Miriştile cărăşene în fierbere ! Cine-s vinovaţii ?

news_img_120972_865212

Miriştile cărăşene în fierbere ! Cine-s vinovaţii ?

Consilierii resiteni nu sunt de acord cu noua organigrama propusa de primar

Înca de la începutul mandatului sau, primarul din Resita, Mihai Stepanescu, s-a aratat nemultumit de activitatea directiilor existente la data preluarii, dar si de faptul ca acestea erau supradimensionate ca numar de angajati. Salariile directorilor ajunsesera sa-l depaseasca cu mult pe cel al primarului, în conditiile în care eficienta acestora se mentinea la o cota scazuta, în timp ce unele servicii si chiar directii îsi justificau doar partial activitatea.

În acest sens, în urma cu doua luni a promovat mai multe proiecte de hotarâre prin care directiile se transformau în servicii, situatie în care s-au diminuat si salariile conducatorilor acestora. În sedinta ordinara a CL Resita din aceasta luna, Mihai Stepanescu (foto) a trecut pe ordinea de zi alte proiecte care vizau reorganizarea serviciilor.
Motivatia, una singura, dupa cum sustine Stepanescu: „Sunt multe anomalii la nivelul statului de functii si al organigramei pe care le-am preluat la începutul mandatului. Spre exemplu, am gasit doua directii de asistenta sociala si doua servicii în cadrul Directiei pentru Administrarea Domeniului Public si Privat, din care unul era condus de un director care aparea doar scriptic. La austeritatea bugetului local, nu cred ca ne mai putem permite sa toleram astfel de lucruri“. Între functionarii care sunt vizati de schimbare din functiile de conducere se numara sotia prefectului si cea a fostului senator PL-D, Ovidiu Radoi.
Surprinzator sau nu, majoritatea alesilor locali s-au opus ca aceste proiecte sa fie discutate în sedinta din luna decembrie sub considerentul ca: „Vin sarbatorile si nu ar fi frumos sa facem restructurari înainte de Craciun si Anul Nou“.
Dezamagit de hotarârea luata, Mihai Stepanescu a declarat: „În ultimele sase luni mi s-a sugerat sa pastrez câtiva oameni în functii de conducere. Este vorba de directorii de la Patrimoniu, Urbanism si Investitii, care sunt sustinuti de anumite interese economice si chiar politice“.

Victor Nafiru

Sursa : www.gardianul.ro

Aşa este ! Primarul Mihai Stepanescu spune lucrurilor pe nume ! Adevărat !

