DIVINITATEA, CULTUL, HERALDICA SI EMBLEMATICA LUNII – MITOLOGIE

DIVINITATEA, CULTUL, HERALDICA SI EMBLEMATICA LUNII – MITOLOGIE

LUNA SFANTA-MITOLOGIE

Un rol important in mitologia romana ii revine LunIi, acest rol fiind relevat in superstitii, datini, credinte, traditii magico-mitice.

Exista trei cicluri de legende mitice despre Luna :

– Luna infatisata ca un corp luminos ( lumanare, opait ) cu valoare de astru;

– Luna infatisata ca o faptura mitica masculina care ajuta Soarele ;

– Luna infatisata ca o faptura mitica feminina, care este codependenta de Soare ;

O legenda mitica arhetipica se refera la creatia Soarelui, Lunii si stelelor, in conditiile in care rostul lor fusese deja stabilit. Conform acestei legende Fartatul ( travestit de mitologia populara crestina in Dumnezeu ) implineste misiunea creatiei luminatorilor zilei si noptii astfel : ” a luat un bot de aur, a rupt dintr-insul mai multe bucati si le-a aruncat pe Cer . Din bucatile de aur aruncate pe Cer au iesit Soarele, Luna , Luceferii si Stelele . „

O alta legenda prezinta Astrii-Oameni care luminau lumea, mergand pe pamant printre oameni, lumina lor orbea, caldura lor frigea, iar drumul lung pe pamantul neregulat, cu munti, dealuri si vai ii obosea din calea afara. Concomitent Astri-Oameni si oamenii au cerut Atotputernicului sa ridice Cerul de pe pamant in slavi. Ca barbat Luna trebuia sa indeplineasca rolul de luminator al pamantului in timp de noapte. Fauritorul lumii ii stabileste mersul pe * un drumusor de argint, pe amandoua partile cu poieni. Soarele spune femeii lui sa pregateasca dimineata, dupa ce pleaca pe Cer, toate cele cuvenite, ca vine tovarasul lui, luminatorul de noapte sa se odihneasca .

In alta legenda Luna este infatisata ca o faptura feminina si, sunt scoase in evidenta aspecte diferite ale feminitatii Lunei :

– Luna ca nevasta a Cerului Sfant ( in varianta mitica crestina Cerul Sfant este Dumnezeu ) ;

– Luna ca o Sfanta care ajuta pe Sfantul Soare sa lumineze pamantul noaptea, cand acesta se odihneste de umbletul lui ziua ;

– Luna ca o sora a soarelui ;

( Romulus Vulcanescu – Mitologie Romîna )

FARA SENS …

da, m-am trezit din …. vis,

incremenita-n clar de ciuta,

nu-mi plange lacrima, s-a stins,

ramas-a-n umbra ei o urma sluta,

se luneca-n albastrul rosiatic de abis,

imi rad uimirea pe-o mirare ofilita,

vanat si-atat , destin incert,

si am uitat s-alerg, nu-s obosita,

descant izvor de Luna si, astept …

SIBILLA POESIS

DIVINITATEA SI CULTUL METEOROLOGIC AL LUNII

Cand Luna e asaltata de varcolaci, da semne de vremuire sau intemperii. Cand un corn al ei e indreptat in jos, semn de ploaie, ambele coarne in sus, semn de seceta. Cand e Crai nou si secera se desface in doua , atunci copiii se roaga la Luna sa le dea ceva ( sanatate, bani, pedeapsa dusmanilor lor etc. )

In noptile cu Luna Noua nu se faceau semanaturi, deoarece boabele nu se legau, nu se faceau nunti, pentru ca nu durau casniciile, nu se impreunau animalele, ca sa prinda rod.

In nptile cu Luna Plina se pornea plugul, se faceau semanaturi, copilul conceput sau nascut pe Luna Plina se considera norocos. Tot in noptile cu Luna Plina se culegeau plante de leac si se preparau fierturi, licori, hapuri, cataplasme, cu care se incepea tratamentul chiar in rastimpul Lunii Pline .

La Luna Noua fetele faceau farmece de ursita. Ieseau din casa cu briul descins, il zvirleau in sus, catre Luna si apoi bateau streasina casei cu el rostind :

Luna, Luna,

doamna buna,

bun cal ai,

si frau n-ai ,

sa te duci la ursita me,

sa te duci si sa mi-l aduci,

de l-ai gasi dormind in pat,

sa-l iei si sa-l vari sub pat,

si de sub pat,

sa-l dai pe usa afara,

si la mine sa-l pornesti,

prin padure fara sine,

si p-un sat fara rusine …

( Romulus Vulcanescu – Mitologie Romina )

MA DOARE LUNA PLINA …

ma doare Luna Plina …

ma frange, ma ridica,

nu-mi spala nici o vina,

ma-nvaluie cu frica,

imi canta goliciunea,

si trupu-mi despuiat,

tresare vie-n lumea,

ce candva-am ferecat;

imi ravaseste fiinta,

ma ard dureri uitate,

pe glezne mi-e dorinta,

ma urlu-n dor de toate …

SIBILLA POESIS

HERALDICA SI EMBLEMATICA LUNII :

Intocmai ca si Soarele, Luna a facut parte din heraldica si emblematica celor trei tari romane : Transivania, Moldova si Muntenia. Uneori reprezentarea ei emblematica a fost compusa prin juxtapunerea profilului Lunii Noi cu Luna Plina. Imaginea aceasta compozita ar putea sugera starea de androginitate a Lunii mai mult decat de masculinitate sau feminitate. Aceasta deoarece Luna Noua simbolizeaza masculinitatea Lunii, iar Luna Plina feminitatea ei. Bipolaritatea sexuala a Lunii reflecta un aspect esential al Cultului Lunii, rituri contradictorii de promovare a dragostei pure, ideale sau a sexualitatii primare si sexualitatii morbide.

( Romulus Vulcanescu – Mitologia Lunii )

” Luna e voalul de argint al tacerii > ” ( Ionel Teodoreanu )

” Luna trezeste semnele de punctuatie ale … noptii . ” ( Costel Zagan )

SIBILLA POESIS

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Sibilla și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

58 de răspunsuri la DIVINITATEA, CULTUL, HERALDICA SI EMBLEMATICA LUNII – MITOLOGIE

  1. Trexel zice:

    FARA SENS???????????? cuscra, cum te poate lasa inspiratia in halu asta fix la titlu? :)))))) ingrijorator! ce-art fi fost daca gioconda se numea… sa zicem FARA SPRANCENE ????

