Noi ” succesuri ” repurtate de către protecţia copilului din Caraş-Severin …

Noi ” succesuri ” repurtate de căte protecţia copilului din Caraş-Severin …

2986494815_7894594821

Sub asaltul copiilor tâlhari

REŞIŢA –

Patru liceeni orfani din Caransebeş au ajuns tâlhari la drumul mare la Reşiţa, oraşul în care învaţă.

În ultimele două săptămâni, zona municipiului de pe Bârzava a fost asaltată de o serie de fapte de natură penală. Cele mai multe dintre acestea fiind tâlhării, care însă nu au fost comise cu un mod de operare simplist, a declarat cms. Nicolae Borteş, adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin, în cadrul unei conferinţe de presă.

Victimele tinerilor erau, în general, beţivani care se nimenerau să treacă, între ora 18 şi miezul nopţii, prin Govândari. Hoţii îi urmăreau când aceştia se întorceau acasă, şi îi lăsau fără lucrurile de valoare pe care le aveau asupra lor. Cei care îndrăzneau să se împotrivească erau bătuţi crunt.

În acest mod, şase furturi au fost comise la Reşiţa, unul în Caransebeş, alte două din maşini şi unul dintr-o locuinţă. Autorii s-au dovedit a fi patru tineri din Caransebeş, de la Centrul de Plasament pentru Copii cu Dizabilităţi „Buna Vestire“, care stăteau la Reşiţa, la internatul şcolar de lângă Poliţie, şi erau elevi la Grupului Şcolar de Construcţii-Montaj.

Doi dintre tineri erau clienţi mai vechi de-ai poliţiştilor reşiţeni. În trecut, ei au mai comis furturi, dar nu s-au ales cu vreo sancţiune penală, ci cu una administrativă. Ca să dea de urmele celor patru tineri, în zona Govândari a avut loc o adevărată desfăşurare de forţe de ordine, între 40 şi 50 de poliţişti fiind angernaţi în prinderea tâlharilor.

Se ştia că ei acţionau noaptea, şi aşa au fost prinşi, în data de 4 decembrie, în timp ce căutau o a opta victimă, spune cms. Ioan Ţuncu, şeful Biroului de Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa. Tinerii au fost surprinşi de apariţia oamenilor legii şi nu s-au opus. Asupra unuia dintre ei a fost găsit un telefon Nokia N73, care fusese furat de la una dintre victime, chiar de Ziua Naţională.

Din trupă făceau parte Ioan C. şi Erwin Mihai T., ambii de 20 de ani, C.J.S., de 17 ani, şi I.M.V., de 16 ani care, în doar două săptămâni, au reuşit să fure 21.000 de lei, 4 celulare şi un lănţişor. Aproximativ 60-70% din aceste valori au fost recuperate.

Toate victimele lor au fost bărbaţi, iar trei dintre ei au suferit leziuni pentru care a căror vindecare au nevoie de şase, opt zile de îngrijiri medicale.

Sursa : www.caon.ro

crying-smiley-thumb3352394

Adevărate ” succesuri ” ce Nu sunt evidenţiate în rapoartele de activitate ale instituţiilor publice subordonate Consiliului Judeţean, dar, ne fălim în continuare, ca aici la noi ( la nima-n lume .. ) adicătelea : ” şinie mi-s io … ” … să nu uit, cică, ” conform legii ” …

Bun, conform legii, Comisia pentru Protecţia Copilului are nişte atribuţii, centrele de plasament ( actualele complexuri de servicii sociale ) sunt subordonate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, adică DGASPC, conducerea acestor centre are obligaţia de a înainta Comisiei informările cu privire la tulburările de comportament , comportamentele deviante manifestate de copii/tinerii beneficiari ai serviciilor. Cei cu nenumărate abateri, cei care făptuiesc nelegiuiri, incalcă repetat regulamentele de ordine interioară, sunt amendaţi contravenţional de către organele de poliţie, absentează din instituţie nemotivat, frecventează anturaje dubioase şi consumă alcool, etc. sunt cunoscuţi de către autoritatea numită Comisia pentru Protecţia Copilului, căci , aşa cum reiese şi din afirmaţiile din prezentul articol, făcute de către reprezentantul Poliţiei :

sunt ” clienţi vechi ”, ” în trecut au mai comis furturi ”, ” nu s-au ales cu vreo sancţiune penală, ci cu una administrativă ”, ” tâlhării care nu au fost comise cu un mod de operare simplist ” …

