Tainele unicornului…

miscanima3031

Tainele unicornului…

” Într-un fel, suntem cu toţii, şi destul de frecvent, nişte nebuni, cu singura deosebire că „bolnavii” sunt ceva mai într-o doagă ca noi. ” ( Dostoievski )

” Omul este un mister. Trebuie să aduci acest mister la lumina zilei, şi dacă am să-mi dedic toată viaţa acestui ţel, n-am să consider că am pierdut timpui degeaba: eu mă concentrez asupra acestui mister, pentru că vreau să fiu om. ” ( Dostoievski )

” Poate să existe oare un tablou fără lumini şi umbre? Despre lumină avem idee numai pentru că există şi umbra. Noţiunile de bine şi rău au apărut fiindcă în viaţă binele şi răul se află permanent împreună, unul alături de celălalt. ” ( Dostoievski )

Tablou sibilin – ” din dor de culoare.. ”

MOTTO :

” În nemărginirea propriei tale dureri găseşti uneori o plăcere tăioasă. ” ( Dostoievski )

Vine o vreme…

Vine o vreme… timpul poftei cu gust de chihlimbar, dezlănţuită, când,

cu fiecare licăr al respiraţiei, sufletu-ţi prinde aripi, se-nalţă din Cuvânt

seros şi viu, şi-a coardă de vioară…

Mirări, tresar dor de arcuş şi dulce sunet de senin te înconjoară..

şi-ai vrea să poţi să iei cu tine doar ce-a fost absent, durerea gândurilor ponosite…

le-ai azvrlit demult, demult pe-a vânturilor coamă, teamă…

Zvâcneşti din aparenta-ncremenire-a pietrei, apă vie… iei lut în ghiare şi-l zdrobeşti de buze blând, nu vrei să pierzi,

te-abandonezi înfrânt în mângâierea ce-o stârneşti să vie, şi-abia atunci te înfiori, constaţi că ai învins, cu toată lacrima necursă ce-ai ştiut s-o râzi,

şi nu-ţi mai pasă nimeni că n-a înţeles, culoare-ncrâncenată-n rouă, te salvezi…

Sibilla

Julian Lloyd Webber plays Faure ‘s Elegy :

Totul ne poate fi luat, mai putin un lucru – ultima dintre libertatile umane – a alege atitudinea pe care o adoptam in diferite circumstante, de a-şi alege propriul fel de-a fi .

( Viktor Frankl )

Nu se poate concepe nimic care să îl condiţioneze într-atât de mult pe om încât să îl lase fară nici cea mai mică urmă de libertate. De aceea, chiar şi în cazurile nevrotice si psihotice, o rămăşiţă de libertate tot îi rămne omului, oricât de limitată ar fi ea. Într-adevăr, nucleul cel mai lăuntric al personalităţii pacientului nu este nici măcar atins de psihoză. O persoană psihotică incurabilă poate să îşi piardă utilitatea, dar să îşi păstreze demnitatea sa de om. Acesta este crezul meu psihiatric. Fără el aş considera că nu merită să fii psihiatru. De dragul cui aş fi? Doar de dragul unei maşinării a creierului distruse, care nu poate fi reparată? Dacă pacientul nu ar fi mai mult decat atât, eutanasia ar fi justificată.

( Viktor Frankl )

aaaaann01

Acolo, departe…

Mă izgonesc departe, deasupra de poesie,

fărâmă de senin, fior din cândva şoapte..

ca să renasc din tunet, dacă va fi să fie,

acum sunt fir de iarbă, o aripă de noapte…

Şi n-am să plâng deloc în frângerea Luminii,

şi n-am să râd nicicând, de umbre, vii sau morţi,

te simt păcătuind, tu, fulger, streaşina zidirii,

aştept din elegie să mă devii, de ai să ştii, de poţi…

Sibilla

imagini preluate de pe google.ro

citate preluate de pe http://www.citapedia.ro

muzica – youtube

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Pilde şi „aduceri aminte”... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Tainele unicornului…

  1. Iti multumesc ca mi l-ai reamintit pe Dostoievski. Interesanta alaturare. Sunt convins ca Victor ar fi foarte mandru sa stie ca acela ce poate descrie cel ami bine faptele sale desi nu se cunosc, ii este alaturi…chiar si pe un blog.
    O zi minunata iti doresc

    Apreciază

  2. leo zice:

    No, aşe! Incomparabil mai plăcut să te întâmpine un curcubeu… naturel, decât o… guşteriţă curcubea…
    Şi-ncă un curcubeu cu câte-o floricea de colţ la ambele două picioare… 😆

    Apreciază

  3. Sibilla zice:

    Vă mulţumesc frumos.

