PREŢUL ADEVĂRULUI!

PREŢUL ADEVĂRULUI!

Am încercat de multe ori să tac, m-a costat ore de nesomn, spasme intestinale… sunt atât de dureroase; am aflat târziu asta, prea târziu. Ştiam că şi tăcerea costă, ştiam, dar mi-am tot repetat că poate nu am dreptate tot timpul, poate că adevărul e undeva pe la mijloc, poate că nu am înţeles toate ce decurg din ce am tălmăcit eu, poate că e mai bine să evit furtunile, poate că… Am tăcut de atât de multe ori, şi m-a costat, cu fiecare zi de tăcere, am mai murit puţin, m-am îndepărtat de mine, da, m-am trezit atât de departe de mine, încât aproape că nu mă mai recunoşteam, nu mai eram eu, ci o umbră a mea, a ceea ce am fost cândva…

Vedeam, auzeam, intuiam, simţeam… ardeam pe dinăuntru, eram pe multe buze ”naivă”, ”ce proastă e, am tradus-o”, ”nu ştie”, ”clovn”, ”nebuna”, ”paranoia”, ”exagerează tot timpul”, ”periculoasă”, ”zmintită” şi câte altele, ce mai contează ce sau câte … şi tăceam; şi tăcerea durea şi mă simţeam neputincioasă, inutilă… până într-o zi, o zi în care am spus: ”gata, nu mai tac”, spun adevărul, spun lucrurilor pe nume, mă vreau eu, mă vreau înapoi, eu nu sunt neputincioasă, voi lupta…”. Şi am vorbit, ori de câte ori am avut prilejul ori am considerat că trebuie, am vorbit, am zis lucrurilor pe nume, am răcnit… Nu bănuiam că şi a vorbi, a spune ce ştii, ce vezi, ce auzi, a spune adevărul, doare, şi costă… ore de nesomn, spasme intestinale, şi muream in fiecare zi un strop, şi nu mai eram eu, luptam cu morile de vânt, mă chinuiam, sufeream, mă voiam cu o sabie in mână, să tai răul de la rădăcină, voiam dreptate cu orice preţ. Şi am plătit, eu, nu altul în locul meu. Ce mai contează cum şi în ce fel am plătit, am plătit …

Au trecut ani, rând pe rând, alte evenimente, experienţe de tot felul, situaţii cu care, voiam au ba, trebuia să mă confrunt, alţi oameni pe care mă străduiam din răsputeri să-i fac să înţeleagă… ce?… ceea ce nu voiau şi nu-i interesa… am continuat, şi am continuat şi am continuat, până într-o zi… am conştientizat că undeva greşeam, că nu toate depind doar de bunele intenţii, că poate nu alegeam cele mai nimerite modalităţi de a spune, că începusem să-mi pierd răbdarea, că eram atat de aproape de Cer şi atat de departe de mine… Am realizat într-un târziu că, tot arzând şi tot îndepărtându-mă de mine, mă îndepărtam şi de cei apropiaţi mie, care plăteau, suferind în tăcere pentru suferinţele şi chinurile mele, oricum cui trebuia să-i pese nu-i păsa.

Am înţeles că planeta se va învârti şi fără mine, dar sunt ”locuri” în inimi în care chiar nu mă poate înlocui nimeni, nu voi detalia, pentru că nu e o mărturisire şi o spovedanie pentru a poza în victimă, e o pildă, din care am învăţat eu, la care să cumpăniţi la timp, să nu plătiţi precum eu. S-a limpezit în mintea mea ceva, a fost de parcă găsisem cheia spre orice şi spre pretutindeni, am început să mă apropii din nou de mine, să-mi recapăt zâmbetul, să construiesc multe, poate mult mai încet decât îmi doream eu înainte, dar mult mai sigur. Întâi, m-am iertat pe mine, pentru multe ”nerăbdări”, apoi, uşor, uşor, am găsit liniştea de care avem atât de multă nevoie, pacea aceea lăuntrică, am căutat să iert, nu încă să şi uit, sunt lucruri care nu trebuie uitate niciodată, ca să nu mai greşim, să nu se mai greşească. Mi-am regăsit echilibrul şi da, nu singură , am cunoscut acei oameni rari, atat de rari, am învăţat de la ei, şi prin ei, multe. Conştientizez acum că e nevoie de control mental, de stăpânire, de multă, multă răbdare… şi mă bucură, am învăţat să am răbdare, ca să răzbească adevărul, să ţineţi minte, e nevoie de echilibru şi multă, multă răbdare, şi lucrurile se vor aşeza pe făgaşul lor, şi se va face ordine şi ne vom mai confrunta cu atât de multe şi atât de diferite, dar, dacă ai redescoperit liniştea lăuntrică, e puţin mai altfel, e mai suportabil, parcă nu e atât de dureros să laşi adevărul să te stăpânescă. Adevărul vine de la Dumnezeu, deci nu ar trebui să doară, şi, de cele mai multe ori, culmea, doare pe cel ce-l rosteşte, şi nu pe cel care-l răstălmăceşte, sau pe cel care-l ”înfruntă” că aşa are chef, sau îi e de folos, sau altceva nu cunoaşte, dar nici dornic a învăţa nu e.