Pe cine dranjează reorganizarea ? Păi în Caraş-Severin ne încrâncenăm şi încăpăţânăm să menţinem în funcţii ” divele ” şi ” prinţişorii ” cu randament al activităţii la nivel jalnic, cu i-auzi … ” mi s-a sugerat să păstrez câşiva oameni în funcţii de conducere … ”, cuvinte ce mie şi deja prea multor cărăşeni ne spun tot ! Că nici nu bănuim noi cui aparţin sugestiile, noi suntem proşti, nu ? La fel ca în protecţia copilului … îhîm, sună cunoscut tare, musai să fie pe veci răstignit câte unul/una pe scăunelul de directoraş că altfel … că altfel ce, stimabililor dreguitori ai judeţului ? Consilieri, înalt funcţionari publici, musai să-şi ungă familioanele, nevestele, ” prietenele ”, etc. derectoare, că dacă le ” doare ”, cică se poartă să fie  şi mutriţele lor cool, ce naiba ! Nu vă lăsaţi, daţi înainte, menţineţi-i în funcţii cu orice preţ, ce buba, mai înfiinţaţi vreo două trei direcţii, servicii, să nu rămână vreuna fără glazură, mama lui de judeţ … în ritmul ăsta vom luneca mai uşor spre … NIMIC ! Asta vom ajunge ? Un nimic pe harta ţării ?? Numai ca să satisfaceţi orgoliile şi fiţele unor parvenite, ce conteză că ne răd ziarele, ce conteză corpurile de control, ce conteză victimele abuzurilor de autoritate şi influenţă,ce contează ” prostimea ”, să trăiţi bine ! Da, aşa zic, pentru că ei trăiesc bine pe suferinţele noastre, pentru că de regulă după alegeri se plătesc oareşce sprijinuri, pentru că are dreptate Primarul Reşiţei când spune : ” susţinuţi de anumite interse economice şichiar politice ”, aşa e, numai că eu zic mai dur şi mai limpede, SUSŢINUŢI MAI ALES DE INTERESE POLITICE , ce economice, unde e economia cărăşeană, firimiturile de pe răzoare se numec economie ? Câtă competenţă să fie mai apoi pe plaţurile ” gospodărite ” de către ” inocentele ” făpturi, importante rămân sugestiile, stâmpărarea poftelor, slăbiciunilor , a mieunăturilor … decontul ” datoriilor ” se face postelectoral, cum naiba altfel, dar ne ” mirăm ” că ne ” ocolesc ” investitorii, că primim buget mic, că treburile nu merg, că suntem subiectul presei … Da , nu, serios acu, nu vă lăsaţi, demonstraţi acel ” şinie mi-s io ” până la capăt, să vă ţineţi de cuvântul dat şi răcnit, ” afară cu toţi proştii mari în gură ”, ” vă arăt eu cine-i director” … aşa, aşa … scoateţi ghearele arătaţi-vă colţii, spargeţi tot, rupeţi tot, poate se-ndură Doamne, Doamne şi va intervni cum nu văplace, ironic, de n-o să ştiţi de unde vine şi cum şi ce, vă zmintiţi de-atâta poleială şi farbă ( vopsea ) şi-o luaţi pe mirişti de-a valma sau, poate-şi pune careva întrebarea : ” da ce naiba se tot petrece în judeţul cu pricina, cine-s directorii ăia atât de valoroşi, hm ?”, ” chiar trag sforile-n sud-vest, monitorizează şi deţin controlul anumiţi şi anumite ce nu se mai sfiesc deloc, dar deloc să se laude că-şi fac legea şi capitala nu are ce le face ” … ei nu mai  spuneţi ?! ! Dar capitala nu dă socoteală oare ? Ia să vedem !

Aoleu, domn primar, da ce-aţi făcut !!! Adică  să se diminueze salarile unei nurori şi al unui fiu al unui anume dreguitor maestru al legikor … pfoai, moamăăăă … păi sunteţi ” iubit ” acolo, sus de tăt ca … Sibilla … Va să zică din mai multe părţi vi se trage, îhîm … ops, să nu mă audă nababul, că doar m-a avertizat prin golumbii ” călători ” că răstignirea mea e în ianuarie, cică vine aşa ” deodată” -un vânticel, a, nu, nu coşava, un vânticel al restructurărilor şi cei cu ” abateri disciplinare ”, adică io, nemrnica de mine că nu stătui s-o iau în freză şi mai am şi nesimţirea să nu recunosc dicatatura impusă şi cenzura … io, zmintita ce-am ” încălcat contractul de confidenţialitate ”, care spor de confidenţialitate nu-i,  io zăbăuca de mine care tot întreb şi nima-n lume nu-mi răspunde ce naiba e ăla i-auzi  ” încălcarea   secretului  profesional în relaţiile cu corpul de control ”, că se crucesc şi găinile şi găştele la asemenea enormitate, secret pofesional în instituţii publice …. Mare-i Grădina Ta, Doamne !!!

