Mi-e ruşine de lipsa de ruşine a unora !

Mi-e ruşine de lipsa de ruşine a unora !

Verificărilor efectuate la nivel naţional de către Inspecţia Socială, care, au scos la suprafaţă doar unele din multitudinea de nereguli, disfuncţionalităţi, abateri, probleme , constatate în urma controalelor la Direcţiile  Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului , vor trebui să urmeze şi alte controale, verificări, mai detailate, astfel să se pună degetul pe răni, adevărat sângerânde şi, să se înceapă oblojirea lor, să se ” aplice tratament de specialitate ”, apoi , evident după perioada de ” convalescenţă ”, să înceapă acel poate lung proces de vindecare, dar la ale cărui rezultate sperăm cu toţii, pentru ca România să nu mai fie arătată cu degetul, măcar la capitolul protecţia copilului !

Un bun început ar fi, să nu mai fie nevoie de verificări şi controale de la centru, pentru aceasta pur şi simplu în teritoriu, autorităţile judeţene să-şi facă treaba, să înceteze politica muşamalizării şi a menţinerii în funcţii de conducere a unor ” dive ”  sau ” prinţişori ” ce se cred nemuritori şi de neînlocuit !

Oare nu e nimeni curios să întocmească nişte listuţe  în toate judeţele ţării, liste care să vizeze chestiuni grăitoare cum ar fi : numărul de rude ale onorat directorilor , rude ce-au năvălit de-a valma în sistem în ultimii anişori ; numărul de angajaţi ce îndeplinesc oarece criterii politice ; compararea rezultatelor la învăţătură a beneficiarilor serviciilor de asistenţă socială, a numărului de absenţe la cursurile şcolare sau fără învoire din instituţiile de ocrotire , pe o perioadă de, să zicem 5 ani ( din prezent în urmă ), numărul de procese verbale întocmite de către organele de Poliţie locale şi judeţene urmare a încălcării legii de către copii /tineri instituţionalizaţi pe aceeaşi perioadă şi evident comparativ ; să se constate dacă numărul de asistenţi medicali este cel prevăzut la nivel de instituţie şi număr de beneficiari, dacă există psihologi, dacă sunt întocmite P.I.P-uri ( planuri de intervenţie personalizate ) pentru beneficiari şi abia apoi să se impună întocmirea P.I.S-urilor, căci e de înţeles că P.I.S decurg din P.I.P nu invers ; dacă există constanţă şi continuitate în relaţionare a adulţilor ce intră în contact direct cu copiii sau sunt schimbaţi după cheful unor directoraşi şi astfel se rupe legătura afectivă, dacă sunt folosiţi şi ” formaţi ” copiii în disputele dintre adulţi ; de ce rapoartele de activitate zugrăvesc rezultate fără acopeire, dovadă creşterea absenteismului şcolar, a infracţiunilor săvârşite de copii/tineri instituţionalizaţi, absenţe pe timpul nopţii al acestora din instituţii,etc. etc.etc  Oare nu dă nimănui de gândit cine sunt vinovaţii morali ai scăpării frâielor şi de ce se subminează autoritatea angajaţilor cu rezultate merituoase în trecut, cine a încurajat aceşti copii şi a întreţinut devandada şi acum chiar nu mai pot fi opriţi, de ce s-a deteriorat peste noapte relaţionarea pozitivă ? Cum au ajuns instituţii model şi etalon pe ţară să fie în prezent model negativ ? Sunt oare instituţiile jucării oferite-n dar unor odrasle, odoruri ce se joacă cu destine apoi adoptă atitudinea  inocentă ” nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu-mi pute ”, dar care minunăţii de dreguitori uită că au semnat ceva hârti care dovedesc de unde a pornit dezmăţul ….

E limpede că toate ungherele trebuie scuturate şi răul tăiat din rădăcină, căci, tot pitind sub preşuri, tot cârpind, încăpăţânarea de a nu se face curăţenie generală şi de a nu fi nemiloşi cu vinovaţii , va duce în final la a ne procopsi cu ceea ce formăm, vor plăti vinovaţii fără vină pe care nu avem dreptul să-i judecăm, cel puţin nu cei care i-au împins pe străzi la ore târzii şi-acum fac pe niznaii, nu cei care nu i-au îndrumat spre sălile de lectură, biblioteci , nu cei care le-au scuzat faptele ilegale nesancţionându-le la timp, căci poate conveneau cuiva la acel moment şi acum s-au acutizat şi orice intervenţie e din nefericire de prisos, nu cei care o dată instalaţi pe scăunelele călduţe au schimbat reguli numai pentru a demonstra cine e bossul, nu cei care nici măcar bunul simţ să-ţi semneze demisiile nu-l au deşi incompetenţa şi-au demonstrat-o, repet, să se verifice detailat şi comparativ şi abia apoi să se lovească în oamenii care au clădit, educat, format, au raportat rezultate reale … cu ghiocei să se arunce-n ei, nu cu avertismente şi ameninţări, nu amintindu-le repetat că au copii şi e indicat să ai gura mică ! Oare are rost să mai amintim şi de abuzuri, abuzuri despre care vom auzi cu siguranţă într-o bună zi, chiar dacă oameni cu suflet poate nu au reuşit a le demonstra, victimele cresc, îşi iau zborul, într-o zi vor vobi, într-o zi vor plăti posibil copiii celor care le muşamalizează, ca să simtă pe pielea lor ce e durerea zborul frânt şi tristeţea !