Pilda mea vrea să ”spună că nu fără echilibru şi răbdare izbândim, nu vă va injunghia nimeni cu vreun cuţit, deşi poate că vi se va arăta cât să ”vă închideţi gura, să nu mai trâmbiţaţi”, ce poate cu adevărat ucide e acea picătura chinezească de care sunt convinsă, cu toţii am auzit… Jignirile, etichetele, sunt cele mai suportabile, la fel situaţiile în care vei fi ademenit şi minţit şi răstălmăcit, trec, le depăşeşti, constaţi însă că preţul a fost scump, prea scump, căci  nimeni nu-ţi poate da înapoi orele de nesomn, orele în care-i privezi pe cei dragi de prezenţa ta, tu fiind mereu ”pe baricade”, că murind încet eşti inutil, că vrei, dar nu mai poţi, că sănătatea are răbdare atât cât poate, vine un moment când nici ea nu mai poate duce povara, n-ai fost atent şi i-ai tot aruncat în ”spate”… acestea toate nu se mai întorc, şi le regreţi…

Cunoşteţi sau nu vorba mea, tot simt nevoia să o mai repet, ca să ţineţi minte: de la toate avem a învăţa, chiar şi de la firul de iarbă, de la copii, de la furnică, de la bătrâni, de la multe… trebuie doar să fim atenţi, căci puterea, răbdarea, echilibrul, forţa, liniştea, Dumnezeu, adevărul, Lumina, pacea, iertarea, controlul… toate sunt in noi, într-un colţişor lăuntric şi la îndemână, numai să vrei, să-ţi doreşti suficient de mult să le găseşti. Nu vrei, nu realizezi, nu-i nimic, mai ai o soluţie”: primeşti un şut de la viaţă, sau mai multe, şi te zdruncină din toate încheieturile, oricum, te ”trezeşti”.

În loc de concluzie: am pătruns că nu mai vreau să stăpânesc Adevărul, el e cel care ne stăpâneşte pe noi, şi am înţeles că mereu răzbate, poate nu când ne dorim, poate nu când avem mai mare nevoie, însă sunt acele ”adevăruri” pe care zice-se că le duc unii cu ei în mormânt, şi totuşi, după sute, mii de ani poate, şi tot răsare zâmbetul deasupra prafului de nouri, deasupra a toate… Şi voi continua să spun adevărul, să spun lucrurilor pe nume, dar acum e altfel. Păi ce credeaţi, că voi renunţa, eu, care sunt o luptătoare şi o supravieţuitoare? Nici gând! Acum am răbdare, şi echilibru lăuntric, şi, da, acei Oameni deosebiţi care sunt mereu lângă mine, de multe ori nu-i văd, sau ei cred că eu nu ştiu, dar îi simt, poate că şi ei simt că-i simt aproape şi mă poticnesc, nu ştiu să le arăt recunoştinţa, recunoştinţă pe care ei nu o doresc de la mine şi nu o aşteaptă, de aceea şi sunt ei deosebiţi! Voi învăţa, la rândul meu, că, atunci când primeşti bunătate, să o oferi şi tu la rândul tău, să nu uiţi ce bine ţi-a prins…

Să nu renunţăm la adevăr, la lumina lui, la a lupta pentru ca el să surâdă; însă să o facem cu înţelepciune, cumpătare, diplomaţie, să ne dozăm eforturile, avem nevoie de fiecare strop de energie, vin încercări şi mai grele şi va trebui să le depăşim; să ne păstrăm deci echilibrul. Fie şi numai faptul că v-am spus şi vouă toate acestea, cum mi le-a tot repetat şi mie fiecare din oamenii cu suflet mare, şi mă simt cu încă o fărâmă mai uşoară şi, acum da, pot continua. Voi continua zborul meu, voi continua să zâmbesc, voi continua să surâd adevărului, vreau să fiu eu, nu alta, să învăţ să devin la rându-mi un om cu suflet mare, pentru că a fi un om mare aceasta înseamnă să ai un suflet în care să tot încapă şi din care să tot dăruieşti, nu deşertăciunile, funcţiile te fac mare… ci, să fii OM înainte de orice şi de toate!

Nu am să nominalizez oamenii deosebiţi, ei se ştiu şi mă cunosc, mă simt, ei sunt singurii care ştiu preţul plătit de mine, ei ştiu cine sunt îngeraşii mei care-au plătit nerăbdările mele şi orele de lupte ”pe redute”, şi pe ceilalţi, îngerii pentru care continui, însă le spun: MULŢUMESC!