care va să zică respectiva autoritate a luat măsuri  ? După cum reiese, nu, pentru că, iată că modul de operare al tinerilor este deja unul profesionist. Mai mult, o întrebare de interes public, ce măsuri s-au luat în ceea ce priveşte nejustificarea unor ” produse ” introduse în instituţii de către tineri, ştiindu-se limpede cu ce se ocupă ? Pe zi ce trece reiese că cineva nu-şi face treaba, şi cine nu şi-o face nu dă cu subsemnatul pentru că mizeria e în continuare ascunsă sub preş şi cu aceasta s-au ” rezolvat ”  problemele nenumărate din protecţia copilului şi se ” rezolvă  conform legii ” şi personajele sibiline care nu-şi ţin gura închisă … bravo mă …  aşteptăm şi niscaiva crime ?  Ce trebuie să se producă foarte grav ca să se autosesizeze cei în drept, să caute a cui este incompetenţa ?

Există şi în celelalte instituţii astfel de infractori, cu antecedente repetate, care nu au fost decât cel mult mustraţi verbal de către onorat Comisia pentru Protecţia Copilului, care nu numai că nu au fost pedepsiţi ci sunt şi recompensaţi, care au devenit leaderi ce joacă pe degete conducerea instituţiilor impunându-se lejer în faţa adulţilor neputincioşi în a gestiona treburile, care sunt leaderi de opinie şi a-l căror cuvânt e considerat mai presus de orice, şi sunt folosiţi ca ” martori specialişti ” în tot felul de aşa zis comisii de cercetare pentru a se închide gurile ce măcăne în plus şifonând imaginea instituţiei … succesuri , pe bandă rulantă …

crying_smiley_by_ajnosftw

Oare conducerea Consiliului Judeţean nu-şi pune problema că Sfinxul are dreptate, că degeaba se tot pitesc mizeriile existente nu de azi de ieri, pe sub preşurile ignoranţei, că pute şi pute … şi nimeni nu mişcă un deget ! Grav ! Şi este cu atât mai grav cu cât aceşti copii/tineri se cunosc de la vârste fragede, au fost cu ani în urmă internaţi în aceleaşi instituţii, au legat prietenii, reţeaua de tâlhari e mult mai bine organizată decât ar părea la prima vedere, s-au scris cearşafuri de informări şi sesizări către conducerile centrelor , implicit aduse la cunoştinţă Comisiei Pentru Protecţia Copilului, există acte cu nr. de înregistrare doveditoare, există numeroasele procese verbale ale organelor de poliţie … Preocupare pentru găsirea unor soluţii nu se observă, astfel că s-a ajuns în situaţii ca cele descrise mai sus, în articolul preluat …

Păcat, păcat mare, dezinteres şi minciuni, dovadă, fapte incalificabile ca cele de mai sus, care iată cum degenerează şi nu se mai pot ascunde şi atunci se miră unii de ce presa scrie, vinovaţii morali şi nu numai sunt bine mersi, nimeni nu are curajul a-i lua de guler, şi mă refer clar şi limpede la onorat şefii de centre şi la conducerea DGASPC, precum şi la renumitele Comisii … Este cu atât mai trist, cu cât timp pentru analizarea situaţiilor grave nu există, disponibilitate nici atât, nu măsuri de atenuare, nu activitate de prevenţie , nu soluţii, nu agenţi de pază ( firme specializate, ca să fiu limpede ), nu sancţionarea personajelor ce facilitează intrarea/ introducerea în instituţie a unor ” produse ”, bani, etc. …  Au timp însă pentru Întocmiri ” dosare de cauză ce conţin extras de pe blogul personal ” al subsemnatei, of course şi disponibilitate excesivă a trânti sancţiuni, reamintesc, 10% pe trei luni din salariul de bază, implicit pierderea altor drepturi salariale şi nu numai, au zel în a denigra şi ameninţa pe cei cu ” gura mare ” …  Şi cu acestea dragi tovarăşi, ce aţi rezolvat ? Nu vă este ruşine, ruşine pentru că sunteţi funcţionari publici, plătiţi din buzunarul contribuabililor, cetăţenii sunt victime ale tâlhăriilor, cetăţenilor să ieşiţi în faţă să le daţi explicaţii şi informaţii de interes public ! Cum au ajuns să se ” califice ” şi să-şi consolideze deprinderile neortodoxe tinerii de mai sus ?  Cum s-a ajuns în situaţia ca unii dintre aceştia să aibă credibilitate mai mare decât personalul care-şi mai face datoria prin sistem ? De ce nu există constanţă în hotărâri, şi da, întreb din nou, cum se justifică prezenţa yalelor la dormitoarele tinerilor ?