Ruşine mi-a fost azi, ruşine de ruşinea cui n-o cunoaşte, ruşine de ruşinea lor, a ” divelor ”,  citind numele judeţului Caraş-Severin printre cele nominalizate la exemple negative, Inspecţia Socială constatând ceva nereguli …. mă şi mir ce-i drept cum de s-a produs minunea  ! Doamne, chiar există controale pe bune ? Dacă da, pe când următoarele ? Rămân dihaniile din conduceri unşi pe veci nemuirea lor , cu funcţiile atârnate de gât ? Vom vedea, cei care vom supravieţui …. Da, spun asta, pentru că scriu, lângă mine biata mea mamă : ” ai să vezi ce va urma, ai să vezi ce-au să mai pună la cale, Doamne, ai ajuns o umbră … mă doare să te văd chinuindu-te, mai bine pleacă ! ” . Ei bine nu voi pleca, mai mult decât acum, ce se mai poate întâmpla, mai grav decât faptul că mi-e teamă pentru copilul meu, că mă doare fiecare înjurătură a copiilor ce mă respectau, că nu mai am putere decât să scriu, eu care mutam munţii din loc, se poate oare mai mult de atât, mă poate oare cineva ucide de două ori ?

Undeva, în sistemul de protecţie a copilului, s-a produs o ruptură, undeva pe …. drum, dovadă dezastrul prezent , dar care nu a existat, subliniez ! Cine sunt cei care menţin acest dezastru şi acum, în ceasul din urmă ?  Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Drepturilor Copilului al cui ” interes superior ” îl apără ? Să demonstreze !

Dacă în vre-unul din judeţele plaiurilor mioritice vre-o ” divă ” sau  ”prinţişor ” crapă subit înecaţi în propriul venin ori striviţi sub plicuri şi sarsanale cărate în puncte cheie, ce se va întâmpla, se vor desfinţa unele D.G.A.S.P.C.-uri pentru că , iată, sunt de neînlocuit … ?? ! Chiar aşa să fie ?

Mare-i grădina Ta, Doamne … şi încăpătoare, prea încăpătoare ! În protecţia copilului a rămas o unică şi singură speranţă : Dumnezeu cu mila Sa !

fragmente preluate de pe blogul colegei Gavrosh :

Un control la nivel naţional al Inspecţiei Sociale şi al autorităţilor locale de sănătate publică a scos la iveală că mamele de profesie au decontat, în schimbul alocaţiilor pentru copiii daţi în plasament, facturi cu bere, mici, produse cosmetice sau diverse articole de îmbrăcăminte de damă.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Cei din Caraş-Severin au reuşit să-şi cumpere din banii unui copil de 3 ani lapte demachiant şi caffe latte, în timp ce direcţia a mai acoperit financiar, pentru un minor de 6 ani, cremă antirid, fard de ochi, bere, absorbante, lac de unghii, cremă depilatoare şi vin. O altă concluzie a raportului este şi că majoritatea copiilor trăiesc în condiţii igienico-sanitare precare, de cele mai multe ori fără apă şi curent electric, fără hrană adecvată, haine, rechizite şi jucării. „De altfel, aceştia sunt maltrataţi şi ţinuţi într-o mizerie cruntă, printre cearşafuri murdare şi praful de două degete”, a declarat inspectorul general de stat Maria Muga.

” Am constatat că în foarte multe judeţe asistenţii maternali au făcut din asistarea copiilor un mod de întreţinere financiară a propriei familii şi mai puţin unul de îngrijire a acestora’’, a mai spus inspectorul general. Potrivit Mariei Muga, „un asistent maternal profesionist are un salariu lunar de 11-12 milioane de lei vechi şi, în plus, acesta primeşte pentru fiecare copil între 0 şi 4 ani câte 300 de lei noi, adică 8,3 lei pe zi pentru hrană, şi câte 11 lei pe zi, pentru cei cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani”.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

În urma controalelor s-a decis ca asistenţii maternali profesionişti care nu-şi îngrijesc aşa cum trebuie copiii să răspundă penal. În plus, conducerea Inspecţiei Sociale va lua măsuri pentru retragerea atestatului de exercitare a profesiei şi va solicita amendarea, destituirea sau sancţionarea unor directori de la serviciile judeţene de asistenţă maternală.

Cele mai mari probleme au fost semnalate în sectoarele 1, 4, 5 şi 6 ale Capitalei şi în judeţele Giurgiu, Bacău, Alba, Harghita, Bistriţa, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Covasna, Buzău, Arad şi Caraş-Severin.

Sursa : www.cotidianul.ro

Despre plimbările unor copii din instituţie în asistenţă maternală, apoi alt asistent maternal, etc . se mai interesează cineva ? Ce se mai aude despre cazul Elly din Caraş-Severin ?

Drama din spatele dosarelor – cazul Elly – tot în Caraş-Severin !

( pe www.caon.ro – articolul Dramele din spatele dosarelor , pag 10, interesante de citit mai ales comentariile !

În adevăr o dramă … un copil suferă, timpul trece, domnul Steiner doreşte dreptate pe cale legală şi cinstită … Doamne Ajută !

Domnul Steiner, cel care a crescut-o pe Elly, este vicepreşedintele Asociaţiei Persoanelor cu Handicap Neuromotor din România . ei bine acest OM minunat, se luptă în prezent cu un sistem bolnav, bolnav de … ” dive ” !

Vom urmării cazul Elly !

Sfinx

Sibilla Poesis

Sursa : www.cotidianul.ro

www.caon.ro

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Atitudini și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

23 de răspunsuri la Mi-e ruşine de lipsa de ruşine a unora !

