DUMNEZEUL CARE TACE !

DUMNEZEUL CARE TACE !

Din volumul ” Meditaţii pentru contemporani „, autor, preot Ion Petrică :

Dacă am privi în istorie definiţiile care au fost date lui Dumnezeu, vom putea observa că acestea pot fi cuprinse într-o adevărată colecţie de carte, înşirând nenumărate volume. Identitatea lui Dumnezeu a fost mereu modelată de cei ce s-au ţncumetat să-l definească modelarea fiind dată de modul de a-L percepe pe Dumnezeu, plecându-se de la preistorica divinizare a fenomenelor, a animalelor sau a altor lucruri din natură, până la substituirea lui Dumnezeu şi definirea lui potrivit propriilor noastre interese . Aşadar, de la apeiron-ul lui Anaximandru şi logos-ul lui Heraclit ( ca principiu care confera ordine şi raţionalitate lumii ) în care s-a văzut o apropiere a filozofiei greceşti de adevărata identitate a lui Dumnezeu şi până la * Dumnezeu care a murit * a lui Nietzsche , lumea a oscilat în tot felul de alcătuiri date lui Dumnezeu. În această nebuloasă istorică şi filosofică despre divinitate , apare la * plinirea vremii * acel Ceva : Întruparea Fiului lui Dumnezeu şi deci revelaţia adevăratului Dumnezeu .

La o sută şi ceva de ani după moartea lui Nietzsche, oamenii totuşi se mai întreabă de existenţa lui Dumnezeu, şi chiar îl caută … întâlnesc mulţi oameni care loviţi – fie direct, fie indirect – de toate imoralităţile vieţii, se întreabă : * Unde este Dumnezeu ? * … * De ce acesta nu intervine in lume pentru a o face să fie morală ? * … * De ce Dumnezeu tace ? *

Asemenea întrebări sunt foarte dese într-o lume în care creştinismul pierde, deoarece foarte puţini oameni, care nu-s prinşi de dorul împlinirilor în plan material, mai caută modul de viaţă creştin. Pentru un creştin trăitor, Dumnezeu este simţământul principal, este şi viaţa lui şi în viaţa lui. Dumnezeu este cel ce ne vorbeşte . Precum noi oamenii dialogăm printr-o cale dialogară, tot aşa şi creştinii, în bucuria lor pentru Dumnezeu, comunică cu El in starea de rugăciune. Dumnezeu este drept, iubitor, bun, dar nu este şi nu va fi niciodată despot. El nu va rezolva problemele lumii prin exterminarea celor ce săvârşesc fărădelegi. Nu foloseşte constrângerea spre a * sugruma * darul Său din om , libertatea de voinţă, adică împlinirea Binelui într-o formă necondiţionată. Şi totuşi Dumnezeu tace, să vedem de ce : * Departe de a fi acuzat de răul din lume, Dumnezeu este cel care plânge pentru raul din ea , şi bineînţeles suferă şi plânge cu mult mai mult decât plânge şi suferă omul, care totuşi este responsabil şi care nu poate să contrabalanseze păcatul şi nici să umple vidul. Şi poate liniştea lui Dumnezeu, care este atât de teribilă pentru omul aruncat în abisul păcatului său şi al neliniştii nu este cea a cuiva care tace pentru că nu există sau a cuiva ce tace fiindcă a plecat , ci este tăcerea celui ce plânge şi tace pentru ca să poată plânge . * Aşa ne-a prezentat un gânditor creştin , Luigi Pareyson , tăcerea lui Dumnezeu. În gîndirea noastră pervertită nu putem să înţelegem cum poate Dumnezeu să tacă, cum nu ucide , cum nu distruge , când lumea întreagă este plină de violenţă. Este neînţeleasă această modestie a lui Dumnezeu. Să învingem nepăsarea noastră faţă de tăcerea vorbitoare a lui Dumnezeu .

