Vă mai amintiţi de tragedia de la Anina, domnule Băsescu ?

Vă mai amintiţi de tragedia de la Anina, domnule Băsescu ?

MOTTO :

Omul este o trestie, cea mai fragilă din întreaga natură, dar este o trestie gânditoare.  ( Blaise Pascal )


Tatiana Stepa – Imnul minerilor.avi :

Morţi uitaţi, promisiuni neonorate

Miercuri, 14 ianuarie 2009, se împlinesc trei ani de la accidentul minier în care şi-au pierdut viaţa şapte persoane. O tragedie cumplită în urma căreia au rămas copii şi oameni necăjiţi. Un eveniment care a dus la închiderea Minei Anina şi, practic, la distrugerea oraşului.

Privire în trecut

În ziua de 14 ianuarie 2006, la puţul I, în sectorul III Vest al minei, a avut loc o puternică explozie. Catastrofa s-a petrecut la orele 5.30 dimineaţa. Explozia a avut loc ca urmare a „împuşcării frontului fără verificarea prealabilă a concentraţiilor de metan din zonă“, în timpul în care majoritatea muncitorilor din subteran serveau masa. Aşa cum reiese din raportul de expertiză tehnică întocmit de INSEMEX Petroşani, în zonă a fost o acumulare de metan care s-a aprins prin „scânteia electrică produsă prin scurtcircuitarea cablului, în momentul acţionării explozorului“ de către artificier. Consecinţa acestui eveniment trist a fost accidentarea a 14 muncitori, dintre care 7 mortal şi 7 cu incapacitate temporară de muncă. Cei şapte mineri morţi sunt: Dănuţ Puşcău, Daniel Vânău, Virgil Schneider, Matei Izvernariu, Gheorghe Marişescu, Marc Ioan Vasile şi Daniel Cristian Bălan. Nu a trecut mult timp şi sute de oameni s-au adunat la puţul I. Toţi sperau ca zvonurile privitoare la victime să fie infirmate. Ortaci din toate schimburile, familiile minerilor, prieteni şi rude, oficialităţi, toţi cu durerea întipărită pe feţele lor, au umplut ambele incinte ale minei. Printre primii ajunşi la mină, după tragedie, a fost primarul oraşului, Gheorghe Neicu, profund marcat de catastrofă. Apoi, au început să apară şi oficialităţile judeţene printre care preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde, şi subprefectul Albert Sereş. În jurul orelor 10.30, la faţa locului, a sosit şi ministrul Economiei şi Comerţului de la acea vreme, Codruţ Şereş. Între timp, echipa de salvatori de la Mina Anina şi salvatorii de la „Salvamin“ Petroşani, care au sărit în ajutorul ortacilor de la Anina, au reuşit, după aproape cinci ore, să scoată din mină trupurile neînsufleţite ale victimelor. Corpurile celor 7 mineri decedaţi au fost duse, imediat, la Spitalul Judeţean din Reşiţa pentru efectuarea autopsiei. Pe măsură ce numărul oamenilor adunaţi în cele două curţi ale puţului I creştea, au apărut şi acuzaţiile aduse de aceştia conducătorilor S.C. Miniera Banat S.A. şi liderilor de sindicat, Ioan Pîrvu (lider sindical la E.C.Anina) şi Adrian Burlui (pensionat în noiembrie 2005 şi fost preşedinte al Ligii Sindicatelor Miniere din Banat). În 14 ianuarie 2006, la orele 18.47, la puţul I au ajuns preşedintele României, Traian Băsescu şi primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu. După ce a stat de vorbă cu cei din conducerea minei şi cu membrii comisiei de cercetare a accidentului de muncă, şeful statului a ascultat şi părerea unor mineri din Anina. Apoi, în cadrul unei discuţii private cu preşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde, preşedintele României a făcut următoarea recomandare: „… mina să fie închisă, oamenii să fie disponibilizaţi şi vom vedea ce facem cu Anina“. De fapt, atunci s-au promis multe pentru Anina.

