Ei bine… nu ma bucur, inca nu… Am rabdare !

news-20090505-09055604-thumbnail

Procurorul Vasile a fost condamnat

Reşiţa – Vasile Viorel, procuror – şef Secţie Urmărire Penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Caraş – Severin, a fost condamnat de Curtea de Apel Constanţa la zece luni de închisoare pentru luare de mită.
Procurorul Vasile a fost condamnat
Decizia poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în data de 21 noiembrie 2008, Viorel Vasile a pretins de la un denunţător suma de 1.200 lei pentru a dispune o soluţie favorabilă într-un dosar penal în care denunţătorul era cercetat pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice. La data de 24 noiembrie 2008, susţin procurorii, Viorel Vasile, a fost prins în flagrant delict, în biroul său, în timp ce primea de la denunţător suma de 800 lei. La data de 13 noiembrie 2008, procurorul ar fi pretins de la un alt denunţător mai multe produse alimentare, bunuri pe care le-a primit în data de 24 noiembrie 2008, anterior momentului prinderii în flagrant. În schimb, inculpatul a dispus o soluţie favorabilă într-un dosar penal în care denunţătorul era cercetat pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, potrivit comunicatului DNA.

La data de 24 noiembrie 2008, Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcţia de procuror a lui Viorel Vasile, iar a doua zi Curtea de Apel Timişoara a dispus arestarea sa preventivă pe o perioadă de 29 de zile.La data de 10 februarie 2009, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis cererea de strămutare a inculpatului, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanţa.

Sursa NewsIn
© 2005-2009 – Inform Media
Sursa : www.caon

Nu ma bucur ! Deloc ! Am rabdare ! În Caraş-Severin, alţii sunt rechinii, cu totul alţii…

Am mai spus, repet , cînd DNA va renunţa la pretenarii din teritoriu, ANI va scoate la suprafaţă rahaturile şi Curtea de Conturi a Romîniei va face verificări în detaliu şi pe o perioada de minim 7 ani în urmă…. o ho, ho…arestări spectaculoase şi… nume ! Abia atunci, cînd năpîrcile, capii, vor fi decapitaţi, da, mă voi bucura, dar să-i vedem plătind ! Pînă atunci, aştept şi nu voi înceta să sper în Justiţia Divină şi să spun lucrurilor pe nume ! Spre deosebire de cei ce au înţeles să fie *luptători* DOAR pentru că… dă bine, eu voi continua pentru că NU e firesc şi normal să tac şi nici nu am să mă înghesui vreodată la vălău cu porcii şi scroafele, eu sunt OM ! Da mă tem pentru copilul meu, date fiind nişte * mesaje * grăitoare, dar, de Dumnezeu mă tem mai tare şi tot în el sper şi CRED !

Mă auzi tu, Ano ? Dar voi turmă de neghiobi ce m-aţi lovit şi mă loviţi… hm ? Dar voi hăia ce NU aveţi cuvînt şi habar n-aveţi ce-i aia onoare, hăia ce ştiţi să umiliţi, să scuipaţi să hărţuiţi AVERTIZORUL… ? Ce nu pricepeţi voi, fraieri cu încă funcţii e că vă bucuraţi de… agonie, atît ! Răbdare… eu una, AM !

CJ-ule… mă mai ţii minte, m-ai uitat, ce mai… * creezi *… miştouri, umilinţe, răzbunări, chestii, de… * succesuri *, nu-i aşa ? Ehhh… vom trăi şi-om mai vedea, la vremea lor toate, iar de-oi muri, mereu se vor ridica alţii, că nu-s toţi precum laşii ce tac, dau înapoi sau se vînd pe… nimic !

REMEMBER :

În urma cu o luna si jumatate, sesizam faptul ca declaratia de avere a directorului executiv al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie Sociala Caras-Severin (DGASPC), Ana Vasile, continea mai multe inadvertente referitoare la sursele sale de venit. În mod inexplicabil, nici o institutie abilitata a statului nu s-a autosesizat în privinta aceasta.
Daca pâna la ANI informatiile ajung mai greu, ne-am fi asteptat macar la o reactie din partea Consiliului Judetean, în subordinea caruia se afla DGASPC. Cu atât mai mult, cu cât faceam referiri si la activitatea universitara a Anei Vasile, prestata în timpul programului de lucru.
Pentru ca nimeni nu a tras-o la raspundere, Ana Vasile continua sa-si tina orele pe care le are, de doua ori pe saptamâna, la Universitatea „Tibiscus“ Timisoara, si Universitatea „Eftimie Murgu“, din Resita.
Din spusele angajatiilor DGASPC, deplasarile la Timisoara le face cu autoturismul institutiei, distanta dintre cele doua orase fiind de 100 de kilometri.
Victor Nafiru
ALT REMEMBER

Comentariile cititorilor :

Comentariu de la : Anonim ,

lasati-o balta!

Raspuns | Semnalare

Hai lasati-o balta cu bebe mic,cu peste mic,habar nu aveti cita avere au astia! Sau credeti ca si-au facut-o din munca cinstita?Si-au facut-o din cita spaga a luat el si din cit a furat nevasta-sa de la” protectia copilului”.

Caategoric ca atunci cind l-au prins, a avut o zi fatidica de doua ori,odata ca era o spaguta mica, acolo si a doua ca l-au mai si prins cu mita in sac.