Să nu aşteptaţi cumva soluţii, propuse de mine, nu este atribuţia mea , aveţi şefi de centre cărora să le puneţi întrebări, să le solicitaţi rezultate, evaluări periodice, şi apoi măsurile de protecţie se pot modifica nu ? Sau devin centrele de plasament pepiniere pentru infractori … da, sunt doar câţiva, dar devin în timp modele negative şi pentru alţii şi vă tot spun de ani buni de zile, nu se poate şi este inadmisibil să tot ascundeţi !


Cum veţi stopa absenţele nemotivate ale tinerilor instituţionalizaţi, pe timpul nopţii mai ales  ?

Dacă murea vreuna din victime, accidental ,  dacă se va întâmpla totuşi, ferească Dumnezeu ?

Iată că nu eu vă şifonez imaginea, iată cum ” competenţa ” şi ” eficienţa ” unor persoane, salariile extravagante, activitatea şi ” roadele ”, aşa zisele rezultate cu care vă făliţi în rapoartele de activitate,  ajungem a le citi prin presa locală şi centrală …  ” Grija ” protecţiei copilului este să încalce dreptul la exprimarea opiniei, să amuţească Sfinxul, nicidecum să evalueze activitatea cui ar trebui ! Vă urez ” succesuri ” în continuare !

Da, eu mă laud cu nişte premii obţinute la nivel judeţean şi naţional, mă laud pentru că am participat efectiv la întocmirea unor regulamente, adevărat că pe unii i-a lăsat memoria şi la acea vreme nu eram catalogată nici ” nebună ”, nici ” strâmbă ”, ăsta să fie cel mai mic necaz, l-am iertat, am scris şi am muncit ani buni, mă mândresc cu activităţile  mele, cu expoziţiile de pictură, cu concursurile la care am participat, cu turneul de minifotbal, etc. dar de minţit şi de a tăcea ca să vă fiu complice, nu, refuz categoric. Mă respect, îmi respect munca şi harurile cu care m-a înzestrat Dumnezeu, nu-mi plac compromisurile, şi să nu uit, n-oi avea eu neamuri sus-puse, dar eu am ceea ce vouă vă lipseşte, conştiinţă şi demnitate ! Şi da, mai există câşiva oameni muncitori şi care îţi fac munca cu dăruire în sistem, dar ne consideraţi incomozi şi ne loviţi şi nu oricum , ci în cel mai josnic mod cu putinţă.

Am să duc această luptă cu ignoranţa şi dezinteresul unora până la capăt, chiar dacă vă trece prin minte să mă măturaţi din calea ” succesurilor ”, cu atât mai mult voi avea liber la …să zicem destăinuiri şi nu aiurea ci cu acte doveditoare, staţi blânzi, că nu voi face plăcerea nimănui a mă plimba cu jalba-n proţap prin judeţ, am ales alte căi, legale şi sigure,  de ce să mai pierd eu timp, să-mi dărâm şi ultima fărâmă de sănătate pe unde deja am trecut ? Mereu am fost corectă şi am urmat pe scară ierarhică toţi paşii, nimeni nu m-a luat în serios, eu exagerez, eu sunt ” problema ” judeţului … cum să vadă careva bubele ce iată au plesnit şi vor mai plesni şi duhoarea se tot împrăştie …  Mă repet, am răbdarea sărbului să aştept vremea când va trebui justificată menţinerea în funcţii a unor ” dive ” şi ” prinţişori ”, dar, sunt lucruri care nu vor mai putea fi reparate, destine care s-au frânt,pentru că nu s-a intervenit la timp, asta doare . Nu doreşte nimeni răzbunări , vendete personale aveţi voi, pe mine sufletele ce se pierd mă dor şi mă doare că se pot face atâtea, dar se continuă cu încrâncenările prosteşti …

Să ferească Dumnezeu de mai rău de atât …

E timpul să analizaţi câte ceva, să lăsaţi mila faţă de anumite personaje cu funcţii deoparte, căci storc şi se-mbuibă din banii statului şi rezultatele, iată-le … mai mare ruşinea !

