” NU SUNTEM PLĂTIŢI SĂ FIM MORALI ! ”

Articol preluat de pe www.roaim.com

Mass-media şi războaiele

Cum este manipulată mass-media în conflictele internaţionale

Dl. Yohanan Ramati este directorul unui institut de studii strategice celebru în intreaga lume: JERUSALEM INSTITUTE FOR WESTERN DEFFENCE. Dânsul mai este şi o mare competenţă în domeniu, recunoscută ca atare pe plan internaţional. Un cercetător sobru şi plin de acribie, ce se apleacă asupra fenomenelor geopolitice şi geostrategice contemporane. Iată de ce dezvăluirile pe care domnia sa le-a făcut în publicaţia new-yorkeză „MAINSTREAM” în aprilie 1994 vor stârni, suntem convinşi, un mare interes şi în România, tulburând unele mentalităţi uşor edenice de pe la noi. Pentru că aceste dezvăluiri se referă la aspecte de o extremă gravitate: manipularea mass-mediei şi a opiniei publice internaţionale ori felul cum se construieşte, la nivelul mentalităţilor colective, imaginea unor întregi popoare sau etnii, cu consecinţe politice şi istorice incalculabile. Credem, de aceea, că institutiile româneşti şi lumea politică de la noi, indiferent de culoare şi ideologie, ar avea multe de învăţat de la o competenţă strategică de talia domnului Ramati.

Compania „Ruder&Finn Global Political Affairs” face comerţ cu „imaginea” conflictelor!

După părerea domnului Y. Ramati, războiul civil din Iugoslavia s-a soldat cu enorme suferinţe pentru toate părţile implicate. Dar, explică dânsul, există diferenţieri interesante: suferinţele musulmanilor sunt prezentate, de regula, în cel mai mare detaliu de catre mass-media; suferinţele croaţilor sunt abia mentionate; în schimb, suferinţelor sârbilor nu li se acordă nici cea mai mică atenţie.

În mass-media occidentală, în cea din ţările islamice, ca şi în Israel – observă dl. Ramati – apare o puternică tendinţă de „injectare a urii” prin manipularea propagandistică a mass-media. De regul1a, în presă sau TV apar femei, copii sau bătrani din Sarajevo – dar numai din cartierele musulmane – răniţi, sângerând abundent, pe fundalul sonor al răpăitului de mitraliere şi bubuiturilor de tun. Niciodată însă femei, copii sau bătrâni în exact aceeaşi situaţie din partea sârbă a Bosniei. Nici rănile femeilor sau copiilor croaţi nu-şi găsesc, de regulă, spaţiu, dacă acestea sunt rezultatul bombardamentelor sau tirurilor săvârşite de musulmani. Aceasta selectivitate, scrie dl. Ramati „este de departe prea evidentă pentru a fi rodul întâmplării”. Faptele sunt manipulate şi, când nu convin, sunt pur şi simplu ignorate sau ascunse. Fiind vorba, aşadar, de o acţiune concertată, următoarea întrebare care se pune este cine susţine financiar şi dirijează această manipulare internaţională a mass-media şi opiniei publice, astfel că în SUA, Marea Britanie sau Franţa să se creeze un curent favorabil constituirii unui al doilea stat musulman în Balcani. Domnul Ramati oferă în acest sens un exemplu: cazul companiei „Ruder&Finn Global Political Affairs”. Obiectul companiei este mai puţin obişnuit, cel puţin pentru marele public: manipularea imaginilor unor conflicte internaţionale, a imaginii unor popoare şi etnii, prin intermediul mass-media, în funcţie de interesele clientului. Adică a guvernului care plăteşte compania pentru asta! Mai pe româneşte, „Ruder&Finn” se ocupă cu „intoxicarea” opiniei publice mondiale, la cerere.

În acest sens, dl. Ramati citează un interviu absolut senzaţional prin cinismul (sau, dacă vreţi, pragmatismul) său acordat de insuşi domnul James Harff, directorul lui „Ruder&Finn”, lui Jacques Merlino, la Paris, în octombrie 1993. Dat fiind interesul acestui interviu, îl vom relua şi noi, exact din citatele extrase de dl. Ramati.

Harff: Timp de 18 luni, noi am lucrat pentru Croaţia şi Bosnia-Herţegovina, ca şi pentru opoziţia din provincia Kosovo. În cursul acestei perioade am avut multe succese, oferind o formidabilă imagine internaţională. Intenţionăm, de altfel, să tragem toate avantajele din asta şi să dezvoltam înţelegeri comerciale cu aceste ţări. Viteza este esenţială. Fiindcă acele fapte, favorabile nouă, trebuie să fie sădite în opinia publică. Contează doar prima afirmaţie, retractările ulterioare n-au nici un efect.

