Da, sunt unul din Nebuni !

Da, sunt unul din Nebuni !

MOTTO :

O minte superioară este una de-aproape cu nebunia, şi limita dintre ele e foarte îngustă. ( Dryden )

Meditez des la tot felul de ” nebunii ”. Adevărul e că mi-e drag să sburătoresc pe miriştile mele, acolo, în acea lume, mă simt mai… eu.

Când eram copil, auzeam fel de fel de ” chestii ”, aşa le numeam eu, pentru că, de fiecare dată după ” şedinţă ” sau ” etichetă ” ori îndemn… concluzionam sec : ” ce chestie .. ” . M-au tot tresărit tot soiul de ” chestii ” de-a lungul anilor : ” Niko, fă-ţi un proces al conştiinţei. Acum ! ”- tata, iară eu , mereu având de bombănit ” i-auzi, ce chestie, acum… ! ”… ; ” năroadă-i , Doamne, să sară ea cu bicicleta în râu de pe trambulină ”, evident venea comentariul meu ” ce chestie, şi ce-i aşa grav, a fost ceva aparte ” ; mai nou, după ce-am tot fost posesoarea apelativului ” compliment ” – ” nebuna aia ”, mai aud ceva de genul : ” eşti nebună măi, nu te poţi lua de toţi, nu te gândeşti la consecinţe, eşti iresponsabilă, toţi spun că eşti nebună dar tu o ţii pe-a ta ”… Păi da !

Nu neg nimic. Recunosc. Nu mă explic, vreau doar să înţeleg, care-i ” problema ”, dincolo de falsele preocupări pentru personajul plictisitor care sunt în fond. Nu argumente pro sau contra mă mulţumesc, am tot găsii fiecare din noi şi-am ţine-o în prelegeri la nesfârşit. Nu acuze, scuze, interpretări care mai de care mai glazurate, ambalate, chipurile să nu fiu vezi Doamne rănită-n aripă, nu să mi se impună o anume tălmăcire, aiurea… Altceva spun eu şi nimeni nu trebuie să-mi dea dreptate dar nici nu permit să fiu contrazisă cu ” argumente ” de genul : ” ai văzut ce-ai păţit ”, ” asta nu e o scuză ”, ” nu poţi fi altfel decât suntem toţi ceilalţi, ai să-ţi rupi gâtul ”, ” nu e bine să te iei cu toţi în clanţă ”, ” nu poţi supravieţui astfel la nesfârşit ”, etc. … Ei bine, pot !

Ce dacă mi se tot reproşează că sunt ” Don Quijote, te lupţi cu morile de vânt ”, păi da, o fac, şi încă cu câtă sete şi habar nu aveţi ce splendoare de trăiri pierdeţi… E sublim să ai vise, crezuri, idealuri, dorinţe măreţe, cauze pentru care să merite să lupţi şi, indiferent de rezultat să constaţi că nu regreţi, că oricând ai lua-o de la capăt, să nu fii îngrădit, iar când eşti, să ai curajul acela nebunesc ce vine din cele mai cumplite temeri,. căci da, frica şi teama îţi dă aripi a îndrăzni şi, ce e oare de blamat în a îndrăzni ? Nu-i plină lumea de… deştepţi şi, atât de puţini, totuşi înţelepţii !

Societatea are reguli, dar de ce şi ochelari de cal musai ? De ce tot ce e altfel e fie ” ciudat ” fie ” nebunie ”, că zice cine şi conform cărei ” reguli ” ? Şi de ce să fii neapărat cum ţi se pretinde, spune, impune, când chiar poţi să fii tu, nu-i oare loc sub soare pentru noi toţi şi n-ar fii plictisitor să fim toţi la fel ? Modelele de convieţuire, relaţionare, modelele prosociale, sunt ele minimalizate dacă avem acea ” nebunie ” de-a ne abate şi încă cu ” tupeu ” creativ de la … tipare ? De ce acest : ” ori eşti ca noi, ori rupem prietenia, să nu mă pătezi şi pe mine cu… manifestările tale ”, interesant nu ? Prin urmare te dezici la o adică de personajul ” altfel ”, pentru care nutreai, sanchi, ” grijă , îngrijorare ”, ca să nu fii desconsiderat de ceilalţi, să-ţi păstrezi… prestigiul, aura în care, de cele mai multe ori singur te-ai înconjurat nu ţi-au pus-o alţii , nici zeii cum singur te amăgeşti … şi ai luat drept scut, taman făţărnicia, ipocrizia pe care de fapt le ridici la rang de virtute, ca să… parvii drept ceea ce nu eşti … Păi cum vine asta ? Totuşi, ” ciudatul ” înţelege , poate că vrei cu adevărat să devii ceea ce acum doar parvii şi, mai mult nu te condamnă, nu te judecă, găseşte cale de, să zicem clipocire şi tresărire împreună… ţi-e greu să accepţi, nu-i aşa ? Nu-i sublim că ” nebunul ” în ” nebunia ” sa are loc de tine iar tu… Nu-i oare enervant de inutil să te tot străduieşti să fii altcineva, când poţi fii cu adevărat tu, şi da, păstrându-ţi doza de ” nebunie ” într-o lume, nebună, nebună, nebună şi totuşi cu handicapurile dar şi frumuseţile ei… ?