Sibilla

Întâi te vor înjura. Pe urmă vor râde de tine. Apoi, te vor declara nebun. După aceea, vor încerca să te compromită. Într-un târziu, vor face tot posibilul să te lichideze. Dacă scapi cu viată din toate astea, vei fi un om mare!” (Mahatma Gandhi)

Adevărul este o flacără atât de luminoasă încât mulţi oameni nu-i pot suporta lumina. Unii închid ochii ca să nu-l vadă, iar alţii fug ca să nu fie arşi. (Goethe)

Adevărul e stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevărul. (Mihai Eminescu)

Adevăr. Durere şi leac deopotrivă. (Ovidiu Oana)

Adevărul este Dumnezeul omului liber. (Maxim Gorki)

Adevărul este triumful Spiritului. (N A Berdaev)

SIBILLA POESIS

citate preluate de pe http://www.citapedia.ro

sontata Vivaldi preluată de pe youtube

imagini preluate de pe google

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Pilde şi „aduceri aminte”... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

27 de răspunsuri la PREŢUL ADEVĂRULUI!

  1. Dejan zice:

    Adevarul doare si de multe ori ne speriem de ce am putea face spunand adevarul, ne dorim sa nu pierdem cunostinte spunand tot ce avem pe suflet. Suferim pentru aceste lucruri…

    Imi doresc sa spun tot adevarul … dar ma abtin. Spun azi o parte, maine o parte pentru a-l face mai accesibil. Cateodata merge cateodata nu…si se produc rupturi.

    Cateodata nu pot sa spun nicio farama de adevar si astfel se acumuleaza in mine foarte mult…si se apropie de o limita.

    Nu stiu daca ma voi putea schimba. Sunt rautacios cateodata cand zdrobesc persoana din fata mea prin adevaruri crude dar cateodata sunt naiv refuzand sa vorbesc despre situatia reala pe care o cunosc foarte bine dar mi-e teama sa o prezint.

    Totusi, am speranta ca voi avea oportunitati sa invat aceste lucruri vitale care te pot distruge daca nu stii sa le controlezi.

    Un weekend deosebit, Sibilla !

    Apreciază

  2. Draga Sibilla,

    te felicit pentru curajul tau!
    curaj din toate punctele de vedere.
    curajul de a tacea.
    curajul de cauta
    curajul de a infrunta
    curajul de te resemnacurajul de a te regasii.
    curajul de a scrie aceste cuvinte.

    am citit de doua ori ce-ai scris, am citit si ochii mei, au fost intepati de realitatea ce este si a mea, si cat de aproape suntem in trairi.
    eu n-am avut curaj, mi-e frica de adevar, mi- e frica de as fi putut gasi, si poate in felul meu am intuit care este.
    am scris mult despre : ai grija ce-ti doresti!
    nu sunt vorbe goale, sunt experiente traite, din plin!
    asa am sarit etape. incerc sa ma impac pe mine. dar caut sursa. numai ca sursa nu e una singura, sunt mai multe. am inceput cu trecutul, indepartat. elimin surse ca sa pot sa fac corectii. e dureros de greu. uitarea nu face parte din mine. iertarea, da.
    cand am citit ce-ai scris, am citit despre mine. si m-am rusinat de curajul pe care eu nu l-am avut.
    am ales tacerea.
    chiar azi, fara sa stiu, ce-ai scris, am inceput sa sparg tacerea, aia din mine, fata de mine.
    poate o sa fie vreme si pentru a ajunge si la tacerea din mine, fata de altii.
    Suntem aproape singuri, cuvintele ce tainuiesc suferinte, sunt inchise pentru cei ce nu stiu. Cei ce ne sunt aproape, vad, simt alaturi de noi, dar nici ei nu pot traii aceste sentimente in locul nostru.

    Doamna Sibilla, ma aplec umila, in fata puterii tale.
    Dumnezeu sa te ajute si sa te ocroteasca!
    cu respect,
    Ana

    Apreciază

  3. Pentru toate platim un pret. Chiar si pretul are pretul lui.
    Dar prefer sa platesc pretul adevarului decat pe cel al remuscarilor sau al minciunii.
    o zi minunata iti doresc

    Apreciază

  4. isabellelorelai zice:

    Sestro,
    Nu oricui îi este dat să treacă prin ce ai trecut tu.
    Şi nu oricui îi este dat să înţeleagă prin ce ai trecut tu.
    Gândeşte-te: unii nu au cum, pur şi simplu. Ori din lipsă de creier, ori din lipsă de suflet, ori… Of.
    Capul sus, privirea înainte şi ochii pe Zoran.

    Apreciază

  5. Victor zice:

    Remarcabila scriere desi stii parerea mea: pui prea mult suflet in chestia asta cu blogging-ul si nu cred ca merita pentru ca eu, recunosc, nu sunt asa de idealist ca tine. Dar asa esti tu, pui suflet in orice.