Da de ce să fie restructurată ” prostimea ”, mă rog frumos ? Păi ” prostimea ”are salariul de doar 800 ron, un director nişte cam 7000-8000  ron, apoi, nu ” prostimea” a depăşit cota de carburant, nu ” prostimea ” a zăpăcit facturile la notele telefonice având şi tel. de servici pe deasupra, nu ” prostimea ” e manager,  nu ” prostimea ” nu şi-a decontat deplasările fără număr prin străinătăţuri şi pe-acilea, pe plai mioritic, nu ” prostimea ” are veniturile ” cât bugetul unei  comune ”, nu ” prostimea ” apare pe primele pagini ale zirelor centrale şi nu prostimea a dat în penibil pozând în ” victima sorţii ”, nu-i aşa ? Auzi tragi-comedie , cică-s de neînlocuit, hai nu zău ! Recunoaşteţi că tot amânând momentul şi tot prelungind agonia, tot acolo ajungem, numai că vor trage şi alte capete luminate după ei şi tare mie că asta e de fapt … spaima ! Io-mi făcui datoria de cetăţean al amărâtei ţărişoare şi-o spusăi, voi,ceicare chipurile nu mă auziţi, faceţi cum vă duce capul şi după viziune, atenţie, nu pe termen scurt şi cu asta basta, pe termen mediu şi lung că ajungeţi la cuvintele mele …

Ceva nu e în regulă, haos în Consiliul Local, frământare şi patimă în CJ, repet, pentru nişte fiţe şi toane,dar oare preţul, adevăratul PREŢ, ” prostimea ” îl va plăti ? Va avea de suferit judeţul, şi-apoi zic că e momentul ca cineva să demonstreze că poate oricând să pună piciorul ferm în prag ! Hăţurile sunt prea slobode asta zic, n-ar strica puţină disciplină, acolo sus, că avem şef şi nu orice şef, să-i pună cu botul pe labe, acum, până nu-i prea târziu !

Mă bucură atitudinea Primarului Reşiţei, bravo lui ! Asta e calea, lucrurile pe nume, prea e prin zonă sat fără câini şi aparent făr de stăpâni ! Să vedem a cui va fi braţul hotărât şi ferm ce va aduce lucrurile pe făgaşul normalităţii, tare mă roade-o curiozitate …

Nu vă necăjiţi domn Primar, organigramele au fost vulcani în fierbere de când au fost ele ” fătate ”-ntâia oară pe lume … alta e buba, se mării el numărul de ” dive ” şi de ” prinţişori ” hămesiţi după funcţii şi putere, că  dacă nimeni nu zice : mai ho, destul !  …

Amajuns judeţul cu sloganul ” fără număr că se poate ” … oare până când ?

O pildă, pentru o ” pasăre migratoare ” care nu are tril ci numai răcnete, eu i-o recit lin şi blând, domol, blajin,de mii de ori dacă e necesar până o va înţelege, mă rog pentru acea pasăre, să se poată ierta într-o zi ea pe ea … ştie ea care pasăre , să zicem, o ” divă ”, va să zică :

Democrat înseamnă cineva care vrea să înalţe poporul pe umerii săi, nu cineva care vrea să se înalţe el pe umerii poporului.  ( Nicolae Iorga )

Cu cât o greşeală ne orbeşte mai mult şi este mai ademenitoare, cu atât este mai mare triumful adevărului.  ( Schiller )

Încă n-am văzut sfârşind fericit cineva, asupra căruia zeii revărsau darurile lor cu mâini mereu pline. ( Schiller )

Se zvoneşte că prin unele direcţii cu moţ în frunte o cam pun oamenii sătui de dictatură de nişte răzmeriţe, adevărat, nu tocmai spontane, că cică nemulţumirile sunt multe şi mocnesc de prea mult timp, şi cică cu tot sprijinul sindicatelor sunt daţi pe uşă afară şi trataţi ca nişte gunoaie … O fi adevărat ? Căci dacă da, e grav, foarte grav ! … Hm …

Sibilla

Sursa : www.gardianul.ro

citate preluate d pe www.citapedia.ro




Anunțuri

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Atitudini și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Miriştile cărăşene în fierbere ! Cine-s vinovaţii ?