( PR Ion Petrică – Mănăstirea * Sfântul Ilie de la Izvor * Vasiova , Bocşa, judeţul Caraş-Severin , din volumul * Meditaţii pentru contemporani * )

*******************************************************************************

În anul 2008 , Dumnezeu tace, Dumnezeu plânge, plânge pentru toate nelegiuirile din jur, plâmge pentru : păcatele noastre căci, şi dacă ştim despre o nelegiuire şi nu o mărturisim, suntem părtaşi la acea nelegiuire … Dumnezeu tace şi plânge, mor oameni în fiecare zi, copii, bătrâni, nevinovaţi, victime ale războaielor, terorismului, violenţei, foametei, nepăsării celor ce ar trebui să grijească de popoare, de tări …

Dumnezeu nu şi-a întors faţa de la noi, dar noi, ne-am dezumanizat, am întors spatele lui Dumnezeu de cine ştie câte ori, şi totuşi el tace şi plânge, poate că ne aşteaptă să redevenim creaşia Lui, căci, noi asta trebuie să ne reamintim, că Dumnezeu este iubire, este iertare, este Binele, este Lumina, este înţelegere, este înţelepciune şi … Dumnezeu este răbdare, El are incă răbdare pentru ca noi să ne îndreptăm …

Oamenii, lumea, planeta întreagă, cu toţii ne-am îndepărtat de Dumnezeu, în goana nebună după inavuţire, bani, aur, petrol, gaze, influenţă, putere … am uitat oare să fim buni unii cu alţii, să ne ajutăm la nevoie, să ne bucurăm pentru bucuria celorlalţi, să fim uniţi la greu, să nu primeze interesele personale ci ale noastre ale tuturor, să ne zâmbim, iubim, să ne pese, necondiţionat şi dezinteresat … de ce, de ce nu ne oprim măcar să ne gândim la toate acestea, măcar preţ de câteva clipe , ce luăm cu noi la Marea Trecere ? Nimic din toate deşărtăciunile, dar luăm cu noi şi mai ales lăsăm ân urma noastră : faptele, vorbele, gândurile … în rest, toate-s praf de nouri, toate-s trecătoare …

Să nu hulim aşadar, căci noi suntem cei care trebuie să ne schimbăm, să renunţăm la renunţare, la nepăsare, să începem să ne implicăm în toate, în fiecare zi un stop, o fărâmă, căci Dumnezeu are răbdare cu noi, până vom redeveni ceea ce-am fost, creaţia lui Dumnezeu.

Oare cum zâmbeşte Dumnezeu … îmi doresc tare mult ca Dumnezeu să zâmbească, şi voi, nu-i aşa ?

SIBILLA POESIS

Interviu cu Dumnezeu … :

Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci…zise Dumnezeu.

-Daca ai timp…i-am raspuns.

Dumnezeu a zambit.

-Timpul meu este eternitatea…Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?

-Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a raspuns:

-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca…,iar apoi tanjesc sa fie iar copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani…iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul, iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:

-Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copiii tai?

-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc…si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte si pe ei insisi.

-Multumesc pentru timpul acordat…am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie? Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:

Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna.”

( Octavian Paler )

Dumnezeu este Cel care ne atinge sufletul cu urme de lumină, pentru ca inchisoarea dăruită să fie mai puţin lut şi mai mult templu, iar viaţa începe a se respira aproape apneic dar pe dinăuntru. ( Gabrielle Pierre )

Dumnezeu este sufletul întregii naturi. El nu este afară, ci înăuntrul ei. Natura este, cu alte cuvinte, însufleţita şi divină. ( Fechner )

Dumnezeu este Raţiune şi pricina întregii mişcări neîncetate şi toate raţiunile îşi au în El stabilitatea neclintită şi dinamismul fară de sfârşit. ( Nichita Stihatul )

SIBILLA POESIS

citate preluate de pe http://www.citapedia.ro

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Pilde şi „aduceri aminte”... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la DUMNEZEUL CARE TACE !

