Dincolo de ziduri… cei fără apărare !

Dincolo de ziduri… cei fără apărare !

Există o Convenţie C E pentru protecţia copilului împotriva exploatării sexuale şi a abuzului sexual, un Centru Român pentru Copii Dispăruţi şi exploataţi sexual, un Parteneriat încheiat între Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Biroul de informare al Consiliului Europei Bucureşti, există teorii frumos ambalate, lozinci fluturate, statistici ce nu au clin-mânecă cu realitatea dură, crudă, rapoarte de ” activitate ” ale Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului, rapoarte destinate doar ca să ” dea bine ”, să protejeze imaginea instituţiilor, a unor personaje ” uitate ” pe scaune, funcţii… în rest, vorbe, vorbe… multe vorbe.

Nimeni nu pare interesat de multe câte se petrec în spatele zidurilor instituţiilor de ocrotire din România. Cei interesaţi, foarte puţini, fie au dreptate, se lovesc indiferent ce demers ar intreprinde de lipsuri ( nu există un număr suficient de psihologi, profesionişti, nu există baterii de teste psihologice care ar trebui să fie achiziţionate de către Direcţii şi folosite, nu există şanse pentru victime, şifonează imaginea ,deh…), fie au modele gen Sibilla,declarată nebună şi mincinoasă pentru că, da, zicese că ” nu există probe, dovezi palpabile, care să confirme ceva ”… adică, se porneşte de la ideea ” genială” că, orice muritor are-n dotare aparatură audio-video, veleităţi de ” doi şi-un sfert ”, abuzatorii, sau suspecţii au rude sus puse, NUP-urile nu subliniază nicidecum nevinovăţia indubitabilă a abuzatorilor ci, se specifică cu nonşalană ceva de genul ” NUP din lipsă de probe ” şi cu asta, gura mică şi valea dacă faci valuri… cu alte cuvinte plesnesc clădirile impunătoare de ” străjeri” instruiţi şi pregătiţi să suprime orice tentativă de scormonire, ţi se pregătesc scenarii şi-şi dau mâna armate de ticăloşi, chitiţi să te ” lecuiască ” pe veci şi să devii ” exemplu ” şi unor eventuali alţi măcănitori. Dar, se raportează ” poeme ” cu iz de aşa zise panseluţe… şi uite aşa, timpul trece, lumea uită, ” viaţa ” merge mai departe, ” egalitate de şanse ”, copiii faţă de care ” grija ” şi ” interesul ” sunt sub lupa atentă a mai marilor cât sunt folosiţi ca masă de manevră, apoi invariabilul ” am mai scăpat de-o voce supărătoare, ăştia ( copiii victime ) gura mică, le dă statul destule, avem altele de rezolvat … ”.

” Anchetele ” au ca unic scop acoperirea oricăror urme, muşamalizarea. Sunt făcute nu imparţial şi nu de către specialişti şi profesionişti din afara sferei de ” interese ” şi care să nu aibă absolut nimic în comun cu clanurile şi căpuşele din teritoriu. Victimele, de regulă, trec prin lungul şir al scenariilor aplicate cu ” artă” : cumpărarea încrederii, pe bani, intimidare, ameninţări mai mult sau mai puţin subtile, în scurt timp ajung să se culpabilizeze, mai apoi constată că au învăţat cum să supravieţuiască într-o lume fără de Dumnezeu.

Oricine rupe Legea Tăcerii , insistă, spune lucrurilor pe nume, doreşte restabilirea ordinii în viaţa unui copil posibil abuzat ( şi cea mai mică suspiciune ar fi firesc să fie serios evaluată şi cercetată !!! ) devine ţinta abuzurilor de influenţă şi autoritate, este etichetat, stigmatizat, răstignit, punct.

