VRĂCIŢELE – IV

– ficţiune –

În zorii zilei umătoare, cele două Vrăciţe se aflau la Locul Tainic. Studiau parte din dosarele subtilizate de Vrăciţa Lina cu mulţi ani în urmă.

Vrăciţa Jasmina nota pe-un papirus esenţialul, mesajul trebuia să ajungă urgent la Stăpân, iar Sveta nu prea avea tragere de inimă. Filă după filă urma a fi citită, apoi extras un rezumat şi-abia-n cele din urmă se nota pe papirusul cu sigiliu ultra-secret, doar răspunsuri scurte, directe la-ntrebările Stăpânului .

Jasmina sorbise deja tot conţinutul carafei cu elixir misterios şi concentrându-se pe notiţe sporovăia de zor :

– În acel moment, arma secretă cu laser fiind declanşată, Cerul s-a albit făcându-se ziuă, ca-n amiza mare. Dealul s-a despicat în două, 7 tancuri ruseşti s-au înroşit, muniţia a explodat, tancurile s-au pulverizat în miliarde de bucăţi . Era cea mai tare armă de infanterie folosită la acea oră pe pământ. De-acea francezii, germanii, erau interesaţi de zona ce până atunci era de viu interes doar pentru comorile ce-adăposteau aurul dacic.

Adicătelea soro, aliajul francezilor ne făcea cu ochiul, dar, târgul era riscant, pricepuşi ?

Sveta , plictisită :

-Laserul cu dioxid de carbon construit de profesorul Agirbiceanu in 1957…la jumatate de putere si nefocalizat a gaurit o caramida refractară. Notează la punctul 11… şi cu asta am trecut la următorul punct. Facem o pauză, Jasmino ?

– O, daaaa, trag o petardă cât ne hotărâm ce costume îmbrăcăm la Bal. Ai vreo idee ?

Sveta privea în gol … dusă pe gânduri nici nu observă cum trecură încă două ceasuri, cu doar două pauze scurte solicitate de enervanta Jasmina. Aceasta din urmă era fericită, raportul fusese întocmit, sigilat. Porumbelul avea să-l transporte pregătit de Vrăciţa Lina pentru drum. O dimineaţă fructuoasă…

……………………………………………………………………………………………

Era aproape miază-zi, când telefonul Volvurei Turbate începu să sune lugubru. Aceasta, ca de obicei, chinuită de spondiloza zmintită, cu-n rictus hidos ce-i arăta adevărata faţă a miezului , se ridică ţâfnoasă din fotoliul vrăjitoresc şi tună :

– Da ! Eu sunt, Nana Anna !

La celălalt capăt al firului, John Bresco,într-o stare de euforie se porni :

– Nano, Anno, rezolvat ! Vodă a semnat tot, ştii, am folosit metoda aia a mea ce nu dă greş ! Am făcut în aşa fel încât tot ce i-am strecurat sub nas să fie-n două file, le-am îndoit, a citit fraierul doar ce scrie pe ultima filă şi-a semnat, prima am înlocuit-o ulterior, asta cu fiecare din chestie în parte, că doar io mi-s Bresco, Nano, mă ştii ! În tot timpul ăsta l-am ţinut de vorbă, pe subiecte de-l rod tare la ora asta… Ale tale sunt în regulă, numai s-o faci atentă pe Jana să le pună la seif iar pe cele semnate de mine, în cufărul cu 4 lacăte, Nano ! Vin pe la tine ?

– John, mă simt ca dracu ! N-am dormit întreaga noapte ! Şi deseară e Balul, tu n-ai altă treabă ? Eventual să-ţi duci la careva costumaţia, arăţi ca Iula Năroadă, John, aia a ta te neglijează, toate ţoalele tale-s şifonate, mototolite, ce naiba John… Pune picioru-n prag !

