Noi şi Domnul Mângâierii…

Noi şi Domnul Mângâierii…

Am auzit de multe ori aceste cuvinte şi poate nu le-am înţeles : ” E la fel de greu, atât să-ţi păstrezi sufletul neînjosit de greutăţi,cât şi să nu ţi-l jigneşti în situaţii înalte…. ”…

Să-ţi păstrezi Demnitatea când eşti apăsat de greutăţi, să-ţi înfăţişezi tristeţile Lui, Domnului Mângâierii, singurul care, nu te părăseşte şi nu te trădează niciodată, să nu aştepţi ca altcineva să se roage-n locul tău, să sufere pentru tine, să înţeleagă ceea ce doar tu, trebuie să înţelegi. Să căutăm Mângâiere în dragostea şi mila LUI, iar sufletele îngenuncheate de plăceri, să le iertăm, depărtându-ne de duhoarea lor, în tăcere…

Sufletul îngenuncheat de neputinţe de zâmbeşte,Domnul Mângâierii e lângă el şi se va ridica a putinţă, când va si să fie !

Şi vă spun, multe din încercări, greutăţi, ne sunt de folos, ca să înţelegem…

Sibilla

Trei gropi ne deschid diavolii: întâi, ne opresc de la facerile de bine, apoi, dacă nu reuşesc, caută să ne determine să facem binele fără Dumnezeu, iar, dacă nici aşa nu pot, ne laudă pentru binele făcut pentru a ne mândri. ( Sfântul Ioan Scărarul )

Suflet întunecat

Într-o iarnă grea, un călugăr a plecat din mânăstire spre satul de la poalele muntelui, să vadă de sănătatea unui copil pe care boala îl ţintuise la pat. La marginea pădurii, a găsit, căzut în zăpadă, un cerb mort de foame şi frig, dar şi-a continuat drumul. Ajuns în casa băiatului, l-a chemat pe tatăl acestuia şi i-a spus:
– Am găsit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul şi foamea l-au răpus. Haide să îl iei şi veţi avea hrană pentru o vreme!
Bucuros, omul i-a mulţumit călugărului şi l-a urmat la locul cu pricina. Lângă cerbul mort, însă, zăcea acum un lup, care, găsind între timp animalul, îl devorase. Neştiind să se oprească la timp, mânat doar de o lăcomie exagerată, lupul mâncase mult mai mult decât i-ar fi trebuit şi decât ar fi avut nevoie. Acum zăcea mort, ucis de propria lui lăcomie.
Văzând toate acestea, călugărul îi spuse ţăranului:
– Vezi tu, unii sunt asemenea cerbului, răpuşi de griji şi nevoi, de lipsuri şi greutăţi. Sufletul lor se întunecă şi “îngheaţă” în atâtea necazuri. Aceştia uită de Dumnezeu şi de cele sfinte, furaţi de viaţa grea pe care o trăiesc, când doar credinţa le-ar mai putea încălzi sufletul. Numai dragostea şi mila lui Dumnezeu îi pot întări; nu trebuie decât să le caute. Însă, alţii – vai de aceia! – sunt asemenea lupului. Au ce le trebuie, au chiar mai mult decât le-ar trebui şi, cu toate acestea, sunt şi ei morţi sufleteşte. Trăiesc doar pentru ei, când ar putea să dea şi altora. Sufletul lor este “îngheţat” de egoism, întunecat de lăcomie. Vai de ei, căci păcatul lor este cu atât mai mare! Să fii copleşit de greutăţi este o neputinţă, însă să fii doborât de plăceri este o ruşine! La Judecata ce va veni curând, va fi rău de sufletul îngenunchiat de greutăţi, dar va fi vai şi amar de sufletul îngenunchiat de plăceri.

“Ispitele sunt de două feluri: sau strâmtorile vieţii încearcă inimile,
vădind răbdarea lor, sau belşugul vieţii devine iarăşi chip de ispită.
E la fel de greu, atât să-ţi păstrezi sufletul neînjosit de greutăţi,
cât şi să nu ţi-l jigneşti în situaţii înalte.”
Sfântul Vasile cel Mare

Sursa : pilde.ro

Pentru noi, toţi, o Pildă, Puterea Rugăciunii e Mare ! Să ascultăm, să nu-ncetăm a ne ruga… la El, Lui să-i spunem, Domnului Mângâierii :

Cristian Pomohaci – Cui să-mi plâng durerea :

Sibilla

muzica creştină – youtube

citate preluate de pe http://www.citapedia.ro

informaţii preluate de pe pilde.ro