Merlino: Cât de des recurgeţi la intervenţii pe langă oficialităţi ?

Harff: Cantitatea nu e importantă. Trebuie doar să intervii la momentul oportun şi pe langă cea mai potrivită persoană. Din iunie până în septembrie (1993), noi am organizat 30 de întâlniri cu agenţiile importante de presă, ca şi întâlniri între oficialităţile bosniace cu Al Gore, Lawrence Eagleburger, precum şi cu 10 senatori influenţi, printre care George Mitchell şi Robert Dole. De asemenea, am expediat în exclusivitate 13 ştiri de ultimă oră, 37 de faxuri cu informaţii de ultim moment, am trimis 17 scrisori oficiale, precum şi 8 rapoarte. Am mai dat 20 de telefoane personalului de conducere de la Casa Albă şi alte vreo 100 la ziarişti, editori, comentatori de politică externă şi altor persoane influente din mass-media internaţională.

Merlino: De care dintre realizările dvs. sunteţi cel mai mândru ?

Harff: Faptul de a fi atras de partea noastră opinia publică evreiască. Aceasta era o chestiune vitală, fiindcă dosarul afacerii era periculos, privit din acest unghi. Pentru că presedintele Tudjman (al Croaţiei), de pildă, a fost dur la adresa evreilor în cartea sa „Ţara făgăduinţei şi realitatea istorică”. Cine citea această carte l-ar fi putut, cu mare usurinţă, acuza de antisemitism. Nici în Bosnia lucrurile nu stăteau mai bine. Preşedintele Izetbegovici susţinea, cu ardoare, crearea acolo a unui stat fundamentalist islamic, în cartea sa intitulată „Declaraţia islamică”. Dincolo de asta, trecutul Croaţiei şi Bosniei este puternic marcat de un autentic şi crud antisemitism. Zeci de mii de evrei au fost exterminati în lagărele croate. Aşa că era foarte normal ca intelectualii şi organizaţiile evreieşti să fie ostile croaţilor şi bosniacilor. Misiunea noastră era să schimbăm această atitudine. Şi am reuşit de minune. La începutul lui iulie 1992, publicaţia new-yorkeză „Newsday” a lansat afacerea cu lagărele (sârbe) de concentrare. Am sărit imediat să exploatam momentul. Aşa că am contactat pe loc, trei dintre cele mai mari organizaţii evreieşti din America – Liga B’nai B’rith contra defăimării (Anti Defamation League), Comitetul evreiesc american si Congresul american evreiesc. În august, le-am sugerat acestor organizaţii influente să publice un avertisment în „New York Times” şi să organizeze demonstraţii în faţa ONU. A fost o lovitură de proporţii. Când organizaţiile evreieşti au trecut de partea bosniacilor musulmani am putut, cu mare usurinţă, să-i identificăm pe sârbi cu naziştii din mintea oamenilor. Nimeni nu înţelegea nimic din ceea ce se întampla în Iugoslavia. Marea majoritate a americanilor se întreabă, probabil, în care parte a Africii se află Bosnia. Dar noi, dintr-o singură mişcare, am fost în stare să le prezentăm o poveste simplă, cu „băieţi buni” şi cu „băieţi răi”, care pe urmă a funcţionat aproape de la sine. Imediat s-a observat o schimbare clar1a în limbajul presei, care a început să folosească concepte cu o înaltă încărcătură emoţional1a, de genul „purificare etnică”, „lagăre de concentrare”, care evocau oamenilor imaginile Germaniei naziste şi a camerelor de gazare de la Auschwitz. Schimbarea în acest registru emoţional a fost atât de puternică, încât nimeni nu a mai îndrăznit după aceea să mearga contra curentului.

Merlino: Dar, când făceaţi toate acestea, nu aveaţi nici o dovadă că ceea ce spuneaţi era adevărat. Aveaţi doar un singur articol în „Newsday”!

Harff: Treaba noastră nu e să verificăm informaţiile. N-avem echipament pentru asta. Sarcina noastră este doar să acceleram informaţiile favorabile nou1a. Noi nu confirmăm deloc existenţa lagărelor morţii în Bosnia, noi doar faceam cunoscut ceea ce afirmă „Newsday”.

