ROMÂNII NOŞTRI NEMURITORI …

Românii noştri nemuritori …

Zi ]nsorită, aparent mângâiată de liniştea arămie a unei toamne aiurite … decor pestriţ, frănjurit şi brodat cu picuri de lumină aurie clipite peste banalele de-acum du-te vino ale trecătorilor ponosiţi de prea multe tristeţi, poveri, nelinişti, frământări, prea multe boli revărsate şuvoi … pe ici pe colo, câte-un claxon enervat, tresare din amorţire … singura scânteie de culoare, râsul copiilor, parcă totuşi mai şters de bucurie, de acel fior însufleţind miezul vieţii … Mă scutur de mirările fără sens ce m-au învăluit în taina îndepărtării de colbul sec şi care-mi face visările inrespirabile, revin din reveria unde m-am pitit să sorb o gură de boare caldă, un pahar de rouă ciripită, mă smulg din lumea mea de magie şi, zdruncinătura revenirii între cei mulţi şi Doamne, încă vii … oameni, românii mei simpli, iubitori de frumos, datini, folclor, poesie, cu dragoste de Dumnezeu şi respect faţă de cei şcoliţi ( dascăli, preoţi, medici…), faţă de autorităţi, învăţaţi să tacă, să rabde, să tot ducă … Un val de răbufnire mă inundă … ” fir-aţi ai dracu de prăpădiţi, voi ăia ce-ar trebui să vegheaţi la binele naţiunii, cum vă mai rabdă spinarea încovoiată de răni a ţării ” … repejor mă ” căiesc ” şi îngân ” iartă-mă Doamne, Doamne, că mă ştii ”, undeva, în imediata apropiere, mama zâmbeşte înţelegătoare : ” ce-i Niko, tot mai speri să faci ordine, nu aşa fată, nu huli, iar ai descoperit sabia … scrie cu mama, scrie … scrie şi povesteşte, explică şi ai răbdare, toate la timpul lor ” …

Stau şi mă uit la ea tâmpă, apoi sângele-mi dă în clocot şi izbunesc :

– Care timp,din care spaţiu, în care lume şi-n ce univers … adică amânăm râsul copiilor pentru când ? Până când ai impresia că voi tot amâna operaţia aia, până când crezi că-i voi tolera pe toţi neisprăviţii de la servici, mama lor de dive bune de terfelit destine şi-atât … Ce-ţi pasă ţie, locuinţă ţi-a dat Ceauşescu, la mare ai fost, mobilă ân rate-ţi luaşi şi tot mai rămâneai cu bani să ne ţii-n şcoală, dar fie, recunosc, de altele nu aveai parte. Adică, cu ce-am greşit noi şi aţi ştiut voi să fiţi mai dotaţi, sănătoşi, voioşi ?

– Da măi mama. dar noi cu toată securitatea, aveam cui ne plânge nedreptăţile, aveai unde să faci o reclamaţie, şi se rezolva, aveam Cenaclul Flacăra  … voi mamă ce aveţi ? Minciuni , promisiuni, mafie, corupţie, frică şi teamă mai mare decât atunci şi aţi uitat mamă să iubiţi, să cântaţi, ba chiar să şi preţuiţi cuvântul !

– Păi vezi, ne-am tâmpit, ne-am ales cu multe şi mărunte după revoluţie, dar, am devenit inerţi, ne-am îndepărtat de valori, trăim în dorul lelii … M-am decis, iau drumul codrului, plec , mă duc să caut Poarta Temporală şi, la revedere, am scăpat !  ( deja răcnesc inciudată de faptul că mama zâmbeşte în continuare, afurisită sârboaica … ) …

– Bine, du-te, am eu grijă de Zoran şi-ţi trimit ziarele prin golumbii lui văru-tu Toma, de parcă nu te-aş ştii, tu şi lipsa de informaţie … râde : auzi, da-ţi iei şi telefonul sau răspund eu ţuco mama ?

Va să zică de-aia zâmbeşte, face haz de necaz , mă ia peste picior, a, nu c-ar fi ceva nou, nu … dar mama, mama mea ! Iar m-apucă nişte nervi nervoşi şi draci spumoşi şi-ncep să turui , adică jumătatea oltenească, aia de nu are lacăt şi pentru care-s inamicul sistemului şi incomoda şi zmintita protecţiei, etc. bla bla bla … :

– Tu vrei să înţelegi că m-am săturat de tot şi toate, că am obosit, plec şi punct. Ştii ce-i ăla punct, sau la sârbi nu aveţi în podrumul cunoaşterii decât romane interminabile şi semnul exclamării şi mai ştiu eu ce buba .. Am zis punct, punct rămâne.