  1. ionborgo42 zice:

    Nico & Leo,
    Nu am mai aparut prin zona de nervos ce-am fost.Pot scrie un roman de cate adjective mi-au venit si iesit pe gura in ultimele 10 zile de „chinurile facerii” noului guven de soi corcit.Dupa o scurta si profunda analiza am ajuns la concluzia ca nu ei sunt vinovati de starea mea psihica ci eu cel ce inca mai speram in bunul simt al romanului fie el muritor de rand fie politruc,ca altfel nu le masi zic.Spunea Mazare de la Constanta ca suntem un neam de certareti si cusurgii si Doamne cata dreptate are.A uitat insa sa spuna ca avem vocatia inchinarii la „padisah „sau la „dragutul de imparat” si uite ca dupa o cearta de mai mult de patru ani sepupa pe bot cele doua partide(?) de toata greata.Din acest motiv nu mi-a mai stat mana pe taste.Din acest motiv si minima inspiratie pentru o fraza inchegata nu m-a inghesuit.Numai si numai din respect pentru voi azi am deschis P.C.ul pentru a-mi descarca gusa ca nu mai puteam.Nu m-am dus pe la nicio floare sau scaiete sa comentuesc ca nu mi se deda.Acum ca se apropie craciunul si impartirea ciosvartelor de catre guvernanti pe gata,voi purcede la o liniste numa-n ciuda prostilor.Ma bucur ca mai sunt si urmasi de Daci cu coloana vertebrala dreapta si cu ei ma mandresc.Acum gata.Va pup si ma duc.Cu drag,tata Borgo 🙂
    P.S.Daca nu-mi schimbam ID-ul nu puteam accesa niste bloage mai acatari,pentru voi sunt „ionborgo” si atat pentru altii nimic. 😛

    Apreciază

  2. leo zice:

    Înţeleg perfect, tata Borgo!
    Eu încep câte o postare, doar pentru a renunţa: prea mulţi draci pe centimetru pătrat de tastatură are compu meu de când a-nebunit lupu şi s-au înhăitat hienele cu corbii pe ce-a mai rămas de furat din ţara Mioriţei…
    Dracii să-i pieptene şi să moară dracii de grija lor, că io i-oi mai căina tot atât cât îi doare pe ei undeva de noi…

    Apreciază

  3. ionborgo42 zice:

    Leo !
    Nu ti se pare ca si „onor gazetarii” din media pe sticla sunt in draci.Cauta si scormonesc ca hienele dupa oarece hoituri.Mi se face greata …ca de sila ce sa-ti ma spun .
    Clasa politica,rahat! Sa-si umple gaurile de la alegeri si sa mai fure ceva,ca de ,vremea-i de criza si noi tot in c….l gol ,vorba cimpanzeului.Zau ca sunt manios.

    Apreciază

  4. leo zice:

    Tata Borgo, eu în momentul ăsta cred că orice discuţie despre politică în România este absolut fără sens. În numele interesului naţional despre care vorbea Corina deunăzi, aflându-mă mai siderat ca Siberia de o aşa caracterizare a mocirlei în care s-a scufundat TOATĂ clasa politică românească, tocmai am ajuns în situaţia de a avea:
    – primul om în stat un pigmeu bolnav de putere, beţivan şi ticălos ca orice pirat;
    – al doilea om în stat şi Prostănac, şi marioneta celui dintâi;
    – al treilea om în stat un exemplar clasic de miss: perfectă până deschide gura, cu un căpşor curat porţelan chinezesc – pe cât de fin pe dinafară, pe-atât de gol pe dinăuntru; bănuiesc că nu pe post de marionetă o foloseşte cel dintâi… 😉
    – al patrulea om în stat, şef al guvernului, unu căzut la propriu şi la figurat în cap, de asemenea marioneta celui dintâi;
    într-un cuvânt, avem certitudinea că Oracolul din Dămăroaia când a zis de 20 de ani, se referea la durata dintre două dictaturi, prin „democraţie” acesta înţelegând tot aia ce a înţeles şi în tinereţile-i revoluţionare când a luptat pentru aducerea… „democraţiei” de import răsăritean în România…
    aşa că, mai bârfiţi pe bloage cât mai puteţi, că-n curând o veţi mai face doar în bancuri cu Bulă-redivivus, şi alea spuse şuşotit…
    din păcate e tot mai clar că iar am avut dreptate când am spus că momentul oportun pentru salvarea în ceasul al treişpelea a modelului original de democraţie dâmboviţeană a fost ratat…
    asta e, ne întoarcem la citit, că ieşim mai câştigaţi decât din scris…
    s-auzim de bine, dacă ne mai auzim!

