e3df2bceadf2d1
Toamnele mele …
Îmi amintesc deseori de ele …
Printre puzderie de aparent inexistente nedumeriri , făţărnicia vântului ce s-ar vrea tandru pe umerii mirărilor mele, mă pedepseşte sărutându-mi ghiarele sufletului agăţate deseori de ciucurii parfumului sonatei zăpăcite de refrenul lui ” a fost o dată …. ”, cu zulufii împrăştiaţi de şopatele amintirilor … amintirile toamnelor mele .
Toamnele mele … mereu au avut gustul elegiilor atlante şi inconfundabilul iz al nemuririi , moliciunea îmbrăţişării regretelor izvorâte din, de acum cascada ” cum ar fi fost dacă ” , şi, culoarea vie a speranţelor ” şi totuşi, poate … ” , sibilinele mele gânduri de chihlimbar …
Cele mai dragi şi primitoare oaze, rămân toamnele copilăriei . Azi, m-a vizitat una din ele, o clipă, nu mai mult, atât cât să-mi tresară-n palme un răvaş … l-am citit pe nerăsuflate … doar câteva cuvinte, pe o frunză mică, mică … atât de mică : ” zboară, zboară, continuă-ţi zborul, nu te opri … ”.
În fiecare toamnă, făceam cu greu faţă despărţirii de bunica mea, despărţirilor de tot felul … aşa sunt ele, gândurile mele, picături de chihlimbar cu aromă de rămas bun , fărâme de zâmbet tainic, păstrător de numai de mine ştiute doruri …
Iubesc toamna, o iubesc în felul meu, unul aparte, de-ar fi după mine, aş închide firişoare din poveştile şi urmele paşilor ei ,în sipete de argint brodate cu visătoare lacrimi de dor şi le-aş fereca undeva departe, departe de toate, nu şi de mine. Unde să mai încapă însă mormanele de zvâcnete, mai bine le port în căuşul aripilor, astfel vor fi cu mine mereu, pretutindeni, fac parte in mine, sunt trăirile mele …
Sibilla Poesis
Toamna mea …
din gândurile-mi tainice de chihlimbar,
zburat-a unul, pare-se mai hoţ, hoinar …
înrourat de dorul de sibile, n-a mai zăbovit,
şi-n celelalte fulger de Lumină vie a ţâşnit ,
trezindu-le pe toate : ” veniţi … eu am plecat ”,
s-a depărtat spre fruntea munţilor, o clipă n-a mai stat …
rămâne eu şi toamna să ne sfătuim, de ne-om iubi aici,
ori după el pornim, căutându-ne-n izvoarele bulbuci …
şi regăsindu-ne mai triste printre stejari uituci,
mai limpezi în tăceri, ne vom piti dorinţe în basme cu haiduci…
Sibilla Poesis
Aş fi dorit să fiu stejar şi toamna să mă dezgolească de păcate, aşternându-le la picioarele voastre, să mă osândiţi călcându-mă-n picioare, strivindu-mi neliniştile arămii … ploaia molcomă să-mi spele tristeţile şi sa ma-nvăluie-n baladele melancoliilor , mântuindu-mă.
Sibilla Poesis
Pe-al toamnei ram …
” … şi dacă vântul n-ar mai bate,
şi dacă ploaia s-ar opri,
aş înceta s-alerg în noapte,
şi n-aş mai scrie poesii …
dar ploaia se ceartă cu mine,
iar vantu`-mi şopteşte la geam,
în gând mereu rămâi cu mine,
iubindu-ne pe-al toamnei ram … ”
Sibilla Poesis
Mă dor toamnele mele învelite-n şoaptele izvoarelor de munte, mă plânge-arama împietrită de pe a ciutei frunte şi mă-nfior tristeţilor ofrandă zăpăcită … cu fiecare toamnă, devin mai risipită …
Sibilla Poesis
Frunza …
sărută-mă , toamnă-n baladele tale,
şi curge-mă tainic pe-a umbrei cărare,
mă biciuie azi, fără milă, dar mâine,
mă iartă şi uită-mă frunză-nspre tine …
Sibilla Poesis
In fata amintirilor suntem egali cu zeii. Nici ei nu le mai pot schimba. Ceea ce s-a intamplat nu mai sta in puterea lor si nici a destinului. Dar eu fac parte dintre cei ce simt nevoi sa revina asupra unori lucruri din viata lor, chiar daca nimic nu poate fi schimbat. ” – Apararea lui Galilei …
Timpul isi asterne nemilos cenusa peste momentele de extaz ale vietii, peste suferintele acesteia … peste vietile noastre, peste actiunile noastre. Iar, fiecare clipa o data apusa va ramane mereu aceasi, doar o privire blanda asupara trecutului o poate indulci, asa cum tristetile prezente pot sa amplifice durerea ei.
