MUMA PĂDURII

MUMA PĂDURII

Primul contact cu pământul în istoria românilor l-a reprezentat vegetaţia formată mai ales din plante mari grupate în păduri. Cercetările paleobotanice reliefează că plantele mici au deţinut o pondere redusă. Din cele mai vechi timpuri, Dacia era recunoscută prin codrii tainici împăduriţi cu copaci seculari cu aspect virgin ce adăpostesc fiare feroce şi ” înfricoşătoarele păduri dacice ” . Este renumită frăţia românilor cu codrul şi pădurea, ca formă de coexistenţă, de civilizaţie şi cultură, dintotdeauna. De aici expresia ” codrul, frate cu românul ”.

Localnicii duceau o viaţă de străjeri , din păduri, codrii, duceau luptele ” pe viaţă şi pe moarte cu cotropitorii ”, faptele de vitejie fiind înregistrate de istoria silenţioasă în folclorul autohton. Codrii şi pădurile dacice îndeplineau rol de cetăţi vegetale în stare de veghe permanentă, dar şi de sanctuare naturale : ” în codrii şi păduri mişunau călugări rătăcitori, pustnici şi sfinţi populari ce propăvăduiau starea de veghe permanentă a apărării fiinţei spirituale a poporului ” ( Romulus Vulcănescu ) . Studii aprofundate ale spiritelor pădurilor, spiritelor arborilor, ale miturilor vegetale şi vegetaţionale, ale demonilor vegetaţiei, au fost efectuate şi descrise la sfârşitul sec. al XIX-lea de către cercetătorii mitologiei botanice : Wilhelm Mannhardt Angelo de Gubernatis, James George Frazer . Lucrările acestora scot în evidenţă cosubstanţialitatea dintre făpturile vegetale şi cele umne, inclusiv şi cele animale.

Mitologia arhaică dacă şi daco-romană transmit mitologiei române :

– mitul codrilor şi al pădurilor seculare cu arborii sfinţi ;

– modelul arborelui cosmic : bradul reprezintă modelul arboricol ce concentrează într-însul o mare parte din activităţile spirituale de ordin mitologic ale românului ( arbore cosmic, ceresc, arbore al viţii ) ;

– biserica de brazi ( brazi răzleţi, plantaţi în cerc, unde păstorii se logodeau sau căsătoreau cu fete din sat, sustrăgându-se voinţei părinteşti );

– arbori sacrii : arbori buni ( bradul, salcia, mărul dulce, trandafirul ) îmsufleţiţi de spirite curate şi arbori răi ( cornul, agrişul, neghina, socul ) însufleţiţi de spirite necurate ;

– arborii blestemaţi şi arborii binecuvântaţi ;

-mărul, arborele vieţii şi al înţelepciunii , arborele recompensei divine ;

– alunul : nuielele de alun posedă calităţi miraculoase, servesc şi ca instrumente magice ;

– medicina vegetală magică şi empiică : plante cu rolul făpturilor mitice ( ciuperca dracului, coada zmeului, stirigoaia, muma pădurii, rodul pământului, mierea ursului, sânzâienele albe, crucea pământului, crucea voinicului, cădelniţa, floarea paştilor, tămâia maicii Domnului ) şi plantele folosite în medicina magică ( barba ursului, cucuta, colţii babei, capul şarpelui, fierea pământului, holera, năvalnic, mătrăguna, zârna sau umbra nopţii, zburătoarea, etc ) ;

– reprezentări mitice ale vegetaţiei :Sânzâienele şi Drăgaica ;

– Tatăl Pădurii, Moşul Codrilor sau Păduroiul ( făptură mitică ce omoară sau poceşte oamenii între miezul nopţii şi primul cântat al cocoşului ) ;

– Muma Pădurii ;

– Păunaşul Codrilor ;

MUMA PĂDURII :

Muma Pădurii, parteneră a Tatălui Pădurii, este întâlnită şi sub denumirea de de Pădureanca sau Muma Huciului. Este o făptură mitică ce poate fi interpretată :

– geniu, femeie tânără frumoasă, se comportă ca o zână bună cu copiii când aceştia se rătăcesc în pădure , pe oameni îi induce în eroare în legătură cu intenţiile ei duşmănoase , îi atrage în mrejele ei, apoi îi poceşte, schilodeşte şi chiar îi ucide ;

