La Mulţi Ani, Gabriela Savitsky !!!
La Mulţi Ani, Minunato ! Tot ce-ţi doreşti, împlinit să fie ! Ziveli !
Marea taină a existenţei noastre nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăieşti. ( Dostoievsky )
Kalinka :
Nu în forţă, ci în dreptate sălăsluieşte Dumnezeu. ( Dostoievsky )
Viaţa ne-a putut despărţi, dar amintirea timpului când ne-am cunoscut va stărui. ( Dostoievsky )
Юлия Началова – Катюша :
Nu piroanele l-au răstignit pe Hristos, ci Iubirea! ( Dostoievsky )
Trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu! De unde ştim, poate că ne păstrează pentru un scop anume! ( Dostoievsky )
Nu mai ştiu …
Nu mai ştiu care inimă
doare atât de curat.
Inima mea de femeie incertă,
sau inima ta de înger damnat.
Nu mai ştiu ce culoare trebuie să aibă lumina
şi nici cât de sus ajunge sufletul îndrăgostit.
Nu mai ştiu nimic din câte n-am împlinit ;
toate s-au zămislit şi s-au rostuit
ca nişte pietre cuminţi într-o albie secată de râu.
Sunt un fir în pustiu, fierbinte şi singur,
peste care adie răcoros cineva.
Nu aud decât o arsură
şi nu ştiu dacă e o lacrimă
pe o piatră încinsă
sau e inima .
( Gabriela Savitsky – Cartea de sidef – ” Sibillei, cu camaraderie şi solidaritate, în amintirea unui drum sfâşietor care nu a adus dreptatea necesară … ” )
Sibilla Poesis
citate preluate de pe www.citapedia.ro
imagini preluate de pe google
muzika preluată de pe youtube
Minunatei noastre Gabriela Savitsky ii urez sa aiba parte de tot ceea ce-i mai frumos in lume, sa se bucure de toata dragostea celor dragi ei, a familiei si prietenilor, cu sanatate si numai impliniri. La multi ani!
ApreciazăApreciază
La mulţi ani tuturor Mihailor şi Gabrielelor ce se ascund după avatarurile de ne ies în cale p-acilea, ca trepte spre mai mult ori ca simple piedici; şi, ce să-i fac, tre să-l includ şi pe Gavrosh în categorie… 😆 La mulţi ani, fermecato!
ApreciazăApreciază
Ca de obicei, Sibilla noastra draga este atenta cu toti prietenii ei, daruindu-le minunatele-i versuri, imaginile, clipurile si citatele inspirat alese. Ingerului nostru sibillin ii urez un sfarsit de saptamana luminos si o noua saptamana plina de impliniri!
ApreciazăApreciază
La mulţi ani, şi lui Mihai! Dublă urare…
ApreciazăApreciază
La multi ani !
ApreciazăApreciază
MULTĂ SĂNĂTATE ŞI LUMINĂ !!!
ApreciazăApreciază
Gabi draga prietena, sa fii mereu inconjurata de mantaua de lumina pe care ne-ai ingaduit sa ti-o aflam interferand cu magia fapturii tale, sa ramai margaritarul stralucitor din sufletele noastre si sa-ti vezi puiul ajuns „om mare”, independent si pe picioarele lui !
La MULTI ANI, tuturor prietenilor nostri si celor dragi lor ce poarta sfintele nume cinstite astazi, in mijlocul blandelor acorduri ale toamnei !
Niko, draga si tie, o calda imbratisare, pentru fiinta fara seaman care esti si prietena cu sufletul mare care te-ai dovedit a fi mereu !
