Fala noastră şi mândria, Caraşul e cu… răchia, punct.
Geaba am eu idei care se pot pune-n practică, apropo de turismul cărăşean, care, observ că evită Klisura Dunării, zona Oraviţa-Moldova Nouă… cui să spui, cine să audă ?? Ne fălim vezi Doamne pe la Târgurile de turism, DOAR cu anumite zone , dar, pentru moment şi Semenicul şi Muntele Mic sunt tot la stadiul promisiuni, până la proba contrarie e cale lungă… noi, dă-i nainte cu… răchia, punct.
Drumuri – investiţii – atragere investitori – eforturi, interes, implicare – rezultate… DAR , acelaşi şlagăr … promisiuni, ” o să … ” şi atunci pe bună dreptate, căci anii tot trec şi noi tăt cu sloganul ” o să… ”, ne punem întrebarea firească : ” Oare ??? ”…
Până apucăm să vedem cu ochii noştri, dacă apucăm… ne mai lăudăm ce-i drept cu folclorul, şi aceasta datorită oamenilor ce pun suflet şi bravo lor ! Dar, Caraşul care nu numai că nu excelează, căci acesta e adevărul, la nimic, se făleşte… cu ea, cu răchia şi… atât.
Reşiţa – Grădinari sau drumul ruşinii
( Articol preluat de pe www.ghimpele.ro )
Desigur, ca la orice motiv popular şi pe drumuri, modelul diferă de la o zonă folclorică la alta. Astfel, in timp ce unele sunt impistrite cu gropi mari şi adanci, presărate ici-acolo, altele sunt bătute cu gropiţe mici, una langă alta, iar altele sunt impistrite cu gropane mari, puse bine, bine, una langă alta. Mai poate fi intalnit şi modelul de gropi mari, apoi un şir de gropiţe, alte gropi mari, iarăşi gropiţe şi tot aşa.
Alături de drumul spre telescaunul de pe Muntele Mic, drumul judeţean ce leagă Reşiţa de Grădinari şi de drumul naţional Timişoara-Moldova Nouă poate concura cu real succes la drumul ruşinii. De la gropi uriaşe şi zeci de gropiţe aşezate una langă alta, poţi găsi tot ce doreşti: denivelări, gropi, pămant, crăpături. Drumul, calamitat pe unele secţiuni chiar de inundaţiile din februarie-martie, dar şi de inundaţii mai vechi, avea nevoie mare de reparaţii capitale incă de acum doi, trei ani. Pană şi in consiliul judeţean nu e şedinţă in care să nu se discute şi despre drumuri.
Chiar in ultima şedinţă, consilierul judeţean Popescu atrăgea atenţia că „drumul Reşiţa-Grădinari este un dezastru“ şi propunea ca ori să incercăm să-l predăm către drumurile naţionale „ori il reparăm, pentru că ne facem de ruşine!“. Intervenind in discuţie, Sorin Frunzăverde, preşedintele consiliului judeţean, a subliniat că „sunt porţiuni care nu s-au asfaltat din 1970“, probabil uitand că, după 1990, Gheorghe Pavel Bălan, proaspăt preşedinte al aceluiaşi for, a refăcut asfaltul pe tot drumul, fiind şi interesat ca om al locului.
„Am solicitat o finanţare specială pentru acest drum, mai exact pentru 30 din cei 37 de km, pentru că are nevoie de o reabilitare totală, de 170 de miliarde de lei“, a mai spus Frunzăverde.
De la gropi la damburi
Ca şi cum ar fi o instituţie numai de naşi şi fini, se pare că angajaţii de la Drumuri Judeţene Caraş-Severin nu prea au nimic in comun cu lucrările de reparaţii şi intreţinere a drumurilor. Asta, pentru că, atat cat vremea a permis, pe unele porţiuni de drum au inceput micile carpeli sau lucrările provizorii, insă, din păcate, „specialiştii“ de la drumuri judeţene au inlocuit gropile cu muşuroaie, adică plombarea gropilor a dus la formarea unor damburi, de-ţi strici definitiv maşina. Să fi rămas oamenii fără buldozere cu care să niveleze lucrările? Să le fi vandut pentru a putea plăti salariile angajaţilor?!