Sibilla

P.S. urmează  întocmirea unui nou ” dosar de cauză ” şi sancţiuni aberante, şi cu aceasta ziceţi că aţi băgat pumnul în gură subsemnatei  şi capu-n nisip precum struţul, domniile voastre ? Halal ” rezolvare ” a problemelor din sistem … oglinda nu-mi aparţine !

informaţii preluate de pe www.caon.ro

imagini preluate de pe google.ro

Anunțuri

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Atitudini și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Noi ” succesuri ” repurtate de către protecţia copilului din Caraş-Severin …

  1. Nu trebuie să moară nimeni ca să ne dăm seama că în ţara asta e anarhie.

    Apreciază

  2. leo zice:

    Gavroş,
    ai umblat pe la setări, de ai ajuns la moderare ca nou venit p-acilea?
    Cât despre ce mă întrebai prin alte grădiniţe, un lucru e clar: n-am votat singura dată în viaţa asta pesede ca să-şi bată cineva joc de votul meu în halul, ăsta! Cât timp nu se clarifică situaţia, eu la vreo Corină, ANeu sau Bunicuţă aflaţi într-un partid susceptibil de a deveni remorca partidului prezidenţial NU MAI CALC!
    Oi fi eu nerăbdător, dar chiar atâta precurvie în materie de politichie nu pot înghiţi. NU POT!

    Apreciază

  3. ionborgo zice:

    Niko.
    Tragic destin pentru acesti copii.Posibilitatea copiilor abandonati,orfani aflati in „grija Statului”,de a deveni infractori este destul de mare.Cum ti-am mai relatat si cu alte ocazii ,am vazut si reversul dar tragicul este cu atat mai mare cu cat de acesti tineri ,dupa majorat,aproape nimeni si nu rareori nimeni nu se ocupa de soarta lor.Cunosc copii ,acum maturi,care au provenit din „Case de copii” care la ora actuala au un statut social de invidiat ,dar cum ti-am mai spus nu acestia sunt regula si astfel de evenimente nu se intampla numai in Caras-Severin,Din pacate…Cu drag,tata Borgo.

    Apreciază

  4. ionborgo zice:

    Leo,prietene!
    Ti-am inteles greata care te-a cuprins dupa „mariajul in precurvie” a celor doua partide.Si eu sunt nedumerit dar inca din campania electorala,m-am transformat in „mafalda” si am prezis tradarea spunand-o si unor candidati la Camera.azi parlamentari.Au spus ca fac glume.Dar eu nu glumeam deoarece am remarcat „plierea” prin cuvinte mieroase a „sirenelor cotroceniste”.Suntem chiar ca in comedia „O scrisoare pierduta”.”Daca-i tradare.tradare sa fie..dar s=o stim si noi!”.Pacat si orice explicatii se vor da,prietenii mei psd-isti sunt „pe butuci”.Am mirosit ca „prostanacul” va ceda.Eu in locul lui imi dadeam demisia si la revedere.Acum s-a transformat in „cioclul psd-eului” aceasta senzatie o am.Se spune ca suntem o tara saracita!Pe dracu!Daca am fi saraci nu ar fi de unde fura si ei se bat pentru furaciune.Ce”tarisoara mea” ce „grija fata de alegatori” ce „interes national” la ei.Astia n-au mama,n-au tata cand este vorba de bani buni si multi.Aici este adevarul si sunt al naibii de mahnit!Crezi ca-i doare in cur de grija pensionarilor,de somaj si de inchiderea fabricilor?Nici vorba!Daca-i durea atunci nu lasau amaratii de tarani sa se tarasca in mizerie si neputinte si aveam si noi o baza pentru a intampina criza.Visteria-i goala,bani nu sunt,credite kanci si noi ne „luptam „pe impartirea ciolanului.
    Da ,Leo prietene sunt suparat pentru ca imi dau seama ca in politica este posibil absolut orice si nu exista acea „Minima morallia” de care facea vorbire conu Plesu.Toti o apa si un pamant!Si ce ma inspaimanta este faptul ca se induce in mentalul tinerilor(posibili politicieni) ca aceasta-i adevarata fata a politicii necesare noua.Rahat! Poate ca Brucan a cam gresit cu vreo 20 de ani.In loc de 15-20 de ani necesari instalarii democratiei depline in Romania,poate 40-50 de ani si nici atunci nu-i sigur.Eu voi scrie pe bloage,dar daca ai remarcat pe la AN am intrat foarte rar si atat,Pe Corina nu ma pot supara ca-i fata corecta,o cunosc si-i admir calitatile.O seara buna,tata Borgo.