Ce-o fi atât de grav să crezi cu tărie în basme, în tine, în copilul ce n-ai încetat vreodată să fii, în reuşite, fie ele şi numai imaginare… da, da, aţi auzit bine, chiar şi o reuşită imaginară îţi dă satisfacţia şi mulţumirea că, ai libertatea gândirii, opiniei, năzuinţelor, speranţelor, fără să fii constrâns în vreun fel să te aliniezi spiritului de turmă şi, pentru ce… pentru ca să fii ” acceptat ”, ” plăcut ”, ” măgulit ”, considerat de ceilalţi ceea ce de fapt, nu eşti. Şi iar zic, e atât de simplu să fii doar tu, cu ” nebunia ” frumuseţii tale, dar, eşti tu, nu altcineva pe care să ajungi să-l numeşti ” tu ”, asta e grav, aşa cred. Pentru că, dacă ajungi să fii ” tu ” şi tu să mai şi consimţi la asta, cine eşti de fapt ? Tu ? Sau ?

Se poate discuta pe tema aceasta, o ho, ho şi Har Domnului că se poate, semn de normalitate zicese, ce vreau eu să transmit : ei bine, sunt o nebună de legat, sau cum vreţi voi, dar, cred cu tărie în cauzele pentru care lupt, cred că e frumos să visezi, e spectaculos să te joci cu culoarea pe pânză, e sublim să priveşti ore în şir apa râului cum curge şi micile vietăţi printre pietre şi să nu te plictiseşti, dar deloc, e nemaipomenit să ai pentru ce lupta, visa, la ce să meditezi, e înălţător să citeşti fie şi numai întâmplător o frază şi de aici să ţâşneşti idei după idei, să umpli pagini, să brodezi, e extraordinar să-ţi asumi responsabilităţi cu conştientizarea riscurilor la care te expui şi totuşi să ai tăria să continui… care ar fii ” problema ” ? A da, eşti ” altfel ” ! Ştiţi voi de ce ? Pentru că ai ÎNDRĂZNIT !

Ai avut curajul ” nebunesc ” să îndrăzneşti, nu , nu cum greşit se afirmă atât de des ” să rupi tiparele ”, ci, să le completezi, să încerci să modelezi câte ceva în jur, să plămădeşti din ” nimicuri ” adăugând fărâme de suflet, ceva, să nu te mulţumeşti cu doar ce ţi se serveşte. Ca să pricepi de ce eşti ” ciudatule ”, atât de zbang numit nebun, că dacă ea lumea zice… Ai avut îndrăzneala să canalizezi arderi interioare, frumuseţile atât de vii, înspre atât de multe, simulezi deseori nebunia, ce artă ! Dar să te mai şi străduieşti să te adaptezi la normalitate, asta da nebunie !

O viaţă neobişnuită în care nu cauţi cu orice preţ să-ţi înfrângi ” nebunia ”, departe de-a fi geniu, dar, atât de tu ! O ” crimă ” care nu rămâne nepedepsită, netaxată de toţi normalii din jur, şi totuşi, continui să fii tu ! Ei bine, eu una sibilină, nu sunt geniu, nu sunt altcineva decât eu, sunt ”ciudata ”, fie, ” nebună ”, poate chiar nebună, posibil, interesant de interesantă, ca să mă şi alint niţel, că… cine-mi poate interzice ? Ironia celor din jur ? Oare ? Sarcasmul ” profeţit ” al elitiştilor, cinismul snobilor, cine, cine ? Au nu se simte că mai sunt şi nebunii atât de vii ce cred în luptele cu morile de vânt şi-n frumuseţea existenţei lor, pentru cei ce au curajul să îndrăznească să accepte că existenţa lor, a morilor de vânt, e necesară, fie şi ca stimulent, motivaţie, să te mobilizezi, să renunţi la resemnarea de-a gândi altul pentru tine, nu mugure de Lumină până la urmă, da, adevărat cu umbre cu tot, căci unde e Lumină sunt şi umbre şi invers, aşa e. Ce e urât în a fii nebunul care iubeşte, când iertător, când neiertător, cu… ” spaimele ” celor din jur, nu zborul, aripile spre Senin contează în cele din urmă ?