  1. Gabriela Savitsky zice:

    Cu cazul Elly, ca şi cu alte cazuri de pe la noi, e tot aşa. Cum a fost întotdeauna. Numai că de data asta şi-au greşit omul. Asistenţii maternali profesionişti s-au adunat astăzi şi au hotărât să se organizeze într-un sindicat. Urmează, ştii bine exerciţiul de intimidare şi alte manevre de ţărancă vicleană. Pentru că creatura căreia tu îi spui divă nu e decât o ţărancă vicleană. Nu ţărancă în sensul că-i de la ţară. Ţărancă sălbatecă în modul de comportare, în atitudinea ei uzuală – „cine mi-s io şi ce-am ajuns”. Dai atâta importanţă unei amărâte semi-analfabete cu doctorat. Dacă-i dai o dictare cu capcane o să ai mari surprize.
    Bieţi nefericiţi. Vor „mânca”, pe lumea de dincolo, toate sufletele pe care le-au batjocorit aici.

    Apreciază

  2. leo zice:

    Măi, sufletelor, nu mai ardeţi voi atât în van!
    Că obrazul marca „Clujeana”, şi mă refer evident la grosimea tălpii, nu la calitatea pielii întoarse a bocancilor cu pricina, e imun la zbateri ale sufletelor, fie ele ale voastre, fie ele ale copiilor cu ale căror destine se joacă la ruleta parvenirii. Creaturile cu pricina ştiu numai de palme, ş-alea date cu piciorul, fără ură, fără răzbunare, JAP-JAP!
    Da, cred că da, ăsta-i drumul, pe care bine ar fi să apuce tot mai mulţi implicaţi în activităţi de acest gen, sociale, dar şi în genere românii: acela al luării de poziţie, al arătării cu degetul a cocoaşelor vâpurilor cu pricina, în toată goliciunea lor! Dar, încă odată, ardeţi-i pi dânşii, nu ardeţi voi în van. La foc mic tre perpeliţi, să se-nveţe cu focul nici prea-prea, nici foarte-foarte de la cazanul ce, fiţi sigure, are deja rezervare pe el la frăţiorii mei, dracii… 😉

    Apreciază

  3. Cristian zice:

    Astea-s nişte chestii ieftine. Că au decontat asistenţii absorbante pentru bebeluşi.
    Cine ia un copil din ăsta să-l crească, trebe să fie disperat rău. Majoritatea sunt cu handicap. Au stat în Leagăne singuri, murdari, flamânzi, ca animalele. Altceva decât răcnete şi înjurături n-au auzit. Nu ştiu decât de bâtă, ca animalul. Nu sunt nişte copii ca toţi copiii.
    Toate-s pe dos în ţara asta. Vorba ceea: „În lumea asta prost facută/ Căcaţii ..-ut în loc să pută”.
    Bucură-te de viaţă, lasă-i pe nemernicii de toate felurile să-şi vadă de nemerniciile lor.

    Apreciază

  4. Trexel zice:

    ăştia merita puşcaţi
    părerea mea, acum că aflu încet, încet ce înseamnă să creşti un copil şi ce nevoi are. şi nu mă gândesc la cele materiale

    Apreciază

  5. Citind toate cele scrise, simt nevoia sa-l evoc pe Eminescu si ale sale geniale nestemate de expresie, cu profunde accente vizionare asupra acestor timpuri:

    „Cum nu vii tu Tepes doamne, ca punând mâna pe ei,
    Sa-i împarti în doua cete: în smintiti si în misei,
    Si în doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni,
    Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!”

    Si intorcandu-ma cateva strofe mai sus in corpul poemului „Scrisoarea III” am regasit prezentul nostru plin de murdarii si marsavie, cronicizat la rang de institutii ale statului:

    „Panglicari în ale tarii, care joaca ca pe funii,
    Masti cu toate de renume din comedia minciunii?
    Au de patrie, virtute, nu vorbeste liberalul,
    De ai crede ca viata-i e curata ca cristalul?
    Nici visezi ca înainte-ti sta un stâlp de cafenele,
    Ca îsi rade de-aste vorbe înghitindu-le pe ele.
    Vezi colo pe uraciunea fara suflet, fara cuget,
    Cu privirea-mproscata si la falci umflat si buget,
    Negru, cocosat si lacom, un izvor de siretlicuri,
    La tovarasii sai spune veninoasele-i nimicuri;
    Toti pe buze-având virtute, iar în ei moneda calpa,
    Quintesenta de mizerii de la crestet pana-n talpa,
    Si deasupra tuturora, oastea sa si-o recunoasca,
    Isi arunca pocitura bulbucatii ochi de broasca…
    Dintre-acestia tara noastra îsi alege astazi solii!
    Oameni vrednici ca sa saza în zidirea sfintei Golii,
    In camesi cu mâneci lunge si pe capete scufie,
    Ne fac legi si ne pun biruri, ne vorbesc filozofie.
    Patriotii! Virtuosii, ctitori de asezaminte,
    Unde spumega desfrâul în miscari si în cuvinte,
    Cu evlavie de vulpe, ca în strane, sed pe locuri
    Si aplauda frenetic schime, cântece si jocuri…
    Si apoi în sfatul tarii se adun sa se admire
    Bulgaroi cu ceafa groasa, grecotei cu nas subtire;
    Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
    Toata greco-bulgarimea e nepoata lui Traian!
    Spuma asta-nveninata, asta plebe, ast gunoi
    Sa ajunga-a fi stapana si pe tara si pe noi!
    Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natura,
    Toti se scursera aicea si formeaza patriotii,
    Incât fonfii si flecarii, gagautii si gusatii,
    Balbaiti cu gura stramba sunt stapânii astei natii! ”

    Felicitari, sis, pentru eforturile tale de desteptare a constiintelor si pentru popularizarea acestor stari de fapt, ce strabat ca un fir incandescent intregul material !
    Stiam ca esti o curajoasa si ca fiecare fibra a fapturii tale tresalta in numele adevarului si dreptatii, luptand pana la cucerirea redutei !