A luat 10 luni de puscarie! va dati seama cita spaga a dat la rindul lui ca sa scape cu atit.Toata frumoasa spagoniseala de-o viata de procuror a cheltuit-o acum pentru a-si cumpara libertatea.Dar omenia si demnitatea cum si-o mai cumpara?

Oare se va mai intorce la matracuca de nevasta-sa?

Ca multe i se trag si de la ea, ca nu o mai satura nici dracu de avere.Are dreptate cel care zice ca ea va lua 20 de ani cind se va da in vileag toate matrapazlicurile ei. Acum e tinuta in brate dar toate au inceput si sfirsit pe lumea asta!Problema e ca ea este doar o prietricica din jocul de domino,daca dai un mic bobirnac cade tot sirul!

Comentariu de la : Anonim ,

Rahat… e bebe mic pe langa altii bibani, rechin …

Raspuns | Semnalare

Muherea sa va primi 20 de ANI !

Rechinii…rabdare !!!

Comentariu de la : Anonim ,

Spaga ierarhica

Raspuns | Semnalare

Cota parte din banii pe care ii obtinea nu se duceau cumva mai sus, pe cale ierarhica.?? Nu cred ca e singurul spagar, pe astia nu ii saturi niciodata.

Comentariu de la : x ,

x

Raspuns | Semnalare

doar 1200 lei…..pai pt atat isi risca el meseria?

Comentariu de la : ALINTM ,

DOAR 10 LUNI?

Raspuns | Semnalare

LUX, IMI COMVINE SA IAU MACAR 10 MI EURO MITA SA STAU 10 LUNI IN PUSCARIE INTR O CELULA SELECTA CUM VA STA EL

Comentariu de la : „Te urasc” ,

🙂

Raspuns | Semnalare

Eu m-as duce si pentru 5000 euro

Comentariu de la : Anonim ,

pesti mici…

Raspuns | Semnalare

cu condamnarea pestilor mici nu se face primavara….

daca am vedea arestati pe aia din guvern care iau spaga sute de mii de euro pe an ca sa tolereze (inexplicabil pt o tara membra UE) existenta intre vami a magazinelor cu tigari fara accize, atunci ne-am scoate palaria in fata dna, pna etc

Sursa : www.tion.ro şi www.caon.ro

Sibilla

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Atitudini, Pilde şi „aduceri aminte”... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Ei bine… nu ma bucur, inca nu… Am rabdare !

  1. ŞuKăRiT zice:

    Să dea Dumnezeu să-şi intre în lucru ANI, până nu ne pierdem răbdarea.Şi să nu fie coruptibili cei plătiţi pentru asta. Spre binele lor şi al nostru. (Îţi dai seama Poetesă, că-i deşartă speranţa, da? 🙂 )

    Apreciază

  2. Elisa zice:

    Azi in Cimisoara,maine-n toata tara! Domnul sa ajute sa se faca dreptate,ca prea ne rade prostimiea ajunsa la putere,in nas…Tin pumnii drago,sa fie bine si tu si ai tai sa fiti sanatosi! Te imbratisez cu ingrijorare 😦

    Apreciază

  3. Cioc, cioc, se poate? E cineva acasa?
    Nu ne lasa sa ne ratacim in emotii 😦
    Draga noastra Sibilla, ai grija de tine!
    Asteptam usor-usor sa se faca lumina… Vor veni si vremuri mai bune.
    Sfinxul e tare, dar florica de colt e vulnerabila, pavaza si scutul sunt extrem de importante!
    Dumnezeu sa-i aiba in paza Sa, pe toti cei dragi ai tai!
    Pupici si imbratisari tie si lui Zoran, puiul tau de zambet si miezul sufletului tau!

    Apreciază

  4. Mihnea Georgescu zice:

    Mazel Tov!

    Apreciază

  5. Sibilla zice:

    Vă ţuc cu drag !!!

    @SuKaRiT,
    Plătiră, plătiră şi încă mai au de decartat, dă-i în buba lor de fraieri, îşi prelungesc agonia, atât :))
    Cred în Justiţia Divină şi-n intervenţia ironică ce-o are Doamne, Doamne când se-aşteaptă mnealor mai puţin ! Eh, se zvonesc dija de civa vremi neşte descălecări şi cariere-ngropate, da nu-s atenţi unde trebe, ei vânează furnici, cică-s taori, vai de zilele lor…. câte le mai au…
    Dai o ladă de pivo d-o fi cum hărăzesc io, hm, te ţine, batem palma ? 😉 :))
    îmbrăţişări trandafiraşilor tălică druje,
    Sibilla

    @Elisa,
    Nu te-ngrijora, nu pot să ucidă tăt clanul meu şi-am multiplicat cu sutele neşte documente, la o adică, gradele cuiva fi-vor în vizorul altei Loje, ş-o fi jăle pentru iunii….
    Te ţuc cu drag sestro, ai încredere, slavii-s cu ochii pe zonă şi mneamea din trei părţi 😉
    Sibilla

    @Pescăruşul Argintiu,
    Am şi eu şi Cineva Acolo Sus şi… şi cine nu ştiu ei, că bâmtuie pe cărări prea arămii-roşiatice şi nici prin tărtăcuţă nu le tresare ce şi cum di fapt 😉 🙂
    te ţuc sis, şi pe Mara drăgălaşă, cu mult drag,
    Sibilla

    @Mihnea Georgescu,
    No servus tavariş !!! 😉 🙂
    Samo napred !
    zdravo,
    Sibilla

    Apreciază

  6. Pingback: Mişcarea de rezistenţă din sud-vest, să sperăm … « Sfinxul

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.