– Punct şi virgulă … şi ciuti, până la sărbi, parcă ziceai de românii noştri dragi, lasă tu sârbii în durerile şi necazurile lor, nu te năpusti ! Tare mi-e că ajungi la Poarta aia a ta şi degeaba, de scăpat nu scapi, ai vrea tu să fie aşa uşor !

– Adică ? Cum adică degeaba ?

– Adică, zbuciumată cum îţi place să te-alinţi, nici Poarta nu te primeşte, te aruncă înapoi … natrag Niko, natrag ( înapoi ) că ai treabă ! Ce-ţi spunea muma Darinka ” la început a fost Cuvântul ”, sfatul meu e să-ţi aduci aminte şi, s-o iei uşor, nu să fugi că nimic nu rezolvi, nici dacă ţipi la stele, nici dacă te ascunzi ca ştiu eu ce prin cucuruz  … vrei dreptate, vrei să fie altfel, fă ceva, nu fugi !  De ce să fugi, de ce să te ascunzi de tine ? De ce să întorci spatele lumii, le faci jocul ?  … zâmbeşte, mama zâmbeşte blând , atât de blând …

E tăcută leoaica, mă cunoaşte mai bine ca oricine, o observ cu-un coltişor de ochi surâzând de-acum, aşteaptă să zic ceva, continuă să zâmbească … Doamna Zora, o supravieţuitoare, mama … Oftez, oftez de parcă mi-ar fii un ultim oftat dat să-l tresar lumii …

– Mama, mi-e dor de mine, mi-e dor de copilărie … şoptesc, eu, îmbufnată, mereu are dreptate ea, mama.

– Ştiu Niko, caută, acolo în copilărie găseşti mereu ceva, în poveştile de ţi le-nşirau deda Marco şi muma Darinka, în discuţiile noastre, caută, numai nu sta şi nu fugi, undeva trebuie că e curajul ăla al tău, nu-l vrei, e al tău măi fată !

Mă priveşte cu ochii ei verzi, verzi ca iarba din copilărie, mă ţucă pe frunte şi pleacă la ale ei … ale ei şi ale mele, ” ferice de noi c-avem părinţi ” …

Rămân pe gânduri, şi, deodată, mă luminez toată, toată … mama a zis ceva , ceva ce m-a izbit drept în inima mea cea cu tic-tacul scârţâit … Cenaclul Flacăra ! Da, asta a zis !

Şi caut, şi caut … caiete cu cântece, versuri, jurnalul copilăriei … le-am găsit ! Deja se întunecă, într-un colţişor de Reşiţa prăfuit , la poalele Semenicului încă semeţ pe gleznele Cerului plictisit , o minune zglobie străpunge eterul …  He, he … mama ne dă must , bun mustul din struguri Lipovac de la Lescoviţa, ascultăm cum cântă Şeicaru … le citesc versuri şi Zoran insistă să-i povestesc despre Cenaclu, găsesc pe youtube, îi arăt … pare interesat, asta mă bucură …

– Mami, ăsta e nenea Păunescu ? Când vine cu Cenaclul lui mergem şi noi mami ! Te roooogg , ai văzut ce cuminte am fost la nenea Buică … Buna, buna, să vezi ce-am cântat eu şi mami în parc ” lume, lume, soro lumeee … ” …

Mama zâmbeşte, eu zâmbesc, Zoran ne cântă …. Am fost în urmă cu câteva zile la Manifestarea ” Reînviaţi Oraşul cu Poeţi ”, am ascultat poesie, a cântat Cristi Buică , acolo a auzit Zoran despre ” nenea Păunescu ” şi ne-a surprins acum cu întrebări …

Adio Poartă Temporală, rămas bun resemnare, vorba maicii mele Darinka ” la început a fost Cuvântul ! ” , dacă toţi fugim, dacă toţi avem teamă, copiii noştri de la cine vor învăţa curajul, cum vor avea parte de-o lume mai bună … Noi, încă mai avem părinţi, mai avem jurnalele copilăriei, un Păunescu şi-un Şeicaru, o Tatiana Stepa şi-l avem pe Eminescu şi zicerile sale nemuritoare prin care ne-ndemna să ne iubim şi preţuim neamul, ţara, istoria lui …

Să dăm dreptul Cuvântului la … Cuvânt !

