Amintiri din copilărie : Dem Rădulescu şi Amza Pellea-Nea Mărin

Mi-adusăi aminte că-s corcitură. De oltean şi sârb, mai ” smucit ” de-atât nici nu se putea muică ! Mă năpădiră amintirile, nu vrusăi, da nu le mai putui ţine-n frâu, veniră ca bezmeticele şi năvăliră la portiţa sufletului, nici măcar nu bătură, se scuturară de colbul parfumat al vremurilor de demult şi se aşezară-n straiţa mea … Muicăăă şi-mi amintii de copilărie, de Dem, de Amza, Nea Mărin, de copilul ce-am fost … apăi mama şi paradigma lui de regim actual, arhitectura ei de ” alianţă ” zmincită ”, parcă râdeam mai mult atunci , frumoasă copilărie avui, când Izverna, mai mult la Lescoviţa, dar râdeam şi o făceam cu poftă. Poftă de viaţă, fără de griji şi preţuiam cartea şi tot ce era frumos pe lume, atât cât era, că era !

Să nu mă-nţelegeţi greşit, nu sunt nostalgică a regimului comunist,  nici pe departe, dar ca acum, niciodată nu a fost atât de mohorât sufletul românului. Atât de mâhniţi suntem, că ne furişăm pe braţele ei, ale copilăriei, să ne regăsim zâmbetul …

Un cuplu nemuritor, Dem Rădulescu şi Jean Constantin … surâsul anilor ` 70 ! Ce vremuri …

Şliboviţă şi fernet :

He, he, zaibăr am degustat la poalele Munţilor Godeanu,  la Săliştea de Izverna … curat, lacrimă ţinut în beci, îngropat în pământ . Moş Tănase, Dumnezeu să-l hodinească, el îmi dădu, cică la vadră că aşa trebe … Şi dăi şi povesteşte, că eram la priveghi, murise o mătuşă de cinără, fata lui, Mariţa, fie-i ţărâna uşoară, băurăm habar nu am cât şi când. Moş Tănase plângea, îi ţineam de urât, povestea multe şi mărunte … trecură orele, ni se făcu foame, moşu aduse brânză, pită-n ţest şi-mi zise mie cică să aduc ceapă din grădină . Buba e că la două de noapte mă dusei io cu curaj, adusăi, mâncarăm, ne mai omenirăm, nima n-avu grija noastră, toţi erau ocupaţi, ca la mort, deh .. apoi începu zminteala. Ne-apucă un rău măi fraţilor, da rău, da crezurăm că murim nu alta. Pe jos ne-am tăvălit de dureri, am şi vomat … uf … două zile zăcurăm … Cum să vă spui io, încurcai ceapa cu narcisele şi bag seama că mâncaserăm bulbi de narcise şi dă-i cu zaibăr, dăi cu pită , nu ne dădurăm seama, otravă curată … Ne-or înviat babele până la urmă, cu zaibăr, de la mama lui de-acasă şi zamă de varză ! Un lucru e sigur, sigur, nu mai pun gura pe … bulbi de narcise cât trăiesc ! 😉

( Sibilla olteanca )

Cu şliboviţa, e, he … altă poveste. Svadba, Svadba, Svadba … Nuntă mare-n sat, se însura vărumiu Jiva, nuntă ca-n poveşti, sute de invitaţi la Căminul din Lescoviţa, muzika srpska, cum altfel, mâncare şi băutură ca la sârbi, pentru trei zile şi trei nopţi … La noi, obicei, pe scenă stau numai muzikanţii şi tinerii necăsătoriţi, ceilalţi nuntaşi, mirii staroika, naşii, în sală. Mi-aduc aminte că la un moment dat, mirii se suiseră pe masă, cântau, cântam cu toţii, noi, tinerii, eram domnişoară pe atunci, hop şi noi, ne suirăm pe mesele de pe scenă. Şi dansam printre pahare şi ciniere şi păcimaşi mai spărgeam câte-un pahar … Aveam o rochiţă superbă, mă nimerisem la masa din centrul scenei, pe masă eu, singura devoika şi veri de-ai mei cu sticle de şliboviţă de la Srbija în mâini. N-am de lucru şi-l strig pe Mile, cântăreţul Mile Almăjan şi-l rog să-mi dedice mie şi prietenilor melodia :  ” Prokleta je Amerika ” ( blestemată-i America ). Auuuu … şi-ncepurăm să răcnim care cum sârbeşte, că ştiam melodiile de suflet toţi, şi spărgeam pe sticle şi săream pe mese … N-am ajuns la strofa a doua, ştiu că deodată s-a auzit un pârâit scurt, nima-n lume n-a avut timp să se dumirească de nimic. Masa noastră se crăpase fix în două, da ştiţi cum, parcă la comandă … Am căzut toţi grămadă sub masă, cu farfurii şi mâncare şi şliboviţă peste noi şi unul peste celălat … abia ne-au scos. Miroseam a şliboviţă de-ai fi zis că-s a mai aprigă beţică … Salvarea a venit tot de la miri, deşi ora trecută de miezul nopţii, hai toţi la baie, cum unde, păi la Nera noastră dragă şi uite-aşa a fost a mai de pomină nuntă, ca-n poveşti. Apa limpede caldă a Nerei ne-a spălai de păcatele cinereţii şi zminciala şi mirosul şliboviţei …

( Sibilla sârboica )

E, he .. ale tinereţii valuri …

Timpul şterge… Da, dar el ştie să păstreze – ca nimeni altul – ceea ce nu trebuie pierdut…   ( Amza Pellea )

Nea Marin si farmecele 1978 :

Nemuritorii noştri, rămân ai noştri mereu şi mereu şi mereu … Dem Rădulescu şi Amza Pellea-Nea Mărin , zâmbetul copilăriei noastre . Dumnezeu să-i hodinească-n pace şi să ne zâmbească şi răsară zâmbete şi de acolo, de pe ” stelele unde s-au mutat ” , nu-i vom uita şi avem datoria a nu lăsa copii noştri a nu-i cunoaşte, ar fi păcat şi-ar fi atât de săraci, noi, am fost bogaţi în fărâme de nemurire, s-o lăsăm moştenire. Să nu lăcrimaţi, ei au iubit să vadă românul zâmbind !

Sibilla

imagini preluate de pe google.ro

revelion 1970-1989 preluări de pe youtube