Anina, azi, 14 ianuarie 2009

Starea actuală a oraşului demonstrează că ceea ce a spus atunci şeful statului au fost doar vorbe aruncate în vânt. Nici o autoritate care s-a perindat atunci prin Anina nu a făcut ceva pentru oraş. Nici măcar nu şi-au adus vreo contribuţie ca ceea ce a rămas din unitatea minieră să ajungă muzeu. Cu siguranţă doar betoanele turnate, superficial, pentru conservarea minei nu aduc linişte nici celor care au pierit în adâncuri. Azi, şomajul e de 8,08%, majoritatea tinerilor au plecat să lucreze în Germania, Italia şi Austria. Primăria nu are bani nici să plătească salariile propriilor angajaţi. Cu atât mai mult pentru a cofinanţa vreun proiect. Nu are sens să spunem mai multe. Uneori cuvintele sunt de prisos. Şi ce impact pot avea nişte cuvinte dacă moartea atâtor oameni şi lacrimile celor rămaşi în urmă nu au avut nici un impact asupra celor care ne conduc.

Nina Curiţa

nina.curita@informmedia.ro

Sursa : www.caon.ro

Anina de altădată :

Anina – Steierdorf :

14 ianuarie 2006

Reşiţa, România – La mina Anina, din judeţul Caraş Severin, o explozie cauzată de acumularea de gaze a ucis 7 mineri şi a rănit grav alţi cinci. Deflagraţia s-a produs sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 5.50, cu o jumătate de oră înainte de sfârşitul shimbului 4. În acel moment în subteran se aflau peste 200 de ortaci.

Cei cinci mineri răniţi în mina Anina au fost transportaţi la Spitalul Judeţean din Reşiţa. Medicii spun că doi dintre ortacii răniţi sunt în stare gravă, ei suferind arsuri pe 60% din suprafaţa corpului. Cei doi pacienţi vor fi transferaţi la o clinică de arşi din Timişoara. Medicii din Reşiţa sunt rezervaţi privind şansele acestora de a supravieţui.

Şi tot la Spitalul Judeţean din Reşiţa au fost internaţi alţi trei răniţi în urma exploziei din subteran. Unul dintre pacienţi este în comă de gradul I, după ce a inhalat monoxid de carbon, iar doi ortaci sunt în afara oricărui pericol.

Liderul de sindicat, Adrian Vlad a declarat pentru Antena 3 că explozia s-a produs la abatajul 86, unde lucrau 10 oameni, la o adâncime de 1.000 m.

Ministrul Economiei şi Comerţului, Codruţ Sereş a plecat la Anina împreună cu o echipă de experţi pentru a evalua accidentul. Prefectura şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au fost anunţate în vederea începerii unei anchete asupra cauzelor care au provocat acest accident.

Anina este cel mai important centru carbonifer al Banatului, cu cea mai adâncă mină din Europa, având orizont de lucru la peste 1.000 metri sub pământ.

Accidentele în minele din România nu sunt o raritate. Anul trecut, doar la exploatările miniere din Valea Jiului au avut loc 225 de accidente, soldate toate cu incapacitate de muncă. Mai mult, inspectorii afirmă că majoritatea accidentele din subteran se produc din cauza lipsei echipamentului şi a dotărilor minime necesare.

Liderul Centralei Naţionale Miniere, Marin Condescu a declarat pentru Realitatea TV: „Nici una dintre minele din România nu mai este sigură. În cele mai multe mine ne asigurăm pe piele noastră. Toate minele sunt cu risc foarte mare”.

Sursa :

http://ro.wikinews.org

Aşa arată Anina acum … şi totuşi, locuitorii din Anina transmit un mesaj şi mai speră în Lumină ! Îi aude cineva ?

Efectele coşmarul de la Mina Anina se resimt :

La trei ani de la explozia din Mina Anina din judeţul Caraş – Severin, rudele victimelor trăiesc sub semnul întrebării şi al neputinţei. Şapte mineri şi-au pierdut viaţa în mină şi alţi trei şi-au văzut moartea cu ochii în explozia de la Anina. Soţiile minerilor încearcă de atunci să afle ce s-a întâmplat şi să îşi primească banii cuveniţi. Aceştia speră că minerii din Valea Jiului să fie curajoşi şi să spună adevărul despre condiţiile în care sunt forţaţi ortacii să muncească.

Mihaela Strachină este soţia lui Marcel, unul dintre supravieţuitorii exploziei. Ea a acuzat conducerea minei Anina că obişnuia să trimită oamenii la moarte sigură, încă dinainea evenimentului.