    Apreciază

  6. sfinx667 zice:

    Vă mulţumesc frumos, vouă tuturor pentru interes şi susţinere, le mulţumesc şi celor ce m-au contactat telefonic şi vor ajuta de acolo de unde sunt, oameni care nu au uitat precum alţii, nici de unde au plecat şi mai ales nu au uitat de Dumnezeu şi că orice copil e iubire, nu un nr de dosar şi nici sursă de înavuţire ! Important e că nu sunt singură, că dacă nu-şi vor da demisiile de onoare ( dacă-or avea în vocabular aşa ceva … ) vor plăti scump pentru fiecare caz ascuns sub preş şi ne forţează mâna să scoatem la iveală mai multe decât ar fi necesar … eu rămân la convingerea că e necesară o deratizare cât mai profundă a sistemului şi buruienile trebuie smulse dintre straturile de flori . Treabă se va face pentru că se poate, să nu-mi spună mie nimeni că nu se poate şi nici acelor oameni cu suflet din sistem care-şi fac treaba printre ţipetele şi aerele de vedete, aroganţa cu care suntem trataţi, dovadă că rezultatele noastre au ţinut în picioare coşmelia …
    @Gabriela Savitsky,
    Ca întotdeauna solidară ! MULŢUMESC !
    Eşti unul din oamenii care nu m-au luat o clipă de ” nebună ”, toţi ştiu că eu spun doar adevăruri dar se tem, pe undeva îi înţeleg, sunt oameni cu copii, cu rate de plătit, care în toţi aceşti ani au văzut ce înseamnă lupta cu morile de vânt, care ştiu ce înseamnă să ajungi în spital, cum am ajuns noi pe rând …. cum am spus, multe au văzut ochii noştrii, multe au auzit urechile tuturor, nu avem aparatură de înregistrat, pe asta se bazează ? Nu-i bai, există şi alte căi, există acte, nr de înregistrare, acolo unde există suspiciuni, organele competente de control vor trebui să-şi facă treaba, la un moment dat chiar nu vor mai avea de ales !
    Cazul Elly este deja urmărit de întreaga ţară, domnul Steiner nu e singur, iar ” diva ” care s-a ajuns, va trebui să dea ceva explicaţii, pentru multe cazuri, unele mult mai grave, toate la timpul lor, avem răbdare.
    Domnul Steiner a fost minţit , după ce că este nedreptăţit cu legea în mână şi de partea sa, sunt şi el şi micuţa Elly, victimele aroganţei ţi insolenţei celei ce se crede mai tare decât Preşedintele Consiliului Judeţean, decât Vicepreşedintele Cons. Jud., de altfel doi oameni cu suflet !
    Dacă ar fi după onorat ” diva ”, mulţi am fi la această oră în mormânt, atât de rea este şi de răzbunătoare. Cât despre celelalte dive şi prinţişori, sunt vinovaţi moral pentru halul în care au ajuns vinovaţii fără vină, adică instituţii model pe ţară ajung de râsul lumii şi nimeni nu se sesizează, că deh, nu au timp, decât să-şi telefoneze reciproc şi non stop ca să-şi păzească fotoliile…
    Despre dictări şi autodictări nu mă pronunţ încă , premiul la literatură adus în judeţ nu a fost recompensat măcar cu un ” bravo ”, fie el şi printre dinţi aruncat, nu …. defilăm mai bine cu nonvalorile ce nu au clin-mânecă cu literatura, dar ne fălim în rapoartele de activitate cu rezultatele altora !
    Cu siguranţă sufletele nedreptăţite de-a lungul anilor, sufletele folosite ca ” arme ”, sufletele cărora le-a fost frânt zborul îşi vor dori Lumina şi, o vor avea ! Am avut grijă ca lupta să fie continuată chiar dacă dispar subit, că şi asta e la modă , constat la TV că e deja o modă aceea a dispariţiilor misterioase 🙂
    Apropo de exerciţiile de intimidare, eu sunt nevoită a le face faţă zilnic, cică face parte din normalitate să lucrezi eficient cu mii de responsabilităţi, sub presiunea stressului maxim …a făcut cândva o asistentă socială infarct, ce mai contează un infarct două în plus … şi tu ai făcut unul, eu sunt caz fericit, a fost doar pe jumătate, oi fi rânză mai călită 😉 Posibil, m-au călit prea multele experienţe, au nu se spune că ” ceea ce nu te ucide , cu siguranţă te întăreşte ” ?
    Ai să vezi, până la urmă caracatiţa va fi decapitată, peste tot în această amărâtă de ţară ! Nimic nu e pentru totdeauna !
    Dumnezeu să facă Lumină şi nouă să ne rugăm să ne dea un strop de sănătate şi putere, căci iubim copiii, nu nr de dosare !
    Sibilla
    @duşo Leo,
    când ai tu dreptate, apoi ai !
    Să fie clar că eu în spital nu mai ajung şi nici nu plec, să plece cei care au confundat sistemul cu proprietatea privată !
