PREŢUL ADEVĂRULUI!

Am încercat de multe ori să tac, m-a costat ore de nesomn, spasme intestinale… sunt atât de dureroase; am aflat târziu asta, prea târziu. Ştiam că şi tăcerea costă, ştiam, dar mi-am tot repetat că poate nu am dreptate tot timpul, poate că adevărul e undeva pe la mijloc, poate că nu am înţeles toate ce decurg din ce am tălmăcit eu, poate că e mai bine să evit furtunile, poate că… Am tăcut de atât de multe ori, şi m-a costat, cu fiecare zi de tăcere, am mai murit puţin, m-am îndepărtat de mine, da, m-am trezit atât de departe de mine, încât aproape că nu mă mai recunoşteam, nu mai eram eu, ci o umbră a mea, a ceea ce am fost cândva…

Vedeam, auzeam, intuiam, simţeam… ardeam pe dinăuntru, eram pe multe buze ”naivă”, ”ce proastă e”, ”am tradus-o”, ”nu ştie”, ”clovn”, ”nebuna”, ”paranoia”, ”exagerează tot timpul”, ”periculoasă”, ”zmintită” şi câte altele, ce mai contează ce sau câte … şi tăceam; şi tăcerea durea şi mă simţeam neputincioasă, inutilă… până într-o zi, o zi în care am spus: ”gata, nu mai tac”, spun adevărul, spun lucrurilor pe nume, mă vreau eu, mă vreau înapoi, eu nu sunt neputincioasă, voi lupta…”. Şi am vorbit, ori de câte ori am avut prilejul ori am considerat că trebuie, am vorbit, am zis lucrurilor pe nume, am răcnit… Nu bănuiam că şi a vorbi, a spune ce ştii, ce vezi, ce auzi, a spune adevărul, doare, şi costă… ore de nesomn, spasme intestinale, şi muream in fiecare zi un strop, şi nu mai eram eu, luptam cu morile de vânt, mă chinuiam, sufeream, mă voiam cu o sabie in mână, să tai răul de la rădăcină, voiam dreptate cu orice preţ. Şi am plătit, eu, nu altul în locul meu. Ce mai contează cum şi în ce fel am plătit, am plătit …

Au trecut ani, rând pe rând, alte evenimente, experienţe de tot felul, situaţii cu care, voiam au ba, trebuia să mă confrunt, alţi oameni pe care mă străduiam din răsputeri să-i fac să înţeleagă… ce?… ceea ce nu voiau şi nu-i interesa… am continuat, şi am continuat şi am continuat, până într-o zi… am conştientizat că undeva greşeam, că nu toate depind doar de bunele intenţii, că poate nu alegeam cele mai nimerite modalităţi de a spune, că începusem să-mi pierd răbdarea, că eram atat de aproape de Cer şi atat de departe de mine… Am realizat într-un târziu că, tot arzând şi tot îndepărtându-mă de mine, mă îndepărtam şi de cei apropiaţi mie, care plăteau, suferind în tăcere pentru suferinţele şi chinurile mele, oricum cui trebuia să-i pese nu-i păsa.

Am înţeles că planeta se va învârti şi fără mine, dar sunt ”locuri” în inimi în care chiar nu mă poate înlocui nimeni, nu voi detalia, pentru că nu e o mărturisire şi o spovedanie pentru a poza în victimă, e o pildă, din care am învăţat eu, la care să cumpăniţi la timp, să nu plătiţi precum eu. S-a limpezit în mintea mea ceva, a fost de parcă găsisem cheia spre orice şi spre pretutindeni, am început să mă apropii din nou de mine, să-mi recapăt zâmbetul, să construiesc multe, poate mult mai încet decât îmi doream eu înainte, dar mult mai sigur. Întâi, m-am iertat pe mine, pentru multe ”nerăbdări”, apoi, uşor, uşor, am găsit liniştea de care avem atât de multă nevoie, pacea aceea lăuntrică, am căutat să iert, nu încă să şi uit, sunt lucruri care nu trebuie uitate niciodată, ca să nu mai greşim, să nu se mai greşească. Mi-am regăsit echilibrul şi da, nu singură , am cunoscut acei oameni rari, atat de rari, am învăţat de la ei, şi prin ei, multe. Conştientizez acum că e nevoie de control mental, de stăpânire, de multă, multă răbdare… şi mă bucură, am învăţat să am răbdare, ca să răzbească adevărul, să ţineţi minte, e nevoie de echilibru şi multă, multă răbdare, şi lucrurile se vor aşeza pe făgaşul lor, şi se va face ordine şi ne vom mai confrunta cu atât de multe şi atât de diferite, dar, dacă ai redescoperit liniştea lăuntrică, e puţin mai altfel, e mai suportabil, parcă nu e atât de dureros să laşi adevărul să te stăpânescă. Adevărul vine de la Dumnezeu, deci nu ar trebui să doară, şi, de cele mai multe ori, culmea, doare pe cel ce-l rosteşte, şi nu pe cel care-l răstălmăceşte, sau pe cel care-l ”înfruntă” că aşa are chef, sau îi e de folos, sau altceva nu cunoaşte, dar nici dornic a învăţa nu e.