    Apreciază

  6. Draga prietena fara seaman, ai realizat un minunat expozeu despre cea mai pretioasa virtute care ar trebui sa ne conduca pe drumul vietii, alaturi de DRAGOSTE: ADEVARUL !
    Cum iti dai seama daca cineva iti este prieten ? iata cum: „Un prieten bun iti vede prima lacrima, o prinde pe a doua si o opreste pe a treia !” – G. DELEDDA.
    Victor are dreptate, te implici prea mult intr-o directie a comunicarii oarbe din virtual, in care de multe ori prea incurcate si negre-s itele si unde esti lipsit de sansa privitului in ochii partenerului de dialog, ceea ce cu siguranta este o mare infirmitate si o limitare a acestui filon electronic de schimburi de idei…
    „Exista doua lucruri care nu se mai intorc niciodata inapoi: o sageata aruncata si o ocazie pierduta.” – Jim ROHN.
    Ai stiut de fiecare data, sestro draga, cum sa zugravesti acest adevar exprimat mai jos:
    „Cuvintele sunt ca albinele, unele fac miere, altele te inteapa !” – Bisanne de SOLEILL
    Mereu am cules mierea cuvintelor si simtirilor tale si mi-am delectat sufletul cu aroma ei binecuvantata !
    Mai vreau sa las aici inca doua reflectii pretioase din marea de intelepciune si in care tu te regasesti in fiecare tresarire de silaba, indiferent in ce ordine le-am parcurge cu mintea:
    „Florile de aur ale pamantului le culeg trei oameni: cel viteaz, cel invatat si cel care stie sa serveasca.”
    (K. PANE)
    „Adevarul e pentru cel intelept, iar frumusetea pentru cel ce simte cu inima.” (Friedrich SCHILLER)
    Alunga tristetea din sufletul sibillin plin de rare splendori si nu uita ce spunea candva Paul Coelho, atat de drag multor prieteni de-ai nostri:
    „Te ineci nu pentru ca ai cazut in apa, ci pentru ca ramai sub apa…”
    Cu mult drag si pretuire,
    Cora

    Apreciază

  7. Oana zice:

    Hehe, Sibilla, daca ai sti de cate ori am avut aceleasi sentimente ca si ale tale. Inca le mai am uneori, dar, alteori imi dau seama ca eu nu pot schimba lumea, ci doar ea pe mine.

    Apreciază

  8. leo zice:

    Dragelor, dragilor,
    pentru că n-aş vrea să trăiţi un nedrept sentiment de neapreciere a gândurilor împărtăşite aici, simt nevoia să vă asigur că aceasta va veni în momentul în care prinţesa turbo a adevărului trântit oricând şi în faţa oricui (v-o spune unul cu faţa… binişor… turtită de… adevăr sibillin… 😆 ) va reveni de la o inopinată şi voios întâmpinată reîntregire a familiei spre care Sibillina a pornit intempestiv cum îi e soiul…
    vă invit să continuaţi cu astfel de gânduri, aici ori pe unde cineva, nu spui cine 😉 , a mai pescuit ceva de pe bloguri 😆 , pe marginea celui mai profund adevăr pe care ni la trântit Sibillina în faţă: el, adevărul, are un preţ…
    eu mă retrag acum, în colţul meu, lăsând muzica stârnită de prietenii Sibillinei să-i întâmpine, în valuri-valuri, revenirea la… cuib…
    weekend cu zâmbete în priviri şi soare în suflet vă dorim!

    Apreciază

  9. geomarz zice:

    @ Sibilla,
    In unele dintre postarile domniei tale am citit vorbe sarbesti !!! Sau ma insel. Ma bazez mai ales pe ce-mi amintesc din emisiunile de radio Zagreb si Belgrad din tineretea mea petrecuta in dealurile Buziasului.
    De atunci am ramas cu slabiciune particulara pentru fratii nostri sarbi.

    Apreciază

  10. corinacretu zice:

    Sibilla, mi-a placut mult, asa cum am scris si in alt comentariu, aceasta pledoarie a ta, ce cuprinde adevaruri si situatii de viata in care fiecare dintre noi probabil ca ajunge la un moment dat. Si, asa cum spuneai, important e sa nu renuntam la lupta si, in definitiv, la noi insine. Maxim Gorki avea dreptate: Adevarul este Dumnezeul omului liber. Ma bucur ca te regasesc la fel de sensibila si combativa, iti doresc numai bine si un week-end frumos!!

    Apreciază

  11. SkyRain zice:

    Sara bună,
    Hei, lipsesc şi eu câteva zile, iar voi scrieţi cât pentru o lună…
    De pe ce planetă sunteţi, că vin şi eu la voi 🙂
    Îmi pare bine să văd că voi daţi tot, fără măsură, aşa că vă iubesc şi eu la fel.
    Gata, la citit şi la scris, numai bine.