    Apreciază

  5. ionborgo zice:

    @Gabriela.
    Zici „anarhie” ar fi bine,deoarece in „dezordine” matematic se poate face „ordine”.Eu zic ca la noi este tembelism si ticalosie.daca nici elementarul cuvant necesar in politica nu-l putem pastra.Sunt mahnit ca la anii mei(si nu-s putini mai am putini pana la 70 de ani) speram sa prind vremuri mai bune ca de cand m-am nascut ma stiu tot „generatie de sacrificiu” si acum voi..Pacat ..mare pacat ca-si bat joc de noi si culmea-i si platim.Stima,IonBorgo!

    Apreciază

  6. leo zice:

    Tata Borgo,
    au oare vei fi ştiut tălică atunci când mi-ai împărtăşit aceste rânduri ce-a putut scrie pe blogul ei?!
    de la ORICINE, DAR ABSOLUT ORICINE DIN PSD, INCLUSIV ADRIAN NĂSTASE, nu m-ar fi surprins la modul absolut, dar de la Corina sau Iliescu NICIODATĂ nu aş fi aşteptat să găsească în INTERESUL NAŢIONAL justificare la, repet şi aici, CEA MAI MARE MÂRŞĂVIE DE A VĂZUT-O PĂMÂNTUL DACIEI DE LA ASASINAREA LUI BUREBISTA ÎNCOACE!
    am fost la un pas să-mi fac ţăndări laptopul! dacă nici în noaptea asta nu fac atac de cord la vezica cerebrală, se cheamă că-s nemuritor!
    NU-MI VINE SĂ CREEED!!!!!!

    Apreciază

  7. leo zice:

    PS
    să fie ca ei: ei cu ei, noi vai de noi.
    de-acu tembelizorul meu va fi blocat pe telenovele şi emisiuni sportive…
    HAI FETELE, HAI ROMÂNIA, tot în sport ne e speranţa…

    Apreciază

  8. ionborgo zice:

    Leo,frate.
    Eu zic ca la cei doi este „disciplina de partid” care-i „mana-n lupta”.Oare cate treburi”contra naturii’ nu s-au justificat prin „interese majore” si „compromisul in interes national”.Da dracu sa-i ia ca eu n-am chef de „infarct miocardic acut” (de l-am mai avut) din cauza de „enervare la nervi”.La 31 de miliarde Comunitare se poate negocia si inca mai si ramane si pentru noi o faramita.

    Apreciază

  9. Sibilla zice:

    Vă mulţumesc frumos, tuturor !
    @Gabriela,
    e ţara condusă de băselu şi cameleonii săi, ce naiba … evenimente ca cele descrise mai sus spun totul despre investirea în funcţii pe criterii politice şi nu de competenţă cum ar fi firesc ..
    Sibilla
    @tati Borgo,
    Mă tot întreb când se va ţine seama de competenţă,experienţă, abilităţi în amărâta noastră ţară, iacătă cum nonvalorile sunt promovate , că deh, culoarea politică şi relaţiile tatălui, soţului, etc iată ce rezultate oferă… nici măcar nu le e ruşine ! Trist, dar adevărat ! Aceasta e calitatea ” muncii ” pedelacheilor şi patima cu care se încăpăţânează unii să menţină în funcţii tot felul de ” dive ” şi ” prinţişori ”, nimşagurile tati … clanuri şi căpuşe ..
    Dumnezeu să intervină cum ştie el şi să ne lumineze în mare mila Lui !
    Eu de curvăsaraiul politicii româneşti mădezic categoric !
    Da tati Borgo, admir nişte oameni deosebiţi, da sunt politicieni ce au rămas curaţi şi sunt simboluri, dar de cameleoni mă dezic, fie că sunt pesedei, fie că sunt pedelachei !
    Numai bine tati drag, noapte senină !
    Sibilla
    @Leo,
    Ai dreptate, dar eu la telenovele nu şi nu, rămân în preajma lor să ştiu ce pun ei la cale, mama lor de nemernici şi ticăloşi! Nu am de gând să le servesc minciunile servite cu largheţe prostimii, nici gând, dar nici nu am să tac pentru că vor ei, never !
    Dar, da HAI FETELE !
    Sibilla

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s