    De ce a trebuit minunata să facă atâtea intervenţii chirurgicale, de ce , pentru că-i pasă, pentru că iubeşte copii ? De ce trebuie să fac eu by pass la anii ăştia ? Că aşa vor” divele şi prinţişorii ” ? De ce au plecat oameni deosebiţi din sistem, care nu au rezistat deşi făceau treabă cu adevărat bună ? Ei bine, bocancii ăştia sunt atât de plini de noroi că se mişcă cam greu şi iată au venit vremurile să împroşte obrazul cui nu ar fi trebuit niciodată !
    Mulţumiri pentru sfat, ştim că vine din suflet !
    Vorba ta, arde-i drace până nu vor mai mişca !
    Sibilla
    @Cristian,
    Da, aceşti copii au o nevoie de afectivitate acută, s-a instalat hospitalismul la vârste fragede, de afectivitate reală au nevoie, una pe care s-o simtă, nu una falsă şi făţarnică vehiculată şi trâmbiţată doar pe la cursurile prin ţară sau străinătate din banii de la bugetul şi aşa secătuit, aceşti copii au nevoie de continuitate în viaţa lor, nu de plimbări dese şi repetate prin instituţii şi Dumnezeu mai ştie cîţi asistenţi maternali, aceşti copii au nevoie de bibliotecă, de carte, de modele de comportament prosociale şi nu de discoteci, bani ” dăruiţi ” ca să scoată pe gură ce convine unora, etc. etc. …
    Aceşti copii, cu bune cu rele, sunt la momentul prezent, rodul fanteziilor ” divelor ” şi ” prinţişorilor ” perindaţi rând pe rând la conduceri care au tot schimbat reguli şi nu au ţinut seama de lucruri elementare, acum se spală pe mâini, care mâini îi vor arde la un moment dat, cu siguranţă !
    Mă bucur de viaţă, atunci când unul din aceşti copii îmi zice ” mulţumesc doamna ”, când îmi deschid uşa salonului de spital, când vin pe nepusă masă ţi-mi şterg lacrimile ” o să fie bine doamna ”, când reuşesc la un examen , când mă caută să-mi spună că au greşit, când îşi cer scuze ….
    Mă bucur că-mi iubesc copilul şi nepotul şi că mă vizitează deşi uneori şi asta le-a fost interzis, eu îi iubesc şi ei ştiu, chiar dacă uneori zic altceva, după ceva zile vin şi spun ” aşa au zis ei să zic, mă iertaţi ? ”
    Eu cred în poveşti, cred în justiţia Divină, cred în adevăr şi mai ales cred în mine !
    Mulţumesc, Cristian !
    Sibilla
    @Trexel,
    kuskre Trexel,
    eu nu-i vreau împuşcaţi, vreau să plătească pentru tot, pentru că sunt lucruri care nu se mai pot repara niciodată, pentru ca să nu se mai întâmple, asta e cel mai important, să nu mai confundăm instituţiile statului cu ograda personală, să nu se mai poarte şi să se exprime ca şi când suntem sclavi pe plantaţiile lor, să nu confunde posturile, funcţiile cu nemurirea …
    Da, copiii, tinerii au nevoi, inclusiv nevoia să-i oprim la timp să nu decadă, să le stopăm la TIMP tulburările de comportament, nu când e prea târziu, etc. dar pentru asta trebuie să ai ştiinţă, să ai vocaţie, har şi mai ales suflet, ori dacă prioritar e să demonstrezi că eşti boss, iată rezultatele !
    Mulţumesc frumos pentru susţinere kuskre, pupici Luanei 🙂
    Sibilla
    @pescăruş argintiu,
    Capitala mă susţine, ştiu şi simt 🙂
    Nu vreau să cuceresc nimic, vreau doar curăţenie, vreau să lucrez liniştită, vreau să fiu lăsată-n pace să fac ceea ce mă pricep şi mi-e drag din suflet să fac, vreau să nu se mai întâmple nemernicii, să se intervină la timp acolo unde trebuie şi e necesar, să nu mai aud de cazurile precum cazul răţiştei urâte, sau cazul Elly, sau altele , atât de multe altele, e deajuns !
    Apropo de ” casa de nebuni ”, după minţile lor ” luminate ” nebuni suntem eu şi Gabriela şi domnul Steiner, nebuni pentru că , citez ” exagerăm şi facem valuri ”, am încheiat citatul ” măreţ ” !
    Doamne, Doamne să hotărască cui îi va lua minţile , eu sunt o furnică, nu am avut in iaţa mea pretenţii de ” divă ”, dar în ochii copilului meu mă uit drept, dorm noaptea cu conştiinţa curată, nu tremur precum piftia după nici o funcţie, am uşa deschisă oricărui copil oricând, e ceva, nu ? 🙂
    Mai presus de toate, ” nebuni ” ca noi, avem ceea ce ei nu au avut niciodată, pentru că da, dihaniile nu au ceea ce NU se poate cumpăra cu bani : Nu au DEMNITATE, nu au ONOARE, Nu au curajul răspunderii, Nu au frică de Dumnezeu …
    mulţumesc frumos sis, ţinem legătura,
    Sibilla

    Apreciază

  7. addsalu zice:

    Uuups… cata aciditate, Sibilla…

    Din pacate insa, ceea ce ai afirmat reprezinta crudul adevar in prea multe, multe prea multe locatii…

    Si daca ar fi doar in sistemul social… inca ar fi bine… Dar mai e si sistemul sanitar… si parca toate celelalte sisteme din Romania… Sa fie oare totul generalizat?