Ne place sa ne amintim clipele de glorie, ne doare amintirea clipelor triste , ne surprinde amintirea unor momente aparent banale … ne gandim ca toate astea ne-au facut o data sa radem, sa plangem, sa ne bucuram, sa deznadajduim sau sa speram. Unele si-au lasat amprenta constient asupra sufeltului si mintii noastre, altele ne-au modelat fara sa ne dam seama, dar oricat am reveni asupara lor, ele vor ramne mereu doar “un trecut”, iar in fata lor vom fi fara raspuns, fara aparare.
Amintirea unui zambet, amintirea unei lacrimi, amintirea stropilor de ploaie, amintirea ta … sa fie asta tot ce ramne ? Octavian Paler spunea : “ Se pare ca acesta e singurul destin : ceea ce tinem minte. “ – Apararea lui Galilei ( Octavian Paler )
Sibilla Poesis
citat preluat de pe octavianpaler.ro
imagini preluate de pe google.ro
leo
Sibilla
Sfinxul 
„În fiecare toamnă, făceam cu greu faţă despărţirii de bunica mea, despărţirilor de tot felul”
Nu ştiu să-şi explic, dar m-am trezit acum ceva timp, că nu pot să mă despart de nimeni. Altfel spus, eu nu am despărţiri, ce sunt acelea?
ApreciazăApreciază
„Nu regret,nu mă jelesc,nu strig.
Toate trec ca floarea spulberată.
Veştejit de-al toamnei mele frig.
Nu voi mai fi tînăr niciodată.
N-ai să mai zvîcneşti ca pân-acum
Inimă răcită prea devreme
S-o pornesc din nou desculţ la drum,
Stamba luncii n-o să mă mai cheme.
Dor de ducă ! Tot mai rar , mai rar ,
Pui pe buze flacăra pornirii
O , pierdutul prospeţimii har
Cu vioiul clocot al simţirii !
În dorinţi încep zgîrcit să fiu ,
Te-am trăit sau te-am visat doar , viaţă ?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineaţă.
Toţi suntem vremelnici pentru veci ,
Rar ning fragii frunzele deşarte …
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi că mă duc spre moarte ”
( SERGHEI ESENIN )
ApreciazăApreciază
Sibilla, la cum prezinti tu toamna parca mi se pare si mie mai frumoasa. Oricum, imaginile sunt de exceptie. Asta da toamna frumoasa.
ApreciazăApreciază
@SkyRain,
despărţirile mele sunt aparte, nu prea ştiu să explic, au venit mereu pe furiş, m-au găsit nepregătită … am atâtea stele pe Cer care licăresc numai pentru mine, sunt fărâme de zâmbet şi suflet ale celor dragi mie… apoi, sunt acele despărţiri cărora nu le prea poţi spune multe, e dincolo de tine, e mistuitor … cele care ţi-au ucis surâsul, care vor tresări mereu …
Nu ştiu dacă te fac mai puternic, dar te schimbă, lasă urme pe care nu le şterge nimeni, cu atât mai puţin vântul …
O duminică pe placul tău prieten drag !
” Timpul e o fiară care are nesfârşita răbdare de a înghiţi totul. ” ( Octavian Paler )
calde îmbrăţişări,
Sibilla
ApreciazăApreciază
@CELLA,
mulţumesc frumos, tu eşti un suflet sensibil, un om minunat !
Pentru tine , dragă prietenă :
Saluta tu – anul! Rastoarn-apoi brazda
si-ntinde-o visand pana-n soare rasare.
In palma ta rodul cadea-va deplinul,
cum cade la capat de vraja – aminul.
Izvoarele toate si focul, trabantii,
ii poarta deasupra, in mana, Inaltul.
Adauga tu pasului numai increderea,
evlavia, grija si saltul.
Saluta tu – anul! Largeste-ti fiinta si peste
cea margine cruda care te curma.
Vezi, pulberea pragului tine de tine
la fel ca si sfera si luna, din urma.
Sporeste-ti cantarea precum se cuvine,
da ceasului intelepciunea ce-o ai.