Special, pentru sarbatorita ta de onoare a acestui spatiu, pentru tine ca vrednica „maestra de ceremonii”, un sipet de cristal in care s-au decantat aceste versuri ce va contureaza atat de bine chipul fiecareia:
„„Nu ai nimic, dar eşti bogată”
Îmi spuse Domnul într-o zi…
Şi am privit nedumerită
În al meu străfund de a trăi…
N-am înţeles prea bine sensul
Ştiu doar că am privit gemând,
La chipul meu dintr-o oglindă
Ce m-arăta cosmic plângând…
Astăzi s-a rupt o învoială,
Ce în trecut poate trăia…
Eu sunt trecută prin durerea
Acelei clipe ce era…
Nu ştiu de am fost demnă ieri
Pe când mă revoltam pictând…
Dar astăzi cânt prin bucurii
Culese-n pacea triumfând…
Pe a mea carte unde scriu
Tu îmi vorbeşti prin grai tăcut…
Şi mă priveşti cum sting în mine
Mii de văpăi ce m-au avut…
Tristeţe-n trist din trist trecut,
M-a săgetat unde n-am fost…
Tu ai ştiut şi mult mai mult
Şi nu mi-ai spus al vieţii rost.
„Să ai nădejde şi să crezi”
Cuvântul Tău îl auzeam…
Atunci pe loc prindeam puteri,
Iar deznădejdea o pierdeam…
Pe un carton vechi, maroniu
Aplic o pată de culoare…
Se conturează un portret
Prin pensulaţiile stelare.
Privindu-mă, mă contopeam
În ere fără timp şi spaţii…
Portretul trist, al meu cândva,
Însufleţea multiple naţii…
„N-am să te las cu nici un preţ”
Şopteai spre mine când căzută,
Nu-ntrevedeam nici o salvare
Dintr-a mea soartă neştiută.
Am fost în paradoxul vieţii
La mijloc, între Rău şi Bine…
Într-un tablou pictat sihastru
Menit să-nveţe şi s-aline.”
(Cristinela Ghinescu – „Minti cosmice”)
Petrecere frumoasa, ciocnesc un pahar de sampanie in cinstea voastra si va doresc sa culegeti roadele binecuvantate ale semintelor luminii din adevar ce le-ati semanat cu multe sacrificii !
ApreciazăApreciază
La mulţi ani, multă fericire şi multe împliniri, Gabi! Să ne trăieşti bine şi să fii iubită! 🙂
PS. Unde o fi sărbătorita? 🙂
ApreciazăApreciază
La Multi Ani, sanatate, fericire si bucurii pentru Gabriela si prietenii ei!
ApreciazăApreciază
@Gabriela Savitski,
Se cade ,ca intre noi ce ce combatem pe bloage,sa sim ca acei ce se aseamana cu noi se aduna si vorbes,iar cand mai au timp isi ureaza cele cuvenite.
Ca unul dintre cei mai batrani comentatori pe bloage,permite-mi ca cu ocazia zilei tale onomastice sari ures „MULTA SANATATE,UN PIC DE NOROC SI DACA SE POATE SI VREI- UN STROP DE IUBIRE”.Iata ce-ti doresc eu si inca ceva in plus”tot binele ce ti-l poate da Domnul”.
Cu respect si drag,IonBorgo zis si tata Borgo.
La multi ani!!!
ApreciazăApreciază
Niko!Fa tu corectura,ca eu am scris cu mare emotie,tata Borgo 😛
ApreciazăApreciază
Niko!
Poate-ti mai amintesti ca ti-am spus,odata,ca sun un mare cititor de literatura rusa.slava in general ,dar am uitat sa-ti spun ca sunt un mare consumator de muzica rusa.Daca poti si ai posibilitatea fa-mi o favoare si cauta pentru mine cateva piese executate de „Marele Ansamblu Coral al Armatei Rosii”.Eu nu am gasit,dar l-am auzit de cateva ori si stiu ca se afla undeva si pe internet.Din punctul meu de vedere este ceva magistral.Cu drag,tata Borgo. 😛
ApreciazăApreciază
P.S.Poate fratele meu Dac,Leo stie mai multe.Sa-l „accesam” si sa-i solicitam sprijinul!
-„Ai auzit,Leo?” 😛
ApreciazăApreciază
Vă mulţumesc frumos, vouă tuturor în numele Gabrielei Savitsky 🙂 O va face şi personal imediat ce se va întruna în micul nostru colţişor mioritic, s-a bucurat, nici nu bănuiţi cât de mult …
LA MULŢI ANI, PRIETENĂ DRAGĂ !!!