    Apreciază

  12. farasens zice:

    adevărul ăsta . Că şi cu el , că şi fără el , tot este complicat . E interesant pe câte trepte te-ai dus cu ideile despre adevăr . Şi că tot vorbeai de echilibru . De multe ori cel mai complicat lucru în viaţa unui om este să-şi găsească un echilibru . Într-o mare de idei , tentaţii , oameni şi tot felul de chestii , e cam complicat să te agăţi de ceva şi să fii sigur că poţi să stai acolo. De regulă ne lovim şi ne înecăm de multe ori până ne echilibrăm la loc şi tot aşa până îmbătrânim .
    şi eu sunt de părere că de la toate avem ce învăţa . Şi lucrurile mici şi aparent lipsite de sens capătă sens când le aruncăm controlat în salba de informaţii şi le transformăm în idei .

    Apreciază

  13. sfinx667 zice:

    Va multumesc tuturor pentru vizita, pentru ca-mi sunteti prieteni de suflet si, va cer scuze pentru absenta tuturor.
    @Dejan,
    prietene, da, adevarul doare, dar, asa cum am spus, de regula ajungem in trista situatie a-l durea pe cel care-l rosteste, necum pe cei vinovati …
    Important ramane sa fim atenti, sa continuam sa ramanem in slujba adevarului, insa, sa devenim echilibrati, altfel platim preturi prea mari, noi, cei care-l slujim, nu ceilalti, si e pacat, caci pierdem din vedere de cele mai multe ori pe cei dragi..
    Nimeni nu ne da dreptul sa sacrificam familia pentru ca noi luptam pentru ca adevarulsa izbandeasca, inseamna ca undeva am gresit si nu am cautat modalitatile cele mai eficiente de ” lupta ” …. precum vezi, multe am avut eu a-mi ierta de-a lungul anilor, prea multe, e bine insa ca am reusit sa ma iert, ca am inteles din toate ceva si, ca nu am renuntat la a fi o luptatoare, in masura in care mai pot .
    O duminica pe masura sufletului tau minunat,Dejane, calde imbratisari prieten drag,
    Sibilla
    @mesterulmanole,
    Ana, prietena draga, eu iti multumesc pentru cuvintele tale atat de frumoase!
    Asa cum i-am spus prietenului Dejan, nu felicitari merit, nu, important e ca am inteles unde si cum am tot gresit si ca nu m-am resemnat, ca amreusit sa ma iert pentru greseli. Am platit, fiecare „nerabdare „, greseala, a platit Zoran, caruia i-am tot fost lipsa la apel, am pierdut un copil si nu fac pe victima, am nascut o fetita la 6 luni, a trait doar 9 zile, era prea mica. Am fost leader de sindicat si ma neglijam, aparandu-mi oamenii, sa-si pastreze posturile, painea, oameni care in cele din urma au uitat, cum altfel, si care mai apoi au tinut isonul celor din corul ce racnea ori de cate ori ma simteam cumplit de rau sau ajungeam la spital ” ea e vinovata, ce pune atata tot la suflet, fumeaza mult, uite cata cafea bea ” … intelegi Ana ? Oameni pentru care eu ma sacrificasem, nedramuindu-mi dozele de odihna si de efort, au uitat, si au ales sa se alature celor care au decretat scurt ” minte, e nebuna, exagereaza „, m-au ” vandut ” si, si-au vandut sufletele, pentru ca functioneaza santajul ” comentezi esti impotriva sefilor, oricand gasim nod in papura si adio loc de munca „. Eu i-am iertat, pe toti, ii si inteleg cumva, pe undeva, dar, oare cati din ei si-au pus problema ca eu am platit cu doi ingeri si niciodata nu am mintit, in adancul sufletelor lor chiar si cei vinovati pt prea multe nelegiuiri stiu ca mereu am spus adevarul, ca tot ce eu am urlat s-a intamplat ! Dumnezeu iarta , eu insa nu pot uita nimic si poate ca e bine sa nu uit, ca macar acum sa nu mai fac acele greseli, sa-mi sacrific familia.
    De asta am scris randurile de mai sus, ca o pilda, pt ca voi sa nu gresiti ca mine, nu ca mine si sper sa va fie de folos tot ce vi-am impartasit eu..
    O duminica pe masura sufletului tau minunat domana Ana, ma bucur tare mult sa te fii cunoscut, te simt un OM bun, caruia-i pasa !
    pretuire si recunostinta, prietena draga,
    Sibilla
    @James crissilv,
    iti multumesc prietena drag, si eu am ales ” pretul adevarului „, dar, daca eram atenta si nu nerabdatoare, pretul adevarurilor pentru care am luptat si lupt, nu era cel platit, lasand la o parte sanatatea mea, eu am gresit de multe ori si poate multe le-as fi putut evita, continuam, am invatat, Dumnezeu sa fie cu noi toti !
    O duminica placuta alaturi de toti cei dragi, prietene,
    recunostinta,
    Sibilla
    @Lucas,
    duminica frumosa prietene, numai bine
    Sibilla
    @ isabellelorelai,
    multumesc sestro, mare dreptate ai, daca ai stii cata, da, ” capul sus, privirea inainte si …. ochii pe Zoran … ” ( ma infior amintindu-mi cum ma amenintau, lovindu-ma miseleste prin Zoran … ) se intampla toate astea in mileniul III, si se intampla ziua in amiaza mare, des, si fara remuscari !
    Dumnezeu are grija de toate insa, el stie si va orandui tot !