    Apreciază

  5. ionborgo42 zice:

    Leo
    Esti mai suparat ca mine,Eu nu-s asa de sceptic,vorba optimistului”putea fi si mai rau”.Nu cred in „restaurarea dictaturii,la noi nu prea tine ca ne omoram dictatorii.In rest ,mergem inainte 🙂 si te aprob privind”structura organelor de conducere si calitatile lor”.Sa-i ia Aghiuta in iad,,

    Apreciază

  6. Sibilla zice:

    Şi-am sosit şi eu în sfârşit acasă … şi plouă şi e frig şi-n sufletul meu e furtună şi-mi ninge în gânduri … sunt obosită, tare obosită … şi totuşi în mine zvâcneşte încă şi încă un licăr mic de speranţă 🙂
    Musai să mă iubiţi aşa cum sunt, când luptător fără de teamă, rămână vorba între noi, nici nu am de ce a mă teme, când zăpăcită şi zburând surâs pe miriştile mele sibiline, nu prea aveţi de ales, v-aţi procopsit cu mine, ” suportaţi-mă ” , măscăriţi-mă, eu vă iubesc oricum, mai ales atunci când zic ferm că nu şi nu şi nu 😉 🙂
    @tati Borgo,
    Mi-a trepidat corasonul, nu-s împăcată până ce nu vă ştiu bine ! La naiba cu toţi şi toate, le-om descâlci şi continua noi, cumva vom răzbi, nu ştiu cum, ştiu că dacii liberi nu renunţă, dar, vreau să ştiu că tati drag e bine şi mă scutură când arde, că mă ţine-n căuşul palmelor inimii şi nu-mi pune întrebări atunci când sufletu-mi oftează, că tati e aproape şi-al nostru !
    Niciodată nu a fost politica românească mai jalnică şi mai miştocară ca acum, da,am ajuns eu zodia şi zâmbetul metaforelor să folosesc expresia : politică miştocară. Păi cu zmintiţi precum Pinochio, şmeanri precum băselu, cum buba să mă exprim … Şi-am trăit s-o aud şi pe asta, Udrea ministru …. e vai de steaua noastră ce-am ajuns, conduc nişte halea, nişte ţoape colţişor cu colţişor din amărâta ţărişoara … silă mi-e de muherile-n izmene ce leşină la clipocitul genelor, hormonii să fie zburdând pe genele aşa zişilor tauri de le pun tăuriţele poalele-n cap de nu mai ştiu de ei şi se execută ca teleghidaţi….? Nu e bine ! Măcar să tacă dracu toţi zăbăucii şi lichelele, să nu se mai dea cocoşi, căci sunt conduşi de găini, îşi merită soarta, de ghiare de găină vor pieri, pe limba lor, aia cotcodăcească, dacă tot le-a luat Dumnezeu minţile şi nu mai ştiu de ei … silă, silă şi scârbă. Să fie clar, ăla de e condus de fiţele, toanele şi orgoliile unei muierutci nu e bărbat, e cârpă, de-aia râd toţi pe la colţuri, păi dacă au de cine .., nu?
    Şi-i plină ţara de ” bravi ” cocoşi de hăştia, cât ar fi pozat ei de tauraşi, se găsi câte-o tăuroaica să-i alinieze, şi în scurt timp i-au adus la starea de lache, zgarda şi executarea. Ideea e că la execuţia finală, nu vreo Sibillă crapă, ci tocmai ei, aşa zişii stăpâni, în fapt nişte slugi seduşi de … parvenite. Îmi dau uneori lacrimile de râs … apoi mă umflă plânsul, de … mila lor, atât merită, milă …
    Ce să mai scrie şi ziariştii ? Că mai marii bărbaţi din varii conduceri din Românica sunt conduşi de ” dive ” ? Ne râde Europa şi ei tot nu conştientizează.
    Creduli şi zmintiţi mai pot fi, cum se dau halea victime, cum miaună ceva, gata, facă-se voia lor, cu orice risc , cu orice preţ … pun botul şi alea râd de ei, şi-au atins scopul … păi dacă le merge şi au cu cine.
    Care va ă zică bărbaţi români găsim doar în cărţile de istorie, fac referire la cei aflaţi în conducere, la momentul actual, muierile-n izmene nu se numesc bărbaţi şi punct ! Ăştia se ştiu înfoia eventual la furnici ca mine şi se simt macho, cum să nu îi iert şi cum să nu-mi fie milă de asemenea neajutoraţi ?
    Toate cele bune tati Borgo, cavaler trac, un sfârşit de săptămână senin şi cât mai relacxant vă doreşte sibilina obosită foc, dar căpoasă a continua, musai şi musai 🙂