– semidivinitate a pădurii, femeie bătrână şi urâtă, nălucă mătăhăloasă, părul despletit cu ochii bulbucaţi, mâinile noduroase ; ucide oamenii, intră în casele cu uşi şi ferestre deschise la miezul nopţii, îi poceşte şi apoi îi ucide pe drumeţii care-i ies în cale sau îi descoperă locuinţa ascunsă în fundul pădurii ;

Se cunosc şi încă se mai practică o serie întreagă de descăntece de Muma Pădurii, ciclui de rituri de împiedicare sau de vindecare a acţiunilor negative provocate de spaima, teama înfricoşătoare a drumeţilor în întunecimea pădurilor şi codrilor . Descântecele se săvârşeau pe pragul casei, care prag are rol de barare a intrării în casă. Descântătoarele, vrăjitoarele, efectuau ritualuri cu secere pe care după descântec le înfigeau cu tăişul în pragul casei :

” tu, Muma Pădurii,

tu, MiazăNoapte,

şi tu Mamorniţo,

voi câte trele să plecaţi ,

pe fată-n pace s-o lăsaţi,

să n-o mai ciupiţi,

să n-o mai necăjiţi,

să n-o mai olecăiţi,

ci să vă duceţi la copiii voştri,

că v-adastă cu mesele-ntinse,

cu făclii aprinse,

să măncaţi, să ospătaţi,

pe ea s-o certaţi,

s-o lăsaţi curată, luminată,

că eu cu descântu te-am descântat,

cu cuţitul te-am tăiat,

de la ea te-am depărtat … ”

Alte descântece, o trimit pe Muma Pădurii de la cel pocit sau zmintit, cu minţile luate, vrăjitoarea indicându-i acesteia locul unde să meargă :

” tu, Muma Pădurii,

tu, colţato,

tu strâmbo,

tu scâlcito,

să fugi,

să te duci,

în păduri,

în adâncuri,

în smârcuri,

unde popa nu toacă,

unde cocoşul nu cântă,

unde câine negru nu latră,

să-l laşi pe el,

să nu-l mai necăjeşti,

tu, să te duci la colţaţii tăi,

pe ei să-i necăjeşti,

că eu unde-oi afla numele tău,

ca toporu te-oi tăia,

cu focu te-oi ardea,

cu tămâie te-oi tămâia … ”

Se mai ştie că Muma Pădurii este antropofagă şi mănâncă cu predilecţie numai flăcăi, pe bărbaţii însuraţi doar ăi ademeneşte şi îi zminteşte, le ia minţile . Deşi pădurea este domeniul lor de activitate şi este parteneră a tatălui Pădurii, fiecare din cei doi acţionează pe cont propriu dar, în unele descântece sunt pomeniţi împreună pentru ca descântătoarele să-i constrângă să nu mai facă rău oamenilor.

Dacii liberi, departe de a fi fost vre-o dată de romani, erau cei care populau zonele masiv împădurite : Retezat, Godeanu sau Munţii Banatului. Dumitru Tudor, susţine că romanii nu au avut curajul a se aventura în înfricoşîtoarele păduri ale dacilor liberi, dar că aceşti daci, au încheiat de bună voie ” angajamente mutuale bilaterale de schimburi în natură ” ( dacii ofereau produse alimentare de munte iar romanii ofereau unelte agricole pentru cultura de munte ). Romanii nu se avântau în munţii împăduriţi căci le ajunseseră la urechi legendele şi credinţle dacilor în făpturile mitice, iar cele despre Muma Pădurii sunt un exemplu edificator.

” tu Muma Pădurii,

lipitură de noapte,

de miezul nopţii,

de cântatul cocoşilor,

de vărsatul zorilor,

cu hotar de hotărăsc,

ca marmura de înmărmuresc ,

cu piatră te împietresc,

de aici te gonesc,

să te duci unde popa nu toacă,

unde fata mare cosiţa nu împleteşte,

unde de Dumnezeu nu se pomeneşte,

unde diavolul locuieşte … ”

Sibilla Poesis

bibliografie : ” Mitologie Română ” – Romulus Vulcănescu

legendele şi basmele românilor

” Descântece ” – Artur Gorovei

” Folclorul medical ” – I. A Candrea

” Spaţul mioritic ” – Lucian Blaga

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Sibilla și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la MUMA PĂDURII

  1. Ai ales o tema interesanta, ca de obicei, sestro draga, tocmai astazi, cand lumea stiintifica respira sacadat punandu-si urechea in maruntaiele Pamantului sa soarba reeditarea Big Ben-ului initial, pierdut in negura miliardelor de ani…
    Eu iti aduc un descantec pacifist si luminos, purificat de ielele ploilor, sa-ti insenineze aceasta seara speciala 🙂

    „Eram ieri, transparenţi, prin livezi
    de fulgi, parcă o singură pungă.
    Acum iarna-i o ploaie mai lungă
    şi-am ajuns invizibili,
    mă crezi ?