    Apreciază

  2. Draga mea prietena de suflet, mereu neobosita, mereu cautatoare de comori pentru inima si minte, multe s-ar putea spune despre frumosul val de pe fata lunii 🙂
    As vrea sa evoc un moment foarte drag mie, de pe vremea cand Mara mea era cam de 2 anisori si reusea sa exprime prin cuvinte fascinatia din privirile magnetizate cand privea astrul noptii, tinuta de mine in brate: „Mami, uite luna !” 🙂
    Si acum se bucura la fel de mult cand vede discul ei incandescent profilat pe cortina senina a noptii 🙂
    Iti las dar de versuri scrise de Duiliu Zamfirescu, pentru a nu intrerupe traditia de aduce in oazele noastre de liniste si armonie, farmecul proaspat al poeziei 😉

    „E noaptea caldă. Stelele usoare
    Clipesc din gene, line depărtate.
    Pe iazul morii apa nu mai bate;
    Pe dealuri focul cel din urmă moare.

    Privind pe ceruri căile stelate,
    Adorm în lumea lor fermecătoare.
    În somn răsare luna gânditoare
    Şi umple bolta de singurătate.

    O simt cum trece, clară, tot mai clară,
    Pe-nchipuitul arc al hemisferei;
    O simt, dar nu o pot privi-n afară.

    Această nouă formă a durerii
    Tu o cunoşti… Revino mâne sară,
    Icoana castă a nemângaierii!”

    „La luna” – de Duiliu Zamfirescu

    Sestro darga, ca de obicei, tinem aproape si lasam astrele sa vegheze prin lumina lor ce invinge mereu intunericul, asupra noastra 🙂
    Sa ai o zi minunata ! 😉

    Apreciază

  3. sfinx667 zice:

    @Trexel cuscre… azi noapte a fost Luna Plina !!!
    ” inspiratia mea ” nu si-a dat seama ca mie mi-a picat netul, drept care s-a dus la nani si m-a lasat fara titlu…
    am ramas cu Sburatorul pe aripile iubirii….
    Pai sa nu-i iau eu jugulara ” inspiratiei ” aluia, no zai si tu cuscre…. cand puna mana pe el, sa se roage la Doamne, Doamne sa nu fie Luna Plina … 😉
    dobro jutro cuscre drag…
    hai sa ai spor, fugi la treaba :))
    te tzuk musai si n-o fi bai 🙂
    Sibilla-cuscra

    Apreciază

  4. sfinx667 zice:

    @pescarus drag, incarcata cu daruri ca intotdeauna 🙂
    Multumesc frumos sestro 🙂
    O zi frumoasa iti doresc si multe impliniri !
    Si la Noapte e Luna Plina, sa-ti pregatesti descantecele 😉
    Sibilla

    Apreciază

  5. Elisa zice:

    Poezie de dragoste

    Nichita Stănescu

    Lună în câmp

    Cu mana stânga ti-am întors spre mine chipul,
    sub cortul adormitilor gutui
    si de-as putea să-mi rup din ochii tai privirea,
    vazduhul serii mi-ar parea caprui.

    Mi s-ar parea ca deslusesc, prin crenge,
    zvelti vanatori, în arcuitii lei
    din goana calului, cum isi subtie arcul.
    0, tinde-ti mana stânga catre ei

    si stinge tu conturul lor de lemn subtire
    pe care ramurile I-au aprins,
    suind sub luna-n seve caii repezi
    ce-au ratacit cu timpul, pe intins.

    Eu te privesc în ochi si-n jur să sterg copacii
    In ochii tai cu luna mă rasfrang
    … si ai putea, uitand, să ne strivesti în gene
    dar chipul ti-l intorn, pe bratul stâng.

    Multa fericire,Sibilla,drago!!Te pup sestro. 🙂

    Apreciază

  6. CRISTIAN zice:

    PUTINA MUZICA MAI INTAI !



    Cine inlocuieste Luna cu Soarele? (Elia David)

    Nu stiu,
    nu i-am vazut nici mainile, nici picioarele,
    nici chipul nu i l-am vazut niciodata,
    ca sa pot deslusi cu privirea
    cine se ocupa, in cer,
    de treaba asta ciudata

    Dar, tare m-as mira ca atat un soare,
    cat si o luna,
    tocmai cand se afla pe val,
    sa poata renunta la joaca fara ajutorul
    unui parinte
    si fara nici un pic de scandal

    Sa se duca de bunavoie, unul la culcare,
    altul la trezire,
    ca niste copii cuminti,
    abandonand chiar şi trasul la singura tinta
    importanta: Pamantul,
    cu sagetile lor cand prea reci,
    cand fierbinti

    CU DRAG,
    CRISTIAN

    Apreciază

  7. ionborgo zice:

    Niko,
    Doar atat.Seara frumoasa si plimbare sub „clar de luna”.Cu drag,tata Borgo.

    Apreciază

  8. leo zice:

    Dar unde-aşa grăbit, tati Borgo?
    Să-ţi fi scăpat tălică oare ce dezbatere teologică a-ncins sibillina noastră cu avatarul cu nume cristic? dacă până acu puteam a-i urmări, acu aş fi contat pe înţeleptul tati Borgo, cel la multă vorbă dulce priceput să-i ţină în frâu, să nu o ia pe mirişti… că eu, mai priceput într-ale platanelor cu muzică de suflet ori a şopârliţelor cu „muzichie” a spiritului îs mai dedat la ale cârcotelii… şi, spre deosebire de alţii, nu mă pricep chiar la toate, şi nici în ce nu mă pricep nu-mi înmoi aripa… că deh, ca tot politehnistu, împart cu cel mai bun prieten al omului două cestii: privirea inteligentă şi imposibilitatea de a mă… exprima… 😉

    Apreciază

  9. Nea Costache zice:

    Draga noastra prietena, ca de obicei, ne rasfeti, de data asta , cu mituri stravechi despre minunatul astru, muza poetilor de mii si mii de ani, care, uite, acum te inspira si pe tine, oferindu-ne frumoasele-ti versuri pline de sensibilitate si puritate, specific sibilliene. Iti multumesc si pentru clipurile inspirat alese. O seara frumoasa, asemeni sufletului tau.