Se poate discuta despre acest subiect ani în şir, se pot scrie mii de tratate, eseuri, se pot întocmi rapoarte mincinoase, se pot muşamaliza la nesfârşit cazurile de abuz sub toate formele, abuzuri la care sunt supuşi copiii mici din instituţiile de ocrotire, de către unii dintre cei mai mari. Dar, în fiecare zi, în România, în instituţiile de ” ocrotire ”, copii mici sunt : umiliţi, bătuţi, sunt servitorii leaderilor, sunt batjocoriţi, sau, în cel mai grav caz, folosiţi pentru satisfacerea plăcerilor unor monştrii. Sigur că există Justiţia Divină, sigur că Doamne, Doamne nu va lăsa la nesfârşit draperia trasă, va intervenii la un moment dat, sigur că mulţi din ticăloşii care se complac la asemenea muşamalizări au fete, nepoate şi nu gândesc deloc, că, mâine poimâine viaţa le poate rezerva surprize neplăcute şi-şi vor aduce aminte de fiece nedreptate, nepăsare, nemernicie… Pentru moment aceste brute cu chip uman, categorie în care intră şi cei care ştiu ceva cât de aparent neînsemnat şi … tac, fac legea, o lege a bunului plac, a nesimţirii, a banului şi-a grijii doar faţă de propriile interese.

Ce se întâmplă cu minorii fugiţi din centre, instituţiile al căror rol cică e de ocrotire şi de ce anume trec luni de zile şi nici urmă de ” evadaţi ” ? Ce se întâmplă cu victimele abuzurilor sexuale ? Nimeni nu are răspuns ci, se aplică pedepse şi corecţii ” tupeistului ” ce îndrăzneşte să pună întrebări, să aibă ” nesimţirea ” să se pună cu ei, cu sistemul ticăloşit, format din clanuri şi căpuşe pe întreg teritoriul României de azi. O Românie a brutelor, cameleonilor, păcălicilor, nemernicilor.

Se zice că ar trebui să fim iertători, să ne rugăm pentru nemernici, mai ales pentru ticăloşi, să se îndrepte. Spre exemplu, o faci : ” Luminează-i, Doamne în mare mila Ta, dă-le minte şi adu-le aminte că au şi ei acasă copii, nepoţi… ”, dar, ce ne facem cu cei pentru care Dumnezeu nu există şi ei continuă fie şi numai să se prefacă interesaţi şi că nimic nu se întâmplă, ce facem cu cei pentru care Banul, Abuzul de influenţă, Abuzul de Putere, Funcţia, statutul social, Puterea, scaunele ocupate, etc sunt Zeii lor la care se închină ? Ce facem cu victimele abuzurilor pentru care ceva odată frânt nu se mai poate repara ?… întrebări fără răspuns, căci, răspunsurile constau în teorii ” parfumate ”, atât.

Se subliniază teoretic că : o instituţie de ocrotire a copiilor şi tinerilor defavorizaţi, nu-şi poate îndeplini misiunea decât dacă se acordă o importanţă crucială calităţii intervenţiei profesionale cât şi calităţii relaţiei personal-copii, climatului afectiv , oferirii de sprijin emoţional, relaţiilor între copii. Se mai vântură , tot teoretic desigur, că : există copii şi tineri care doresc ca personalul să-i protejeze de agresiune, ameninţări,abuzuri din partea colegilor , că aceştia simt nevoia ca personalul să fie vigilent şi să reacţioneze cu profesionalism în astfel de situaţii, să dispună de abilităţi şi competenţe care să-i confere tăria de-a adopta strategii destinate să ofere siguranţă tuturor copiilor nu doar leaderilor cocoloşiţi şi folosiţi de către adulţi inconştienţi şi zmintiţi în cu totul alte scopuri. Ei bine, niciuna din instituţiile de ocrotire din România nu-şi îndeplineşte Misiunea, decât la nivel teoretic şi-al rapoartelor în care e suficient să fii dibaci în a le întocmi, cât s-o scalzi în favoarea oricui, numai a copiilor-victime ale sistemului ticăloşit nu. Şi, am să exemplific şi argumentez de ce :

– angajările şi ocuparea unor posturi cheie se fac pe criterii de rubedenie şi politice ;

– mult trâmbiţatele echipe pluridisciplinare sunt frecţii la picior de lemn pentru că : un psiholog la un număr de să zicem peste 40 de copii instituţionalizaţi numai treabă ca la carte nu face, Direcţiile din Protecţia Copilului nu dispun de baterii de teste psihologice performante şi validate, numărul de psihologi este extrem de mic raportat la necesităţi, aceste echipe ” funcţionează ”, pe…. hârtii, necum pe bune, ca să fiu clară !