    Duminica placuta alaturi de toti cei dragi si mult succes in toate demersurile tale, ne mandrim cu tine, faci un lucru minunat sestro!
    recunostinta,
    Sibilla
    @Victor,
    multumesc, si tu pui suflet, si nu esti un om rau, dimpotriva, doar ca la fel ca mine esti gura mare, astia suntem noi, cei care spunem lucrurilor pe nume
    Nu sunt mai buna ca tine, ca nimeni, doar ca viata, natura serviciului meu, m-au pus in situatii dificile, am trait experiente multe si cum eu chiar lucrez ceea ce-mi place si ma pricep, sigur ca am si gresit, invatand pe propria piele.
    O duminica frumoasa iti doresc si, pupici prietenului meu Andrei, ai vazut ce lipici am eu la micuti, ne indragim din prima si gata, e ceva spontan, asta e aluatul meu, Doamne, Doamne are o misiune pt mine, ma vrea inca intre ei, puii de zambet
    calde imbratisari, Victor,
    Sibilla
    @Cora,
    asa cum i-am explicat mai sus dragului Victor, randurile mele vorbesc despre evenimente, experiente din lumea reala si nu fac nici cea mai mica referire la virtual
    In rest, da, am avut sansa sa cunosc si oameni deosebiti, insa, tarziu, cand multe nu le mai puteam repara sau intoarce, si da, mi-au cules lacrimile si le-au oprit
    Duminica minunata alaturi de familie si pupici Marei, calde imbratisari draga mea sis
    Tii minte cum ziceam si eu si tati Borgo, ” prieten adevarat e cel care iti apuca mana si iti atinge inima „, uite Cora, tu ai facut asta de multe ori, stii bine, multumesc
    calde imbratisari,
    Sibilla
    @Oana,
    multe putem face si noi, numai ca nu trebuie sa grabim lucrurile, sa avem rabdare, sa gasim echilibrul in toate .
    Uite tu, frumoasa noastra Craiasa, scri atat de frumos, ne oferi oaze de liniste si pace, ne darui frumuseti, cu totii avem nevoie si de aceste oaze, pentru suflet
    O duminica placuta si mult , mult succes in tot ce faci Oana draga, fii binecuvantata si, multumesc pentru …multe
    Sibilla
    @duso Leo,
    dragule, dragule, nu ne-ntelesaram, sibilina nu a parasit cuibul deloc, musafirii mei au venit la o nunta eu ii gazduiesc, dar, lauda-ma, m-am odihnit azi in cele din urma
    Iti multumesc Cerber drag, esti mereu strajer , aripa mea si asta e
    Duminica placuta alaturi de piticutii tai dragi duso
    In ceea ce ne priveste duso, noi comunicam si ne sburatorim, in felul acela minunat de neinteles pt multa lume, e zborul nostru zajedno, un zbor curat in limpezimea zorilor in multe Sanzaianule drag
    Hai sa ne mascarim duso : de ce m-ai lasat sa dorm atat de mult, hm ? ( sssttt, acuma tu ziceam ca ma trimiteai la colt…sa scriu ceva … 😉 )… mi-e dor de copilarie duso, tare dor…
    calde imbratisari suflet bland,
    Sibilla
    @geomarz,
    prietene drag, ” domnia mea ” e simplu Sibilla sa, Niko ( de la Nicoleta ), ca intre amici, prietenide suflet
    Am copilarit la poalele muntilor Locvei, asa cum am scris in unele postari, in Lescovita, leaganul copilariei mele, intre sarbii mamei mele
    Si eu am slabiciunile mele pentru toti cei care iubesc si au la randul lor mici ” slabiciuni ” pentru fratii nostri sarbi, celorlalti voi continua sa le explic ce nu inteleg, unii chiar nu sunt suficient de informati, si voi continua sa lupt pt adevarul sarbilor, mereu voi spune si voi argumenta Kosovo je Srbja !, asta e Adevarul >
    Iti multumesc din suflet pentru vizita, esti binevenit oricand, prietene drag
    Dobrodosli druje !
    Duminica minunata si, sa ne auzim cu bine
    Hvala lepo druje !
    Sibilla
    @Corina,
    Se spune ca ” suferintele mantuiesc ” ca, ” acela care a suferit este binecuvantat „, si tu la randu-ti ai trait si ai trecut prin foarte multe si ai continuat zborul tau, ai continuat sa lupti, ai continuat sa fii tu insuti, ai continuat sa-ti onorezi misiunea, in interesul nostru al tuturor! De asta esti tu Corina Cretu, un model pentru noi, un exemplu de urmat si o draga prietena de suflet cu care nu voi inceta sa ma mandresc ! Felicitari Corina, si tu esti o luptatoare si o supravietuitoare, si te laud pentru ca MERITI !
    Cea mai mare calitate a ta este ca mereu ai ales sa fii OM inainte de toate, ca ai abilitatea si sensibilitatea de a fii oamenilor aproape, alaturi, motiv pentru care te pretuim si admiram
    O duminica senina pe Cerul sufletului tau frumos si curat, draga prietena !
    calde imbratisari , recunostinta si pretuire,
    Sibilla
    @SkyRain,
    Dobrodosli druje !
    Va sa zica ai lipsit, pai, hai la noi, esti binevenit oricand
    Si noi te iubim, stiu ca simti asta, gata, si eu fug la scris si la citit :))
    Duminica minunata iti doresc si, sa ne citim cu bine 😉
    calde imbratisari
    Sibilla