    Apreciază

  10. sfinx667 zice:

    Va multumesc frumos tuturor si cer scuze pentru intarziere.
    @Elisa, eu iti multumesc si iti doresc o noapte linistita sestro !
    Nichita 🙂 Multumesc 🙂
    @CRISTIAN, multumesc, zice Niko cu nick Sibilla mare admiratoare a zeitei Leta si a … curcubeului 🙂
    @Tati Borgo, noapte linistita si pace in suflet 🙂
    Multumesc tati 🙂
    @Duso 🙂
    esti aici? esti !
    Sunt in siguranta si cu descantecele pentru duso moja pregatite, aripa blajina 🙂
    @Nea Costache, olteanul nostru de isprava cu care ma mandresc si eu furnica 🙂
    Multumesc frumos prieten drag 🙂 O noapte binecuvantata 🙂
    Sibilla

    Apreciază

  11. leo zice:

    Sunt, şi sunt trist… Mă plouă o tristeţe de mărţişor duşo… O tristeţe cu puf desprins din aripi de îngeri, duşo…

    Apreciază

  12. sfinx667 zice:

    @duso, hai sa-ti mangai tristetile, uite iti fac un descantec de Luna Plina samo za duso moja Duso :

    Apreciază

  13. sfinx667 zice:

    Apreciază

  14. sfinx667 zice:

    duso…luda za tobom duso… 🙂

    Apreciază

  15. ionborgo zice:

    @Leo,prietene!

    Am remarcat acea dezbatere dar mi s-a parut putim cam „habotnica” din partea acestui simpatic „Crist(i) si n-am vrut sa declansez o „furtuna de gradul 9” pe marea necunoscuta Teologia.Sunt multi care „crwed si nu cerceteaza” ci numai cred si ei intra absolut de fiecare data in conflict cu ideile „materialist-dialectice” ale lui Hegel si Foerbach ,pe care eu le-am insusit din frageda pruncie. In plus nu intru in discutie cu barbati „cuprinsi de evlavie” si dibaci in a propovadui cele sfinte ,fara chemare.
    @Leo ,prietene ,tot ce-i prea mult ori provoaca,in cel mai bun caz, o usoara stanjeneala (sa nu-i spun altfel.Teologia-i treaba serioasa si nu se cade a face caz de „eruditie teologica”daca nu esti slujitor al unei Sfinte Biserici sau un credincios practicant,adica acei oameni cu har Dumnezeiesc,nu neica nimeni ce citeste Biblia si insista sa ti-o explice cu gangavitul lui pedant si frust.Credinta-i in fiecare crestin serios,iar gradul de intelegere-i dupa cum vrea si poate fiecare.Nu crezi pentru altii ci crezi pentru tine si sufletul tau,eventual te rogi pentru cineva drag,aprop[iat sau in suferinta.Cei ce fac parada de „eruditie teologica” fie sunt apartinatori ai unor biserici neoprotestante care fac prozelitism ,ori niste suficienti ce vor sa faca parada cu putinele lor cunostinte.
    Pe prietenul nostru”Cristian” nu-l suspectez de nici una din cele spuse mai sus daca se rezuma la pareri personale si nu „lectii de religie”.Ca director de scoala am colaborat cu multi preoti care au predat religia in scoala mea,la acea data aveam patru preoti.3 ortodocsi si 1 greco -catolic.Toti 4 se manifestau rezervat cand se antama vreo discutie de gen prin cancelarie.Fiecare spunea ca discutiile de gen au loc cu rost nu de parada.Atunci am invatat ca nu „te joci cu cele sfinte”.Sper sa nu fi fost prea direct,dar daca am fost .vorba lui „Nea Nicu Vacaroiu” -Parerea mea.Cu respect si drag,IonBorgo.

    Apreciază

  16. CRISTIAN zice:

    PENTRU LEO !

    IN CE SENS MA NUMESTI AVATAR LEO ?
    IN CEL RELIGIOS SAU IN CEL AL APLICATIILOR WEB? TREBUIE SA FI CLAR !
    DACA SENSUL DORIT DE TINE ESTE CEL RELIGIOS ATUNCI „TU AI ZIS” ! EU INCERC SA COMUNIC DORINTA DE INTELEGERE INTRE OAMENI, DE IUBIRE (IN SENS SPIRITUAL), DE INCREDERE. REPET : DE INCREDERE RECIPROCA SI ASTA NU SE POATE DECAT PRIN IUBIRE ! IN ACEST CAZ TU MA „PREAMARESTI”. DACA O FACI SINCER, CU BUCURIE ESTE FRUMOS DIN PARTEA TA SI NOBIL. DAR AI POMENIT CEVA DE ” A O LUA PE MIRISTI” … SI AICI … AI LASAT LOC PENTRU CEL DE-AL DOILEA SENS, MAI APROPIAT PROFILULUI TAU (DE POLITEHNIST) ADICA DE AVATAR IN APLICATIILE WEB. NICI AICI NU ESTE TOTUL RAU. IMI PLAC AVATARURILE ANIMATE, VESELE. PROBLEMA INSA AR APARE DACA AI CREDE CA VREAU „SA PACALESC MOTOARELE DE CAUTARE DE INFORMATIE” SI SA CONSIDERI CA INFORMATIA PE CARE O PROMOVEZ ESTE UN SPAM. CONSIDERI MESAJELE MELE CA PE UNELE „NESOLICITATE” ADICA MAI CLAR SPUS NEDORITE? ZI-O CLAR, PE ROMANESTE, NU-TI FIE FRICA!
    VEZI UNDE DUCE LIPSA DE INCREDERE IN OAMENI ! VEZI PESTE TOT DOAR POSIBILI INAMICI !
    PACAT.
    VEZI TU, CINE CREDE IN DUMNEZEU NU SE TEME DE OAMENI !

    UN DAR :






    IAR PENTRU SIBILLA:



    PENTRU AMANDOI:

    CU DRAG,
    CRISTIAN

    Apreciază

  17. CRISTIAN zice:

    PENTRU DOMNUL IONBORGO

    INTELEG STIMATE DOMN CA VA AFLATI PRINTRE „TINERII HEGELIANI” – CHIAR MAI APROAPE DE KARL MARX. FOARTE FRUMOS ESTE PAREREA DUMNEAVOASTRA SI RESPECT DREPTUL FIECARUIA DE A-SI ALEGE CALEA. LIBERUL ARBITRU ESTE UN DREPT UNIVERSAL!
    IN REST, CE FACEM CU ASERTIVITATEA?

    O DEFINITIE : POTI SA SPUI NU ? STI SA O FACI FARA SA SUPERI? (EX: acestui simpatic “Crist(i) si n-am vrut sa declansez o “furtuna de gradul 9″ ; Pe prietenul nostru”Cristian” nu-l suspectez de nici una din cele spuse mai sus daca se rezuma la pareri personale si nu “lectii de religie”.).