Mihaela Strachină

Deşi se cunoştea faptul că, în subteran, concentraţia de gaz metan este mult peste limita de siguranţă, minerii erau obligaţi să lucreze în continuare, altfel nu-şi luau banii. Marcel venea acasă şi spunea că îl doare capul de aproape o lună, îl doare capul de câte ori intră în subteran. Spunea că acolo se întâmplă ceva, iar şefii în trimit să muncească aşa.

Femeia le cere oamenilor din Valea Jiului să vorbească, pentru că a trecut mult timp fără să se facă lumină în acest caz.

Mihaela Strachină :

Oameni buni, oameni din Valea Jiului, nu vă lăsaţi, nu tăceţi, spuneţi adevărul. Nu vă lăsaţi duşi cu vorba. Nu vedeţi că minerilor le este frică să vorbească? Aşa au făcut şi la Anina. I-au dus cu vorba până ce s-a muşamalizat tot, până ce au închis mina. Am deschis un proces care de trei ani bate pasul pe loc. Este greu, este foarte greu, am ajuns să nu mai folosesc maşina de spălat fiindcă consumă curent. Ce am câştigat, unde am ajuns? Ne întoarcem cu 50 de ani în urmă? Asta-i dreptatea în România?

Adina Sneihder a rămas singură, cu şapte copii în urma exploziei de la Anina. Cel mai mic este în clasa întâi, iar cel mai mare, în clasa a XI-a. Femeia a aflat anul trecut că este bolnavă de cancer de col uterin. Se chinuie acum să îşi crească copiii.

Adina Snaider :

Nu am dat Mina în judecată. Nu avem bani pentru aşa ceva. Ceilalţi se judecă de trei ani şi nu au rezolvat nimic. Copiii primesc o bursă de 300 şi ceva de lei la care se adaugă 100 de lei – pensia după tatăl lor. Eu muncesc aşa bolnavă şi câştig 1000 de lei pe lună. Nu mă plâng de bani, Dar nicio sumă nu poate înlocui viaţa unui om, viaţa tatălui lor.

Mihai Bălan este părintele care a ajuns să-şi îngroape fiul de nici 30 de ani. Fiindcă nu au fost găsiţi vinovaţii, omul şi-a pierdut încrederea şi respectul pentru autorităţi.

Mihai Bălan – tatăl lui Daniel:

1038 de zile sau 148 de săptămâni au trecut de când fiul meu nu s-a mai întors de la muncă, din mină. Ce simt acum? Simt dispreţ pentru justiţia română, dispreţ pentru premierul Tăriceanu şi pentru preşedintele Băsescu. A fost în 14 ianuarie 2006 aici, a venit, a văzut şi a plecat. În rest, niciun semn pentru familiile care au rămas, nici un semn pentru ceea ce a fost oraşul Anina. Anina este un oraş mort acum. Nu oferă nici o alternativă.

Sursa : www.analogtv.ro

Da, domnule Băsescu, acestea sunt cuvintele care vă sunt adresate … supravieţuitorii  exploziei de la Mina Anina, judeţul Caraş-Severin, rudele, familiile ortacilor morţi, vă transmit ceea ce simt, dispreţul lor … ” simt dispreţ pentru preşedintele Băsescu ” …

” Prima concluzie a Comisiei de ancheta a Inspectoratului de Protectie a Muncii a fost ca explozia nu a avut loc din cauza unei erori umane. Cercetarile au demonstrat ca artificierul prezent in abatajul de la Anina nu a apucat sa detoneze incarcatura exploziva, accidentul producandu-se din alte cauze.

Pe de alta parte, sindicalistii minieri acuza Guvernul de neglijenta si rea vointa, considerand ca accidentul de la Anina este o consecinta a unor politici si strategii superficiale, lipsite de interes fata de minerit, promovate cu precadere din 1997. ”

Sursa : www.hotnews.ro

Cuvinte rostite cu 3 ani în urmă … :

„Ca sa exploatezi in conditii de siguranta, trebuie sa faci investitii. Acest principiu este pe ultimul loc pentru autoritatile romane. Pe ele nu le arde decit atunci cind se intimpla un accident sau o criza a gazului de genul  celei dintre Rusia si Ucraina, cind isi dau seama ca si carbunele, si huila sint importante”, spune Ion Popescu, presedintele Confederatiei Nationale Sindicale „Meridian”.

Mai e de adăugat ceva ?

Da, creştinescul : Dumnezeu să-i hodinească pe ortaci !