@Nea Costache,
da, sănătate şi clipe de bucurie alături de cei dragi sufletului său 🙂
O duminică binecuvântată, olteanului preferat 😉 🙂
Sibilla
@duşo Leo,
Originală urare … 🙂
La Mulţi Ani, fermecatei şi tot ce-şi doreşte !
hvala lepo, Leo,
Sibilla
@Vania,
druje Vania, spasiva !
Da, dublă aniversare, prietenii ştiu de ce, aşa e ! La Mulţi ani Gabrielei şi celui mai drăgălaş Mihai ( Popei ) din viaţa ei, darul ei divin !!!
mulţumiri Vania,numai bine, respecte,
Sibilla
@Stefan STEINER,
Mulţumiri, domnule Steiner, fiţi binecuvântat !
numai bine, preţuire,
Sibilla
@CELLA,
da, sănătate şi Lumină, Doamne Ajută !
calde îmbrăţişări,
Sibilla
@pescăruş argintiu,
frumoase versuri şi de suflet, mulţumiri 🙂
La Mulţi Ani, Gabrielei Savitsky şi tuturor sărbătoriţilor !
Duminică frumoasă, Cora !
Sibilla
@Sătmăreanca,
mulţumiri jurnalistei noastre faine, musai vom pune de-un pahar de … doine la ceas de taină … 😉 🙂
Lipseşte motivat, e în misiune sibilină, acuşi vine …:))
Duminică senină şi împliniri de suflet !
Sibilla
@forevergreen,
Mulţumiri, eşti prietena noastră a tuturor 🙂
La Mulţi Ani, Gabrielei !
numai bine, zâmbete la fereastra sufletului tău ,
Sibilla
@tati Borgo,
Mulţam fain, tati drag ! Gabriela va fi încântată 🙂
numai bine şi o duminică agrabilă , surprize plăcute corasonului de tati Borgo cel mult iubit şi respectat !
Sibilla
ApreciazăApreciază
@tati Borgo,
ja znam sve … 😉 :))
Pentru tati, cu mult, mult drag, din partea fiicei zbuciumate şi zăpăcite, Ciuta sibilină :
Şi tot pentru tati Borgo, ceva pentru corasoanele noastre mai .. altfel, ziveli lijubav, tati drag :
Focul vanat e gonit de vant,
zarile-au uitat sa ma mai doara…
de iubire-ntaia oara cant,
la scandal renunt intaia oara.
Am fost crang paraginit pe loc
La femei si votca dam navala
Nu-mi mai place azi sa beau, sa joc,
Sa-mi pierd viata fara socoteala.
E de-ajuns sa te privesc tacut
Sa-ti vad ochii plini de tot inaltul
Ca uitand intregul tau trecut
Tu sa nu mai poti pleca la altul.
Tu – mers gingas, tu surasul meu,
Dac-ai sti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Si cat poate de supus sa fie.
Carciumile le-as uita pe veci
n-as mai sti nici versul ce inseamna
de-as atinge-aceste brate reci
si-al tau par ca floarea cea de toamna.
Vesnic te-as urma pe-acest pamant
Departarea mi-ar parea usoara…
De iubire-ntaia oara cant
La scandal renunt intaia oara
( Serghei Esenin )
stimă şi respect,
Sibilla
ApreciazăApreciază
@P.S. – pt tati Borgo :
După toţi cei care i-am lăsat departe,
După câmpul neted poleit cu-argint,
Ca o porumbiţă singură, deoparte,
Inima tânjeşte, nu mai pot s-o mint.
Ciugulind subţire, prinde amintirea,
Cea dintâi zăpadă, paşii noi din ea
Săniile bălţii au oprit plutirea
Cârdului de raţe ce călătorea.
Din mălinul tânăr, lunecând sub geamuri,
Umbra îşi întinde braţele ei moi.
Aburind amurgul poposit pe ramuri,
Îşi fumează pipa apa din zăvoi.
Învechita zare, ce din cer se-ncheie,
O salută ziua cu fum roz şi crud.
Mirosul de iarbă-al pielei de femeie
Limpede pe buze astăzi mi-l aud.