– există desigur şi Oameni, profesionişti care-şi îndeplinesc misiunea, căci a lucra într-o instituţie de ocrotire e o artă şi-o misiune, dar… mereu e prezent precum un Sceptru acest ” dar ”… aceşti Oameni, se străduiesc, pun suflet, intervin , se implică, ard şi, mereu se găsesc acei piţifelnici de regulă rubedeniile mai marilor, aşa zisă conducere, care după ce că freacă menta, pe limba română, îşi mai şi bat joc cu nesimţire de munca acestora, distrându-se făcând front comun cu unii din leaderi, pe seama cui ? A copilaşilor mici, cei lipsiţi de apărare, mulţi dintre ei victime ale abuzurilor de tot felul al celor mari şi, din păcate nu numai, căci şi-n personal există abuzatori, dihăniile, culmea ocrotite de cei ce-ar trebui să ocrotească puii de zâmbet, necum hormonii lor dezlănţuiţi şi de necontrolat… Sună cutremurător şi totuşi, se întâmplă, pe ici, pe colo în ţarişoara asta amărâtă, dar, nu e normal şi nu se vor putea ascunde la nesfârşit !

– un alt argument deloc de neglijat, dimpotrivă, degetul pe rană : se ştie că victimele abuzurilor sexuale se ” deschid ” greu, posibil deloc, sau peste mulţi, mulţi ani,mărturisirea fie ţâşneşte cu furie imediat, fie aşa cum am subliniat deja ; ei bine, anchetele în astfel de cazuri, chiar dacă e vorba doar de-o suspiciune, trebuie făcute de profesionişti din afara sistemului, de oameni cu suflet şi cărora să le pese în adevăr, ca să existe obiectivitate, seriozitate, să fie apărate drepturile copilului abuzat nicidecum să se urmărească muşamalizarea cazurilor; Nu se poate vorbi de profesionalism acolo unde, în loc să se urmărească ceea ce trebuie, se apelează la fini, prieteni, etc se ajunge la eliberarea unor certificate de virginitate pe bandă rulantă doar ca să se demonstreze… chiar aşa, ce anume ?? ; nu se poate vorbi de profesionalism acolo unde există declaraţii scrise şi câteva minore aduc acuzaţii dar, sunt categorisite ca mitomane.. chiar aşa, să zicem 5 cazuri de ” mitomanie ”, cam pute şi duhneşte urât, dar, unora le place mirosul de rahat , că doar nu suferă ei şi iar uită că au acasă la rându-le copii… ; nu se poate vorbi de profesionalism acolo unde registrele de consemnare abuzuri sunt încuiate şi pitite bine, ca să nu cumva să se scrie, să nuexiste la o adică dovezi ca să aibăliniştea asiguratănişte laşi, viermi şi-n acest timp există copii mici abuzaţi de lichele ce mâine poimâine vor prăda la drumul mare şi-şi vor da în petec, ” produsul ” incompetenţei de alfel ; nu se apelează la clinici de specialitate pentru control ginecologic amănunţit şi nu se renunţă la practica ” o mână spală pe alta ”, abuzul de influenţă constând în telefonul fără fir ce zbârnâie la comandă, rezultatul : lipsă urme, acte în dorul lelii, sau, victima e vinovată… se merge pe tâmpita concepţie ” până pisica nu dă din coadă… ”, adică orice minoră zice ” hai ”, tu adult ” executarea şi nădragii-n vine ”, mai apoi scuze, niciodată acuze vis a vis de abuzator, care, e porumbel, chipurile ;