Sibilla Poesis

Vasile Şeicaru

Echilibrul în stat e ca sănătatea în corp.  ( Mihai Eminescu )

Vasile Seicaru – Viata-i viata, banu-i ban :

Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară.  ( Mihai Eminescu )

Adrian Păunescu

http://paunescuadrian.blogspot.com

Dar vei fi băgat de samă o împrejurare: cartea mea, citind-o în şir, rămâne neînţeleasă… dar orideunde-i începe, răsfoind tot la a şaptea filă, o limpezime dumnezeiască e în fiecare şir.  ( Mihai Eminescu )

Analfabeţilor

V-am spus că sunt un om periculos

Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă.

V-am spus s-aveţi pentru persoana mea

Un plus de-ngrijorare şi de teamă.

V-am spus că fac teribil de urât

De sunt călcat puţin pe libertate.

V-am spus ca sunt oşteanul credincios

Dar care doar cu inamici se bate.

V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,

Cenzori capricioşi ai vremii mele,

C-o să vă coste scump măruntul moft,

De a ne face nouă zile grele.

V-am spus să puneţi mâna să munciţi.

Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră,

V-am spus că n-o să placa nimănui

Pornirea voastră, tulbure şi sumbră.

V-am spus că vremurile s-au schimbat

Şi că situaţia e mai complexă,

Nu-i intelectualul – servitor.

Cultura nu-i ceva ca o anexă.

Şi lumea nu se poate cuceri

Umflând la cifre şi mimind tumulturi

Cu aroganţi şi trindavi doctoranzi,

Cu papagali care ţin loc de vulturi.

V-am spus şi am puterea să mai spun

Ca nu încape muntele în seră

Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad

Şi de la căprioară la panteră.

V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx,

Să nu-i păstraţi în spirt învaţătura

Şi voi într-una fără să-l ciţiti

Îl pomeniţi până vă doare gura.

V-am spus că bătălia pentru om

Nu iartă astăzi nici o dezertare

Şi voi v-aţi decorat voi între voi

Când lupta este în desfăşurare.

V-am spus că muzica nu-i un microb

Care ameninţă civilizaţii

E-a omului pentru a fi mai bun,

V-am spus: ceva care să-i placa daţi-i.

V-am spus, concetăţeni analfabeţi,

Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte.

Dar nu ştiam ca v-aţi născut şi surzi

Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte.

( Adrian Păunescu )

Stejarul nu creşte pretutindenea; buruienile, în tot locul.  ( Mihai Eminescu )

Am înţeles că un om poate avea totul neavând nimic şi nimic având totul.  ( Mihai Eminescu )

Vasile Seicaru – Saraca inima me’ :

Dorinţele şi aspiraţiile oricărui individ omenesc sunt nemărginite, încât funcţiunea principală a vieţii, a inimei sale este nu realizarea unei dorinţi ci dorinţa, voinţa ca atare.  ( Mihai Eminescu )

Iubesc … iubesc să iubesc pe-al toamnei picior, fiece tresărire de surâs cu miros de struguri şi dor … te iubesc numai zbucium , mă uimesc tot poftind … al tău zâmbet mă doare când nu-l simt îl aprind , din culoare , de minţit nu mă mint  … mi-este bine şi doare şi mă zbor chicotind, înspre tine … te iubesc, mă iubeşti, pe al toamnei picior hoinăresc , mai poftesc …

Sibilla

Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aş iubi …

Altceva nu-i nimic

Şi mereu mă complic

Şi ce simplu mi-ar fi,

Dacă nu te-aş iubi.

Dacă m-aş lua după pretexte,

dacă-aş trage unde e uşor,

nici nu trebuia s-aud de tine

şi-mi era mai de folos să mor.

M-am băgat de bună voie slugă,

dragostei morale ce ţi-o port,

dar pricep că mi-ar fi fost rentabil

să privesc destinul ca pe-un sport.

Nu-i o simplă încăpăţânare,

pentru un ambiţios pariu,

dar aleg o cale complicată,

tocmai din motivul că sunt viu.

Eu detest relaţia burgheză,

decorată circumstanţial,

mă închin la legile naturii

şi salut iubirea, ca scandal.

Mama ei de viaţă prefacută,

tatăl ei de soartă la mezat,

te iubesc în felul unui trăznet,

te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.

Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie

cu acest fel de a trăi al meu,

totuşi, vreau să ştii că, din pacate,

dragostea e o dificultate,

fără care-ar fi cu mult mai greu.

( Adrian Păunescu )

Sibilla Poesis

poesii Adrian Păunescu : http://www.romanianvoice.com

imagini preluate de pe google.ro

muzica folk preluată de pe youtube

citate preluate de pe http://www.citapedia.ro