    „Succesul inseamna, printre altele, sa obtii ceea ce iti doresti.
    Pentru acest lucru este nevoie sa-ti poti exprima clar, ferm, spontan, sincer si direct sentimentele, nevoile si dorintele, respectandu-i in acelasi timp pe ceilalti. Pe langa a le exprima, este nevoie sa le poti sustine, fara a fi agresiv sau abuziv, atunci cand ceilalti opun rezistenta.
    Asertivitatea reprezinta calea de mijloc intre doua extreme: pasivitatea si agresivitatea. Sentimentele, nevoile si dorintele tale nu sunt nici mai mult nici mai putin importante decat cele ale altor oameni: sunt egal de importante.
    In acest fel de interactiune sunt respectate atat demnitatea si drepturile celorlalti, cat si ale tale.

    Comportamentul pasiv

    Succesul ii ocoleste pe cei pasivi, deoarece ei se retrag si accepta sa piarda confruntarea din teama de a nu pierde relatia. Acestor oameni le este greu sa-i refuze pe ceilalti. O masura a comportamentului asertiv este abilitatea de a spune NU fara a te simti obligat sa te justifici si fara sa ramai cu un sentiment negativ de vinovatie.
    Din cauza faptului ca au dificultati in a se exprima in fata celorlati, oamenii pasivi pierd multe din oportunitatile oferite intalnite in viata, si sunt adeseori tratati de ceilalti cu aceeasi consideratie ca si presul pe care isi sterg picioarele. Se simt nefericiti si invinsi.

    Comportamentul pasiv-agresiv

    Oamenii cu un comportament pasiv-agresiv nu isi expima deschis supararea din teama ca vor deveni vulnerabili prin expunerea adevaratelor lor sentimente. O ascund intr-o varietate de moduri (sunt imbufnati dar spun ca nu au nimic, promit fara se tina de cuvant, cauta scuze si justificari pentru a nu-si indeplini obligatiile in relatie etc.), si se bazeaza mai mult pe santaj. Se folosesc de emotiile negative ale celorlalti pentru a obtine ceea ce isi doresc facandu-i pe acestiasa se simta vinovati, ignoranti sau sa se teama ca pierd relatia.

    Comportamentul agresiv

    Acesti oameni se lupta pentru ceea ce vor sa obtina netinand cont de nevoile, dorintele, valorile, sentimentele celor din jur, provocand suparare si neincredere. Desi mesajul lor este de obicei legitim, il transmit intr-un mod nepotrivit de teama ca nu vor fi luati in considerare, ca vor fi judecati, criticati sau evaluati in termini peiorativi. Cei pe care ii ranesc se indeparteaza de ei si evita sa le acorde un numar nelimitat de sanse, astfel ca oamenii agresivi sfarsesc prin a se simti izolati, instrainati, fara sustinere in plan personal, social si profesional. Toate acestea le alimenteaza agresiunea conducandu-i la comportamente si mai aberante.

    Cand este nepotrivit un comportament asertiv?

    -In situatiile de criza, cand este nevoie de o actiune rapida care sa impiedice un dezastru.
    -Cand comunicati cu o persoana aflata intr-o stare emotionala puternica. Este de dorit sa asteptati pana cand persoana se linisteste, revenind la o stare de echilbru emotional.
    -Cand interactionati cu persoane agresive. Ele percep asertivitatea ca pe un atac, devenind si mai agresive. Cu multa rabdare, cu justificari si negocieri ei pot fi ghidati spre a vedea si punctul de vedere al celor cu care discuta.

    Care sunt drepturile pe care le avem atat noi, cat si ceilalti?

    -Sa decidem care sunt scopurile si prioritatile noastre.
    -Sa avem valori, convingeri, opinii proprii.
    -Sa nu ne justificam si a nu dam explicatii preferitoare la viata noastra.
    -Sa le explicam celorlalti cum dorim sa se poarte cu noi.
    -Sa spunem NU, NU STIU, NU INTELEG, NU MA INTERESEAZĂ.
    -Sa cerem informatii si ajutor.
    -Sa facem greseli.
    -Sa ne razgandim.
    -Sa fim imperfecti.
    -Sa ne dezvoltam viata asa cum dorim.

    Solutiile se regasesc in principiile comportamentului asertiv:

    -Spune NU atunci cand este incalcat un drept sau o valoare personala.
    -Acorda-ti ragazul de care ai nevoie pentru a face o alegere constienta.
    -Motiveaza-ti refuzul fara sa te justifici – nu te scuza.
    -Exprima-ti opiniile personale specific si clar – evita formularile generale!
    -Concentreaza asupra comportamentului pe care-l are celalalt la un moment dat, si nu asupra persoanei lui – nu transforma refuzul intr-o jignire sau un atac personal.
    -Accepta si ofera complimente.
    -Fii direct. Interesat, dar nu bagacios.
    -Cere feed-back pentru a fi sigur ca mesajul tau a fost corect inteles.
    -Schimba discutia sau evita persoana atunci cand nu poti comunica asertiv.
    -Insoteste observatia legata de comportamentul neadecvat al unei persoane cu o remarca pozitiva.
    -Exprima deschis consecintele negative ale comportamentului sau asupra ta.
    -Precizeaza comportamentul pe care il astepti, ofera alternative comportamentului la care nu doresti sa fii expus.
    -Propune o analiza a costurilor si beneficiilor comportamentelor.
    -Cauta informatii pe de o parte, ofera informatii pe cealalta.
    -Dezvaluie lucruri intime despre tine, fara teama ca ceilalti dobandesc un ascendent asupra ta prin asta
    -Vorbeste atat despre fapte, cat si despre sentimente.

    Un rol important il are comportamentul nonverbal: este de dorit ca tonul vocii, contactul vizual, limbajul corpului sa exprime atentia si consideratia fata de modul in care se simt ceilalti.

    Beneficiile adoptarii comportamentului asertiv sunt usor de imaginat. Persoanele pasive se simt eliberate. Cele pasiv-agresive reusesc sa aiba contacte mai oneste, mai apropiate cu cei din jur, in timp ce persoanele agresive ajung sa ii faca pe cei cu care interactioneaza sa se simta respectati si acceptati.” (Corina Marin).

