Lacrima ta …

Ana-Bekuta–Kralj-ponoci

Lacrima ta …

sunt o lacrimă … lacrima ta …

taina în care ţi-ai pitit zâmbet cândva,

până când , n-am mai fost de folos,

dar mă curg din lumină tot eu, răcoros

cu aripe măiestre …

sunt un basm … o mică poveste …

ai furat părţi din ea şi n-am prins de veste,

până când, am tresărit apă vie în piatră,

dar mereu voi zvâcni şoapta-ţi cea mai înaltă

acolo, pe creste …

sunt un mit … o minciună …

mai exist doar pe-un deget de Lună,

am rămas să-nchid uşa din vis, tu-ai uitat,

dar , am ştiut tâlcul din jocu-ţi aparent ne-ntinat

n-am existat , ai câştigat …

sunt fărâmă de foc, flori de câmp …

elegia atlantă din vânt în care mă-nfrunt,

simt pe glezne încă, gustul ploilor roşiatic de-amare

dar mă zbor pace ţie, ce-ai ucis, nu mai doare

am murit surazând … vorbe goale …

Sibilla Poesis

Ana-Bekuta-i-Keba–Svaki-Dan-Nase-Ljubavi

Lacrimile sunt gheaţa sufletului care se topeşte. ( Hermann Hesse )

Triste sunt lacrimile toate, dar cele mai triste sunt cele de umilinţă şi de neputinţă nevinovată. ( Vasile Băncilă )

Frânturi sunt toate, cioburi de cer şi lut, în care ne oglindim bucuria şi lacrimile. ( Mariana Fulger )

Lacrimile sunt insulele evanescente ale sufletului! ( Costel Zăgan )

Singurele lacrimi a căror amărăciune e deplină sunt acelea care nu cad pe pieptul nimănui şi pe care nu le strânge nimeni . ( F. de Lamennais )

Sibilla Poesis

citate preluate de pe http://www.citapedia.ro

muzika srpska preluată de pe youtube

imagini preluate de pe google.ro

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Sibilla și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Lacrima ta …

  1. Uneori lacrimile ne implora sa la lasam sa curga, vor sa se simta libere, sa fuga descatusate din celula privirilor captive si te inteleg atat de bine !
    Cineva spunea ca lacrima este primul semn ca un suflet de gheata incepe sa se topeasca…
    Sa le lasam sa cada in ploi racoroase si sa aduca in urma lor liniste, pace sufletesca, lumina si multe zambete 🙂
    Incercam sis, da ? 😉
    Uite aici o poezie frumoasa, numai buna sa cante plangand, visul trist al vietii unui trup infirm cu un suflet stralucitor, de aur:

    „Într-o zi de toamnă
    Pe când ploaia stăruia pe obraji,
    Mi-am luat cardul şi-am coborât. În stradă.
    Printre oameni.
    Jur împrejur, lume înnorată,
    Grăbindu-se către capătul curcubeului.
    De-acolo veneam eu,
    Cu gândul schimbului avantajos:
    Un zâmbet pentru zece lacrimi.
    Am oprit un bătrân cu ploaie tremurată
    Care a zâmbit stingher şi mi-a spus
    Că lacrimile lui toate
    S-au uscat în uitare
    Că până şi urma lor s-a adâncit.
    Am oprit un copil ce-şi căuta copilăria
    Şi printre suspine, mi-a spus
    Că tocmai lăsase lacrimile-n urmă,
    Şi nu ştia cui zâmbii.
    Am oprit atunci o pereche
    Ce se pierdeau unul în ochii celuilalt
    Şi fata mi-a spus, puţin încurcată
    Că toate lacrimile le-au strecurat
    Sărându-şi toate zilele trecute.
    Şi că de altfel, nici n-ar voi să se despartă
    De privilegiul de a plânge de bucurie.
    Am ridicat ochii,
    Şi printre lacrimi
    Curcubeul zâmbea tuturor,
    Înroşindu-se către capetele lumii.
    Şi-atunci m-am întrebat dacă eu aş fi în stare
    Să-mi plâng lacrimile pentru un zâmbet.”
    (Costel Macovei – „Zece lacrimi pentru un zambet”)

    Lacrimile tristetii si ale dezamagirii ce inca doare, sa devina roua bucuriei scanteietoare in ochii tai aruncand vapai !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.