    Apreciază

  8. sfinx667 zice:

    @addsalu,
    🙂
    Poate că sună acid fiece afirmaţie a mea, e multă amărăciune şi tristeţe, acumulată în mai mult de 15 ani de sistem … să nu cumva să crezi că am tăcut, asta nu, mi s-a dus buhul deja că nu accept minciuna, nemernicia, greşelile persistente, nepriceperea sau, nesimţirea ridicată la rang de virtute …
    Ciudă mie că sunt atât de mulţi oameni deosebişi, pricepuţi, profesionişti … în stare să facă multe, nu pot să accept să nu se vrea, asta niciodată !
    Şi tu ai dreptate, există ” dive ” şi ” prinţişori ” de ” neînlocuit ” şi în sistemul sanitar, etc. etc … asta va trebui noi să insităm, să ne implicăm, să facem curăţenie generală şi să rupem buruienile de peste tot, de câte ori e nevoie !
    Bunica mea, avea o vorbă ” smulgi buruiana de zece ori dacă e nevoie, ca să te bucuri de mirosul florii ” !
    Mulţumesc frumos pentru solidaritate, fii binecuvântat !
    numai bine, respecte,
    Sibilla

    Apreciază

  9. gian maria volonte zice:

    Dragilor,
    Azi am avut o revelatie intrind pe blogul vostru.De fapt pe Gabriela am mai urmarit-o,recunosc,dar fara sa intervin cu comentarii.
    Revelatia, vine de la faptul ca nu sunt singura si ca mai sunt pe lume oameni cinstiti cu devotament pentru copii.
    Ajunsesem sa cred ca am devenit paranoica si ca doar eu, am ,ce am cu cei de la protectie cu diva si cu printisorii cum le spuneti voi.
    Eu sunt alaturi de voi si va sustin din umbra.Am trecut pe alta baricada doar vremelnic pina terminam cu gunoaiele astea.Cred ca e timpul sa facem curatenie de toamna.
    Voi nu va imaginati cit rau a facut diva doar ca sa se razbune pe mine,multor copii.Nu mie personal ci copiilor.Dar nu stie ca am jurat ca o voi pedepsi crunt pentru fiecare rau pe care l-a produs unui copil.Si este destul rau produs.Nu vom mai intoarce nimic in viata acelor copii dar cel putin cei ce vin sa nu mai patimeasca.Odata un profesor din strainatate a luat masa cu mine dupa ce se intilnise cu diva.Mi-a zis ca in fata ei a simtit ca un sarpe rece si umed ii umbla pe spate.Un om care a vazut-o pentru prima data si sigur ultima pentru ca mi-a si spus,a descris-o exact asa cum este ea.Un sarpe!Din ala de care ti-e frica,ti-e greata, ti-e lehamite.
    As vrea sa ma intilnesc cu Gabriela la o cafea.O sa incerc sa o contactez.Am intilnit-o odata undeva dar nu mi-am imaginat ca este atit de talentata,de plina de har. Atunci doar a cintat.Si mi-a placut de ea!

    Apreciază

  10. sfinx667 zice:

    Despre care Divă vorbiţi ? Noi vorbim de ” dive ” şi ”prinţişori ” …
    Dacă o cunoaşteţi pe Gabriela, cu siguranţă o găsiţi, pe mine numai dacă ” mă iartă ” portarul şi nu-şi pune ameninţarea de-a mă ucide , în practică, da, chiar aşa : ” îţi rup capul ”, aşa a spus, asta după plecarea organelor legii cărora le-a promis că se cuminţeşte după plata amenzii …. ” protecţia ” protecţiei, frumos, nu … 😉
    Numai că amănuntele ” protecţiei ” protecţiei, vor fi citite în presă, a nu, nu în cea locală, şi în sala de tribunal, în alt judeţ desigur, e limpede de ce …
    Gabriela e un om minunat !
    ” Dine ” şi ” prinţişori ” există în întreaga ţară, nimeni nu doreşte răzbunări sau bălăcăreli prin presă, doar senin pe cerul ţării, atât . Să nu se mai întâmple orori şi e un început, dar…. se pare că s-a trecut la alt gen de atac, copiii sunt folosiţi ca masă de manipulare, iar cei mai ” vajnici ” ne înjură, calomniază, persiflează ca la uşa cortului, şi mai nou, ne ameninţă cu moartea…. să fie oare Divanul strin de acestea ? Legea , justiţia divină, timpul, presa, dovezile, oamenii deosebiţi, vor decide, la vremea potrivită …. cert este că cineva se laudă cu nişte relaţii ….adevărat este că instituţiile nu asigură siguranţa la locul de muncă, dovadă comportamentul agresiv al unora….
    Cafele consumăm, dar e interesant cine foloseşte băutura ca instrument de manipulare a unor minori, la timpul potrivit ! Ce se uită e că bumerangul e bumerang, că nu e bine să-ţi subestimezi adversarul şi că la şah foloseşti creierul, răbdarea, necum mârşăveniile, căci … vom vedea …
    Apropo de ” paranoia ”, sau alte diagnostice,poate că Doamne, Doamne va decide ce şi cum cu fiecare, noi, trebuie să rămânem oameni, atât, doar OAMENI ! Gabriela e un OM deosebit, convine sau nu .
    Mulţumesc.
    Sibilla

    Apreciază

  11. gian maria volonte zice:

    Multumesc si eu pentru raspunsul promt!
    Nu crezi ca dive si printisori e un apelativ prea frumos pentru ei?
    Am putea sa le spunem nemernici,sacali,scorpii,serpi.
    Ma bucur sa vad ca cineva din interior protesteaza.
    Sigur ca oricine se abate de la regula pupincurismului,este considerat un razvratit ,un nebun.Ceilalti continua sa aiba coloana indoita, sa se faca pres la comanda.Fii sigura ca multi in sinea lor sunt de acord cu ce spuneti voi dar nu au curaj.Si nu doar ca au copii de crescut sau rate de platit.Au ajuns acolo asa cum au ajuns,cu pile ,au fost ajutati sa treaca examene tot cu pile,au luat diplome tot cu pile,de competenta ce rost are sa vorbim.
    Iar capii protectiei stiu asta,le si mai amintesc uneori.
    Asa cum spuneati trebuie sa se faca odata curatenie in aceste directii.
    Fetita de la d-nul STAINER este una din multele lor victime.Taranca vicleana cum bine ii spunea Gabriela e spatconvinsa ca in spatele Dnului Stainer sunt eu.Este adevarat ca sunt de partea lui Ely si a intoarcerii sale la familia Stainer.Dar daca m-as fi amestecat in poveste, as fi facut mai mult rau decit bine.Pentru ca ea si asa este convinsa ca fac parte din aceasta poveste si se opune cu vehementa intorcerii fetitei.Eu o cunosc bine,stiu ce-i poate capul.
    Dar nisipul ei din clepsidra e pe sfirsite.
    Si ea stie asta.
    Noapte buna!

    Apreciază

  12. sfinx667 zice:

    Acum scriu un articol, referitor la acel caz, da mă voi implica !
    Acest articol îl voi posta pe celelalte bloguri dar şi pe siteurile unor instituţii ! Dacă e bal, bal să fie, eu una m-am săturat să fiu alergată, ameninţată cu bătaia sau cu moartea, în timpul serviciului !
    Mulţumesc frumos, sunt foarte obosită, lucrez şi pentru colegele ce-şi fac veacul prin bucătaria instituţiei , apoi afirmă că sunt mereu nervoasă, sunt între copii, timp ăn care unii colegi se odihnesc la locul de muncă, asist zi de zi la manipularea unor copiii, asist la plimbările unor nevinovaţi copilaşi pe traseul continuu instituţie-asistenţă maternală-din nou instituţie- din nou asistenţă maternală…. nimeni nu pare să realizeze traumele la care sunt expusi copiii la fiecare din dezradacinari ….
    Suntem alaturi de domnul Steiner si vom fi acolo, am promis !
    Locul fetiţei Elly e în familia Steiner !
    Noapte binecuvăntată !
    Sibilla

    Apreciază

  13. gian maria volonte zice:

    Sibilla,
    Esti tare ,trebuie sa recunosc.M-ai dat gata cu articolul tau „Vracitele”.E bestial.Cunosc foarte bine personajele din povestea ta.Dar felul in care i-ai surprins este sclipitor.nimeni nu ar fi reusit sa contureze aceste personaje mai bine decit ai facut-o tu.Acum chiar am curiozitatea sa te cunosc.Poate impreuna putem schimba ceva.Eu am o oarecare independenta si mai ales nu mi-e frica de ei.
    Insa ei se tem de mine.
    Nu as vrea sa ti se intimple ceva ,dar acest pamflet al tau ar trebui facut cunoscut peste tot.Tu ai avut deja curaj punindu-l pe net.In cercuri de oameni adevarati eu o sa-l fac cunoscut,Merita!
    Am insa o mica nedumerire.Am incercat sa ma gindesc cine este cea de-a treia volburata de care au ris si care s-a inchis in iatac renuntind sa mai lupte cu ele.Da-mi doar mai multe detalii.
    O noapte plina de inspiratie iti doresc.Continua te rog cu aceasta lupta a condeiului sau ma rog a tastelor.Va da roade te rog sa ma crezi.
    Toate cele bune iti doresc!

    Apreciază

  14. sfinx667 zice:

    Eu scriu căci mi-e drag să scriu, de când mă ştiu … 🙂
    Vor urma şi alte episoade, vrăciţele mele sunt 7 , un număr sacru, personajele mele seamănă cu ceva real, serios, chiar seamănă ? Wow, nu am realizat asta, ce feste joacă imaginaţia şi creativitatea, hm ….
    Ştiu doar că tinerii de care mă ocup iubesc literatura, Caraşul a obţinut locul doi pe ţară la literatură la Floare de Colţ … în fine, mi-au luat toate obiectele muncii unii, ca să par nebună şi inutilă, asta după ce posibil să se fi premiat pt rezultatele muncii mele de vreo 16 ani, an de an … eh, riscurile de a fi mai bun ca ei 😉 🙂
    Eu scriu o carte de fapt, nimic real, cartea mea se va numi , simplu, ca mine : CIUTA …
    Scriu, nu mă opresc, am zis, mi-e drag să scriu , doar că acum trebuie să mă feresc de malacii cu care sunt ameninţată şi să-mi păzesc copilaşul …. deh… ameninţări, promisiuni … 🙂
    Am mai trecut prin astea …
    Urmează încă 6 episoade, dacă şi numai dacă să zicem scriitorul va fi surviver , doar Cel de Sus ştie asta, eu nu , recunosc 🙂
    Multi au crezut ca ma cunosc, dar, nu au avut curiozitatea sa ma cunoasca in adevar, nu le plac sibilele dacice, pelasgele libere 🙂
    Pai, hai sa ne cunoastem, sa zicem miercuri , voi fi langa familia Steiner , ca orice Sfinx, sa-i veghez 🙂
    Noapte binecuvantata !
    Sibilla