    Am ninsori umezite de pleoape,
    tu ai globul cafelei străin.
    Nu-i ciudat, că de iernile vin,
    e nisipul de noi mai aproape ?

    Că e plânsul un cal în amurg
    de puhoi, rătăcit, printre dune
    ce,-n loc, strânse, la fel să ne-adune,
    peste noi, să ne-mprăştie, curg ?

    Iarna moare cu noi ca un cânt
    prăpădit sub şuvoiul de buze,
    dintre care, în versuri difuze,
    mă şi îţi, legănat, redescânt:
    Du-mă, dincolo de nouri
    sapă-mi proaspătă zăpadă,
    iar văzduhul fă-mi-l stradă,
    şarpe printre bibelouri,
    ia-mă, ocolind lumina
    fă-mi troiene din cuvinte,
    să ne-acoperim cuminte,
    când ne rupe rădăcina,
    cât mai ard, tu fă-mă fulger,
    cât mai zbori, fă-mă aripă,
    prin cenuşa-mi răspândită
    lasă-mă uşor să şuier,
    ca un crivăţ blând, cu soare,
    să chem clipa, s-alung anii
    ce ne-ajung, ce telegarii
    ni-i incarcă de ninsoare….

    Ieri plecam, transparenţi, prin cirezi
    de fulgi, bici făcând singură dungă.
    Acum iarna-i o ploaie mai lungă
    şi-am ajuns, invizibil,
    mă vezi ? ”

    („Descantec de sfarsitul ploilor” – Daniel Bratu)

    Apreciază

  2. Zâmbeţel zice:

    Super articolul tău, Sibilla !
    Da, ştiu că-ţi puiază mintea la idei, care mai de care mai interesante ! am pe undeva nişte cărţulii de poveşti păgâne, foarte vechi, rămase de la străbunici cred… mi-ai adus aminte de ele… să ştii c-am să le caut, musai tre să fie şi p-acolo niscai poveşti legate de Muma şi Tata Pădurii . 🙂
    Ador poveştile, deci mi-ai făcut o seară plăcută cu articolul tău !
    Îţi doresc şi ţie o seară la fel ! 🙂

    Apreciază

  3. Marcel zice:

    „Primul contact cu pământul în istoria românilor l-a reprezentat vegetaţia formată mai ales din plante mari grupate în păduri” – probabil ca primele asezari omenesti erau situate in imediata apropiere a cursurilor de apa. Pe masura ce ponderea agriculturii in economia populatiei a crescut, este de presupus ca speciile vegetale cu rol mai important in definirea relatiei omului cu natura au devenit plantele de cultura: meiul, graul. Moartea si renasterea vegetatiei este modelul exemplar pentru omul erei neolitice.
    ” De aici expresia ” codrul, frate cu românul ”” – probabil ca expresia asta o putem pune in contextul epocii navalirilor barbare. Padurea era un loc de refugiu pentru romani si un loc infricosator pentru invadatorii care daca apucau sa intre in ea, puteau fi prinsi in ambuscade. Unele toponime ne vorbesc despre aceasta teama: Teleorman < dili orman (turc*)= padurea nebuna. * de neam turcic , nu neaparat turcii otomani; pecenegii, cumanii, erau inruditi.
    „mitul codrilor şi al pădurilor seculare cu arborii sfinţi ” – in mai mare masura la neamurile germanice decat la noi
    ” modelul arborelui cosmic” – este aproape universal. In mitologia arhaica face legatura dintre lumea Cerului si cea a Pamantului.
    „geniu, femeie tânără frumoasă, se comportă ca o zână bună” – zana< lat. Diana , zeita vanatorii , „îi atrage în mrejele ei” – are legatura cu ritualuri magico-erotice si in Europa de vest. La noi este si mitul ielelor, cu un rol asemanator.
    ” părul despletit cu ochii bulbucaţi, mâinile noduroase ; ucide oamenii, intră în casele cu uşi şi ferestre deschise la miezul nopţii” – prototipul imaginii vrajitoarelor in Europa de vest?
    „romanii nu au avut curajul a se aventura în înfricoşîtoarele păduri ale dacilor liberi” – ii interesa in mod deosebit exploatarea metalelor pretioase , daca aveau asigurate caile de comunicatie, ce rol avea avansarea in paduri? mai mult ca sigur ca au existat nu doar schimburi ci si convietuire. La sud de Dunare, probabil mult inainte de avansarea statului roman.
    Cu tot respectul.