  1. g1b2i3 zice:

    Dumnezeu nu zambeste niciodata,asa cred.El doar plange.Ne pedepseste si plange.
    Mi-a spus cineva ca Dumnezeu ne pedepseste la fel cum un parinte isi pedepseste copilul cand face ceva rau.
    Ce parinte care-si iubeste copiii ii pedepseste asa de crunt?
    Toate relele din lume si toate necazurile noastre nu sunt pedepse de la Tatal nostru.Sunt ‘darurile’ celui din intuneric a carui putere e din ce in ce mai mare.Dumnezeu plange si tace pentru ca nu ne poate ajuta mai mult.Poate ca daca ar avea mai multi ucenici pe pamant … ?
    Sa fii iubita,Sibilla.

    Apreciază

  2. leo zice:

    Pisoi sburlit, de unde şi până unde atâta pesimism pe tălică? De ce nu priveşti şi partea plină a paharului?
    De ce să nu crezi într-un Dumnezeu bun, care, cu zâmbet părintesc, ne-a dăruit frumosul, ne-a dăruit florile, ne-a dăruit un chip după chipul şi asemănarea Lui, ne-a dăruit frumosul şi, înainte de toate, ne-a dăruit copii?!
    Dacă omul a ales altfel, apăi pedeapsa cu siguranţă nu de la El vine, că, să nu uităm vorba strămoşască „Ce-şi face omul cu mâna lui…”
    Ş-apoi, îţi pare ţie că invidia, răutatea, prostia, războiul ar fi plămădite din florile raiului, ori ale răului, florile alea iscate sub ciocanul lui Hefaistos?
    Dumnezeu bun fiind, l-a făcut pe om bun, asta-i clar! Mai departe, omul are a alege…

    Apreciază

  3. Inca o revelatie, mi-ai oferit dragul meu Sfinx cautator de comori ! 🙂
    Doream si eu sa dau glas in spatiul meu acestui minunat interviu cu Dumnezeu a lui Octavian Paler !
    Dar uite ca ai prins impulsul meu soptit tainic in zbor si ai zidit inca o frumusete pe altarul credintei !
    Cu siguranta ca Dumnezeu ne zambeste, afland suflete mari si luminoase cum este al tau si al altor semeni binecuvantati !
    Pacea lina sa se pogoare asupra inimii tale si aura sa-ti fie mereu ploaie fina de scanteieri ! 🙂
    Adanca pretuire, fiica sibillina cu suflet de foc !

    Apreciază

  4. g1b2i3 zice:

    Leule,inteleptule,asa sunt eu,un pisoi cam pesimist.Stiu ca Dumnezeu ne-a daruit totul,insa multi dintre noi nici nu vedem nimic de prea mult ce ne plac ispitele diavolesti;spun ca nu Dumnezeu ne pedepseste cu boli,razboaie si alte nenorociri,El ne iubeste si doar ne dojeneste ca orice parinte.
    Asa cred eu ,un pisoi ignorant ce sunt.

    Apreciază

  5. Lady`lu`siR` zice:

    …cand am citit articolul de mai sus, mi-au venit atatea in minte…!
    MI-a venit in minte titlul unei carti pe care am citit-o in facultate,recomandata de prietena mea „cand Cerul tace…” de Ronald Dunn. Mi-a venit in minte ceea ce zicea fiica evanghelistului Billy Graham (poate ati auzit de el) cand a fost intrebata ce parere are despre ceea ce s-a intamplat intr-o zi de 11 septembrie in america : http://www.perspectivechicago.com/article.php?id=151
    Mi-au venit in minte atatea intamplari din viata mea in care l-am vazut pe Dumnezeu…:)
    Si ca veni vorba de zambet, da, Dumnezeu ne zambeste doar trebuie sa fim atenti. El ne zambeste prin flori, prin soarele diminetii, ale carui raze ne mangaie privirle si fata, ne zambeste prin copilasi si zambetele lor…ne zambeste prin ploaie, ne zambeste prin cel de langa noi(partener), ne zambeste prin atatea…doar trebuie sa fim atenti si sa ii multumim pt toate…:) Eu asa cred!
    Si mai stiu ca cei care nu zambim suntem noi, cei care suntem nemultumitori suntem noi, cei care il indepartam pe Dumnezeu si pe semeni suntem noi!!! Ma intreb de ce ne bucuram asa des de insuccesele altora in loc sa ii ajutam….Ma intreb de ce NU ne bucuram de succesele celorlalti ci suntem invidiosi si plini de ranchiuna…Ma intreb de ce nu zambim, radem si nu ne uitam la partea plina a paharului…? De ce uitam de Dumnezeu cand ne merge bine iar cand dam de necaz toti stim sa Ii rostim numene…? Ma intreb de ce…? De ce…?
    Imi doresc ca macar noi sa fim altfel, sa traim altfel, sa schimbam ce se poate schimba…sa zambim mai mult…sa ne rugam mai mult…sa credem mai mult!:)
    Dumnezeu sa ne binecuvinteze!:)
    Si…scuze daca am plictisit pe careva!:)