Merlino: Sunteti conştient că v-aţi asumat o responsabilitate gravă?

Harff: Suntem profesionişti. Trebuia să facem o treabă şi am făcut-o. Nu suntem plătiti să fim morali.

Dl. Ramati observă că atât „Ruder&Finn”, cât şi organizaţiile americano-evreieşti, care au fost astfel determinate să polarizeze simpatia exact pentru regiunile antisemite din Croaţia şi Bosnia, ar putea conchide că au procedat, totuşi, „corect politic”. Mai rămâne o chestiune doar aparent minoră: de stabilit cine a angajat şi plătit compania Ruder&Finn.

Prea putin probabil că guvernul croat sau bosniac să fi dispus de fondurile necesare. Să fie la mijloc banii arabilor? Să fie banii companiilor petroliere americane care opereaza în ţări arabe? Sau banii băncilor internationale? Îşi poate permite oricine să angajeze pe „Ruder&Finn”? Unui israelian, interesat de chestiune atunci când partidul Likud era la putere în Israel, i s-a răspuns de către o altă asemenea companie că ea putea face ceva pentru guvernul israelian doar dacă guvernul israelian face unele schimbări politice. Campania bine orchestrată de „demonizare” a sârbilor, e de părere dl. Ramati ar trebui însă să-i avertizeze atât pe evrei, cât şi pe alţii, care vor ca ţările lor să continue să existe. Israelul sau orice altă ţară poate deveni oricand obiectul unor asemenea campanii. Fiindcă editorii, comentatorii, reporterii din statele democratice se vor teme să se expună – dacă nu ar lua partea musulmanilor – riscurilor boicotului financiar al băncilor ori al ţărilor petroliere arabe. Cine şi-ar putea permite un asemenea risc? Dar, remarca dl. Ramati, pentru israelieni, ca şi pentru creştinii maroniti din Liban ori albii sau zuluţii din Africa de Sud, această manipulare poate deveni o chestiune de viaţă şi de moarte. Cine promovează islamismul radical în Europa poate mâine provoca islamismul şi radicalismul oriunde, sustine dl. Ramati. Sancţiunile exclusive contra sârbilor sunt o ruşine pentru umanitate, căci sârbii ortodocşi au fost majoritari în Bosnia, scrie dl. Ramati, înainte de a fi decimaţi de ustaşii croaţi (poliţiile fasciste croate în ultimul razboi mondial) şi de musulmanii bosniaci care l-au susţinut, cum se ştie, pe Hitler. Şi încă mai acopereau peste jumătate din teritoriul Bosniei înainte de începerea luptelor. Musulmanii, ajunşi după razboi mai numeroşi (48% contra 35%) ocupau un teritoriu mai restrâns, grupaţi mai ales în aşezările urbane. A lupta – susţine dl. Ramati – ca să scapi de impunerea cu forţa a fundamentalismului islamic de către despoţi tip Izetbegovici într-o ţară care ţi-a aparţinut şi apoi ţi-a fost răpit1a de o mână de străini, este o reacţie foarte naturală la orice popor care îşi păstrează instinctul naţional de supravieţuire, conchide dl. Ramati. Iar a continua lupta, în ciuda sancţiunilor impuse de o „comunitate internaţională” cinică, dominată doar de interesele ei financiare, şi nu de obiectivitate, constituie un semn al onoarei. Nici o sancţiune – observă dl. Ramati – nu a fost impusă, de pildă, Rusiei când a intervenit răsturnând presedintele liber ales al Gruziei (Gamsahurdia), înlocuindu-l cu nişte marionete, după un razboi sângeros. Nici Siriei, care a intervenit în Liban, distrugând structurile creştine pentru a le înlocui cu unele fundamentalist islamice. Nici Egiptului când a invadat şi anexat o parte din Sudan (1993) fapt necunoscut fiindcă mass-media internaţională a ignorat atât invazia cât şi refuzul ONU de a o dezbate. În 1993, sute de mii de oameni au fost ucişi în diverse zone din Asia, Africa, America Latina sau spaţiul fostei URSS fără să se dea vreo „sancţiune” internaţională. În schimb, constată dl. Ramati, „Comunitatea internaţională” devine brusc foarte dură atunci când anumite interese petroliere (sau financiare -n.n.) sunt în joc, ca de pildă în Irak. Embargoul – observă dl. Ramati – nu face decât să continue războiul. Pentru că privând populaţia Serbiei de hrană, medicamente şi benzină îl lipseşte total şi pe Izetbegovici de vreun interes real ca să pună capăt luptelor. Astfel că el speră ca sârbii să fie constrânşi să accepte regulile lui. Astfel că „Ruder&Finn” nu reprezintă decât un element, dar esential, al unui întreg lanţ. Căci fără manipularea opiniei publice, cum să mai poţi declara embargo doar contra unuia şi să-i exonerezi în totalitate pe ceilalţi? Imaginea unor conflicte şi popoare întregi devine astfel dependentă de interese petroliere şi financiare. „Ruder&Finn” nu fac decât să-şi ofere serviciile îîn această direcţie. Ea, ca şi altele, comercializează imaginea internaţională a unor state. E un comerţ nou şi foarte costisitor. Maxima lui: „We are not paid to be moral!” – „Nu suntem plătiţi să fim morali!”.

