,
Să fie de ţara asta eternă,
Pe când o femeie îţi iese cu plin.
Să fie de-a-nvinge, să fie de-a pierde,
Să fie de brazdă, să fie de spic,
Să fie de treflă, să fie de verde,
Să fie de mare, să fie de mic.
Să fie de viaţă, să fie de moarte,
Să fie de gustul de măr pădureţ,
Fecioara muşcându-l cu buzele sparte,
Să fie de sângele ei fără preţ.
Să fie de salcia plânsului veşnic,
Când teatrele lacrimi confiscă din ochi,
Să fie de ornic, să fie de sfeşnic,
Să fie de drag, spre a fi de deochi.
Să fie de toate în devălmăşie,
Plătind consecvent cel din urmă pariu,
Să fie, să fie, dar cine să fie?
O ştiţi fiecare. Eu asta n-o ştiu.
( Adrian Păunescu )
Om reveni noi, tati, e musai, d-apoi cum . Şi-om sta şi la taclale, dacă Doamne, Doamne îngăduie 🙂
numai bine, sănătate şi să ne auzim curând zâmbitori, tati Borgo ,
Sibilla
@Pastel,
Mulţumesc frumos.
Mă onoraţi şi mă obligă la a surâde mai mult, mai deschis şi petalelor poesiei şi Istoriei Neamului, stâlp Altarului ce trebuie să-l reclădim spre Devenirea noastră.
Pentru domnia dumneavoastră , pentru mine, pentru atât de mulţi dintre noi … :
Dreptul la întrebare
Din toate drepturile lumii
Pe unul singur nu-l cedez,
E strategia mea intimă
Şi este singurul meu crez.
Nu-l dau chiar dacă vin la mine
Toate statuile călări,
E dreptul meu la îndoială
Şi de a pune întrebări.
Nu l-a epuizat nici Hamlet,
Deşi l-a folosit de-ajuns,
Cred în puterea întrebării
Chiar dacă nu-i găsesc răspuns.
Ea mi-e religie în viaţă,
Cu ea termin, cu ea încep,
Eu , simplu cetăţean al lumii,
Măcar atât mai am: întreb.
Cu pumnii strânşi în faţa morţii
La fel copiii mi-i cultiv,
Ca neamul omenesc de-a pururi
Să fie interogativ.
( Adrian Păunescu )
Să fiu doar o Ciută doinind despre… luptă,
mai mult, mai puţin… sau… ?
încrâncenarea vie din piatră mi-e … mută,
tăcerea-i mai spune ceva, o ascultă… ascultă…
numai bine vă doresc,
Sibilla
@deci,totodată,
Te ţuc şi eu flăcău, fiind matale pe-aci, mîă tac, las doinele să vorbească, să spună despre zboruri şi aripi şi şoapte… 🙂
Ţie, cu drag, despre… mine , poate 🙂
Viaţa, dublu mixt
Trăiesc aici, dar mă simt că sunt departe,
Din ce în ce mai singur şi mai trist,
Nici nu mai ştiu cât pot să rezist,
Închis într-un ziar şi într-o carte.
Mă-ncredinţez iluziei deşarte
Că mă salvează regăsirea-n Christ,
Dar, vai, ajung un fel de dublu-mixt,
Cu viaţă-n minus şi cu plus de moarte.
Şi, totuşi, nu m-a ocolit norocul,
Deşi mi-a fost întotdeauna greu,
Şi-am transformat în foc destinul meu
Ca, azi, cenuşa să rezume focul.
Şi de-aş cădea, aşa cum cere jocul,
Ca să devin o piesă de muzeu,
Eu tot îi mulţumesc lui Dumnezeu
C-a-ntârziat şi-aşa, prea mult, sorocul.
( Adrian Păunescu )
zdravo,
Sibilla
@Paul,
Da, put, putuiem… călătoresc, călătoresc… mereu călătoria, căutările… 🙂
Îţi dărui versuri, cu mulţămiri pentru zâmbete :
Pluton
Aştept primăvara:
vreau să fiu dus de un pluton suav
la primul zid şi împuşcat cu muguri
şi când voi muri să-mi înflorească toate rănile,
să vină toate albinele la rănile mele
şi să mă transporte pe aripi
către tărâmul de polen unde merită să ajung
cu flori cu tot, cu tristeţe cu tot,
cu primăvară cu tot,
acum şi-n veacul vecilor.
( Adrian Păunescu )
Calde îmbrăţişări sibiline, Paul-surâs,
Sibilla
ApreciazăApreciază