    @Jamess Crissilv,
    Mă bucură tare mult că, iată, cineva cu un spirit de observaţie ascuţit, a văzut în profunzime şi-a tălmăcit dincolo de cuvinte, de tăceri 🙂
    Da, nimic nu zic eu întâmplător , mereu las urme, o chieiţă şi-o fereastră întredeschisă, impresionată plăcut, prieten drag !
    Bucurii şi împliniri, Senin pe cerul sufletului tău !
    respecte,
    Sibilla

    @Leo,
    Mare mulţămită , Şefu.
    E loc de frumos pretutindeni, e pofta aceea de mai bine, şi dorul de zbor… atât că binele şi răul, precum Lumina şi umbrele, ” convieţuiesc ”, sigur că putem ignora mizeria, dar, astfel am minimaliza importanţa provocării, a motivaţiei fără de care n-ar mai fi mobilizare, iar abilitatea de-a săruta cu ochii minţii şi cu aripa sufletului tainele universului, poate că stă şi-n curajul de-a te-nălţa departe, deasupra, dincolo de florile de stâncă… le admir şi preţuiesc enorm, firave-n aparenţă, atât de rezistente totuşi, uneori prea la-ndemâna ” turiştilor ”, deseori inaccesibile, totuşi, mereu acolo, sublime şi încântătoare…
    Curcubeul, ne duce cu gândul la-mpăcarea Omului cu Divinitatea, după împăcarea cu Sine, cu ceilalţi, cu freamătul baladelor din ploi… dureri, experienţe, trăiri, etc, toate-şi au rostul, din toate deprindem ceva, şi doar simţindu-le reuşim să ne înfăţişăm Sfinxului, dezveliţi de toate, dar, mai aproape de noi, simplitatea are farmecul ei 😉 🙂
    Roua sufletului din simplitate ţâşneşte…
    Lumină şi Senin pe Cerul sufletului tău, Cerbere !
    Sibilla

    Apreciază

  4. Nea Costache zice:

    Frumoasa alaturare a poeziei sibilline, a clipurilor inspirat alese, a citatelor si minunatelor imagini! Alint pentru ochi, minte si suflet! Multumesc! O saptamana cu mult soare si numai realizari!

    Apreciază

  5. Lucas zice:

    🙂

    Apreciază

  6. ionborgo42 zice:

    Niko,fata me!

    Ai tu ce ai cu „Tam Daleko” si nu este singura poezie pe care o scrii sub acest impul al departarii.Mai copila esti talentata si deosebit de sensibila,dar cu „unicornul” nu ma incumet sa comentuesc ca m-am saturat de mitologie.Numa ieri am terminat o carte de mi-am impletit creeri cum cica noi am fi fost inaintea”sanscritilor” si ca de la noi porneste universalitatea limbilor indo-europene.Ma dor neuronii de ce scrie in aceasta carte si culmea ea a fost scrisa la mijlocul anilor 60 si publicata dupa Revolutia noastra.Despre pelasgi,agatarsi,da’koi( geto-daci) ……Simt ca nu mai pricep nimic.Si tu ma iei cu Ducipal.
    Cu „cainele de paza de la poarta Raiului” acel cerber cum il numesti tu nu am mai vorbit cam de multisor.Drept !!! Mi-a urat de ziua mea.Da ! M-a recunoscut de berbece si cam atat.Vine si apa la moara (gura) lui Borgo si apoi sa vezi.
    Niko, blogg-ul tau ma energizeaza si ma bine-dispune.Cum sa nu-mi fii draga.Sanatate si drag de la,tata Borgo 🙂