    NU AM CREZUT CA SCHIMBUL DE INFORMATII POATE SUPARA . CEEA CE A PARUT DEZBATERE CU ATITUDINE CAM „HABOTNICA” DIN PARTEA MEA ESTE DOAR O INTERPRETARE DEFECTUASA A CEEA CE AM COMUNICAT SI A MODULUI IN CARE AM FACUT-O.
    VEDETI DOMNULE IONBORGO PE NOI OAMENII NE ROADE MANDRIA. UNEORI COMUNICAM NISTE LUCRURI CARE NU INTERESEAZA (DE TIPUL: AM FOST DIRECTOR DE SCOALA, AM COLABORAT CU PATRU PREOTI, ETC.) AVAND CA TEL SA ARATAM CAT DE AUTORIZATA NE ESTE PAREREA.
    ERA MAI UTIL SI FRUMOS UN SCHIMB DE PARERI IN CARE SA VENITI CU ARGUMENTE DIN FILOSOFIA PE CARE O IMPARTASITI. LE PUNEAM FATA IN FATA SI AVEAM CU TOTII DE CASTIGAT. ASA V-ATI RETRAS IN PASIVITATE-USOR AGRESIVA.
    VA ESTE TEAMA DE VULNERABILITATE ?!
    OBSERVATIA ESTE VALABILA SI PENTRU CEI PATRU PREOTI. NU DECENTA II OPREA CI VULNERABILITATEA. POATE ERAU PREOTI DOAR CA MESERIE NU SI IN SPIRIT. ATUNCI AVEAU DIFICULTATI GENERATE DE INSUFICIENTA LOR CREDINTA SI INTELEGERE A UNOR ASPECTE ALE VIETII. NU TOTI CEI CARE SUNT „PREOTI CU DIPLOMA” SUNT SI PREOTI. ASTA ESTE VALABIL IN ORICE DOMENIU DE ACTIVITATE. DACA NU PUI SUFLET IN CEEA CE FACI, DACA NU AI HAR SI VOCATIE ATUNCI SUNI A GOL. O DIPLOMA SE POATE OBTINE SI PE CAI DEOCHEATE SAU INVATAND PE DE ROST (MEMORIA VIZUALA). EA NU DA NEAPARAT AUTORITATE.
    O INSTITUTIE AJUNGE SA FIE CONDUSA DE FOARTE MULTE ORI DE INCOMPETENTI (IN DOMENIUL RESPECTIV DAR POATE CU VOCATIE CATRE ALTCEVA) PLINI DE RELATII SI POSESORI DE DIPLOME PE CAILE ARATATE MAI SUS. ACEST LUCRU ESTE VALABIL SI PENTRU „INSTITUTIA LUMEASCA A BISERICII”.
    POT FI DATE EXEMPLE DE PATRIARHI SI PAPI IN ACEST SENS CA SA NE OPRIM LA ACEST NIVEL SI SA NU PRIVIM SI MAI JOS. PREOTI ADEVARATI SUNT CEI CU HAR SI ACESTIA SE FAC SIMTITI ATAT IN RANDUL CLERULUI CAT SI AL LAICILOR (DESPRE CARE SE SPUNE CA NU SUNT INITIATI – DAR AICI SE ASCUND ALTE INTERESE). ACESTI PREOTI POT AVEA DAR TOT ATAT DE BINE POT SA NU AIBA O DIPLOMA (SAU O DIPLOMA IN TEOLOGIE).
    PE ACESTIA II ALEGE DUMNEZEU!
    MA UITAM ACUM CATEVA ZILE PE BLOG SI AM VAZUT CA SE INCERCA UN DEMERS PENTRU CANONIZAREA (SFINTIREA) PREOTULUI ARSENIE BOCA. VA SPUN SINCER CA NU AM FOST DE ACORD CU DEMERSUL. SI STITI DE CE? NU IL CONSIDER NECESAR SI NU SUNT DE ACORD CU FORMA DE PRESIUNE. ACEST DEMERS NU FACEA NIMIC PENTRU ARSENIE BOCA. ERA DOAR IN DEFAVOAREA SA, IL EXPUNEA RAUTATILOR LUMESTI. DACA A FOST SFANT DUMNEZEU ARE GRIJA DE DANSUL. SUNT CONVINS CA ARSENIE BOCA ESTE FERICIT ALATURI DE DUMNEZEU. CE MAI CONTA UN SFANT IN PLUS IN CALENDARUL ORTODOX LUMESC! ERA O INTRARE IN BANAL. CE CUNOASTETI DUMNEAVOASTRA DESPRE CUVIOSUL DIE POMENIT ASTAZI IN CALENDARUL BISERICESC ORTODOX ROMAN. CEI CE SPUNEAU CA SUSTIN DEMERSUL, DACA L-AU CUNOSCUT PE ARSENIE BOCA, PERSONAL SAU PRIN LUCRAREA SA PAMANTEASCA SI SPIRITUALA FACEAU MULT MAI MULT DACA II DUCEAU CUVANTUL LUI IN LUME, DACA IL FACEAU CUNOSCUT SI ALTORA. DAR VA ASIGUR CA MULTI NU STIAU NIMIC DESPRE DANSUL SI ACTIONAU ORBESTE. ATAT!
    SECTELE AU APARUT CA URMARE A INTERESELOR LUMESTI SAU A NEINTELEGERILOR FILOSOFICE (DECI MANDRIA).
    BISERICA SE AFLA IN SUFLET SI SUFLETUL ESTE AL LUI DUMNEZEU. DAR SE POATE SI AUTODISTRUGE.
    OPTIUNEA ESTE LIBERA SI APARTINE FIECARUIA. LUPTA DINTRE BINE SI RAU ESTE INAUNTRU NOSTRU MAI INAINTE DE TOATE !
    IN REST, VA SALUT CU TOT RESPECTUL CUVENIT UNUI OM SI VA DORESC UN SFARSIT DE SAPTAMANA LINISTIT,
    CRISTIAN

    Apreciază

  18. CRISTIAN zice:

    PENTRU SIBILLA

    SIBILLA, BLOGUL ESTE AL TAU, SPUNE-MI DACA DERANJEZ SAU DACA FAC ABUZ DE EL. SPUNE-O DESCHIS SI SINCER !