Noi, să nu uităm şi mai ales să nu credem în promisiuni mincinoase … îşi amintesc de noi doar atunci când cerşesc voturi, atât …

Vă mai amintiţi de tragedia de la Anina, domnule Băsescu ?

” Omul este singurul animal care râde şi plânge; pentru că el este singurul animal care îşi dă seama de diferenţa dintre ceea ce este şi ceea ce ar trebui să fie. ”  ( William Hazlitt )

” Omul este un fir de praf pierdut în nemărginire, înzestrat însă cu scânteia divină. De aceea adesea îşi depăşeşte condiţia, caută neobosit, riscă, descifrează tainele universului, iar în cele din urmă îşi fixează privirea spre cer şi nu se sperie de sfidările sale. ”  ( Vanga )

Sibilla

Informaţii preluate de pe surse

muzica si imagini preluatede pe youtube

Anunțuri

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Atitudini, Pilde şi „aduceri aminte”... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Vă mai amintiţi de tragedia de la Anina, domnule Băsescu ?

  1. i.o.flavius zice:

    Remarcabil articol. Ar trebui vazut, citit de cit mai multa lume. De ce uitam atit de usor? Sa speram ca se va intimpla ceva?
    Toate cele bune
    Flavius

    Apreciază

  2. cenushares zice:

    bun articolul … pacat ca’l postezi sub forma de sorcova .. fonturi prea mari, bolduite, culori, majuscule

    Apreciază

  3. cenushares zice:

    aha .. am vazut …. moderare … 🙂 .. nu’mi place

    Apreciază

  4. Si mai urmeaza explozii o sa vedeti. Si iar vor fi oameni morti si iar vor venii burtosii cu multe condoleante familiilor indurerate si iar nu se va face nimic si iar va uita lumea si iar ma gandesc ca tara asta e un cancer pe trupul planetei.

    Apreciază

  5. Sibilla zice:

    Vă mulţumesc frumos pentru popasul făcut, la taclale cu Sfinxul !
    @Flavius,
    Speranţa e cam tot ce mai are românul amărât, poate dacă ne trezim şi cu luciditate dăm cu câţiva de pământ, cine ştie … enervant e că bani de investiţii sunt, dar, merg direct în sacii din căruţa unor baroni şi-a clanurilor, guvernanţii doar nişte cameleoni puşi pe jaf … vai steaua noastră …
    Păcat de victime, orfani, văduve şi da … mare, mare păcat de tot ce are România, dreptate a avut cel ce-a zis ” bogată ţară, furi ca-n codru şi tot mai e de furat ” !
    Dictatorul trebuie zdruncinat, să nu se mai dea el cocoşel … mda, sună ca naiba şi la propriu şi la figurat …. şi să dea nişte explicaţii şi el şi mafia ce-i cântă-n strună.
    Mulţumesc frumos,Flavius.
    toate cele bune,
    Sibilla
    @cenushares,
    Voi ţine cont de propuneri, nu-i cu supărare, dimpotrivă, mulţămiri . 🙂
    Moderare,piţifelnicii pripăşiţi au insistat, io-s mică, paşnică şi inofensivă, de-acum am Cerber, Şefu se ocupă din prag de nemernicii 🙂
    Mulţumesc frumos pentru vizită, vă mai aştept 🙂
    respecte,
    Sibilla
    @Andrei_viitor_jurnalist,
    Nu, Andrei, nu ţara e un cancer pe trupul planetei, nu suntem noi românii cea mai prăpădită naţie, ci ei, cameleonii , năpârcile, ticăloşii, guvernul 3C e de doi bani, nu noi. Ei nu ne merită pe noi, neam, pe ei trebuie să-i zguduim, căci ei ne-au făcut de râs şi lor nu le pasă de noi ci numai de interesele lor.
    Mare păcat e că ne batem joc de bogăţiile ce le avem, trăzni-ar de guvernanţi incapabili şi incompetenţi , corupţi şi paznici ai unui sistem ticăloşit !
    respecte, Andrei,
    Sibilla

    Apreciază

  6. leo zice:

