SFANTUL PROOROC ILIE TESVITEANUL-AL DOILEA INAINTEMERGATOR AL LUI HRISTOS !
Sfantul Ilie, ” Carutasul Raiului „, Sfantul care fulgera si trazneste, este sarbatorit in fiecare an, in 20 iulie, ziua in care el nu a murit ci, s-a inaltat la Cer intr-un car de foc.
În aceasta luna, în ziua a douazecea, pomenirea suirii la cer cea de foc purtatoare a Sfântului, Maritului Prooroc Ilie Tesviteanul. Sfântul si marele Profet Ilie, acest inger intrupat in carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide si inchide cerurile, era de origine din Tesvi in Galaad. Traditia apocrifa, care a transmis aceste detalii despre nasterea Profetului, precizeaza ca el era din tribul lui Aaron si deci era Preot. Dar nu se gaseste nici o urma despre acestea in relatarea Scripturii pe care o rezumam in cele ce urmeaza (cf. III Regi 17-20 ; IV Regi 1 si 2).
Tot în aceasta zi, se savârsesc înnoirile bisericii cinstitului Înaintemergator si botezator Ioan din preasfânta manastire a Studionului, la Constantinopol.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
( www. calendar-ortodox.ro )
Sfantul Ilie :
Norii-si plâng sudoarea muncii,
Ca vâslasii pe galere,
Biciuiti cu funii lucii
Luminând adanci unghere.
Ziua s-a facut iar noapte
Pe oceanul de caldura,
Îngerii vorbesc în soapte
De un sfânt cu foc în gura.
Este bunul sfânt Ilie,
Ce deschide porti în ceruri
Si arunca jos, pe glie,
Rapaieli prinse-n danteluri.
El apare-n deal la vie,
Sau pe valea pârjolita,
Cu sageti la palarie
Si o cofa ciuruita.
Toata holda îl asteapta
Sa mai ude colbul tarii,
Cu bulbuci de apa casta
Întru împlinirea verii…
( http://www.neogen.ro/ user marilena 272
La schimbarea la faţă a lui Hristos Domnul, Ilie s-a arătat împreună cu Moise de-a dreapta şi de-a stânga Mântuitorului. Sfânta Scriptură ne spune că Ilie se va întoarce iarăşi pe pământ, la sfârşitul veacurilor, înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos, pentru a se lupta cu Antihristul.
În tradiţia populară, sărbătoarea Sfântului Ilie este un prilej pentru aplicarea unor obiceiuri şi ritualuri ce vin din credinţe străvechi. Sântilie, cum i se spune în popor, este un sfânt care, la rugăciunile oamenilor, aduce ploaia. Se zice că Sântilie îşi aşteaptă cu atâta nerăbdare ziua în fiecare an, însă, atunci când vine, porneşte năvalnic prin lume, într-un car de foc, mânat de furtună. Dacă în această zi nu se lucrează, oamenii vor fi scutiţi se secetă şi de incendii.
Sfântul este numit: “înger în trup, temelia profeţilor şi al doilea Înaintemergător al lui Cristos”.
Ilie a fost înger în trup, ceea ce înseamnă că era atât de curat, încât trupul său se apropie mai mult de spirit decât de materie, era, oarecum spiritualizat; spiritualizat, bineînţeles, nu în sensul că nu avea proprietăţile şi necesităţile materiei vii – era, şi el, perceptibil, supus gravitaţiei, foamei, setei, ostenelii -, ci spiritualizat în sensul că, după cum îngerii nu cunosc alunecările în păcate trupeşti, neavând trup, tot astfel Ilie, deşi avea trup, totuşi, prin înfrânarea desăvârşită a simţurilor, prin disciplina ascetică la care şi l-a supus, a ajuns atât de departe, încât se părea că nu mai trăia în trup. Pe el nu-l mai atrăgea nici propriul trup nici alte trupuri, ci înălţimile curate ale lui Dumnezeu. El a biruit legea trupului, de aceea nu e de mirare că a fost înălţat cu trupul la Cer. Prin mortificare, prin asprimea la care şi-a supus viaţa, el a schimbat legea trupului în legea sufletului, chemarea lutului în chemarea cerului, legea păcatului în legea virtuţii, a sfinţeniei. Toate acestea el le-a înfăptuit prin flacăra arzătoare a iubirii de Dumnezeu mai presus de toate, după cum vom vedea ceva mai departe.