Sursa :

http://www.roaim.com/social/mass-media-si-razboaiele.html

CRIME DE RĂZBOI SĂVÂRŞITE DE NATO

De Carl Savich, 26 martie 2007

Pe 12 aprilie 1999, un atac NATO asupra unui tren de călători în Grdelica, sudul Serbiei, a ucis cel puţin 12 civili. NATO a atacat în mod intenţionat civili în această atrocitate. NATO nu şi-a suspendat atacul nici după momentul în care s-a aflat că e vorba de o ţintă civilă. NATO a muşamalizat apoi această crimă de război.

……………………………………………………………………………………………………..

Regulile distincţiei şi proporţionalităţii au fost încălcate de NATO/SUA în bombardamentul de la Grdelica. Niciun fel de măsuri de precauţie nu au fost luate pentru protecţia vieţilor civililor. Există o suspiciune bine întemeiată că NATO a comis o crimă de război cumplită.

Atunci când NATO a atacat trenul de călători yugoslav la podul de la Grdelica în al doilea val, a încălcat Art. 57 din protocol care prevede ca un atac să fie “anulat sau suspendat” dacă atacatorul este conştient că ţinta nu este una militară sau poate cauza pierderi civile. NATO nu a făcut acest lucru. Trenul de călători era în mod incontestabil o ţintă civilă.

NATO a lovit fără deosebire civili yugoslavi în timpul campaniei de bombardament din 1999. Civilii au fost atacaţi în mod sistematic într-o campanie de teroare planificată şi orchestrată. În atacul de la Djakovica, NATO a ucis un număr estimat de 100 de albanezi, populaţie pe care pretindea că o protejează prin mijlocul unui bombardament “umanitar”. Un avion SUA F-15E Strike Eagle McDonnell-Douglas, folosind o bombă AGM-130, a atacat Djakovica în Kosovo-Metohija pe 14 aprilie, ucigând 75-100 de civili albanezi.

NATO a început să atace infrastructură civilă yugoslavă când bombardamentul ţintelor militare s-a dovedit ineficient. Pe 31 mai NATO a bombardat spitalul şi azilul de la Surdulica. Spitale, şcoli, fabrici, poduri, centrale electrice, staţii de epurare a apei, posturi de televiziune – toate au fost bombardate în mod sistematic de avioane NATO

NATO a comis crime de război îngrozitoare prin ţintirea civililor şi atacuri nediscriminatorii. Bombardamentul trenului de călători de la Grdelica a fost una din cele mai oribile crime de război ale NATO comise în atacurile din 1999.

Sursa :  www.summitnato.files.wordpress.com

În afară de marea armată oficială internaţională, NATO mai are şi alte “armate secrete”, care acţionează în diverse ţări, cu acordul tacit al guvernelor respective. Unul dintre scopurile acestor mici armate “de culise” este provocarea de atentate teroriste, în primul rând, pentru a menţine o atmosferă de tensiune şi de teamă, iar apoi – pentru a arăta cu degetul înspre alţi “vinovaţi”. Această informaţie şocantă a fost dezbătută pe larg de către Daniele Ganser, un profesor elveţian de istorie contemporană al Universităţii Basel, în cartea sa intitulată chiar “Armatele secrete ale NATO”. Volumul a suscitat deja vehemente polemici la nivel internaţional.

Mai multe articole : aici

KOSOVO JE SRBIJA !!!