Pilda mea vrea să ”spună” că nu fără echilibru şi răbdare izbândim, nu vă va injunghia nimeni cu vreun cuţit, deşi poate că vi se va arăta cât să ”vă închideţi gura, să nu mai trâmbiţaţi”, ce poate cu adevărat ucide e acea picătura chinezească de care sunt convinsă, cu toţii am auzit… Jignirile, etichetele, sunt cele mai suportabile, la fel situaţiile în care vei fi ademenit şi minţit şi răstălmăcit, trec, le depăşeşti, constaţi însă că preţul a fost scump, prea scump, căci  nimeni nu-ţi poate da înapoi orele de nesomn, orele în care-i privezi pe cei dragi de prezenţa ta, tu fiind mereu ”pe baricade”, că murind încet eşti inutil, că vrei, dar nu mai poţi, că sănătatea are răbdare atât cât poate, vine un moment când nici ea nu mai poate duce povara, n-ai fost atent şi i-ai tot aruncat în ”spate”… acestea toate nu se mai întorc, şi le regreţi…

Cunoşteţi sau nu vorba mea, tot simt nevoia să o mai repet, ca să ţineţi minte: de la toate avem a învăţa, chiar şi de la firul de iarbă, de la copii, de la furnică, de la bătrâni, de la multe… trebuie doar să fim atenţi, căci puterea, răbdarea, echilibrul, forţa, liniştea, Dumnezeu, adevărul, Lumina, pacea, iertarea, controlul… toate sunt in noi, într-un colţişor lăuntric şi la îndemână, numai să vrei, să-ţi doreşti suficient de mult să le găseşti. Nu vrei, nu realizezi, nu-i nimic, mai ai o ”soluţie”: primeşti un şut de la viaţă, sau mai multe, şi te zdruncină din toate încheieturile, oricum, te ”trezeşti”.

În loc de concluzie: am pătruns că nu mai vreau să stăpânesc Adevărul, el e cel care ne stăpâneşte pe noi, şi am înţeles că mereu răzbate, poate nu când ne dorim, poate nu când avem mai mare nevoie, însă sunt acele ”adevăruri” pe care zice-se că le duc unii cu ei în mormânt, şi totuşi, după sute, mii de ani poate, şi tot răsare zâmbetul deasupra prafului de nouri, deasupra a toate… Şi voi continua să spun adevărul, să spun lucrurilor pe nume, dar acum e altfel. Păi ce credeaţi, că voi renunţa, eu, care sunt o luptătoare şi o supravieţuitoare? Nici gând! Acum am răbdare, şi echilibru lăuntric, şi, da, acei Oameni deosebiţi care sunt mereu lângă mine, de multe ori nu-i văd, sau ei cred că eu nu ştiu, dar îi simt, poate că şi ei simt că-i simt aproape şi mă poticnesc, nu ştiu să le arăt recunoştinţa, recunoştinţă pe care ei nu o doresc de la mine şi nu o aşteaptă, de aceea şi sunt ei deosebiţi! Voi învăţa, la rândul meu, că, atunci când primeşti bunătate, să o oferi şi tu la rândul tău, să nu uiţi ce bine ţi-a prins…

Să nu renunţăm la adevăr, la lumina lui, la a lupta pentru ca el să surâdă; însă să o facem cu înţelepciune, cumpătare, diplomaţie, să ne dozăm eforturile, avem nevoie de fiecare strop de energie, vin încercări şi mai grele şi va trebui să le depăşim; să ne păstrăm deci echilibrul. Fie şi numai faptul că v-am spus şi vouă toate acestea, cum mi le-a tot repetat şi mie fiecare din oamenii cu suflet mare, şi mă simt cu încă o fărâmă mai uşoară şi, acum da, pot continua. Voi continua zborul meu, voi continua să zâmbesc, voi continua să surâd adevărului, vreau să fiu eu, nu alta, să învăţ să devin la rându-mi un om cu suflet mare, pentru că a fi un om mare aceasta înseamnă să ai un suflet în care să tot încapă şi din care să tot dăruieşti, nu deşertăciunile, funcţiile te fac mare… ci, să fii OM înainte de orice şi de toate!

Nu am să nominalizez oamenii deosebiţi, ei se ştiu şi mă cunosc, mă simt, ei sunt singurii care ştiu preţul plătit de mine, ei ştiu cine sunt îngeraşii mei care-au plătit nerăbdările mele şi orele de lupte ”pe redute”, şi pe ceilalţi, îngerii pentru care continui, însă le spun: MULŢUMESC!

Sibilla

Întâi te vor înjura. Pe urmă vor râde de tine. Apoi, te vor declara nebun. După aceea, vor încerca să te compromită. Într-un târziu, vor face tot posibilul să te lichideze. Dacă scapi cu viată din toate astea, vei fi un om mare!” (Mahatma Gandhi)

Adevărul este o flacără atât de luminoasă încât mulţi oameni nu-i pot suporta lumina. Unii închid ochii ca să nu-l vadă, iar alţii fug ca să nu fie arşi. (Goethe)

Adevărul e stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevărul. (Mihai Eminescu)

Adevăr. Durere şi leac deopotrivă. (Ovidiu Oana)

Adevărul este Dumnezeul omului liber. (Maxim Gorki)

Adevărul este triumful Spiritului. (N A Berdaev)

SIBILLA POESIS

citate preluate de pe http://www.citapedia.ro

sontata Vivaldi preluată de pe youtube

imagini preluate de pe google