– Nano… nebuna e pe fir, mi-a trântit iar ţoalele-n valiză şi le-a aruncat pe scări, cică să duc ţoalele la tine… E he… nu că n-aş vrea io, Nano, nu că mi-ar displace…

– John , te-ai tîmpit ! Ce-o să zică lumea, târgul ? Să mă fac io de miru lumii ? Io, Nana Anna ?…

John începu să cânte-n receptor … Nana Anna, mai întâi ascultă, apoi zâmbind,se porni pe horocăit împreună cu veştejitul Cavaler de Plumb, astfel vocile piţigăiate se-mpletiră-n doinire … :

” Mă vorbeşte lumea-n sat,

C-am să-mi fac mare păcat,

Nu mi-i frică dă păcat,

Nici , Doamne că-i însurat …

Da tu nu mai ştii ce vrei,

nu mă laşi, nici nu mă iei,

au, dacă, mâine aş muri,

tot cu Nana m-aş iubiiiiiii …. ”

După ce-şi făcură damblaua, Nana Anna îşi aminti brusc :

– John… ascultă, n-am avut de lucru azi noapte, am zis să dorm la moşie, am mers după cocoşeii ăia, ştii, pentru dările la Regat, că m-am săturat şi de pretenţiile ălora, dar, în loc să mă-ntorc la Palat, am rămas la conac, n-aş mai fii rămas … Sunt speriată, John ! Toată noaptea a stat în faţa conacului o maşină cu geamuri fumurii, farurile aprinse, băteau drept în ferestrele din faţa conacului meu . După ce-am pândit vreo două ore, l-am sunat pe covaciu ăla de Vodă şi mi-o trimis pe cineva, ăla a dispărut însă…

– Nano, taci ! Taci dracu şi nu mai ţipa ! Dacă află Vodă şi ne dovedeşte că jucăm la două capete, nu rămâne oscior din noi, şi din tot neamu nostru … mă trec fiori reci…

– Auzi, John, proasta aia, Jasmina e singura care-l poate determina să caşte ochii pă noi, el… da mă laşi John, Vodă nici Zapis n-are ca noi doi, îl fraierim noi cumva… văd io, ţăranca aia de Vrăciţă trebuie să dispară din Împărăţie, proasta aia !

– Nano, Nano… şi ţi-am spus să n-o stârneşti… şi dacă n-o fii proastă, dacă are ceva la mână, cine ştie ce şi cum, o ştiu de mult timp, nu-i de glumă cu neamu ei dă Vraci şi Vrăciţe… Îs zvonuri prin Împărăţie că n-ar fi baş nima-n pociacă, că s-ar trage din nemoşagu unor Vraci de la Regat, Anno ! Io zâc să fim cu băgare dă samă…

– John ! Şi eu ţ-am spus dă mii dă ori ! Ce naiba nu-nţălejeţi… je vous soulignes : Io mi-s Anna, Nana Anna ! O să vadă toţi şinie mi-s io !… Vous avez compris?

– Bun, Nano, numa tu ştii ce zâci… ne vedem dăsară la Bal, zise John Bresco, sătul de răcnetele Volvurei.

– Bine, John , da să ştii, deseară vreau primul dans cu Vodă, tu , te descurci… Vezi de Cireşel, i-ai zis că nu are voie să pună gura pe butelcile cu vin ? Dacă mişcă, îl trimet acasă, John ! Oricum e acolo numai pentru că am nevoie să-mi ducă răvaşele alea, altfel …

– Da, Nano, i-am zis !

John Bresco închise şi rămase tâmp cu privirea pe picioarele desşirate ale Lulonnei, venită cu trebi… ” sfirijită-i, Doamne şi-asta, parcă-i pe moarte, aşa arată, da nu-mi iese din cuvânt, ce-i al ei, i-al ei.. ”, gândi John. Se-ntrună la muncă, dădu indicaţii precise Lulonnei, apoi demarând spre cuib, opri-n drum să ia flori, s-o-mbuneze pe consoartă, doar s-o-ndura de ţoalele sale.