    Apreciază

  7. Sibilla zice:

    Vă mulţumesc frumos, tuturor ! 🙂

    @Nea Costache,
    Mare mulţămire, oltene, că dragu mi-e să viu şi să vă găsesc la taclale sub ochii Sfinxului, să găsesc răvaşe 🙂
    Azi, am fost unicorn şi-atât, cred că se apropie venirea unicornului, se-ntoarce…
    O nouă săptămână bogată-n surprize plăcute oltene şi data viitoare vreau să aud şi despre nepoţel 😉
    numai bine, calde îmbrăţişări,
    Sibilla

    @Lucas,
    🙂 😉
    Mulţumesc frumos pentru aprecieri, am găsit mesajul prieten drag 🙂
    Senin, pace, sănătate şi, mai ales zâmbet… simţi tu, Lucas că am trimis deja un coşuleţ de zâmbete, să-ţi ţie de cald şi când n-oi fi 🙂
    O săptămână bogată-n Soare, Om Bun !
    preţuire,
    Sibilla

    @tati Borgo,
    O să desluşiţi acest ” tamo daleko ”, şi-o să simţiţi un zâmbet, nu-i aşa , tati ? 😉
    Păi dară, geaba se dau ei nordicii, germanii rasa ariană, că nu-i aşe, noi ne tragem direct din rasa ceea şi eram şi tare măslinii, no, apăi musai să se ştie 🙂 Rămâne cum spusăi, din atlanţi, că noi am fost Leagănul Suprem al Divinităţii şi tăt noi suntem Leagănul Europei, să fie limpede !
    Despre unicorn, inorog, apăi dragu mi-e tati Borgo căci io-s născută numa fix la cumpăna dintre ani, ca orice Sibilă s-ar zâce, Saturn veghează, suntem cei născuţi cu un anume har, unii chiar reuşesc să-l descopere şi să-l ” tresară ”, alţii nu, îl au dar, nu cunosc ce să facă apoi cu el, cum să-l … clipocească lumii ; unicornul e nu doar un simbol al nostru ci, mult mai mult de-atât, e parte din noi, e misiunea noastră-n univers, cam aşe 🙂
    Se zice că, unicornul, atât de venerat nu doar în antichitate ci, cu mult, mult, tare , tare mult înainte… Unicornul era cel care era de neîmblânzit, doar fecioarele, puritatea îi scotea la suprafaţă blândeţea, poate că de aci, îndârjirea mea de-a fi avut grijă de copile şi multe din durerile mele că n-am putut şi-am vrut !!!
    Unicornul se va întoarce tati Borgo, e metafora prin care omul modern definşte adevăr, iubire, dreptate, puritate. Ne-om întoarce la cele Dintâi, la viaţa cumpătată, simplă dar atât de bogată-n frumuseţi şi… el se va întoarce.. 🙂
    Şi moartea lui Confucius de nu mă-nşel, tot inorogul a prezis-o, ca şi naşterea sa, după legende şi scrierile anticilor, Unicornul era real…
    Sibilele şi inorogii, fărâme din fiinţa me, atât cât să… simt 😉 🙂
    Cerberul Sfinxului e scump la vorbă uneori, slobod alteori, dar, io zic că e acelaşi dac şi ( d )rac, şi-abe când vă veţi ” tampona ” pe-acilea în duelurile voastre le veţi limpezi , între voi, c-aţi văzut că io, nu mă bag, aşe paşnică şi inofensivă sunt :))
    Sfinxul…. e mai mult decât un blogg, e aşa, ca un mesaj, oracol sibilin, nu e al meu, nimic nu e al meu în lumea asta, chiar şi Zoran e fărâmă din mine, un pui de zâmbet, un dar făcut mie de EL, Dumnezeu … eu tot ce am , las, c-aşe e scrisa, de când e lumea lume … şi lumea va pricepe chiar şi asta, de vre ori de nu vre…. Mă bucură dacă reuşesc să dărui un zâmbet, cât de mic, şi drag mi-aţi fost din prima, asta ştim amândoi, pur şi simplu ştim 🙂
    sănătate, respect, preţuire şi drag din drag de drag, pentru tati Borgo,
    Sibilla
    P.S…. e musai, tati … :
    Lucian Blaga – Ce aude unicornul
    Prin lumea poveştilor
    zumzetul veştilor.

    Prin murmurul mărilor
    plânsetul ţărilor.

    Prin lumea aievelor
    cântecul Evelor.

    Prin vuietul timpului
    glasul nimicului.

    Prin zvonul eonului
    bocetul omului.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.