Pace vouă şesuri, crânguri despuiate,
Tămâiaţi cu miere fruntea mea un pic!
Eu primesc cu zâmbet ale voastre toate,
Dar din toate, vouă, nu vă cer nimic.
( Serghei Esenin )
Numai bine, tati Borgo 🙂
Sibilla
ApreciazăApreciază
La Multi Ani !!! 🙂
ApreciazăApreciază
@Sir din nori,
hvala lepo druje 🙂
Pupici Mariei , calde îmbrăţişări dragei Lady şi ţie … te-aş fii ţucat io sârbeşcie, dar eşti dator cu vinul roşu 😉 :))
Cekam, druje … cekam .. 🙂
zdravo, Ljuba,
Sibilla
P.S. …. ZIVELI !
ApreciazăApreciază
Niko!!!!
Multumesc din tot sufletul!Da aceeasi cantareti dar pe o alta scena!Corul era al „Armatei Rosii” al URSSW si l-am ascutat si chiar vazut in 1992 transmis pe RTL.Am recunoscut solistii si acest cor de voci egale.Foarte frumos .Cantecele de razboi,rusesti au savoarea copilariei mele.Le-am cantat si eu ,chiar in limba rusa c,chit ca la acea vreme nu cunosteam limba.Acum incep s-o uit.Cine nu cunoaste confunda sufletul slav cu leninismul(comunismul) sovietic.Pacat!!Slavii cam toti sunt un popor mandru,bland si bun.Stiu din marturii de la participantii pe frontul de rasarit.Nu sunt pro-rus,in general nu sunt pro-cineva,dar citind enorm de multa literatura rusa si sovietica am reusit sa inteleg incarcatura psihica a poporului rus si slav in general.Si cum bine stim mai sunt si exceptii care intaresc regula.Si intr-o buna judecata sa nu uitam ca pe langa daci si romani la formarea poporului nostru au contribuit si slavii si nu intr-o proportie neglijabila cu se doreste a se sti.Tocmai prin aceasta suprapunere de genotipuri caracteriale consta farmecul poporului latin de la poalele Carpatilor ce cu mandrie se numesc romani.Poate de la slavi ni se trage langureala,lalaiala si comoditatea de vremuri bune ce ne marcheaza prin sintagma ca”mamaliga nu sare din oala”.Slavii sunt nostalgicii si romanticii pana la lacrimi.Plang usor,se emotioneaza repede,se aprind repede,redevin usor buni si blanzi,canta de bucurie (Gopacul) canta de necaz (Balada Sioberiei) aprigi la razboi ,ca mai toata lumea buna.Iata ca esra cat pe ce sa scriu un eseu despre”Trasaturi caracteriale ale slavilor de rasarit”.Am uitat tu esti pe jumatate „slav de apus” adica sarboaica.apriga,buna,crancena,iubitoare se extrem,extrem de sensibila.Ei ce sa-ti fac daca ma starnesti?Asta nu inse,mna ca nu-mi plac eglezii.dar sunt prea englezi.Pa si noapte buna,fata draga si inca odata iti multumesc.Ai fi putut sa mi le trimiti prin mail,dar cum eu sunt un nepriceput al calculatorului ,este bine!Cu drag,tata Borgo-Slavofilul 😛
ApreciazăApreciază
@tati Borgo,
dacă-i musai, apoi cu multă, multă plăcere … mail să fie, trimit, cum altfel 🙂
Hvala lepo, tato moja … dobra sam dobra sam devoika … 😉 🙂
noapte senină pe cerul sufletului,
Niko
ApreciazăApreciază
La Multi Ani, Gabi, si sa ne bucuram cu totii alaturi de ea! Multumesc, Sibilla… O zi frumoasa!
ApreciazăApreciază
@Corina Creţu,

Mulţumiri , Gabi se va bucura tare, tare mult 🙂 Revine mâine pe seară 🙂
Sfinţii Îngeri să-ţi ocrotească şi vegheze zborul senin, fie-ţi noaptea lină şi duminica bogată-n clipe de bucurii şi zâmbete !