    Apreciază

  6. Gabriela Savitsky zice:

    Dumnezeu este Iubire pură. Nu pedepseşte pe nimeni niciodată, pentru nimic. Viaţa noastră este aşa cum este pentru că nu ne ascultăm inima. Acolo, în inima noastră, locuieşte Dumnezeu.
    Dacă ne-am lăsa animaţi doar de Bine, niciun rău nu ar fi posibil…
    Când nu mai ştim să mergem, când nu mai putem, El ne poartă în braţe.

    Apreciază

  7. Un articol de extrema actualitate, foarte bine documentat, ca de obicei.
    o zi minunata iti doresc.

    m-am mutat in casa noua:
    http://www.jamescrissilv.ro

    Apreciază

  8. zamolxe zice:

    sibi 🙂 ziua buna 🙂
    ai ales un subiect „spinos”:)
    comentariile îmi dovedesc ca nu se cunoaste întregul sau si daca e cunscut nu-i cunoscut în toata maiestuozitatea si simplitatea lui:)
    Io cred ca am sa va spun o poveste.. aşa cum îţi spuneam tie mai demult 🙂

    Un om şi-a dorit atat de mult sa-l cunoscă pe Dumnezeu ncat a mers sa-l caute cu tot dinadinsul. Si a cautat el ce a cautat pana ce la un momet dat descurajat în cautările lui a renuntat la cautarea vieţii lui, la visul de a-l gasi pe Dumnezeu,
    Întristat omul se aseza cu capul în maini şi începu sa se gandesca la zadarnicia cautarii lui. Atunci a înteles si a început să rada din toata inima ca-ci cautarea lui luase sfarsit. Îl gasise pe Dumnezeu tocmai prin ce se astepta mai putin: prin liniste
    Atunci omul a înteles….
    si a zis: Dragostea de Dumnezeu este foarte putin cunoscută,iar cel care o gaseste, gaseste pacea. iar Împăratia lui Dumnezeu salasluieste în interiorul meu fara sa stiu. ea este asemenea întinderii undeilinisite a unui lac, nu păstreaza nimic dar oglindeste totul.Am înteles acum: nu trebuie sa te retragi din lume ca sa-l gasesi pe dDumnezeu trebuie doar sa contempli lucrurile în liniste si Dumnezeu se releva în orice lucru căci Dumnezeu este duh si Duhul însufleteste creatia
    Acum o,mul a înteles si era fericit.
    Atunci cei care înca mai cautau, vazandu-l atat de fericit l-au întrebat: „L-ai gasit pe Dumnezeu de esti asa fericit?”
    Si atunci el a raspuns: Nu l-am gasit. Am facut o prostie. L-am cautat acolo unde nu-l puteam gasi. L-am cautat afara pe cand el era înauntru. L-am catat prin lucruri pe cand el era esenta tuturor lucrurilor.
    Apoi a mai spus: sufletul tuturor lucrurilor nu este nici bun nici rau, el doar este. Iar fiinţa lui nu este caracterizata de framantarile noastre, deci el cuprinde în sine pacea. Deci linuistiti-va si cautati pe Dumnezeu acolo unde e , înlauntrul lucrurilor, caci launtrul lucrurilor este adevărul şi linistea imuabila Spiritul lucrurilor nu este atins de vanjoleala de deasupra el este etern si cuprins de pace!
    Si atunci au înteles si ei: Dumnezeu este liniste pace si iubire de adevar. Iar celcare îl cauta nu poate sal gasesca decat în liniste, pace si adevar!