    Apreciază

  14. sfinx667 zice:

    @farasens,
    iertare, te-am observat cu intarziere prieten drag 🙂
    Da, ai mare dreptate, prin multe poate inca nu am trecut, din multe sa speram ca vom ” iesi ” intariti, din multe inca mai avem a invata , asa cum si tu spui la randu-ti .
    Adevar graiesti :
    ” capătă sens când le aruncăm controlat în salba de informaţii şi le transformăm în idei . ” , ai intuit bine prietene, am preferat unui eseu filosofic si unei analize psihologice, am preferat sa spun prin intermediul cuvintelor simple, cate ceva din ceea ce eu am avut a invata, ca o pilda izvorata din suflet, pentru suflete, ca sa discutam mai apoi si sa invatam cu toti, chiar si in acest mod, de ce nu …
    Multumesc pentru vizita prietene, o duminica placuta iti doresc si, fii binecuvantat !
    calde imbratisari sibiline,
    Sibilla

    Apreciază

  15. leo zice:

    nu ştiu care pe care nu ne-nţelesărăm şi cine ce înţelege prin… cuibul sibillin… 😉

    Apreciază

  16. Draga Sibilla,
    am citit printre randuri, de-alungul timpului, ce mi-ai spus acum.
    Eu, am avut parte de doua experiente pe rand, una in ’95, si una in 2006, ambele s-au lasat cu probleme mari de sanatate asupra mea. Si acum trag la jugul urmarilor.
    Viata, m-a incercat si pe mine, in felul si pe destinul meu.
    Nu pot compara experientele, ca nu sunt de comparat, dar urmarile si trairile, sunt asemanatoare.
    Cand am aflat adevarul, prima oara, durerea a fost asa de mare, ca de atunci ma feresc sa intreb, sa cercetez, mai bine, actionez acolo unde sta in puterile mele. Sunt singura persoana din lume, pe care ma pot baza, oricand. Prima oara, m-am darmat fizic.
    A doua oara, insa, am actionat, m-am luptat cu situatia de atunci, cu oamenii aceia, mi-am recastigat locul bine meritat, DAR, urmarile au fost si mai rele, m-am darmat si fizic si psihic…
    Resemnarea e doar aparenta, asa cum ti-am zis, iert, dar nu uit, caci nici eu nu pot.
    Dar, am timp. Asa zic eu. Am timp iar timpul, va demonstra ca ce mi se intampla mie, nu mi se intampla nu mai mie. De atunci, am mult mai multa rabdare si putere sa astept, Dreptatea Lui. Daca e cineva care sa judece si sa pedepseasca, atunci e numai EL.
    Asta am inteles, ca mie imi e dat sa duc, si sa raman asa cum El m-a facut, cum Lui e dat, sa ne dea.

    Apreciază

  17. sfinx667 zice:

    @DUŞO,
    eu zic că am înţeles, dovada e, ultima postare sburătorim zajedno, istina ? hm ?
    😉 🙂

    O duminică bogată în zâmbete, duşo 🙂
    Niko

    Apreciază

  18. sfinx667 zice:

    @Ana, dragă prietenă de suflet,
    pentru tine :


    Am să-ţi spun doar atât : ” sunt succese care te-njosesc şi înfrângeri care te înalţă ” ( N Iorga ) . Eşti un om minunat, sufletul tău nu va coborâ la micimea lor, nu uita nimic, pedeapsa însă o vor primi , pentru că, fiecare pe limba lui piere şi îşi vor bea singuri veninul … sunt trişti de fapt, trişti şi săraci, atât de săraci … tu ai bogâţiile tale sufleteşti, le dărui mereu şi totuşi mai ai încă atâtea de dăruit…
    Primeşte recunoştinţa şi prietenia, preţuirea mea, Ana, fii binecuvântată !
    O zi senină pe cerul sufletului tău curat, dragă prietenă !
    Sibilla

    Apreciază

  19. Victor zice:

    Niko, am vazut ca ai lipici la copii, normal ca ai lipici pentru ca ii iubesti si micutii simt. O duminica placuta si tie. Vorbim deseara.