    CRISTIAN

    Apreciază

  19. CRISTIAN zice:

    LEGENDA LUNII (ROXANA BREAZU)

    Lumina blanda a lunii care se oglindea tacut in ochii ei, lumina aceea o inconjura ca o raza alba raspandind o stralucire pura si diafana, mangaietoare si calda, ca o amintire ce-i sfredelea inima.Parul ei se unduia in adiere asemenea valurilor unei mari tacute si tainice, o mare a linistii si a misterelor. Iar chipul ei era alb precum zorile, translucid, pe cand ochii ei pareau a inchide intransi o poveste, legenda unei lumi fara sfarsit.
    Astfel statea, in umbra coloanelor inalte ce strajuiau tarmul.Iar intinderea cristalina a marii parea sa reflecte lumina si caldura ei.
    Facu un pas, apoi inca unul.In departare, inconjurat de straluciri de ape se inalta palatul, batut din marmura cristalina si alba, rece si pura , nepieritoare.
    Cu chipul intors de la el ea privea de pe tarmul pardosit cu piatra sidefie catre imaginea nemiscata din ape a Palatului Alb.
    Se apropie, oprindu-se alaturi. privi. Intr-adevar, ochii nu puteau cuprinde adevarata frumusete a feeriei de lumini, ceva neasemuit de dulce si de bland, o raza argintie, palatul parea batut in raza de luna si precum luna parea sa lumineze ca o perla de sidef.
    -Te-am adus aici, fiindca voiam sa vezi locul unde m-am nascut.
    El o privi tacut, apoi cu ochii paru a vrea sa strabata acea intindere neasemuita de ape ce sopteau cristaline, leganate in bataia adierii nepamantene, ducandu-si somnul lin, inchizand dinauntrul lor oglinda maretei cetatui. Printr-o punte de marmura, singura legatura a palatlui cu tarmul, drumul ducea mai departe in salbaticie, peste muntii stancosi si in vai luminate doar de lumina crepusculara a stelelor. De dupa zidurile inalte nici un zgomot nu tulbura tacerea, parea o oaza a pacii in mijlocul unei intinse mari.
    -Aceasta, sopti ea, este marea serenitatii. Acesta este locul unde m-am nascut.
    Cuvintele ei ii trecura prin inima asemenea unor junghiuri reci. Aici, in mijlocul singuratatii, sub cerul acoperit doar de sumbrul val al inserarii, tainic, aici, in palatul stapanitoarei crude a luminii albe si reci, aici se nasacuse ea. Fara gres, era din neamul ce-l inchisese intr-un blestem.
    Ochii ei se umplura de lacrimi.
    -Ma doare ca simti asta, ma sfasie durerea si mania ta. Te rog, iarta-ne, daca ti-am gresit…Te rog, nu ne uri…Te rog,..
    Privirea lui ce cauta in departari se opri in privirea ei.
    -Ura nu poate supravietui aici, pe acest taram al iubirii eterne, caci simt ca aici, in locul nasterii tale, a stralucit o lumina a vietii si a renasterii, o lumina a nemuririi si a dragostei nepieritoare. Si simt lumea asta ca si cand ar fi o parte din mine…
    Apele parura sa tremure auzindu-l glasuind si oglindirea palatului alb paru sa se tulbure in cercuri nesfarsite…adierea sufla ca o tanguire…
    Pasi incet spre el si-si ascunse capul la pieptul lui.
    Endymion tresari. Dintr-odata simti cum sufletul ii e scaldat intr-o lumina puternica si stralucitoare, radiind ardoare si seninatate. Temator, bratele sale o invaluira pana cand rochia alba se topi cu totul in imbratisarea sa. Si-atunci clipele se prefacura in vesnicie si stelele purcesera a dogori, cernind pulbere de aur asupra lor, iar universul paru sa se opreasca privindu-i. La orizon mantia intunecata a cerului cuprinse in imbratisarea sa taramul de piatra argintie, iar soapta apelor se stinse, tacut, induiosator.
    -Te rog, sa nu-mi dai drumul niciodata…rosti ea incet iar ochii ei mari si adanci ii cautara pe ai sai. De fiecare data cand o privea i se parea ca nimic nu se petrecea aievea, ci ca, inlantuit intr-un vis, dinainte-ai se profila o vedenie pe care bratele sale n-o puteau cuprinde.
    „Daca n-as stii ca-ti vei deschide aripile si vei zbura de la pieptul meu, dulce intrupare a iubirii eterne…Daca n-as sti ca nu te pot inchide in inima mea…”
    -Daca iubirea noastra s-ar fi nascut…departe…in alt secol luminos..ii continua ea gandul….Daca am putea, si numai pentru o clipa, sa uitam ceea ce suntem…si pentru o clipa doar sufletele noastre sa se uneasca in eternitate…
    -Daca durerea asta mi-ar parasi pieptul acolo unde amarnic s-a cuibarit…rosti el …Dac-as sti ca n-am sa te pierd…
    Si lacrimi mari se rostogolira din ochii lui blanzi si luminosi…Chipul sau scaldat in lumina crepusculului vesnic raspandea o stralucire aurie si neinchipuita…
    Manile lor se cautara strangandu-se puternic, iar gandul si sufletul le era unu.
    Prin neguri adanci, de la inceputuri, s-au cautat doar ele, doua raze de argint. Si s-au stins si s-au intrupat ca sa se regaseasca, prin viata si prin moarte, imbratisati, ca o lumina nemuritoare. Printre stele apuse, prin lumi lipsite de zori, agonizand in inserare, prin ceruri fara de numar, si in adancuri de mare, strabatand vesnicia, palpaind asemenea aripii diafane a unui fluture celest, doi ingeri imbratisati pe un tarm in apus… visand la visul unui alt taram…

    Apreciază

  20. sfinx667 zice:

    Buna ziua si aici , voua tuturor 🙂
    Va multumesc pentru vizite si interes si desigur pentru participare la dezbateri 🙂
    @CRISTIAN,
    Intr-adevar, cele punctate de catre tine mai sus, le gasim printre altele si in cartea ” Lucrarea cu copilul institutionalizat ” a prietenei mele Daciana Bilan, un om minunat pe care am sansa sa o cunosc, dar, nu numai . Vorba ta, cele teoretice trebuie sa le regasim in practica, sa ne straduim si sa invatam dar si sa indreptam, sa modelam s.a.m.d.
    Despre Luna, nu am atins e drept subiectul incestului in datina strabuna, refuzul casatoriei Lunii su Soarele, pentru ca doresc sa scriu inca doua articole pe marginea cultului Lunii in mitologia romiana . Iti multumesc insa pentru legenda Lunii pe care tu ne-ai daruit-o 🙂
    La randu-mi voi mai darui si eu inca doua legende ale Lunii, la fel de frumoase 🙂
    Taramul legendelor, povestilor, basmelor e atat de frumos si fascinant…
    CRISTIAN, sincer, nu ma deranjeaza nimeni, cat timp discutam, chiar si in contradictoriu, insa ne pastram stima si ne respectam reciproc, nu vad ce m-ar deranja. Dau un exemplu, si eu la randu-mi, uneori sunt de acod cu voi, vizitatorii mei, alteori nu, insa fiecare informatie e utila si binevenita, va citesc pe toti deopotriva, avem inca multe a studia, si deciziile privind imbratisarea unei anume opinii ne apartine fiecaruia din noi in parte 🙂
    Multumesc pentru darurile de suflet, muntii Bucegi ma fascineaza e drept, sunt farama din sufletul meu zapacit …
    O dupaamiaza placuta iti doresc Cristian .
    Sibilla