    Nu e vorba despre nicio moderare, asta o ştie orice om care a postat vreodată pe bloage: prima postare trebuie aprobată, restul intră automat pe un blog cu semi-moderare; desigur asta până la dovedirea relei-credinţe a musafirilor certaţi cu cei şapte ani d-acasă, ce nu ştiu că nu se face să înjuri un om în casa lui, şi ajung a face cunoştinţă cu suratele lor din poiată… deocamdată prea multe semne de bună-credinţă nu pot întrezări într-un caz în care cineva, în loc de bună ziua, nici măcar nu ia seama la stilul unitar al blogului, înainte de a vorbi despre sorcove acolo unde este vorba depre simplă aşezare în pagină; dar, poate om fi noi prea obişnuiţi cu „corectorii” de erori de tastatură ce nu văd pădurea ideilor dintr-un text din cauza copacilor erorilor de scriere ori gramaticale, şi cădem în păcatul celui de suflă-n iaurt după ce-a păţit-o precum Moromeţii cu fasolea…

    Apreciază

  7. Sibilla zice:

    @duşo Leo,
    Srecan Nova Godina !
    Ca de fiecare dată, iar ai dreptate 🙂
    Pentru tine, cu mult drag, înger păzitor ;

    O iubesc pe Alba-ca-Zapada

    Mi se-nlăcrimează rece spada
    Când ajung în faţa ei şi-o vad,
    O iubesc pe Albă-ca-Zăpada
    Şi albastrul ochilor prăpăd.

    Uneori ea spune şi cuvinte
    Cum ar fi ca frigul e frumos,
    Dar îmbrăţişarea mea fierbinte
    Ar putea s-o dea din sine jos.

    Legea ei e depărtarea noastră,
    Ca să fie, nu o vom avea.
    Fulgera o lacrimă albastră
    Şi mă tem că se topeşte ea.

    Îmi păstrez în drob de gheaţă spadă
    Nici n-aştept să se mai facă zi,
    Şi pornesc spre Albă-ca-Zăpada
    S-o ating, dar fără-a o topi.

    Şi mi-e frig, dar mult mai drag îmi este
    Şi îngheţ păzind-o vinovat,
    Şi mă tem că va fugi-n poveste
    Şi-o să moară la vreun dezgheţat.

    Turture înmiresmat mi-e spada,
    Să despice-n jurul ei femei,
    o iubesc pe Albă-ca-Zăpada
    Şi-am să mor în basm de dragul ei.
    ( Adrian Păunescu )
    zdravo, duşo,
    Sibilla

    Apreciază

  8. Alina zice:

    IN PSD TIMIS TRADATORII INCEP SA FIE INCOLTITI.

    http://raducanu.wordpress.com, http://tiberiukiss.wordpress.com

    Apreciază

  9. SkyRain zice:

    Si, am lucrat anul trecut la Anina cam trei luni in total.
    E mai rau decat spui tu aici… Mult mai rau. Nu stiu ce sa fac.

    Apreciază

  10. Sibilla zice:

    @Alina,
    Curăţenia generală e binevenită în orice bătătură, uneori se impune aerisirea 🙂
    Deratizare apoi scufundarea marinarului şi-a clicii sale , altfel dictatura ne paşte …
    Dumnezeu să ne lumineze pe toţi !
    respecte,
    Sibilla
    @SkyRain
    Da e mult mai rău, aşa este !
    La noi dispar banii peste noapte, banii de investiţii în minerit, banii de hrană şi echipament în protecţia copilului … fenomene paranormale nu alta … dar, se laudă lumile că au pile, ba nush ce Cozmâncă, ba nush ce Barbu de la curtea de conturi, ba in anpdc, ba mai stie ghemonii ce-i stapanesc pe unde, îi vor pierde înmiit, cum vin, aşa se duc !Mă tot mir că nu se tem că poate vor plăti copiii, nepoţii lor păcatele ce le fac ei acum …
    Şi-a fost o tabară, la Cireşnaia, mergeau copiii acolo vară de vară, şi-a fost unitate militară, rachete … le-am văzut, cu ani în urmă… acum …
    Zi-mi pe mess sau pe mail ce anume, le descâlcim împreună.
    Justiţia Divină va lovi curând !
    respecte,
    Sibilla

    Apreciază

  11. g1b2i3 zice:

    Sibilla,ne amintim de tragedia de la Anina,la fel si de tragedia de la Petrila si din alte locuri.
    Cred ca vinovati sunt foarte multi pentru aceste accidente si nu-nteleg cum de nu se gasesc solutii.
    Acum m-am cam enervat si necajit,mi-am adus aminte de accidentul de la Petrila despre care am scris pe blogul meu,mai exact am trimis condoleante familiilor victimelor.Multa lume a transmis condoleante si unii au povestit mai multe. 😦
    Noapte buna Sibilla,
    Gabi.