Transfăgărăşan de patru metri… lăţime
Supărat de intervenţia cojocarului, preşedintele forului judeţean spunea că Guvernul liberal nu a făcut nimic pentru acel drum şi că drumul de la telescaun spre Muntele Mic este al doilea din ţară ca altitudine, după Transfăgărăşan, făcut tot de forul judeţean. Deşi spune că drumul a fost făcut cu mari sacrificii in 2006, cand incă liberalii şi democraţii erau fraţi de guvernare, nu a pomenit absolut nimic de cei doar patru metri lăţime ai drumului.
Probabil, chiar cu mari sacrificii, nu au reuşit să-l facă normal, de şase metri lăţime, ca amintitul Transfăgărăşan! Cu toate acestea, Frunzăverde spune că de starea deplorabilă in care e acum drumul, liberalii sunt vinovaţi: „Drumul acela care nu exista, de la telescaun pană sus, tot prin efortul acestui consiliu judeţean – şi care este al doilea ca altitudine – s-a făcut, in 2006 printr-un efort mare al consiliului judeţean. Şi anul acesta sper să alocăm prin hotărarea 576 peste 60 de miliarde pentru drumul Caransebeş-Muntele Mic. Dar, dacă in perioada 2007-2008, comune cu 1.500 de locuitori, doar pentru că erau liberale, ar fi primit doar jumătate din sumele primite, am fi reparat acest drum“, explica revoltat Sorin Frunzăverde colegului liberal de coaliţie judeţeană.
Acuzat, Roşeţ incepe transparenţa
Acuzat fiind Ianăş Roşeţ in una dintre şedinţele precedente că nu e transparent cu datoriile Direcţiei de Administrare a Patrimoniului CJCS, şi că nu plăteşte datoriile către firmele ce au făcut drumuri in judeţ, conducerea forului judeţean a dat presei o listă cu datoriile consiliului judeţean spre diverse firme. Cat de completă este, Sorin Frunzăverde susţine că acolo sunt prezentate toate datoriile, iar noi o prezentăm, cu rugămintea ca cei ce nu se regăsesc pe acea listă, deşi au bani de primit, să dea un semn.
Metodă inedită de promovare turistică
Se pare că la inventivitate autorităţile cărăşene au găsit soluţia originală de promovare a turismului montan: drumurile cu gropi! Atat drumul spre Semenic cat mai ales cel spre Muntele Mic sunt pline ochi de gropi, ambele fiind drumuri judeţene.
Am considerat interesantă o intervenţie a consilierului judeţean Ioan Cojocaru, vizavi de acest drum judeţean: „Drumul de la Caransebeş la Muntele Mic trebuie refăcut şi, deşi tot modificăm mereu hotărarea consiliului judeţean in acest sens – aproape că nu există şedinţă de consiliu judeţean la care să nu apară modificări la modificarea precedentă – tocmai pentru creditul din care era prevăzut şi refacerea acestuia, drumul tot aşa rămane. S-a decopertat asfaltul ca să se facă, şi e mai rău! Nici măcar urme de asfalt nu mai sunt!“, spunea Cojocaru, mărturisind: „Aproape nu m-am dus de ruşine, pentru că veneau timişoreni şi mă intrebau: «băi oameni buni, dar se poate chiar in halul acesta?».
De la Caransebeş nu se poate ajunge măcar pană la telescaun! Pe acest drum este imposibil de mers şi aparţine drumurilor judeţene!“, spunea revoltat liberalul caransebeşean.
Sursa : www.ghimpele.ro
No signal, băh, ” managerilor ”… !
Sibilla
informaţii şi imagine preluate de pe http://www.ghimpele.ro