    Asta am avut de spus 🙂
    o zi buna Sibi 🙂

    Apreciază

  9. sfinx667 zice:

    Va doresc tuturor o zi frumoasa, mangaiata de roua sperantei si surasul divin … eu simt ca Doamne, Doamne zambeste, ori de cate ori ne vede impreuna, fie meditand la multe cele incercari, fie fiind solidari, fie indreptandu-ne gandurile spre cei mai necajiti ca noi, caci, mereu trebuie sa ne gandim ca undeva in lume, exista un alt mai necajit ca noi si care nu huleste dar de la care poate avem a invata ceva …
    Dumnezeu tace, el plange pentru suferintele noastre, dar aici e cheia, Lui ii pasa de noi, de aceea plange, pentru ca ne iubeste tare mult …
    Dumnezeu este iubire, dar el nu-si va impune iubirea nimanui, cei care o primesc, vor stii sa o si daruie la randul lor, cei care n-o doresc … e alegerea lor si numai a lor, pana si pe ei Tatal ii asteapta totusi, pana in ultima clipa …. cei care nu vor, se pedepsesc ei singuri, singuri se condamna…
    @ Gabi,
    Draga prietena, Dumnezeu plange, plange si surade in momentul acesta, El te iubeste si te intelege, stie ce te framanta, si te iubeste pentru ca iti pasa … stiu ca tu simti asta , pentru ca esti un om bun ;
    Un sfarsit de saptamana incarcat de clipe de bucurie si seninatate iti doresc,
    Sibilla
    @pescarus argintiu,
    fie ca Cerul sufletelor noastre sa se insenineze iar Tatal sa limpezeasca nelinistile noastre in mare bunatatea sa, nu fara acceptul nostru, pentru ca sta in putinta noastra, si cel mai firav gand bun, si cea mai mititica fapta ce e pe placul Sau, si tot e o farama de limpezime, o picatura de apa vie din care sa se adape constiinta si tresarirea sufletului …
    Un sfarsit de saptamana pe masura sufletului tau minunat, suflet blajin, calde imbratisari Cora,
    Sibilla
    @Lady / SiR,
    Eu zic sa nu incetam a crede ca da, sta in putinta noastra, a fiecaruia din noi sa alegem Calea iubirii, iertarii, intelegerii, intelepciunii si, sa renuntam a ne mai pedepsii singuri, acumuland ura, sete de razbunare, si alte asemenea … sa redescoperim credinta in minuni !
    Zic ca atunci cand vom crede suficient de mult, orice se poate implini, pentru ca El e mereu cu noi, intre noi si, mai ales il gasim in fiecare din noi, trebuie doar sa-i deschidem usa sufletului…
    Un sfarsit de saptamana placut alaturi de toticei dragi Lady 🙂
    calde imbratisari tie draga prietena, lui SiR si pupici printesei Maria, va iubesc mult 🙂
    Sibilla
    @Gabriela Savitsky,
    mare adevar ai grait, asa este minunato , e mereu cu noi, tot timpul, noi ne mai indepartam uneori, mai ratacim… totusi El mereu asteapta rabdator sa revenim 🙂
    Da Gabito, ne poarta in brate, ne mangaie si cel mai timid firisor de tristete si, ne inalta deseori deasupra oricarei nemernicii, totEl ne da si putere sa mergem mai departe … oare nu Dumnezeu a facut posibil ca si eu si tu si atat de multi copilasi, si cati si cati …sa fim inca in viata, sa fi inteles atat de multe, sigur ca El, e mereu prezent, ai dreptate !
    Iti multumesc frumos, ai spus cuvinte in aparenta simple, dar sunt atat de profunde si atat de intelepte , fie ca ele sa razbata spre cat mai multi !
    Un sfarsit de saptamana placut, alaturi de dragii tai cavaleri, tie suflet minunat 🙂
    calde imbratisari de la turbo-zbuciumata ta prietena, in … atat de multe,
    Sibilla
    @james crissilv,
    multumesc, voi face modificarea prieten drag 🙂
    Iti doresc un sfarsit de saptamana Luminos si bogat in impliniri de suflet, clipe de bucurie alaturi de minunata ta familie 🙂
    Dumnezeu sa fie cu voi mereu si pretutindeni, sa vegheze pentru seninatatea sufletelor vostre 🙂
    calde imbratisari, prietene,
    Sibilla
    @ duso Leo,
    ori de cate ori puii nostrii ne privesc surazand drept in ochi, Dumnezeu ne zambeste 🙂
    Adevarat, noi suntem nitel diferiti, noi oamenii, unul mai zapacit, altul mai zbuciumat, altul mai sugubat, unii timizi, altii mai indrazneti…. insa El ne cunoaste pe dinauntru, oricum am ” poza ” noi in lume, El ne stie fiecare tresarire, cand sufletele noastre clipocesc sperand inspre El, noi simtim asta, entru ca el este iubire, asa cum a spus Gabriela, de noi depind atat de multe…
    Uite, tu esti un tata minunat, iti pasa de fiece intristare a mea, cat de mica, zambesc acum caci aud acel ” nu te teme Niko, ploaia, tunetul, fulgerul, vin de la Doamne, Doamne … „, iti pasa de cei necajiti, de atat de multe,. esti un OM bun, El te stie cel mai bine, uneori, poate ca e mai bun El cu tine decat esti tu insuti, sigur ca te iubeste 🙂
    Stiu ca tu stii toate astea, am simtit doar ca trebuie sa le dau graire , un impuls launtric, sibilin …
    Iti doresc un sfarsit de saptamana pe masura sufletului tau surazand sperante si, clipe de bucurie alaturi de toti cei dragi tie, calde imbratisari duso,
    Sibilla