    Apreciază

  12. Sibilla zice:

    @Gabi,
    Vinovaţii sunt toţi cei care au furat ca-n codru banii pentru investiţii, mineriilucrează în nişte condiţii mizerabile , unelte din secolul trecut, şefii, leaderi de sindicat, nu toţi dar sunt câţiva, baronii locali, autorităţile, nu ştiu decât să mintă, să fure, să facă nemernicii …
    În acest timp, mor oameni, în urma lor,orfani, văduve … banii ce-i primesc din ” grija ” afişată şi trâmbiţată numai în caz de deces, nu vor înlocui niciodată un tată, un fiu, un frate …
    Noi povestim, ne luăm cu ale noastre, dar pentru ei, nimeni nu face nimic concret, asta doare, nesimţirea cu care apar la televiziuni şi-n presă bată-i Dumnezeu şi fac promisiuni … nişte viermi, asta sunt, VIERMI !
    respecte Gabi,
    Sibilla

    Apreciază

  13. Nea Costache zice:

    Excelent scris acest articol Sibilla! Indolenta autoritatilor statului vis-a-vis de aceasta categorie de muncitori ai intunericului este mai mult decat crasa. Incepand cu disponibilizarile masive din minerit, dictate din afara si puse in aplicare de tocmai PD prin Radu Berceanu in cardasie cu liderii sindicali (in Oltenia-Condescu), desfiintarea minelor declarate „nerentabile”, in care Ceausescu investise in tehnologii moderne (nu chiar in toate, ce-i drept,) si terminand cu depopularea masiva a oraselor miniere, ai caror locuitori traiesc o drama de nedescris. Cum ati vrea ca lui Basescu sa-i pese de acesti oameni, cand el si ciracii sai, sunt principalii vinovati ai dramei lor? A purces rapid la desfiintarea minei Anina, lasand fara paine minerii cu familiile lor, in loc de a se preocupa sa achizitioneze tehnica moderna, sa retehnologizeze minele. Am mai scris despre mineri si situatia minerilor pe blogul meu:
    http://www.neacostache.com/2008/11/17/doliu-in-vale/
    O zi minunata Sibilla!

    Apreciază

  14. g1b2i3 zice:

    Sibilla,vinovati suntem cu totii ca stam si rabdam de atatia ani.Nu uit cand au fost primele disponibilizari din minerit…ce i-au prostit pe oameni sa plece cu ordonanta.
    Unii s-au dus la tara cu speranta ca-si vor face o casa si se vor ocupa de agricultura.Prea putini au reusit.
    Mai stii cum se vindeau apartamentele din Valea Jiului in acea perioada?Aproape pe gratis.
    Eu zic sa mai asteptam putin,daca va fi mai bine?
    Sa ai o zi minunata,draga Sibilla.

    Apreciază

  15. leo zice:

    Păi, măi pisoi zburlit, cum devine asta? Dacă-ţi zic că ai dreptate când spui că de vine suntem un popor întreg care alta nu ştie, decât să tacă şi să înghită, şi ai, nu se cheamă că nu pot fi de acord când spui că mai tre să aşteptăm? Ci să facem cu toţii ca Sibiilina, să nu mai acceptăm răul, să-l denunţăm şi respingem peste tot pe unde-l întâlnim.
    Reforma nu începe de la Năstase sau, lucru de altfel imposibil pentru un aşa incorigibil, Băsescu, ci, ca-n cazul peştelui împuţit de la cap ce se curăţă de la coadă, de jos, de la micul dinupăturică local, micul îmbuibat baron, micul şpăgar miliţian, micul conţopist birocrat, mica ţoapă din piaţă, şamd…
    Părerea mea…