    Apreciază

  20. geomarz zice:

    Langa satul meu din Banat, dar cceva mai departe,era si unul sarbesc. Mai erau unul nemtesc unul unguresc, si mai multe romanesti.
    Satul meu era locuit predominent de romani, dar aveam si cateva familii maghiare, nemtesi si, o familie basarabeanca.
    nicodata nu stiu sa se fie certat careva cu careva din cauza originii etnice.
    Asa era Bantul, multicultural si tolerant.
    Dincolo de Dunare stiia tot natul ca mai avem o bucata de Banat, cal sarbesc. Cu care se tinea legatura in permaneta.
    Da, Kosovo este parte integranta a Serbiei. Asa am stiut dintotdeauna.

    „Tamo, daleko
    Ne sarbski pole
    Tamo daleko
    Umiron geroie….’

    Apreciază

  21. sfinx667 zice:

    @Victor,
    sigur ca ne auzim, undeva mai tarziu, am un puiut de vre-o 15 ani, are sa-mi spuna niste multe ” probleme importante ” si vine in vizita, ca o tusii iubitoare ce-i sunt, musai sa-l ascult cu toata seriozitatea si sa vedem ce-i de facut …. e la prima dragoste 😉 🙂
    Serios Victor, e important si serios, nu-i de glumit cu asa ceva, nu ? 🙂
    Pupici dragalasului meu prieten si o duminica bogata in zambete va doresc 🙂
    calde imbratisari sibiline,
    Sibilla

    Apreciază

  22. sfinx667 zice:

    @geomarz,
    asa este, la noi in Banat nu exista divergente pe criterii etnice, exista in schimb familii mixte, festivaluri si spectacole, nedeile si slava, atatea lucruri cu care ne putem mandrii … 🙂
    Si eu sunt o corcitura de oltean si sarb, si de cand ma stiu la mine in familie se sarbatoresc dupa datina crestina, de doua ori Craciunul, Anul Nou, toate sarbatorile din Calendarul Ortodox dar si cele din cel Iulian, avem prieteni ucrainieni, maghiari, nemti, nu stiu sa ne fi certat vre-o data .
    Tamo, tamo daleko
    negde gore visoko
    tamo moje misli lete
    tamo gde sam bila dete

    Tamo, tamo daleko
    tamo moje misli lete
    tamo gde sam bila dete
    tamo, tamo daleko …
    Iti multumesc pentru vizita si iti doresc o duminica agreabila si bogata in surprize placute 🙂
    ” Cat ii lumea-n lung si-n lat / nu-s cantece ca-n Banat / poate sa cancie oricinie / ca-n Banat nu canta nimie .. ” , asa e ?
    Sa ne auzim cu bine si musai sanatosi 🙂
    Sibilla

    Apreciază

  23. Aripel zice:

    Ai postat cumva un comentariu pe http://www.penifest.blogspot.com?

    https://www.blogger.com/comment.g?blogID=6201815607707234947&postID=1634604970431011211

    Cineva cred ca te-a plagiat. Nu e foarte important… vroiam doar sa stiu.

    Apreciază

  24. sfinx667 zice:

    @Aripel,
    domnule, nu, nu eu am postat, am aruncat o privire, se pare că sunt obiectul unor glume de prost gust, mă voi adresa administratorului wordpress cu siguranţă !
    Vă sfatuiesc să nu luaţi în seamă, nu am scris nici măcar o silabă, deşi, am observat că până şi formulele de salut mi-au fost , plagiate şi folosite în cel mai josnic mod cu putinţă !
    Sunt tare tristă şi supărata, poate că dumneavoastră nu aveţi nici o vină.
    NU AM POSTAT EU NIMIC !
    respecte,
    Sibilla

    Apreciază

  25. Aripel zice:

    Imi cer scuze pentru incident. Nu sunt administratorul blogului. Am descoperit ca cineva v-a plagiat si i-am cerut explicatii. Discutia din pacate a degenerat, iar plagiatorii au continuat jocul minciunii. De aceea am postat un comentariu si v-am cerut sa ma ajutati cu o explicatie.

    http://penifest.blogspot.com/ e un blog despre penitenciare. Articolele sunt foarte bune, dar comentariile nu sunt intotdeauna pe masura. Uneori discutiile degenereaza.

    Cu stima.

    Apreciază

  26. nivey zice:

    Ой, благодарю

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.