Nana Anna, înroşi telefonul, mai urlă la câţiva lachei, mai zguduii câteva uşi de pereţi, o muştrului şi pe Jana, cât să le intre tuturor în cap cine-i Zbiru, la cine-i pâinea şi cuţitul în mână. Obosită şi cu-o migrenă cumplită ce-i cam dădea de furcă de-un timp încoace, ieşi, demară-n draci spre Palatul ei, al ei, totul era al ei… Pe drum gândi că n-ar fi rău să-şi anunţe venire la Regat la câţiva dregători, în următoarele zile. Deja mintea ei era fixată pe calcule, iar avea de distribuit cocoşei, trebuia să-i drămiască cu cap, să nu risipească orzul pe găşte, iar Vodă nu avea cum să afle de asta. Nu va trimite soli, nu va vorbi cu Bresco, se va duce ea, cu Pajul. Ar fi avut nevoie mare de-un Sfetnic, dar nu mai avea încredere în nimeni, nu găsise pe nimeni destul de perfect, iar ea nu tolera slabiciunile. Goni tot calculând. Bolidul trecu-n viteză pe lângă muritori, ignorând până şi uliţele prăfuite. Nici nu observă că pe una din uliţe treceau Jasmina şi Sveta însoţite de-un personaj misterios. Le văzu însă Leny, care, primul lucru pe care-l făcu, o anunţă pe Didyna, aceasta avea s-o anunţe pe Volvura Turbată, curând.

………………………………………………………….

La Palatul de Sidef, Jasmina proba costumaţia. Sveta, cu ochi critici, nu se mai putu abţine :

– Nici Bresco nu te va recunoaşte, soro, numai să nu te pună Aghiuţă să-ncepi să sporovăieşti ruseşte… Maica Domnului, ce să mă mai fac eu cu tine, că zăludă mai eşti !

– Sveto, nu cârti şi nu cobi, sunt miştoacă, dară nu m-oi pune să-i recit lui John , Esenin, Zamolxe să mă ierte, l-oi înghesui numa de-un dans două, cât să-i distrag atenţiunile de la Cerber, de la… ştii tu … Auzi, dă şi tu un rucsac mai acătări, că te ştiu cu pretenţii, să nu-mi scoţi apoi că n-am fost atentă la detalii..

– Jasmino, rucsacul tău jerpelit nici nu dă bine cu costumaţia, apropo, îţi şade tare bine deghizată-n curtezană, te prinde culoarea chihlimbarului, dă cu pomadă, şi sper , ba nu te implor, nu lua petardele alea cu tine, ai să mă ucizi, Jasmino !

– Lasă, lasă … nici Belzebut nu va ştii când am să fumeg şi-apoi sunt de folos la chimir, mai mituiesc un străjer, doi, să-l servesc pe libidinosul ăla de Cireşel, petardele sunt utile, recunoşti ?

– Eşti incorigibilă, enervanto ! De parcă nu te-aş ştii, eşti capabilă să-l corupi şi pe Vodă, doar că el nu are-n obicei. Lina şi Mara le-au anunţat pe celelate Vrăciţe să-şi vadă de descântece ca şi cum totul e ca de obicei ? Cerberul vine, e la curent cu tot planul ? I-ai zis să se costumeze ? Ai primit aparatura aia, e dosită bine ? Arcaşul va fi la braţul meu sau al tău, hm ? Mogâldeaţo, cu cine vorbesc eu ? … Sveta se opri… Jasmina cânta :

” dodă fă-mi lângă cin loc,

lai, lai, lai, lai, lai, la ,

c-aş intra şi eu în joc,

lai, lai, lai, lai, lai, la,

aş juca da nu ştiu bine,

lai, lai, lai, lai, lai, lai,

m-aş lăsa da mi-e ruşine,

lai, lai, lai, lai, la, la …

vino, dodă să te joc,

pă sub mână să te-ntorc… ”

– Fatăăă … zmintito, opreşte soro !

– Nu poci, Sveto, m-a luat cu-un dor de ducă, pfff… numai când mă gândesc că numai muzikă d-asta va zbârnâi tăt balul… Poate totuşi nu l-au pogodit numai pe Hadrian Buju Sereistovici să ne zgândere timpanele…

– Păi nu eşti atentă, vin să cânte şi lăutarii din ograda Machidonului, e şi Barbu Lăutaru, mai e şi-o surpriză, aşa se fălea Volvura smochinită prin târg.

– Sveto, asta-i în stare să scoată doi pumni de cocoşei la interval să aducă tăţi decedaţii pentru impresie, snoabă şi chicită pe impresiuni cum o ştiază tăt boboru, parc-o văz, soro, costumată-n Împărăteasă panarama ofilită, valsând pe acorduri Vivaldi cu Bresco, genele-i clipocind spre Vodă şi cu gândul la… bursă !

– Hă. Hă … eşti dată-n busuioc, Jasmino, zi-i drept, pierdu mult ? De-aceea e cătrănită printre multe alte cele … ?