Manastirea ” Sfantul Ilie de la Izvor ” Vasiova, judetul Caras-Severin cu hramul Sf. Ilie :
Pe soseaua Timisoara -Resita, la intrarea in Bocsa Vasiova , se desprinde drumul care duce spre Ocna de Fier. La mai bine de 1 km se afla Manastirea ,”Sf.Ilie de la Izvor”. Numele vine de la un izvor de apa curata si rece care astampara nu numai setea trupeasca, ci si cea sufleteasca. Lucrul acesta este adeverit de numeroasele binefaceri de care s-au bucurat cei care ”cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste”, au baut apa din acest izvor. Asa a aparut gandul, in constiinta unor oameni de bine, de a ridica o manastire pe aceste meleaguri in care sa se pastreze randuielile vietii monahale, venind in acelasi timp si in sprijinul credinciosilor care duminica de duminica umplu biserica manastirii pentru a asculta Sf.Liturghie si a se bucura de dumnezeiestile daruri ale sfintelor slujbe.Din generatie in generatie s-a transmis o relatare care sustine ca minerul Alexe Perian si-a redobandit vederea dupa ce s-a spalat pe ochi la izvorul pomenit. Drept recunostinta, in anul 1850 imprejmuieste izvorul cu un zid de piatra. Urmasii sai au ridicat o capela care pe parcursul anilor a ajuns locul mult cautat de credinciosi si suferinzi, din toate nationalitatile, ce veneau ca pelerini de la mari departari in ziua praznicului Sf Proroc Ilie.
Tuturor celor ce-si sarbatoresc astazi ziua numelui, Ilie, Ilinca, un calduros : La Multi Ani !
SIBILLA POESIS
material preluat de pe net
La Multi Ani tuturor de Sfantul Ilie!
ApreciazăApreciază
Pingback: Sarbatoare «
Alatur si eu urarii Corinei Cretu, prietena noastra de suflet, un sincer si calduros : La Multi Ani, tuturor sarbatoritilor !
Sibilla
ApreciazăApreciază
PARINTELE ILIE CLEOPA
„Parintele Cleopa a fost un misionar statornic, el a aratat intr-un fel minunat cum cineva poate sa aduca lumea la Dumnezeu, sa schimbe vieti, sa vindece rani, sa hraneasca suflete, nu cutreierand lumea, nu batand din usa in usa, ci deschizand cu dragoste parinteasca usa chiliei sale si ajutand pe fiecare pacatos sa-si deschida propriul sau suflet pentru a se intalni cu iubirea lui Dumnezeu pentru toti oamenii”. (PATRIARHUL DANIEL)
12 ani a pascut oile manastirii
Arhimandritul Cleopa Ilie s-a nascut in comuna Sulita, judetul Botosani, la 10 aprilie 1912, intr-o familie credincioasa. De mici copii, Constantin (dupa botez) si cu fratii sai mergeau deseori la Schitul Cozancea, fiind foarte iubiti de parintele Paisie Olaru care se nevoia in aceasta zona si care a devenit parintele lor sufletesc.
In iarna anului 1929, dupa sarbatoarea Sf. Ier. Nicolae, Vasile si Constantin s-au hotarat sa plece la Schitul Sihastria – Neamt pentru a sluji toata viata lui Hristos. Impreuna cu alti frati de manastire, pana in anul 1935, Constantin a pascut oile Schitului Sihastria, dupa care s-a intors la Botosani pentru a-si indeplini serviciul militar.
In anul 1937, la sfarsitul lunii iulie, rasoforul Constantin Ilie a fost tuns in monahism, primind numele de Cleopa. A facut in continuare ascultare de cioban la oile schitului, pana in vara anului 1942. In anul 1944, la 27 decembrie, a fost hirotonit ierodiacon, iar la 23 ianuarie 1945, ieromonah. Cei 12 ani de ascultare de cioban la oile manastirii au fost pentru marele duhovnic „scoala de calugarie si teologie”, dupa cum insusi spunea, caci in acea perioada a citit zeci de carti teologice, fundamentale pentru formarea sa.
Retras in pustie
La 5 septembrie 1944, staretul Ioanichie a plecat la Domnul, toata grija schitului apasand astfel pe umerii monahului Cleopa, care mai tarziu a devenit oficial egumenul Manastirii Sihastria.
La 30 august 1949, a fost numit staret al Manastirii Slatina – Suceava, unde, prin decizia Patriarhului Iustinian, s-a transferat impreuna cu alti 30 de vietuitori de la Sihastria, in locul sau fiind numit staret protosinghelul Ioil Gheorghiu.
La Manastirea Slatina a intemeiat o obste care a ajuns la peste 80 de vietuitori. Intre anii 1952-1954, fiind urmarit de Securitate, s-a retras in Muntii Stanisoara, impreuna cu ieromonahul Arsenie Papacioc. Dupa doi ani de viata pustniceasca, a fost readus din nou in manastire la decizia Patriarhului Iustinian.
In anul 1956 a revenit la manastirea de metanie (in care a fost calugarit), iar in primavara anului 1959 s-a retras pentru a treia oara in Muntii Neamtului, unde s-a nevoit mai bine de cinci ani de zile.
Revenind la Manastirea Sihastria, in toamna anului 1964, vreme de 34 de ani a fost duhovnicul intregii obsti, povatuind fara intrerupere atat calugari, cat si mireni, pana in ultima clipa, in noaptea de 1 spre 2 decembrie 1998, cand si-a dat duhul in mainile lui Hristos.
PRELUAT DIN CRESTINORTODOX.RO
ApreciazăApreciază
La multi ani, de sfantul Ilie!
ApreciazăApreciază