    Apreciază

  10. sfinx667 zice:

    @Zamolxe,
    Zami, iti multumim pentru frumoasa povestioara care vine sa completeze tot ce am scris deja mai sus, unde esenta e aceeasi 🙂
    Completeaza si tot ce am zis noi deja aici, da Dumnezeu e in toate, e iubire, e adevar, liniste si pace , asa este, prieten drag !
    Iti doresc pace si liniste sufleteasca, si noua tuturor, sa gasim acea intelegere ce ne e la indemana, si sa ne straduim sa fim mai buni, incepand prin a zambi mai des, prin a intinde mana spre inimile care asteapta o cat de firava atingere, sta in putinta noastra…
    Dumnezeu sa fie cu noi toti, Zami, prieten drag !
    Sibilla

    Apreciază

  11. Nu, Dumnezeu nu tace. Doar ca asteptam sa ne vorbeasca, asa cum intelegem noi, ceea ce, el n-o s-o faca. Dar El ne-a facut din iubire, pentru iubire.
    Dumnezeu ne arata semne, ne indruma, dar pentru asta trebuie sa avem ochi sa vedem.
    Dumnezeu, ne ajuta.
    Stateam de vorba acum cateva zile cu o vecina, ne spuneam una, alta. Eu cu ale mele, ea cu ale ei, clar ambele , nu tocmai fericite. La sfarsitul discutiei, vecina a tras concluzia, ca a fost un an tare prost, pentru toata lumea, ca pe oricine ai intreba, toti din jur au probleme.
    Am stat si m-am gandit. Chiar asa o fi? De ce sa zic ca a fost an rau? S-a terminat ceva chiar atat de rau? A fost vreun deznodamant fatal?
    Nu. Clar ,ca au fost destule care s-au intamplat, momente in care abia ca le mai puteam duce, dar trebuie sa-i multumesc Lui, fiindca indiferent de ce-a fost, le-a terminat bine.
    Eu asa il vad pe Dumnezeu.