Adevaratul motiv al dezmembrarii Iugoslaviei? In 2000, Departamentul de Stat American, in colaborare cu American Enterprise Institute (AEI) au tinut o conferinta in Slovacia pe tema integrarii euro-atlantice. Printre participanti, lideri ai multor state si diverse oficialitati de prim rang [40]. O nota de corespondenta dintre un politician german si cancelarul german a dezvalui adevaratul motiv al campaniei NATO din Kosovo. N-a fost pentru impiedicare niciunui genocid, nici pentru emanciparea vreunei minoritati oprimate, ci pentru largirea NATO ca opozitie fata de Rusia, precum si motivul incontestabil al prezentei trupelor NATO in regiune, prezenta justificata de ei prin “instabilitatea” zonei.

Asadar motiv de natura imperialista, concretizat prin activitati criminale.

…………………………………………………………………………………………………………

Cat despre Milosevic, i-a fost refuzat dreptul de a se apara singur, din motive medicale. Fostul ambasador canadian in Iugoslavia, James Bisset, a negat acest lucru, sustinand ca din transcrierea discutiilor reiese clar cum Milosevici “distruge” acuzatiile procurorilor, ca a fost doar un proces politic, si ca “vina lui consta in stabilirea faptului daca nemtii si americanii, care au jucat un rol esential in aceste varsari de sange si a violentelor din Balcani, vor fi lasati sa scape cu asta” [33].

La Tribunal, un general rus a marturisit ca a auzit-o pe Madeline Albricht “incurajandu-l pe liderul ALK, Hashim Thaci, sa incite la rascoala in Kosovo” [34].

In 2006, Milosevic moare in celula. Avocatul sau a afirmat ca Milosevic i-a fi spus ca ar fi fost otravit [35] si ca Milosevic ar fi trimis o scrisoare Guvernului rus in care spune ca este otravit cu un medicament foarte puternic, folosit in tratarea leprei si tuberculozei. Substanta, rifampicin, a fost gasita in sangele lui Milosevic, cu doua luni inainte de moartea, dar Tribunalul de la Haga a tinut acest lucru secret [37]. Cauza oficiala a mortii: atac de cord.

In februarie 2008, Kosovo si-a declarat independenta fata de Serbia, recunoscut la foarte scut timp de UE si SUA. Primul ministru este Hashim Thaci, fostul lider al teroristilor ALK, implicat in contrabanda cu arme si droguri, precum si in activitati criminale. In 2000, Madelaine Albricht i-a “ordonat” sefului procurorilor de la Haga, Carla del Ponte, sa-l stearga pe Thaci de pe lista suspectilor pentru crime de razboi [38]. Carla del Ponte a marturisit mai tarziu, denuntand crimele ALK si a liderilor ei, care n-au fost facute public, pentru ca “daca s-ar fi cunoscut crimele albanezilor, nimeni n-ar mai fi recunoscut independenta Kosovo” [39].

Sursa : www.sceptik.wordpress.com

Tradus si adaptat de la: GeoPoliticalMonitor.com

Doua state albaneze in Europa.

Poate trei Analista Liza Karpova de la Pravda remarca faptul ca „independenta unilaterala” a provinciei sarbe Kosovo a creat o anomalie in Balcani: in prezent, exista doua state albaneze pentru doar patru milioane de locuitori. Si acesta ar putea fi doar inceputul. Daca albanezii din Macedonia – care formeaza un sfert din populatie – vor cere independenta (la care aspira), vom avea in Europa trei state albaneze. Iar daca Bosnia se va dezmembra, si ea, sub imperiul „independentei pe criterii etnice”, vom avea nu trei, ci patru state albaneze. O absurditate, desigur. Karpova este de parere ca, dupa destramarea Iugoslaviei din anii ’90, asistam acum la inceputul dizolvarii Serbiei. Pe langa Kosovo, in Serbia reclama independenta si regiunea Novisad, populata majoritar de maghiari, cunoscuta si sub numele de Banatul Sarbesc; regiunea este vecina cu zona Banatului Romanesc. Iar eforturi de a apropia cele doua zone, ca sa constituie o regiune economica distincta in UE, s-au intreprins de mai multe ori. Germania, Austria si Ungaria sprijina tendintele separatistilor din Banatul Sarbesc si promit mari investitii in cazul proclamarii independentei. Vladimir ALEXE

Sursa : www.ziua.net

Ruşine să vă fie tuturor ” analiştilor ” ce vă daţi cu părerea scuipând obrazul Srbijei şi împroşcând cu noroi …. nu veţi avea niciodată DEMNITATEA sârbilor ! Kosovo je Srbija ! Adevăraţii criminali de război NU sunt sârbii !!!

– va urma –

Sibilla

informaţii preluate de pe surse

imagini preluate de pe google.ro