    Apreciază

  4. sfinx667 zice:

    @pescaruş drag 🙂
    aleg mereu teme cu iz de curăţenie sufletească, mai ales când praful de nouri stă la pândă să-mi zmintească zborul 🙂
    Istoria, mitologia, lumea legendelor şi a basmelor, ” confruntările ” dintre real şi folclor mereu au reuşit să-mi redea zămbetul 🙂
    Mulţumesc frumos pentru gândurile tale senine şi mai ales pentru descântec 🙂
    O noapte liniştită sis şi un zâmbet, numai pentru tine cu speranţa să ne auzim mai des zilele următoare . Pupici Marei tale 🙂
    Sibilla

    Apreciază

  5. sfinx667 zice:

    @Zâmbeţel,
    mulţumesc frumos 🙂
    Nu mintea mea puiază, doar că e o lume fascinantă şi citesc mult cu interes dar şi cu bucurie 🙂
    Poveşti şi legende cunosc o mulţime, maijka mea mi-a transmis, evident pe cale orală, o mulţime din zona noastră, nu sunt scrise, sper să-mi fac timp să încep să le aştern , să le fac cunoscute 🙂
    O noapte pe măsura sufletului tău drago, numai bine 🙂
    te îmbrăţişez,
    Sibilla

    Apreciază

  6. sfinx667 zice:

    @Marcel,
    vă mulţumesc frumos pentru vizită, mulţumiri şi pentru completări, sunt utile şi binevenite mereu !
    Din ce am studiat până în prezent, vegetaţia ţării noastre a fpst dominată de plante mari, grupate in păduri, aveţi mare dreptate, aşezările erau situate pe cursul apelor şi în imediata apropiere a pădurilor, mai ales în zonele accesibile oamenilor.
    Pădurea a fost mai înainte de toate loc de strajă, şi da, mai apoi loc de ” adăpost ” şi veghe .
    Între perdelele vegetale erau întinse capcane în care erau închise animale sălbatice, iar năvălitorii picau cu uşurinţă pradă fiarelor .
    Istoria mitologiilor europene, a ridicat la loc de cinste aspectele esenţiale ale mitologiei române, studiile se continuă încă. Am specificat, se pare că Muma Pădurii se comporta precum o zână bună doar cu copiii rătăciţi în pădure, pe drumeţi amăgindu-i, ademenindu-i, ascunzîndu-şi adevăratele intenţii. După alţi istorici, cei care o descriu ca fiind o semidivinitate cu ” apucături ” malefice, ea a fost deseori confundată cu Potca Pădurii, însă, aceasta din urmă se limita doar la a poci animalele şi oamenii, pe când Muma Pădurii îi ucidea pe acei drumeţi mai îndrăzneţi ce se aventurau în miezul codrului. Şi aici părerile sunt împărţite, argumente venind de ambele părţi.
    Sigur că au existat la un moment dat şi forme de convieţuire paşnică, dacii liberi au transmis romanilor multe din credinţele ţi obiceiurile lor. De exemplu, prin sincretism, cavalerul trac, a devenit cultul cavalerilor danubieni, mai apoi Sf. Gheoghe, sâmburele, a fost insă cu certitudine dacic, dovadă descoperirile arheologice de până în prezent.
    Important de menţionat este că dacii liberi au reuşit să-şi păstreze şi perpetueze credinţele, cutuma. Şi în prezent, în mediul rural, bătrânii vorbesc cu teamă şi respect despre teritoriile delimitate ale Izmelor, Volvurelor, Ielelor, Duhul Casei, etc
    Baladele populare, folclorul autentic, păstrează urme vii ale legendelor cu astfel de făpturi mitice.
    Mă bucură interesul dumneavoastră, încă o dată mulţumiri pentru completări şi rămâne să mai studiem şi alţi autori, să nu încetăm a ne informa..
    O noapte liniştită vă doresc. Sunteţi binevenit.
    respecte,
    Sibilla

    Apreciază

  7. ANA VASILE TREBUIE SA PLECE DIN SISTEM

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.