    Apreciază

  12. Vania zice:

    Întotdeauna m-au obosit guralivii…

    Apreciază

  13. Maria Barbu zice:

    Sibilla draga, eu cred ca Dumnezeu se manifesta prin OM, de aceea El a creat fiinta umana. Dumnezeu se exprima prin sufletul plin de Iubire si tacerea de care ne plangem este cauzata de golul din sufletul oamenilor!

    Apreciază

  14. leo zice:

    Vania,
    las’ că şi când ţi-o veni odihna a veşnică de la Cel care tace, îi uita de toată oboseala venită dinspre guralivi… 😆

    Apreciază

  15. paul zice:

    Dumnezeu ne-a daruit cel mai de pret lucru: VIATA , putinta de a trai,de a simti mireasma florilor,fosnetul frunzelor,licaritul stelelor,cantul pasarilor,adierea vantului,stralucirea Soarelui,zambetul Lunii…de a darui iubire pentru toate aceste lucruri…restul depinde de noi. Mangaierea Lui e vesnica! Sa nu uitam ca nu stapanim Lumea,ci ea ne stapaneste pe noi. Eternitatea ei o putem atinge,depinde insa de ceea ce lasam in urma noastra.Semanam dragoste, dragoste culegem, semanam ura,ura vom dobandi. Cand uitam de puterea Lui,ne da semne spre a le intelege. Ignorarea lor,ne duce la pieire. Acolo,sub lespede, toti pamant vom fi de-apururi.Zbuciumul vietii…UITARE!
    Draga Sibilla,stiam si totusi nu aplicam….BANUL !…te duce la pieire! Omule bun..pregatestete, nu sti cand ati va veni ceasul !…mi-am zis spre luare-a minte!
    Dumnezeu sa ne Binecuvinteze pe toti cei ce credem in El !

    Apreciază

  16. corinacretu zice:

    Draga Sibilla, iti multumesc pentru acest articol. Eu cred in Dumnezeu, cred cu tot sufletul meu. M-a ajutat, m-a salvat de la moarte si mi-a oferit incercari ca sa inteleg ca nu mi se cuvine totul. Din pacate, pentru toate minunile pe care ni le ofera, nu reusim sa fim recunoscatori. Ne lasam prada instinctelor noastre primare si uitam sa multumim pentru viata, pur si simplu, asa cum spune Paul. Iti doresc numai bine, un week-end frumos si Dumnezeu sa ne ajute tuturor!

    Apreciază

  17. sfinx667 zice:

    Va multumesc frumos, voua tuturor, pentru vizita si pentru toate cuvintele frumoase rostite azi aici, de catre fiecare dintre noi, fiti binecuvantati !
    Va cer scuze pentru intarzierea raspunsurilor 🙂
    @mesterulmanole,
    multumim pentru completari, si tu ai dreptate, da, Dumnezeu ne arata semne, poate ar trebui sa fim mai atenti, sa privim in noi insine mai mult, e aici 🙂
    Un sfarsit de saptamana minunat iti doresc, draga prietena si, Dumnezeu sa fie cu tine mereu !
    Sibilla
    @Vania,
    Dobro ! 🙂
    Cand eram eu mititica, mama spunea mereu : ” unde-i Niko, ia stati sa vad unde e ca nu se aude, asta cand tace, le face ! ” , cred ca ceva urme ale zvacnetului mangubei Niko copil, au ramas, le-am pastrat, daca tot sunt o pastratoare a tainelor, ce zici, de fapt … sssttt, ciuti, ramane intre noi 🙂
    O noapte linistita prietene drag 🙂
    calde imbratisari ,
    Sibilla
    @Maria Barbu,
    frumos ai spus, adevar, si da, unii chiar se incumeta sa umple acel gol al sufletului cu pumni de neguri si fum innecacios, cu nemernicii … acea umplutura le va macina mantia sufletului, cangrenand-o si, se trezesc mai apoi , saraci si goi, fara suflet, l-au pierdut, l-au vandut, ai dreptate !
    Multumesc mult Maria, un sfarsit de saptamana agreabil si clipe de bucurie si implinire iti doresc, leoaica luptatoare 🙂
    Sibilla
    @Paul,
    mare bucurie mi-ai facut, cuvintele tale, cu totii sa le luam mai des aminte, caci multe graunte de adevar sunt la indemana noastra !
    Iti doresc sa te bucuri de toate frumusetile naturii, sa ai parte de iubire si mangaierea a tot ce-ti poate inalta sufletul om bun !
    O noapte minunata si senina si un cosulet mare, mare, de imbratisari sibiline, prietene drag 🙂
    Sibilla
    @Corina Cretu,
    draga prietena, mult adevar in cuvintele tale, si iti dau dreptate nu din complezenta, ci, pentru ca tu stii exact ca eu stiu despre ce vorbim, da Dumnezeu ne-a salvat viata, ne-a ajutat si a fost mereu alaturi de noi. Asa cum atat de frumos ati subliniat si tu Corina, si prietenul nostru Paul, sa-i multumim lui Dumnezeu pentru fiecare raza de soare, pentru fiecare zambet si fiecare mana calda ce ne atinge inima !
    Dumnezeu sa fie cu tine si langa tine mereu, sa-ti calauzeasca pasii numai pe Calea Luminoasa si sa te binecuvanteze suflet bland, ingerii Lui sa te ocroteasca si El sa vegheze mereu pentre tine, pentru ca, meriti !
    Un sfarsit de saptamana pe masura sufletului tau, implinire sufleteasca si mult succes in ceea ce faci, caci tu chiar faci pentru noi toti !
    calde imbratisari,
    Sibilla
    @ duso Leo,
    mereu prezent, si bine faci, uite ca pe mine m-a rapus dulcele somn mult mai devreme, apoi, v-am simtit aproape pe toti, si, iata-ma 🙂
    Iti multumesc frumos duso, un sfarsit de saptamana bogat in surprize placute, alaturi de toti cei dragi sufletului tau !
    Sibilla

    Apreciază

  18. leo zice:

    Hmmm, ce ţi-e şi cu „alături” ăsta, cât îi de relativ… mai ales când intră în aceeaşi frază cu… sufletul…

    Apreciază

  19. sfinx667 zice:

    @duso 🙂
    numai ce-ti zasai ca abia am facut ochisori si ma alint cu un pepsi, precum vezi am inlocuit cafeaua, da-mi cateva minutele si ma concentrez la zbor 😉 🙂
    In loc sa ma mascaresti si bombanesti tot timpul, mai bine cauti talica o melodie asa, ca de invioarare a vulturului somnoros …
    Iar am dreptate si iar ma ” bombardeaza ” … Cerberule, recunosc tot, sunt ingandurata si zapacita, pun ceva la cale si am emotii 🙂
    Ei, am sanse cu … inviorarea, duso ?
    Sibilla

    Apreciază

  20. corinacretu zice:

    Multumesc mult, Sibilla, pentru cuvintele tale atat de frumoase. Da, Dumnezeu e cu noi mereu si o sa ne ajute, trebuie sa avem incredere.
    Am citit acum si ultima ta postare despre adevar, felicitari. Nu stiam citatul Mahatma Ghandi, care m-a impresionat.
    Iti doresc si eu, la randul meu, bucurie si fericire, un week-end minunat!

    Apreciază

  21. sfinx667 zice:

    Corina,
    draga prietena de suflet, iti multumesc la randu-mi pentru vizite si pentru felul tau atat de sensibil si uman de-ami fi alaturi, am mai spus si nu ma sfiesc, esti un OM minunat, sau, ca sa fiu ” la tema „, un om pe placul lui Dumnezeu 🙂
    Am simtit nevoia sa scriu acest citat Corina , pentru ca il inteleg tare bine, am trait deja ceea ce spune acel citat, inteleg deci si, realizez ca totusi sunt un om puternic, deocamdata sunt un supravietuitor.
    O noapte senina Corina si te rog mult sa-mi scuzi intarzierea raspunsului, e doar somnul adanc datorat medicatiei, insa, organismul se reface si in timpul somnului 🙂
    Calde imbratisari, draga prietena, pretuire,
    Sibilla

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.