Norocul de aur, visatul, sub stresini
ti-1 daruie sarpele casei si zeii din plai.
( Nebănuitele trepte-Lucian Blaga )
O duminică senină şi o toamnă binecuvântată, CELLA !
recunoştinţă,
Sibilla
ApreciazăApreciază
@Oana,
tu fiind frumoasa Crăiasă şi toamnele tale sunt nebănuit de frumoase, dovadă minunăţiile cu care continui să ne încânţi, să ne dărui fărâme de suflet de basm ….
Un dar pentru tine, prietenă minunată :
Eu stiu un basm de mult uitat
C-un cantaret ratacitor,
Ce strunele si-a incordat
Pe rand, la poarta tuturor,
Si-n cantecu-i inviforat
A plans de lacrimile lor.
Din goana lui s-au ridicat
Vapai si valuri de scantei,
Barbatii s-au oprit in sfat
Si s-au oprit in drum femei,
O lume-ntreaga si-a legat
De glasul lui plansoarea ei…
Cantand prin codri de bradet,
Drumet pe larguri de pamant,
Asa s-a risipit incet,
Ca frunza spulberata-n vant:
Nu visul lui nemangaiet,
Amarul altora l-a frant.
Pe urma lui crestea popor
Si se ruga cu chip duios:
Mai spune-ne cate ne dor
Si cate suflete ne-au ros,
Pribeagule, stihuitor,
Le plangi atata de frumos!…
El, ascultand al lor cuvant,
A chibzuit si-a priceput
Ca pururi fara crezamant
Durerea lui l-a petrecut
Si ca-n salbaticu-i avant
Straine doruri l-au durut…
Atunci o clipa s-a-ntamplat
Mai vreti voi basmul sa vi-l spui?
Ca jalea lui a lacrimat,
Dar a-nteles ca nime nu-i,
In tot norodul adunat,
Sa vaza lacrimile lui…
( Eu ştiu un basm – Octavian Goga )
O toamnă împlinită şi zîmbete în calea paşilor tăi, Oana !
preţuire şi admiraţie,
Sibilla
ApreciazăApreciază
O toamna in plus nu strica niciodata. :))
ApreciazăApreciază
@Victor,
Asa a fost, asa a totdeauna.
Astept cu floarea mea de foc in mani.
Intrerupandu-mi preamarite saptamani,
puternica-mi rasare luna.
In miez de noapte un cutreier sferic.
In spatiu – rauri, umbre, turnuri, clai.
Liturgic astrul ma-ntalneste-n vai,
dezbraca patria de intuneric.
Sus in lumina ce fragil
apare muntele!
Cetatea zeilor din ochii de copil
usor se sfarma ca matasea veche.
Materia ce sfanta e,
dar numai sunet in ureche.
( Răsărit magic – Lucian Blaga )
O seară agreabilă, magică !
🙂
Sibilla
ApreciazăApreciază
Sestro draga, mi-ai lipit si mai mult toamna de suflet cu tot acest regal zamislit in casuta ta binecuvantata ! 🙂
Ce parere ai despre Pablo Neruda si ale sale ganduri pe aripi de vers ?
Nu-i asa ca te regasesti si tu un pic, un strop delicat, un atom din univers, printre valurile de intelepciune ale acestor cuvinte ?
Eu recunosc ca DA ! 😉
„Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un
guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe „i” in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa
staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza
sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru
incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si
permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile „responsabile”.
Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul
din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu
se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu
se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste
intrebarea.
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna
ca „a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim…
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti asta in
fiecare zi… ”
Recunostinta, admiratie si pretuire, scumpa prietena a sufletului meu !
ApreciazăApreciază
@Pescăruş argintiu,
Posibil sau imposibil ” Răspuns ” :
Din clima fierbinte
a basmului, sfinte
irog inorog
c-un semn te invoc.
Din verde molatic
s-aude copita,
adanc, paduratic,
apari ca ispita.
Tarcoale nu-mi da
si nu adasta!
Ci ia-o-nainte
cand ceasul va bate,
solie cuminte
spre vechea cetate.
Cand intri, ia seama
la podul cu vama,
la numarul casei,
la curtea Frumoasei.
Cu sunet de soarta
loveste in poarta!
Atinge cu cornul
de trei ori zavorul
ca-n rituri de leac
ramase din veac.
Atinge si piatra
si pragul si vatra.
Si daca Frumoasa
ingaduie – vezi-i
aleanul amiezii.
