” Ca la noi, la nima … ! ”

” Ca la noi, la nima … ! ”

Mai întâi, directorul economic Dorin Buda, a demisionat din cadrul Consiliului Judeşean Caraş-Severin . De pe sursa www.caon.ro aflăm :în 13.10.2008

REŞIŢA –

” Directorul economic a plecat şi pentru că nu mai voia „să semneze acte alături de anumite persoane“.

Fostul director economic al Consiliului Judeţean, Dorin Buda, este candidatul PNG, pe Colegiul II, la funcţia de senator.

În cadrul ultimei conferinţe de presă a PNG Caraş-Severin, alături de declaraţiile politice, dl. Buda a făcut şi o declaraţie fulminantă referitoare la demisia din CJ Caraş-Severin: „După 11 ani de CJ (mai exact în 15 august 2008) mi-am depus demisia din partid şi din CJ. Cu preşedintele am avut o colaborare bună dar cei din subordinea sa nu au făcut decât să mă îndepărteze. Nu am mai vrut sa îmi pun semnătura alături de aceşti oameni. Roşeţi este una dintre persoanele alături de care nu mai voiam să semnez documente“.

O asemenea declaraţie, cu o săgeată directă către şeful Direcţiei Judeţene de Patrimoniu, naşte şi întrebări. Să aibe plecarea directorului economic legătură cu cercetările pe care le fac organismele statului în această perioadă, în speţă DNA, în legătură cu anumite lucrări la drumuri?

„Nu. Nu ştiu ce legătură ar avea cu cercetările. Nu avem probleme. Am fost verificaţi şi de Curtea de Conturi şi totul este bine“ a fost răspunsul dat la această întrebare chiar de directorul patrimoniului judeţean, Ianăş Roşeţi. Cât despre afirmaţia dlui Buda, dl. Roşeţi a precizat doar că „Nu ştiu de astfel de afirmaţii. Şi, oricum, dânsul nu a semnat actele alături de mine ci alături de preşedintele Consiliului Judeţean“.

Şi pentru că tot am amintit de verificări la diverse lucrări la drumuri, Jurnal CS a mai scris de faptul că unii consilieri judeţeni sunt nemulţumiţi de lipsa de transparenţă în gestionarea banilor alocaţi drumurilor, de faptul că doar un număr limitat de constructori au avut acces la fondurile Consiliului Judeţean.

Dacă dl. Roşeţi susţine că totul este în regulă, atunci de ce se mai fac cercetări la cel mai înalt nivel?

Nina Curiţa

nina.curita@informmedia.ro

Sursa : www.caon.ro

Articol preluat din GARDIANUL :

În mai multe rânduri, presedintele Consiliului Judetean Caras-Severin, Sorin Frunzaverde, a atras atentia asupra faptului ca, daca Guvernul nu va aproba o rectificare bugetara, angajatii institutiei nu îsi vor mai primi salariile în urmatoarele doua luni ale anului.
Pentru functionarii publici de rând situatia pare dramatica, însa nu acelasi lucru se poate spune si despre unii angajati ai Consiliului Judetean, cum ar fi secretarul judetului, Ion Imbrescu, si directorul executiv al Directiei de Administrare a Domeniului Public si Privat (DAPP), Ianas Roseti, aflat în subordinea Consiliului Judetean.
Fostul director economic al CJ Dorin Buda sustine ca veniturile anuale realizate de Ion Imbrescu se apropie de bugetul unei comune din judet. „Anul trecut, secretarul judetului a avut un salariu net de 85.000 de lei, la care s-au adaugat veniturile obtinute din participarea la diferite comisii ale protectiei copilului si din activitatea depusa la Universitatea «Eftimie Murgu», în calitate de lector universitar. Domnul Imbrescu este peste tot, dar mai ales acolo de unde se poate câstiga un ban. Participa în toate locurile, încât ma întreb când are timp sa le faca pe toate. Daca la aceste venituri se adauga si retinerile din salariu datorate bugetelor de sanatate si de asigurari sociale, vom constata ca ele se apropie de bugetul unei comune carasene“, a spus fostul director economic al  CJ.
Ca tacâmul sa fie complet, conform aceluiasi Dorin Buda, Ion Imbrescu si-a aranjat si familia. Fiul sau este director adjunct la Directia de Evidenta a Populatiei, fiica sa apare încadrata ca si consilier în cadrul Serviciului de Integrare Europeana din cadrul CJ Caras-Severin, în timp ce ginerele acestuia este sef de serviciu al unui centru de plasament, sector de care Ion Imbrescu raspunde.
În declaratia de avere a secretarului judetului de anul trecut sunt trecute trei terenuri, în suprafata totala de 10.700 metri patrati, un apartament în Resita, o casa în comuna Eftimie Murgu, evaluate în total la 153.000 de lei, precum si veniturile obtinute din alte surse, în suma totala de 30.000 de lei. Nu are conturi bancare si nici autoturism proprietate personala, însa, în schimb, apare cu un credit bancar de 21.000 de euro, contractat în 2007.
Dorin Buda a mai spus ca si-a dat demisia în urma cu câteva zile, pe motivul ca nu mai dorea sa-si puna semnatura alaturi de cea a directorului DAPP, Ianas Roseti. „În nenumarate rânduri le-am cerut consilierilor judeteni sa ceara  transparenta la DAPP privind modul în care sunt cheltuiti banii în reparatiile de drumuri din judet, dar niciodata nu s-a întâmplat sa fiu ascultat. În ultimii anii s-au bagat în drumuri peste 1.000 miliarde de lei vechi, dar calitatea drumurilor din judet lasa în continuare de dorit. Culmea este ca, desi are în subordine Directia Judeteana de Drumuri si Poduri, CJ Caras-Severin continua sa încredinteze lucrarile unor firme private, de multe ori unele si aceleasi. În acest timp, DJDP a ajuns în pragul falimentului. Probabil, ca asa s-a dorit, pentru ca sa fie privatizata mai usor“, sustine Dorin Buda.
În privinta lui Ianas Roseti, fostul director economic remarca opulenta pe care acesta o afiseaza de câtiva ani încoace: o casa evaluata la aproape 200.000 de euro si doua masini de ultima generatie achizitionate cu peste 130.000 de euro amândoua. La declaratia de avere, Ianas Roseti pare blindat: terenuri, case, la care a uitat sa treaca valoarea impozabila, bunuri vândute, veniturile familiei, precum si cele obtinute de el si sotia sa, în 2007, din vânzarea merelor, cireselor, perelor, prunelor, cartofilor, lemnului si tuicii, în total doua miliarde de lei vechi.
La capitolul autoturisme apare doar un Renault Megane si un tractor. Interesant este ca sotia sa este sefa unui centru de plasament din Caransebes, iar fiica, între altele, lucreaza cu jumatate de norma la Directia Copilului, potrivit aceleiasi surse.