    Apreciază

  21. leo zice:

    @ Tati Borgo
    Vezi tălică, se-ntâmplă ca unii ca noi, mai neduşi la biserică, dupe cum se spune prin popor despre dintr-aceia care îşi poartă credinţa în forurile interioare, nu pe stadioane, lesne să stârnim isteria prin cârlani devreme grăbiţi la a da cu copita.
    Plecat fiind puţin cu piticuţul meu într-ale vieţii cărări, că, deh, unii mai ducem şi povara vieţii pe umeri, nu toţi trăind din activitatea pe bloguri, mi-am început rondul pe miriştile bloggeriei din grădiniţa mea preferată. În care am aflat că, aşa cum ştiam mă bucur încă de aprecierea unui alt exemplar rar din categoria „cine n-are bătrâni, să şi-i cumpere”, cam aşa ca tălică, prietenul Velisar răspunzând cu aceeaşi prietenie unor şopârliţe marca leo, dealtfel nu tocmai necunoscute celor ce evoluează printr-o… „numită parte a… blogosferei” (acu, ai să mă ierţi, tati Borgo, cum îi spuneam şi lui Velisar, dacă pentru mine noţiunea „modestie” mă duce mai degrabă cu gândul la „lipsit de posibilităţi”, drept pentru care nu prea-mi bat capul cu false modestii, spunînd, ez iujuăl, ceea ce gândesc, chiar dacă subectul e umila-mi personulitate…).
    Lucru ce nu s-ar putea spune despre urletele de mai sus (o aşa persoană erudită şi cu varii preocupări ca şi cârlanul cu pricina, sunt sigur, nu are cum să nu ştie la ce „foloseşte” CAPS-urile în comunicarea scrisă…) venite să confirme, di granda, vorba unui şturlubatic Gavroş, cam cât de aproape de sâmburii mărului a venit săgeata lui Tell de astă dată…
    Lucru ce, iar, s-ar putea spune despre empatia vădită de cel mai bun tătic pe care şi-l putea dori sibillina noastră dragă, ce a intuit pe aceeaşi coardă de rezonanţă cu baciul leo surul… cenuşiu ce se iţea sub blana de blondissimă oiţă…
    Hm, ce ţi-e şi cu fluieraşul ăsta magic, ce a mai isterizat amatori de avataruri multicolor de cameleonice şi prin alte grădiniţe… Ce mumos se-ncolonează dumnealor, şoriceii spre prăpastia de singuri şi-au săpat…

    Apreciază

  22. CRISTIAN zice:

    PENTRU LEO

    „Cand este nepotrivit un comportament asertiv?

    -Cand comunicati cu o persoana aflata intr-o stare emotionala puternica. Este de dorit sa asteptati pana cand persoana se linisteste, revenind la o stare de echilbru emotional.
    -Cand interactionati cu persoane agresive. Ele percep asertivitatea ca pe un atac, devenind si mai agresive. Cu multa rabdare, cu justificari si negocieri ei pot fi ghidati spre a vedea si punctul de vedere al celor cu care discuta.

    Care sunt drepturile pe care le avem atat noi, cat si ceilalti?

    -Sa decidem care sunt scopurile si prioritatile noastre.
    -Sa avem valori, convingeri, opinii proprii.
    -Sa nu ne justificam si a nu dam explicatii preferitoare la viata noastra.
    -Sa le explicam celorlalti cum dorim sa se poarte cu noi.
    -Sa spunem NU, NU STIU, NU INTELEG, NU MA INTERESEAZĂ.
    -Sa cerem informatii si ajutor.
    -Sa facem greseli.
    -Sa ne razgandim.
    -Sa fim imperfecti.
    -Sa ne dezvoltam viata asa cum dorim.

    Solutiile se regasesc in principiile comportamentului asertiv:

    -Spune NU atunci cand este incalcat un drept sau o valoare personala.
    -Acorda-ti ragazul de care ai nevoie pentru a face o alegere constienta.
    -Motiveaza-ti refuzul fara sa te justifici – nu te scuza.
    -Exprima-ti opiniile personale specific si clar – evita formularile generale!
    -Concentreaza asupra comportamentului pe care-l are celalalt la un moment dat, si nu asupra persoanei lui – nu transforma refuzul intr-o jignire sau un atac personal.

    -Schimba discutia sau evita persoana atunci cand nu poti comunica asertiv.
    -Insoteste observatia legata de comportamentul neadecvat al unei persoane cu o remarca pozitiva.
    -Exprima deschis consecintele negative ale comportamentului sau asupra ta.
    -Precizeaza comportamentul pe care il astepti, ofera alternative comportamentului la care nu doresti sa fii expus.
    -Propune o analiza a costurilor si beneficiilor comportamentelor.
    -Cauta informatii pe de o parte, ofera informatii pe cealalta.
    -Dezvaluie lucruri intime despre tine, fara teama ca ceilalti dobandesc un ascendent asupra ta prin asta
    -Vorbeste atat despre fapte, cat si despre sentimente.”

    STIMATE DOMN,

    VAD CA VA AFLATI INTR-O STARE EMOTIONALA PUTERNICA SI ATI DEVENIT AGRESIV, CHIAR FOARTE AGRESIV PRIN LIMBAJUL FOLOSIT (SI CARE NU VA FACE CINSTE).
    NU AM SA MAI INTRU IN DIALOG CU DVS. PANA CAND NU VETI CONVERSA CIVILIZAT, FARA ATACURI LA PERSOANA.
    CREDEAM CA UN IUBITOR DE MUNTE ESTE UN IUBITOR DE FRUMOS, UN IUBITOR DE OAMENI, UN OM DESCHIS. M-AM INSELAT!
    TONUL ABORDAT DE DVS. NU ESTE BENEFIC COMUNITATII PARTICIPANTE LA DEZBATERILE DE PE ACEST BLOG.
    ARATA LIPSA DE RESPECT PE CARE O AVETI FATA DE OAMENI.
    PROPUN SA NU CONTINUAM DISCUTIA PE ACEST BLOG CA SA NU STANJENIM PE NIMENI SI SA NU STIRBIM FRUMUSETEA TEMELOR PROPUSE.
    EU NU VREAU SA MERG CU DVS. ALATURI IN COLOANA.
    DVS. ATI ZIS SI ASA SI FACETI, DACA VETI CONTINUA PE ACEASTA CALE, CITEZ : „Ce mumos se-ncolonează dumnealor, şoriceii spre prăpastia de singuri şi-au săpat…”.