Mă tresar între Cer şi Pământ, între nebunie şi ” nebunie ”, realitate şi imaginar, mi-e dragă creativitatea, mă doare cu siguranţă realitatea crudă, dar, am dreptul să visez, curajul să mă înfrunt, eu pe mine, nu altul în locul meu, să zicem că măiestria fiecăruia din noi, dacă ne raportăm la acel adagio oriental, stă-n ” curajul de-a schimba ceea ce se poate şi trebuie schimbat, tăria de a accepta ceea ce nu se poate schimba şi , înţelepciunea de-a face distincţie între cele două ” … reţineţi, adevăr ŞI provocare, nu doar adevăr sau provocare ! De ce insist ? Pentru că nimeni nu poate nega, opri, desfinţa existenţa şi magia, miracolul frumuseţii morilor de vânt, sunt atât de vii pentru unii dintre noi, chiar dacă suntem ” altfel ”, nu ne putem nega pe noi şi mai ales nu vrem asta, de ce am vrea ? Ca să fim… parte din turmă… ei bine, nu !

Mai vreţi un argument ? E Don Quijote o poveste de dragoste atât de frumos de plăcută sufletului ? E Cervantes tradus încă şi încă şi pretutindeni ? Oare chiar… întâmplător ? Comportamentul uman, manifestările sale, nu sunt surse de inspiraţie, motive extrem de seriose de a medita la atât de multe ? Am căutat noi toţi, normali şi nebuni să pătrundem adânc şi-n înaltul adânc, sensuri, simboluri, miezul, simbioza, ştim cu siguranţă întotdeauna unde şi când se întrepătrund realitatea şi imaginaţia şi am căutat să fructificăm ceva, un licăr de bine din toate acestea ?

Mă simt nemuritoare , dar nu rece, mă-ncinge firbinţeala provocărilor, aşadar, contraziceţi-mă că existenţa moruilor de vânt e definitiv răstignită ca total inutilă ! Numai să nu o faceţi plimbându-vă/mă prin ” bălării ”, nu învârtindu-mă/vă în jurul cozii, nu cu argumente de genul celor ce le-am enumerat mai sus, neconvingătoare pentru zăbăuci, nărozi ca mine, nu cu teorii timide şi dezlânate, vreau altceva, vreau creativitate, creaţie, hai, scoateţi sâmburele de geniu din interiorul vostru la suprafaţă, descătuşaţi-l ! Şi să nu îndrăzniţi să-mi furaţi morile de vânt, sunt atât de multe, chiar şi pentru voi… Refuz să fiu altcineva decât eu, nebuna care vă instigă la nebunia provocării luptei cu morile de vânt, numai ca să renunţaţi la renunţare !

Sibilla

P.S. Citiţi mai ales printre rânduri ce spun şi profeţesc eu ! Trezirea, e timpul !

DA… NEBUN!

de Ion Luca Caragiale

Despreţuiesc onori, avere;
De slavă m-am hrănit destul!
Alt orizont privirea-mi cere:
De-aşa nimicuri sunt sătul!

Să nu-mi azvârle-atotputinţii
Nici o favoare… Nu! n-o vreu!
Am o comoară-n fundul minţii;
De-ajuns îmi sunt acuma eu!

Trec astăzi ignorat prin lume,
Dar, trainic, las în viitor
Un semn, o glorie, unnume
Acestui imbecil popor!

Să linguşesc telurici patemi?
Reptilă eu?… Prea mândru sunt!…

Apollo calea demnă-arate-mi
Pe-acest tâmpit, senil pământ.

Mulţime brută şi ingrată!
Cu-a mea cântare nu putui
În viaţă-mi să te mişc o dată…
Şi-odat’… o să-mi ridici statui.

“A! eşti nebun!” mi-au zis mişeii.
“Da, sunt nebun!” răspuns-am eu…
Ca voi strigau şi fariseii
Crucificând un Dumnezeu!

Tenebre fără fund mă-nghită,
De-oi face din divina harfă
O palidă prostituată
Şi din cântarea mea o marfă!

Pe coardele acestei lire,
Voi întona un cânt sublim:
Poet sunt! nu voi umilire…
Poeţii… nu ne umilim!

Nebunia este, deseori, logica unei minţi pline de bun simţ, oprimate. ( Oliver Wendell Holmes )

Nebunia este o condiţie umană. În noi nebunia există şi este prezentă cum este şi raţiunea. Problema este că societatea, pentru a se numi civilizată, ar trebui să accepte atât raţiunea, cât şi nebunia. ( Franco Basaglia )

„Dementa calmeaza, dar nebunia este mai interesanta.” ( John Rusell )

Sibilla

imagini preluate de pe google.ro

citate preluate de pe http://www.citapedia.ro

versuri preluate de pe google.ro