O nouă săptămână, mai frumoasă, plină de realizări şi mângâiere sufletească, floare de stâncă , meriţi !
respecte şi preţuire, Corina,
Sibilla
ApreciazăApreciază
Stiu ca este deja trecut de miezul noptii si a trecut deja ziua de 8 Nov.!
Cu scuzele de rigoare pentru intirziere,un calduros „La multi ani!” Gabrielei Savitsky.
Multa sanatate! si putere ,sa-ti ingrijesti ingerul de copil! iubire si dedicatie pentru ceilalti copii ,acei copii pentru care te straduiesti atit de mult sa le aperi drepturile!
ApreciazăApreciază
Stiu ca este deja trecut de miezul noptii si a trecut deja ziua de 8 Nov.!
Cu scuzele de rigoare pentru intirziere,un calduros „La multi ani!” Gabrielei Savitsky.
Multa sanatate! si putere ,sa-ti ingrijesti ingerul de copil! iubire si dedicatie pentru ceilalti copii ,acei copii pentru care te straduiesti atit de mult sa le aperi drepturile!
ApreciazăApreciază
Dedicaţie, nu spui pentru cine… 😉
http://www.trilulilu.ro/fatfany/0f3040304c24c1
ApreciazăApreciază
Dedicaţie pentru un rumân get-beget, cu acelaşi prilej, de ziua mea pentru ziua lor… 😉
http://www.trilulilu.ro/antoanela55/5edd54974cf6d9
ApreciazăApreciază
Sibillino, acu văz: n-ai dat ceasu cu o oră în urmă pe blog! S-a trecut la ora de iarnă, şi-a crede lumea că insomnia mea-i mai gravă decât e oricum… 😆
ApreciazăApreciază
@gian maria volonte,
mulţămiri în numele Gabrielei 🙂
Sfinţii Îngeri să ne zâmbească tuturor ocrotitor !
Suprema ardere
Ard molcom lumânările
de ceară în sfeşnice.
un tâlc s-alege sibilin
prin umbrele veşnice.
Pe vetre şi în capiste
ş-atâta jeraticul.
S-aprinde ambra pentru zei,
şi mirtul, sălbaticul.
Şi arde untdelemnul în
opăitul cu toartele,
pentru vieţi ce vor veni,
dar şi pentru moartele.
Dacă lumina ar cânta
vărsându-şi puzderia
noi am vedea cum cântecul
consuma materia.
( Lucian Blaga )
Duminică senină !
Sibilla
@duşo Leo,
Niciodată Sibilina nu pierde timpu-i preţios cu … detalii nesemnificative, florile de stâncă iţitu-s-au deasupra lumeştilor slăbiciuni, aşe zic elegiile, au uitaşi că bifurcările limbilor pot fi uneori retezate de adâncul înălţimilor de … nepătruns …
Acu, mă zbor natrag metaforă-n metafore, să dăm Sibilinei dreptu-i cuvenit la zbor deasupra prafurilor … de tot felul şi Cerberului dreptu-i la … a schimba ora blogului, of course .. 🙂
Încheiere
Frate, o boală învinsă ţi se pare orice carte.
Dar cel ce ţi-a vorbit e în pământ.
E în apă. E în vânt.
Sau mai departe.
Cu foaia această închid porţile şi trag cheile.
Sunt undeva jos sau undeva sus.
Tu stinge-ţi lumânarea şi-ntreabă-te:
taina trăită unde s-a dus?
Ţi-a mai rămas în urechi vreun cuvânt?
De la basmul sângelui spus
întoarce-ţi sufletul către perete
şi lacrima către apus.
( Lucian Blaga )
Duminică senină.
Sibilla
ApreciazăApreciază
Leo,fratele meu Dac!
Eu te caut pe nici ny gandesti unde,pe acolo unde-ti „inima iti palpita de amoare” si tu apari pe bloguri sibiline ,asa tiptil,intr-o buna si reconfortanta dispozitie!Duminica frumoasa si placut de densa iti doreste,tata Borgo:P
ApreciazăApreciază
Tata Borgo,
eu apar pe unde plouă, ca ciupercile…
PS
a transmis „curierul” coletul… roşu pentru tălică?
ApreciazăApreciază