Comportamente de ” găinari ” ( III )
Sărăcie de procuror
Reţinem faptul că procurorul Viorel Vasile a fost prins în flagrant delict de mită pentru suma de 800 de lei, cu toate că, recent, Ministerul Justiţiei a plătit sumele restante cuvenite magistraţilor, care au încasat zeci de milioane de lei, unul dintre aceştia fiind şi actualul inculpat Viorel Vasile. Din declaraţia sa de avere rezultă că anul trecut acesta a încasat salarii totalizând 81.561 lei, iar soţia sa, Ana Vasile, director la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin, suma totală de 84.162 lei. Cei doi soţi mai deţin, potrivit aceleiaşi declaraţii de avere, la Reşiţa o casă de locuit cu valoare impozabilă de 199.457 lei şi un teren agricol în suprafaţă de 4.316 mp, în satul Valeadeni o casă de vacanţă construită în anul 1997 cu o valoare impozabilă de 32.860 lei şi trei terenuri agricole: unul, de 3.597 mp cumpărat în 1997, altul, în suprafaţă de 2,52 ha, cumpărat în anul 2005 şi al treilea, de 2,36 ha, cumpărat în anul 2006, iar pe Muntele Semenic, un teren agricol în suprafaţă de 2.700 mp, cumpărat în anul 2000. Familia Viorel şi Ana Vasile mai deţin în proprietate un autoturism Passat fabricat în 2005, obţinut prin cumpărare, iar anul trecut a vândut un apartament cu valoarea de 22.870 lei.
Nu figurează în această declaraţie de avere un imobil cu spaţii comerciale aflat în Reşiţa, pe strada Ion Vidu Nr. 14 A, construit în perioada 2000 – 2003 în valoare de peste 3,8 miliarde lei vechi, după cum nu apare nicio clădire, construită fără autorizaţie de construire, în extravilanul comunei Brebu, la marginea drumului Reşiţa – Caransebeş. După cum scriam în ediţia din 14 iunie 2005 a ziarului nostru, în articolul intitulat „Ilegalităţi la margine de drum. Triunghiul Vasile“, clădirea cu etaj din extravilanul comunei Brebu, situată pe terenul unei exploataţii agricole, era proprietatea SC Linvert SRL Reşiţa, chiar dacă, practic, cei doi soţi Vasile se ocupau de întocmirea documentelor şi efectuarea plăţilor.
Viaţă de firmă
Firma Linvert este o societate comercială al cărei asociat principal, deţinând, la acea dată 95 la sută din părţile sociale, era Ioana Vasile, nimeni alta decât mama procurorului Viorel Vasile. Al doilea asociat în cadrul respectivei firme, cu cinci procente din capitalul social, era firma SC Tempo SRL Reşiţa, având ca unic asociat pe aceeaşi Ioana Vasile. Ambele firme aveau sediul social în Reşiţa, strada Ion Vidu nr. 11 C, adică, exact la adresa la care locuiau atunci şi încă mai locuiesc soţii Viorel şi Ana Vasile.
Prea puţine lucruri s-au schimbat din 2005, în ceea ce priveşte cele două firme ale familiei Vasile. Practic, la firma Tempo a apărut „Punctul de lucru“ cu adresa Reşiţa, strada Ion Vidu nr. 14 A, respectiv clădirea cu o valoare de peste 3,8 miliarde de lei vechi şi administratorul ambelor firme, care nu mai este Victor Grindeanu, ci Felix Vasile, născut în Reşiţa, în data de 14 mai 1987, nimeni altul decât fiul cuplului Ana şi Viorel Vasile. Firma Linvert, o exploataţie agricolă, există, rezistă şi persistă, în ciuda faptului că din 2004 până în 2007 inclusiv, a avut cifra de afaceri şi profitul brut zero lei, şi, cu excepţia anului 2004 când a avut un angajat, în anii următori nu a mai avut nici unul. În ceea ce priveşte firma Tempo, care a funcţionat cu un singur angajat din anul 2004 până anul trecut, constatăm că produce beneficii.
Conform datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, firma Tempo a avut, în anul 2004, o cifră de afaceri de 332.894 mii ROL şi un profit brut de 120.186 mii ROL; în 2005, cifra de afaceri a fost de 27.925 RON şi profitul brut de 6.584 RON; în 2006, cifra de afaceri a fost de 32.201 RON, iar profitul brut, de 11.449 RON, iar în 2007, cifra de afaceri a fost de 48.745 RON şi profitul brut, de 17.512 RON. Şi, dacă firma Linvert prezintă ciudăţenia de a exista fără nici o cifră de afaceri şi fără nici un beneficiu, firma Tempo are şi ea ciudăţeniile ei: deşi obiectul de activitate principal declarat este „fabricarea altor obiecte de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp)“, în prezent, firma are ca obiect de activitate real, doar unul din cele secundare, respectiv, închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate. Oricum, cele două firme, care, în mod concret, aparţin soţilor Viorel şi Ana Vasile, dar apar pe numele mamei lui Viorel Vasile, avându-l ca administrator pe fiul lor şi nepotul „patroanei“ din Prahova, reprezintă, clar, modul în care cei doi jurişti au eludat legea, după bunul lor plac, în ultimii zece ani. Pentru că funcţiile pe care le ocupau nu le permitea să se implice în afaceri, şi-au băgat la înaintare mama şi fiul. Iar domnul procuror se mulţumea şi cu câte o mită de doar 800 de lei. Jalnic!