– Pierdu cretina, da nu-i purta Măreţia Ta de grijă, asta recuperează şi din piatră seacă şi ultimul bănuţ. Are ea alte bube-n capul ăla ghemonesc… he, he, să nu fie nimeni în pielicia ei când s-o porni totul la vale… Ştii că nici măcar în Valea Blestemată nu-i dorită ? S-au cam săturat toţi de toanele, ifosele, zărnăiturile cocoşeilor ei şi de ura şi umilinţa ce le revarsă pe tot ce-atinge … e posedată, Sveto, să crezi ce spun, prea multe suflete neprihănite o bântuie noapte-n somn, se-aude că insomniile şi le tratează cu aripi de peşte, cenuşă şi unghii de morţi, cică are sipetul la ea în permanenţă c-a fost pe la Vrăjitoarea Mătrăguna de curând, să-i facă plinul şi să-i întărească puterile, e slăbită, deh …

– Păi eu ştiu că merge periodic pe la Stăreţia aia să se roage, să bată mătănii şi să plătească acatiste la inamici şi tot ce-i şede-n cale, dar lumea vorbeşte multe..

– Vrăjitoarea Mătrăguna nu minte, de când i-am salvat pisica de la înec îmi spune ce-o-ntreb, Sveto . O vizitează, nu mint.

-Tu nu minţi, Jasmino, da-ţi plac ţie broderiile şi-nfloriturile, fi-ţi-ar tradiţiile… uite-n ce hal mă ispiteşti Vrăciţă zăpăcită ce eşti, că-ncep s-o iau pe mirişti ca tine… Mai citeşte şi tu ceva mai acătări, cultivă-te soro, lasă Leacurile, Descântecele şi Ritualurile că eşti maestră, fă şi altceva, spuse Sveta încruntându-se.

– Pardon, pardon… Cerberul mi-a dăruit Camus, da n-am chef nici de asta, cică ” Reflecţii asupra pedepsei cu moartea ”, nah, de parcă io nu-s hotărâtă pe frunzuliţele de stejar scrieri şi cetiri, reflecţii-mi lipsesc mie…

– Aoleoooo … a înebunit Cerberul, cine l-a pus să dea pe mâna ta asta, tocmai asta, îl desfinţez, e inconştient, Dumnezeule, asta mai lipsea !

– Ho, Sveto, ho… N-apucai să studiez papirusul ăla. Am aprofundat altceva…

– Ce ? Zii !

– Zic ! ” Istoria crimei şi a ripostei la crimă ” şi ” Psihologia crimei ” şi ..

– Destul ! E clar …

– Sveto, nu mă subestima. Nimeni nu trebuie să moară, nimeni ! Doar să plătească şi să se oprească, atât ! Altfel … Descântecul cu Apă Vie şi iau legătura cu Stăpânul celălalt !

– Ştiu.

– Bun. Duvănim şi noi ceva soro, pui de-o cafă ? Am adus ierburile sacre, so descântăm întâi…

– Ultima Jasmino, orele trec, va trebui să fim pregătite la primirea Semnalului Judelui de Argint, ştii bine…

– Mai bine dă Licoarea Magică la mine, eu jumate, tu jumate… nu-i bun, tu două guri, restul eu, să fiu paşnică şi zâmbitoare… Hai !

Jasmina căzu iar pe gânduri, Deodată, pufni în răs. Sveta atentă la carafa cu ierburile clocotind deja, sări-n lături ca arsă … :

– Ce-ai fă ?… Ţi-au virusat mansarda, eşti mânată de duhuri, ce-ţi veni făptură ?

– Svetoooo … Acu mi-adusăi aminte, soro. Vine şi Profesorul la Bal, presimt , costumat în Aviator, şi bineînţeles paraşutele alea platinate de la Curtea-mpărăţiei vor fâlfâii-n jurul lui afectate şi zău nu-s convinsă de m-oi putea opri din râs şi-apoi tare-s curioasă cum se costumează John Bresco… hă, hă… Oare cine fi-va Bufonul ? Hm ? …

– Iart-o, Zamolxe, că-i a Ta… zise Sveta.

– va urma –

Sibilla

P.S. Orice asemănare cu realitatea e doar rodul imaginaţiei Cititorului !