    Apreciază

  16. Sibilla zice:

    Vă mulţumesc, tuturor !
    @Nea Costache,
    Adevăr grăeşti, oltene ! Subscriu şi nu voi înceta a denunţa nemernicia camelonilor oriunde-oi simţi duhoarea putorii sale …
    Eu una, voi lupta până la capăt !
    Durerea, tristeţea minerilor, a orfanilor, a văduvelor … îmi dă putere, avem o datorie morală, şi ei sunt ai noştrii !!!
    băselu va plăti atât de multe … vai lui şi celor ce-i mai cântă încă-n strună, pentru că va veni curând şi ziua judecăţii .. nu va rămâne piatră pe piatră din cuibul năpârcilor şi viermilor.
    respecte oltene drag,
    Sibilla
    @Gabi,
    Nu avem ce aştepta, să luptăm fără de teamă trebuie, să nu-i lăsăm să ne mai mintă aceşti ticăloşi, javre, să-i silim să plătească şi să plece, ducă-se …
    Să nu fie nimeni în locul acestor suflete de mineri minţiţi de leaderii lor, de guvern, de autorităţi…ei intră sub pământ şi, niciodată, dar niciodată nu ştiu dacă se mai întorc înapoi !
    E timpul să ne cam unim forţele şi să ne urnim din visări, să nu mai aşteptăm minuni din Cer ci să ne impunem drepturile cu curaj, pentru că ticăloşii nu au teamă în a-şi impune prostia, nesimţirea, incompetenţa şi orgoliile zmintite, numai împreună am putea reuşii, ce ne opreşte să ne trezim ?
    Sibilla
    @duşo Leo,
    Ştii care e preţul a lupta cu ghemonii ? Eu îl ştiu, nu-mi audc bine aminte cuvintele : mai întâi te vor prigoni, apoi te vor lăsa singur, apoi te vor lovi, te vor răstigni … şi se întâmplă zilnic în România, vom continua să luptăm, demnitatea nu ne-o pot lua volvurele şi paraşutaţii cu leauca pe fotolii …
    Mulţumesc frumos, Sânzianule !
    respecte,
    Sibilla

    Apreciază

  17. jalba eugen zice:

    pling ma uit si pling sunt din BUCURESTI insa unchiul meu era miner din ANINA RUSU COSTICA un om care era cineva acolo el mia aratat orasul atunci cind orasul traia venea la BUCURESTI si imi spunea ca nu poate respira de inghesuiala de smog orasul lui era orasul trandafirilor am 60 de ani EL MA FORMAT CA OM SUNT REVOLUTIONAR ADEVARAT NU FACUT IN PREZENT SUNT LIDER SINDICAL LA IOR INSA CE SE INTIMPLA CU ANINA ESTE ZGUDUITOR NUMI VINE SA CRED ERA PLIN DE VIATA ORASUL SE CISTIGA FOARTE BINE OAMENII ERAU FERICITI SI ACUM CITESC MA UIT SI NUMI VINE SA CRED UNCHIUL A MURIT ERA LEGAT DE CEI CU REVOLTA DIN 1977 SA DUS ASA FARA SA STIM NICI ACUM DE CE VERII MEI SUNT UNI PRIN GERMANIA UNI INCA ACOLO DE MULTI ANI NU IAM MAI VAZUT DAR REVIN LA ACEST ORASI CUM ESTE POSIBIL ?/
    CUM DE NU SE POATE FACE NIMIC?
    MEREU MERG LA HERCULANE SI VAD SI PRAPADUL DE ACOLO INSA VAD CUM INCET INCET OAMENII DE ACOLO CHIAR DACA ORASUL ESTE FURAT VINDUT PE NIMIC DISTRUS EII OAMENII INCET INCET IL ADUC LA VIATA APAR PENSIUNI MICI DAR EFICENTE SI HOTI VOR RAMINE CU COLOSI IN ANINA NU MAI ESTE NICI O SPERANTA?
    DOAMNE PTR CE AU MURIT OAMENI IN REVOLUTIE ?
    DOAMNE PTR CE ANI LA RIND MINERII AU PLATIT CU VAIATA LOR DREPTUL DE A TRAI IN ANINA MIE INIMA GREA SI SUFLETUL TRIST OARE SUNTEM BLESTEMATI CA PERODIC SO LUAM DE LA INCEPUT ATIT DE FRUMOS ORASUL SI ATIT DE SINGUR IN DUREREA LUI OCROTESTEI DOAMNE PE ROMIN

    Apreciază

  18. Sibilla zice:

    @jalbă eugen,
    Adevărat, prea multe-s tristeţile, suferinţele, durerile şi rănile de nevindecat…
    Fie ca Dumnezeu să ne Lumineze pe noi românii !
    Sărbători Fericite-n Lumină, vă doresc, din tot sufletul !
    Nu avem voie să uităm tragediile, de asta şi scriu şi mă bucură să citiţi, să spunem…
    respecte,
    Sibilla

    Apreciază

  19. "Te urasc" zice:

    Trist

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s