Sursa : www.gardianul.ro

Pasul următor ar fi ceva controale mai amănunţite, eventual şi întocmirea unor listuţe din care să reiese limpede cam cât se întinde de mult reţeaua de ” nimşaguri ”, rude directe dar şi prin alianţă a fiecărui onor funcţionar cu funcţie de conducere …

Sibilla Poesis

informaţii preluate de pe surse : www.caon.ro şi www.gardianul.ro

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Atitudini și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la ” Ca la noi, la nima … ! ”

  1. ŞuKăRiT zice:

    Draga mea, îţi dai seama că nu sunt cazuri izolate, da?! În fiecare amărâtă de primărie avem cazuri de acest fel. Banul public, nu este altceva decât „banul lor”. Au puterea, dar au şi justiţia subordonată. Mult timp va trece până ce legea va fi LEGE şi pe la noi. Poate când ne vom legăna nepoţii. Dar mai sigur (poate!) atunci când viitorii noştri nepoţi îşi vor legăna la rândul lor nepoţii… Să ne înarmăm cu răbdare şi să ne aprovizionăm cămările cu miere… (ca să ameliorăm cât de cît gustul amar!)

    Apreciază

  2. Eu spun ca furtunile ce deschid si inchid simetric expozeul tau plin de bile negre si de fapte reprobabile vor purifica in cele din urma atmosfera, caci justitia divina a auzit glasurile de revolta ale celor ce si-au pastrat mintea treaza si ochiul vigilent !
    Sintagma „Mare ti-e gradina !” e mai actuala ca oricand si nu vad semne sa moara intr-un viitor prea apropiat.
    Sistemul este putred, oamenii lui la fel, sporii de mucegai si microbii colcaie nestingheriti prin oxigenul respirabil, alterandu-l.
    Draga Niko, daca zarurile au fost aruncate si jocurile facute, sa vedem mai departe ce vor decide sortii…
    Felicitari, sis, pentru preluarea acestor relatari !

    Apreciază

  3. Revin si las „Cantecul de lupta” a lui Radu Gyr, scris in umbra rece a inchisorii de la Aiud:

    „Prea moale e biciul şi lanţul prea slab e ;

    Mai tari s-ar cădea ; mai grozave gârbace,

    Mai straşnice lanţuri la gleznele roabe !

    Să scoale şi somnul ce doarme-n băltoace,

    Să salte şi ursul ce zace pe labe

    Şi lenea măciucii ce-n colţ se răscoace.

    Ia-ţi munţii pe umăr şi pleacă în viaţă

    Şi fiece pas şapte poşte să-ţi facă !

    C-o mână robia de chică o-nhaţă,

    Cu cealaltă bezna de gât o înşfacă

    Şi lasă tot cerul să-ţi curgă pe faţă

    Şi soarele tot peste sarica-ţi dacă.

    Şi cântă, măi Neamule, cântă fierbinte,

    Un cântec de luptă ce toate dezleagă ;

    Să iasă toţi morţii afar` din morminte,

    Să tremure lumea de marea ta vlagă !

    Şi-n cântecul tău, care calcă-nainte,

    Să cânte cu tine ISTORIA-ntreagă ! „

    Apreciază

  4. Pingback: Protecţia copilului ??? ” România, ţară de origine pentru traficul de copii ” – Rapoarte care ar trebui să doară şi să dea de gândit ! « Sfinxul

  5. soarelenegru zice:

    Heil!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.