    Apreciază

  15. gian maria volonte zice:

    Draga Sibilla,
    Am auzit ca ai avut o zi grea astazi cu audiente pe la imparatie.Eu am trecut prin ce treci tu ,poate nu in acelasi context ,dar sa apar niste copii si acolo la imparatie nu se imparte dreptatea,Acolo sunt doar jocuri de culise,Se sutin unii pe altii,se santajeaza,au prea multe in comun,Tu esti talentata trebuie sa scrii scrisul e arma ta,trebuie sa iesi in presa din afara Resitei.As vrea sa fiu miine la proces dar nu pot. Eu vb zilnic cu d-nul Stainer la tel.Eu sunt libera vineri dupa amiaza ne putem vedea la o cafea undeva?Poate vine si Gabriela cu tine.Trebuie sa gasim ceva mai dosit pentru ca nu vreau sa fiti vazute cu mine.Voi lucrati acolo si nu vreau sa mai pun si eu paie pe foc la multitudinea de rele care vi se intimpla.
    Da-mi telefonul tau prin Dnul Stainer si te sun eu.
    Iti doresc multa putere sa poti trece prin toate acestea.
    O noapte cu inspiratie!
    Gian Maria

    Apreciază

  16. gian maria volonte zice:

    Am primit de la Dnul Stainer dvd -ul cu Ely in care spune ca este batuta cu joarda si este data cu capul de perete la coliba.
    L-am sfatuit sa duca miine dvd-ul ca proba la instanta.
    Am uitat sa-i spun sa ceara audierea lui Ely.
    Legea 272 prevede ca pot fi citati copii la instanta si mai mici de 10 ani in cazuri speciale.
    Sper sa se faca dreptate in acest c

    Apreciază

  17. gian maria volonte zice:

    Sper sa se faca dreptate in acest caz!

    Apreciază

  18. sfinx667 zice:

    Ne vedem vineri, domnul Steiner are telefonul meu !
    În locuri dosite să umble cameleonii, ne vedem oriunde, iubesc soarele … 🙂
    Îmi cer scuze pentru absenţă, am revenit, da mereu revin, probleme să-şi facă dacă m-oi hotărî să plec, atunci chiar va fi sfârşitul lumii, a lumii ăleia, care mă întristează.
    Ne vedem vineri, ţinem legătura !
    Numai bine şi multe împliniri de suflet vă doresc 🙂
    Mă cunoaşteţi, am fost la ceva seminarii, cu invitaţie căci n-aţi ocolit pe nimeni niciodată, în ciuda minciunilor ce se vehiculează prin dos, am fost activă şi guralivă, în sens pozitiv, desigur 🙂 ….. eh, la cursuri şi seminarii eram de folos, nu am eu rude la împărăţie, dar m-a dăruit Doamne, Doamne cu neuroni, alţii i-au folosit şi îşi promovează genele fâlfâite şi vezi tu Doamne rapoarte pozitive, cu munca altora … ca la noi la ” nima ”, ca să citez una din expresiile de pomină ale cuiva 😉 🙂
    Împăratul e om cu suflet şi de nota zece, altcineva continuă să sfideze şi noi ştim cine ….
    Sibilla

    Apreciază

  19. gian maria volonte zice:

    Am crezut ca nu vrei sa imi raspunzi.
    Am crezut ca ceva din mesajul meu te-a suparat.
    Ai dreptate legat de locurile dosite.Dar m-am gindit sa nu-ti produc vreun rau.
    O sa te sun miine sa stabilim unde si cind ne intilnim.
    Miine ii cer telefonul tau Dnului Stainer.O sa-i spun ca am acordul tau.
    O noapte plina de inspiratie!
    Gian Maria

    Apreciază

  20. sfinx667 zice:

    Multumesc 🙂
    Nu dorm, o ascult pe Gabriela la radio Reşiţa în direct !
    Rămâne stabilit, ne vedem mâine cu siguranţă 🙂
    respecte,
    Sibilla

    Apreciază

  21. gian maria volonte zice:

    Draga Sibilla,
    A fost o placere aceasta dupa amiaza.
    Iti multumesc!
    Esti o femeie deosebita!
    Stiu sigur acum ca destinul face ca unii oameni sa se intilneasca.Ei se cauta,se gasesc si fauresc impreuna binele.
    Dumnezeu sa te aiba in paza pe tine si ai tai!
    Noapte plina de inspiratie!

    Gian Maria

    Apreciază

  22. sfinx667 zice:

    @ Mulţumesc frumos, Maria ! 🙂
    Mă bucur că am petrecut o dupăamiază atât de fructuoasă împreună, m-am simţit ca acasă, sper că ai simţit asta 🙂
    Şi tu eşti un OM BUN, o doamnă, le dai clasă ” divelor ” gâsculiţe, şi sunt convinsă că s-a înfiripat o prietenie de durată şi cu multe zâmbete senine !
    Vezi tu, Maria, acum înţeleg vorbele bunicii mele : ” facă-se voia Ta ”, iată că nu s-a făcut voia lor, a volvurelor, tot ne-am împrietenit … şi încă cum ! Doamne Ajută !
    Noapte binecuvântată, dragă prietenă !
    respecte şi preţuire,
    Sibilla

    Apreciază

  23. Urgent ANA a lui Vasile trebuie sa plece din sistem.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.