– nu există o statistică nicăieri în România, care să reflecte realitatea, vis a vis de existenţa copiilor abuzaţi şi exploataţi sexual, din instituţiile de ocrotire şi repet, interes în acest sens, zero , considerându-se că fie şi numai a vorbi despre aşa ceva, reprezintă o pată pe imaginea instituţiei şi cu asta punct, sistemul prin capii clanurilor are mereu dreptate, c-aşa-i mersul …

– câte abuzuri sexuale petrecute în chiar interiorul instituţiilor de ocrotire sau, asupra unor victime din rândul minorilor din instituţiile de ocrotire sunt raportate ? ; nu numai că nu se raportează în timp util, instituţiilor abilitate ce-ar trebui să-şi facă treaba, nu să răspundă unor solicitări telefonice falsificând adevăruri, ci nu se raportează şi deci nu se abordează problematica deloc !

–  neexistând interes, raportându-se cu nesimţire strigătoare la Cer ” absenţa” cazurilor de abuz sexual în instituţiile de ocrotire, muşamalizându-se mereu cazurile existente,etc.  desigur că nu există nicio formă de terapie, consiliere … în schimb,  curios şi de nimeni cercetat, victimele ce sesizează existenţa unui abuz sexual, sunt în scurt timp de la data sesizării măturate, îndepărtate din instituţie, sistem… acesta fiind modul în care se… ” rezolvă ” !

http://www.studentie.ro/Referat_de_psihologie_Abuzul_sexual-nrciteste14568.html

– nici 10% din cazurile de abuz sexual NU ajung în instanţă, iar dacă ajung probabilitatea ca victimelor abuzate să li se facă dreptate, deşi răul e ireparabil de atât de multe ori, e aproape inexistentă; ticăloşii sunt uniţi şi fac legea prin abuz de autoritate şi abuz de influenţă, un adevăr crud dar care zugrăveşte realitatea dincolo de zidurile instituţiilor de ” ocrotire ” ;

Până când  în România nu se va renunţa la practica menţinerii în funcţii a unor frustrate ” dive ” pe funcţii nemeritate şi care-şi aduc tăvălugul de nemoşaguri în sistem, până când tovarăşii înalt funcţionari publici se vor tot complace să şadă sluş să accepte fuste-n cap şi să le facă jocurile în schimbul unor bănuţi în campanii electorale sau ca sponsorizări ( bani de cheltuială pentru deplasări internaţionale ), până când în instituţiile de ocrotire nu se va renunţa la Legea Tăcerii , la muşamalizare şi pitirea mizeriilor sub preşuri, până când nu se va renunţa la yalele de pe uşile dormitoarelor permiţându-se frâu liber pornirilor unor ” leaderi ”, până când la porţile instituţiilor vor fi menţinuţi pe posturi cei care facilitează un dute-vino continuu al minorelor şi se va tot coopera cu mediile infracţionale de către te miri ce specimene ce nu-şi au locul în acest domeniu,până când în instituţiile de ocrotire nu vor funcţiona nu doar teoretic şi numai pe hârtie acele echipe pluridisciplinare,  etc. … nu se poate vorbi despre protecţia copilului în România !

Până atunci, în fiecare zi, un copil e expus sau abuzat, exploatarea sexuală a minorilor instituţionalizaţi se va practica pe scară largă fie şi numai prin totalul dezinteres , neimplicarea şi nesimţirea crasă a celor ce NU supraveghează şi NU monitorizează cu adevărat prezenţa copiilor şi tinerilor în instituţii, dar, care hălăduie pe străzi la îndemâna peştilor, infractorilor, brutelor…

Acum, în Săptămâna Patimilor, dă-le minte Doamne, căci Tu eşti Drept şi Luminează-i pe mai mari, atât de mici şi laşi în fond, adu-le TU aminte că au acasă copile, nepoate… !

Sibilla