    respecte şi preţuire,
    Sibilla
    @Leo,
    descântecele mele, duşo, seamănă vorba ta, a blesteme … mi-e silă, mi-e ninsoare, mi-e lacrimă tot ce-a mai rămas de zis …


    Of, duşo, mai avem cântecul, mai avem versul, mai avem Lumina, mai avem …. da , mai avem de tras şi plătim noi prostia, zminteala altora, da, e trist de adevărat !
    Să le dea Dumnezeu pe măsura ticăloşiilor lor de perverşi şi nemernici, vorba ta, hiene, şacali şi viermi, în fapt nişte nevolnici gândaci conduşi de gărgăriţe, vai de scrobeala sacourilor lor şifonate de pupincurism şi musai să zic, nişte bieţi robi picaţi laţi pe altarele febrei hormonale de-i cuprinde de-i ameţeşte… izvini duşo, plesneam de nu o spuneam, cineva trebuie să le-o scuipe în bot, că prea se dau ce nu sunt !
    Laku noc duşo Leo, nu mă lua în seamă, ştii că-mi revin, mă pitesc iar la umbra blajină a stejarului poesiei şi, asta e soarta mea, mereu de la capăt, zodia, bat-o vina, destinul, farmecul meu, toate la un loc, cine ştie …
    zdravo Leo,
    Sibilla

    Apreciază

  7. Sibilla zice:

    Hi, Hi … descântecele sibiline vă bântuie, nu dormiţi, aşa, noi punem ţara la cale, care Cale cum bine zice tati Borgo, le-o arată lor stimabililor, Aghiuţă, iar noi boscorodim la Lună, cine să ne audă ? Cameleonii ? Găndacii ? Păi sunt ocupaţi, cică mor de ” grija ” poporului, crăpa-i-ar dracu-n paisprezece de neisprăviţi !
    Ne conduc pămătufii şi papiţoaiele, zornăie prostia lor dincolo de graniţele României dar ei n-aud? oare citesc presa internaţională, măcar unul din ei ? Am ajuns nici măcar la degetul mic al sârbilor, noi suntem ruşinea Europei, evident în ceea ce priveşte aşa zisa clasă politică, eu una, în ” nesimţirea ” mea inconfundabilă, mă dezic de personajele şi specimenele cu pricina, nu-i recunosc, nu mă reprezintă, nu există pentru mine, mă declar daie liberă şi aşa rămân în nemurirea mea !