Atinge-i coroana,
obrazul si geana,
naframa cu lacrimi
si perna cu patimi.
Tu las-o in schimb
privirea sa-si treaca
si mana oleaca
prin albul tau nimb.
C-un muget da-mi veste
¬apoi paraseste
cetatea si murii
spre pacea padurii.
** In graiul cronicarilor „inorog” inseamna „unicorn”
( Îndemn de poveste – Lucian Blaga )
Va să zică am decis : întrucât ” poţi dori ceva, atât de chinuitor şi de tare, încât împlinindu-se nici nu te mai bucuri… te-a costat prea mult suflet … ”, aleg pacea pădurii, m-o gosii pe acolo, cine mă va căuta suficient de decis incât să se bucure şi să mă bucure sub blânda mângâiere a toamnei …
O noapte senină îţi doresc, sestro, recunoştinţă şi calde îmbrăţişări sibiline !
🙂
Sibilla
ApreciazăApreciază
Sibilla, ce poze minunate ai pus, cu o toamna facuta din miere grea revarsata peste lume. Peisaje in care simti ca poti sa intri ca-ntr-o poveste!
Draga mea, asocierea toamnei cu despartirea imi evoca mirosul amar al petalelor de crizantema. Eu nu simt timpul asa, sincopat, ca tine. La mine nu exista despartiri, pentru ca totul e un continuum miraculos!
ApreciazăApreciază
@Maria Barbu,
mulţumesc 🙂
Iubesc toamna şi culorile ei, mereu am îndrăgit să pictez peisaje din care toamna să zâmbească a speranţă cu dor, mult , mult dor …
Mirosul frunzelor de stejari şi mesteceni, al strugurilor şi gutuilor, al brânduşelor de toamnă … acestea îmi tresar mie amintirile şi dorinţele spre atât de multe incă … 🙂
Pe masa mea un pui de caprioara
Prietenos deschide ochii puri.
Si daca in poiana o sa moara
De glont ranit un frate din paduri,
Si daca la izvoare o sa planga
Cu botul ud de sangele prelins,
Stiu bine: nici o moarte n-o sa franga
Caprita linistita cu trup nins.
Ce clar priveste! Parca intelege
Ca umblu sa-i fur taina intr-un vers.
Dar care vers veni-va sa mi-o lege
Cum sta oprita-n suflet si in mers?
Cu capul mic sl fin lasat de-o parte,
Ciulind usor urechile-i de ciuta,
Pandeste cum pandesc dupa o carte
Faptura ei necunoscuta…
Si zile fug, si trece an de an…
Imbatranesc… si-un pui de caprioara
Deschide mari doi ochi de portelan
Din lumea unde moartea nu omoara.
( Căprioara de porţelan – Ion Pilat )
Şi un dar muzical, unei doamne distinse, Maria Barbu, cu mult drag :
calde aprecieri şi admiraţie,
Sibilla
ApreciazăApreciază
Sibilla,toamnele tale mi-au amintit de o toamna a mea,in care mergeam sa luam copilu de la gradinita plimbandu-ne, in asteptarea orei, pe o alee lata din jurul Cetatii,in care timpul isi lasase adanc denivelarile,iar covorul de frunze multicolore,in nuantele minunate ale toamnei,fosnea sub pasii nostri ,iar copacii ce strajuiau aleea pareau seculari ,soarele ne proiecta umbrele,scurte si comice,caci era amiaza,iar prietena mea imi povestea de o iubire imposibila si eu ascultam,cum stiu eu sa ascult,fara sa intrerup.
Asa o toamna frumoasa si lunga ca atunci rar am mai trait aici ,la noi,unde prima bruma ucide tot si ne priveaza de minunatiile culorilor si nuantelor.Sper ca aceasta toamna sa fie la fel ca atunci,iar prietena mea sa mai poata iubi.
Iar tie iti doresc sa nu te mai doara toamnele,sa poti doar sa te bucuri de ele si zambetul de fericire sa-ti inunde privirea.Te imbratisez. 🙂
ApreciazăApreciază
@Elisa,
toamnele mele dor, dar le iubesc … îţi mulţumesc pentru urările de suflet, sestro 🙂
O toamnă binecuvăntată şi zâmbitoare ţie şi celor dragi sufletului tău bun, dragă prietenă !
Pentru tine, Elisa :
Daca linistea padurii adormite
Nici o veste de-altadata nu-ti trimite
Si pe freamate pornite de departe
Nu te-ajunge glas de dincolo de moarte,
Vin’ cu mine sa ne pierdem in zadar
Printre galbenele raristi de stejar,
Cu sfioase campanule si sulfine,
Pe carari pe unde nimeni nu mai vine.