    Sibilla

    Apreciază

  8. agnosticus zice:

    Scumpă prietenă, mă doare inima când văd cum te consumi. Din partea mea ai tot sprijinul. Dar la ce-ţi foloseşte? Suntem mici, pitici, alţii au hăţurile în mîini… Kafka şi Eugen Ionescu sunt depăşiţi de sadica realitate. Să recunoaştem că nu mai avem nicio şansă. Cât despre domnul profesor Borgo, nu pot decât să spun că mă simt jenat de faptul că domnia sa, ajuns la senectute, este dezamăgit, când ar trebui să fie mândru. Am reuşit să întunecăm şi bătrâneţile părinţilor şi bunicilor noştri… Mi-e ruşine că sunt român şi că trăiesc în România!

    Apreciază

  9. Ema zice:

    Nu prea am treaba cu „politichia” asta…Nici politicienii nu cred ca au treaba cu ea.Ei au interesele lor.Atat!
    Imi permit sa-mi exprim parerea,aici,la tine.Nu cred in aceasta iubire dintre PSD si PD-L.Cu siguranta nici ei nu cred,si totusi se iubesc !.Au dezvaluit intregii tari ,in sfarsit ADEVARUL.Despre caracterul lor.Consider ca modul in care facem fata situatiei cand miza este mare arata adevaratul nostru caracter.Alegerile pe care le facem in momentele tensionate scot la iveala profunzimile caracterului nostru.Este relevant modul cum rezistam la frica si lacomie.Iar lacomia este responsabila de numeroase actiuni incorecte.Ceea ce s-a si intamplat!

    Si referitor la valoarea oamenilor,am citit o povestioara :

    Apreciază

  10. Ema zice:

    Poetul si compozitorul scotian Robert Burns se afla intr-o zi in portul orasului Greenock contempland marea nesfarsita.Deodata,un negutator bogat cazu in apa.Nu stia sa inoate si se scufunda rapid.Un marinar care se afla in apropiere se arunca in marea salbatica salvandu-l pe negutator de la inec.Il trase la mal si mai statu o clipita cu el sa se asigure ca nu i s-a intamplat nimic rau .Vazandu-se in siguranta si revenindu-si dupa groaza traita cu putin timp inainte,negutatorul duse mana la buzunar si il rasplati pe curajosul marinar cu un siling.Cativa dintre cei adunati sa priveasca drama il huiduira pe negutator pentru rasplata mizerabila oferita salvatorului.Burns,care fusese martorul intregii intamplari,ii sfatui cu un zambet sarcastic sa-si potoleasca mania.”Domnul”,se adresa poetul multimii adunate, “este singurul care poate judeca correct valoarea propriei vieti”.Si pleca.

    Apreciază

  11. agnosticus zice:

    @Ema, mi-ai înveselit ziua. Negustorul era Becali? :))

    Apreciază

  12. Ema zice:

    Se poate spune si asa 😉

    Apreciază

  13. Sibilla zice:

    Vă mulţumesc frumos 🙂
    @Ema,
    Tu eşti o dragă dragă !
    Citindu-te, am simţit-o pe maijka Darinka zâmbindu-mi … 🙂 Aşa făcea şi ea, mereu ştia ce să-mi spună, avea pildele şi micile ei povestioare tot timpul la-ndemână în buzunărelul sufletului , mă tresărea surâs, oricâte lacrimi aş fi vărsat .Hvala drugarica !!! 🙂
    Pentru tine :

    O zi frumoasă, suflet luminos !
    Sibilla
    @Agnosticus,
    Mulţumesc frumos, Călin 🙂
    Îmi foloseşte, mă menţine zvâcnet şi pentru că mai există o Ema, un Călin, un Leo, un tati Borgo … merită să nu renunţ, merem înainte , samo napred !
    Pentru tine :

    Ruşine să le fie lor, tu eşti unul din românii deosebiţi !
    zdravo, Călin 🙂
    Sibilla

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s