Dulce zumzet somnoros si ireal
Sa ne cheme spre poienile din deal.
Taina linistii inalte sa ne fure
Prin cotite luminisuri de padure
Si la umbra sa ne-mbie mai tarziu
O clopotnita de aur straveziu,
Leganand deasupra crestetelor noastre
Licuricii inaltimilor albastre…
Fara ganduri, ca-ntr-un somn abia deschis,
Sa traim in clipe lungi acelasi vis.
Foi uscate-n jurul tau sa cada rar,
La ureche sa-ti descante un bondar
Si cum stai cu ochii-nchisi pe jumatate,
Soare galben printre ramuri nemiscate
Sa-ti invaluie-n tacere si-n lumina
Fruntea mica de domnita bizantina.
*
Iar la-ntoarcere, sa trecem prin pasuni
Si prin funduri de livada cu aluni,
Printre garduri fumurii si solitare
Ce se uita-n urma noastra cu mirare…
Si din treacat, ici si colo, sa culegi
Sanziene cu tulpinele intregi,
Margarete, scanteioare si aglice,
Un buchet de flori orfane si calice,
Lung in coada si ghimpos si cu tarana.
La plecare sa-l tii falnic intr-o mana,
Dar cu vremea, desfoiat, sa-ti para greu
Si la urma sa mi-l dai sa-l duc tot eu…
O soparla pe carare, langa noi,
Speriata sa fosneasca dintre foi
Si sa stea, sa va uitati o data bine,
De departe, tu la ea si ea la tine,
Tu de sus si ea din pietrele fierbinti,
Amandoua serioase si cuminti.
Mai incolo o crenguta de malin
Ori un ghimpe sa te-ntarzie putin
Si purtand de-a lungul vailor prin tara
Vestea noua a sfarsitului de vara,
Flutur mic, intr-o lucire de-asfintit,
Sa ne-ntampine din tarina grabit,
Cu rugina pe albastre aripioare
Ca o vesteda petala de cicoare.
( Sfârşit de vară- George Topârceanu )
recunoştinţă,
Sibilla
ApreciazăApreciază
Blogul tau e o incantare, Sibilla! Felicitari! Imi pare tare rau ca uneori mai scap cate ceva sau citesc mai multe posturi deodata! Ai un suflet extraordinar de mare! Iti doresc numai bucurii! Duminica frumoasa!
ApreciazăApreciază
Am venit si eu odatacu toamna asta frumoasa.E frumoasa ca si cuvintele tale magice si imaginile cu frunze ruginii.Toamna a poposit in viata noastra,e frumoasa ca aici la tine sau poate fi o toamna urata,ploioasa,friguroasa,cu cerul negru de nori.
Sibilla,iti las si eu o melodie pe care am auzit-o zilele asteasi cred ca se potriveste toamnei de acum.
Duminica minunata si o saptamana mai buna!
Gabi.
http://www.trilulilu.ro/publisher/3da8656f7d3d53
ApreciazăApreciază
@Corina Creţu,
mulţumesc frumos pentru aprecieri şi vizită, prietenă dragă, tu eşti un om minunat şi, sub multe aspecte, un model pentru mine, recunosc tot 🙂
Îţi doresc la rându-mi o toamnă împlinită sufleteşte şi să ai parte de multe bucurii ! Eşti o mătuşică minunată, Corina !!!
Nepoţelele tale au fost cred mai mult decât încântate să le însoţeşti la concertul Rebelde, lăsând la o parte micul incident, compania ta a fost pentru ele marea bucurie 🙂
Pentru tine, drago Corina, cu mult drag, respect şi admiraţie :
http://www.eksivideo.com/_G-SoTB2PAU/Snezana-Babic-Sneki-Davorike-dajke-izle.html
Toate cele bune şi să ne citim sănătoase !
preţuire,
Sibilla
ApreciazăApreciază
@Gabi,
mulţumesc, e o melodie pe care o fredonam des 🙂
Pentru tine , dragă prietenă ;
http://www.eksivideo.com/CkfoVYTIuB4/Snezana-Babic-SNEKI-Par-sati-izle.html
Toamnă binecuvântată !
recunoştinţă şi preţuire,
Sibilla
ApreciazăApreciază
Отлично!!!
ApreciazăApreciază