    NUMAI BINE SI MULTA INTELEPCIUNE,
    CRISTIAN

    Apreciază

  23. CRISTIAN zice:

    MULTUMESC SIBILLA !

    ABIA ASTEPT NOI TEME, NOI DARURI DE LA TINE.
    ESTE FIRESC SA AVEM SI PARERI DEOSEBITE SI POLEMICILE PURTATE CIVILIZAT SUNT UTILE.
    DIN ACEASTA „LUPTA” NU AVEM DECAT DE CASTIGAT CU TOTII.
    DACA NU NE RESPECTAM, NU AM FACUT NIMIC !

    UN MINUNAT SFARSIT DE SAPTAMANA ITI DORESC,
    CRISTIAN









    Apreciază

  24. sfinx667 zice:

    @Cristian, multumesc frumos, iti doresc la radu-mi un sfarsit de saptamana placut si bogat in zambete 🙂
    Beethoven, Chopin, Debussy….. 🙂
    Un dar, Cristian :

    Muzica are limbajul ei, unul pe care il intelegem toti 🙂
    Sibilla

    Apreciază

  25. ionborgo zice:

    @CRISTIAN,
    Te-am citit cu atentie si imi mentin parerea.Nu am vrut sa dezvolt discutia deoarece te-am „citit” din primele comentarii ca doresti a ne atrage atentia cu deosebita dumnitale cultura in varii domenii.Sunt de acord cu dumneata in majoritatea problemelor dar extinderea expunerilor ne abate atentia de la sensul principal al postului.Poate din ceea ce spui dumneata pe acest blogg in explicatiile pedante si noi ceilalti cunoastem cate ceva si chiar mai mult.Spui ca fac parte din”tinerii hegelieni” in primul rand nu sunt tanar,sunt chiar in varsta si am calitatea de pensionar(daca nu te supara).N-am vrut sa fiu malitios cu nimeni dar viata mi-a scos in cale destui „habotnici” si crestini de toate soiurile ce doreau cu orice pret sa-mi explice cat mai pe inteles (intelesul lor)modul cum interpreteaza ei Cartea Sfanta,Biblia.Despre acestia faceam vorbire.Faptul ca-mi acorzi atata atentia prin laboriosul d-tale comentariu,imi dovedeste ca n-am gresit prea mult.Nu am starnit o furtuna de gradul 9,Nu! Ci una de gradul 8,care cuprinde si ceva umor,asa de necesar in aceste vremi grele si stresante.Dumneata poate ca nu ma cunosti ,dar acolo unde comentez sunt cunoscut si cu unii sunt chiar prieten.Regret ,dar sa stii ca nu m-ai jignit cu nimic cand tangential m-ai numit adept a lui Karl Marx.Ma onoreaza faptul ca sunt un adept al Materialismului dialectic si istoric al carui parinte este Karl Marx,filozof studiat in marile universitati occidentale.Asa cum spui ,fiecare are dreptul la opinie si la a-si expune gandurile,ideile,preocuparile si chiar realizarile de viata pe bloggul unui prieten,daca titularul de blogg accepta. Stiu ca n-ai vrut sa ma jignesti cu nimic,ci doar ai dorit o punere la punct.Regret n-ai reusit.In lunga mea viata am intalnit multi oameni care prin „eruditia” lor au dorit sa epateze,dar de multe ori aceasta”eruditie” s-a dovedit a fi o simpla spoiala.Am convingerea ca la dumneata nu se pune problema,deorece azi avem internetul la indemana cu informatii din toate domeniile.Atunci cand mi-am declinat functia (fosta) si specialitatea n-am dorit sa „ma dau mare”pentru ca prietenii de blogg stiu de foarte mult cine sunt si ce „hram”port.Repet nu-mi place polemica atunci cand cineva dorestecu orice pret sa aiba numai el dreptate.Putem continua dialogul pe diverse domenii,acolo unde am cu adevarat ceva de spus sau invata, fara orgolii si resentimente.Cu respect,ionborgo.

    Apreciază

  26. ionborgo zice:

    Draga Leo,
    Nu poci sa ma abtin.Empatie zici?Nu frate!Fara modestie an (re)descoperit „citirea caracterelor umane” si nu numai,dupa comenturile pe blogg,Unii vor sa ne arate ca suntem mai prosti decat suntem(am folosit comparativul) si ei mai destepti decat sunt!(sau ar dori sa fie)Nu am ce sa le fac.N-au umor si pace!Nici pe mine nu ma da umorul afara din casa,dar vorba aia,mai imprumutam ceva de la Pastorel,de la Quintus,de la Cincinat Pavelescu,mai mult de la Nea Iancu si ceva poate de la Vanghelie,primarul!Nu!!!De la Vanghelie-primarul imprunuta cei ce n-au chiar deloc,Acei ce se tin mai ceva decat ceva.
    Si acum o observatie ,buna si pentru mine:Cand scrii un material ,comentariu pe blogg sau un e-mail,reprezinta o impolitete fata de „adrisant” sau titular de blog.Cu majuscule se scriu titlurile sau subtitlurilre.In acest sens recomand ca bibiliografie:Microsoft,Windows,XP.de Steve Johnson Perspection,Inc, Editura Teora,que.2004,2005.
    @Leo ,tu nu esti vizat!Cu drag,tataBorgo.:P

    Apreciază

  27. ionborgo zice:

    Complectare(erata):
    „Cand scrii cu majuscule un material pe blogg sau un e-mail….” De emotie:P 😛 😛

    Apreciază

  28. ionborgo zice:

    @CRISTIAN,
    Doresc a fi sincer cu tine.(vezi ca te tutuiesc)Nu ma deranjeaza observatiile tale ,atat cu referire la persoana measi nici la adresa altora .Vorba ta”fiecare are dreptul sa-si exprime parerea” ,Dar aici nu functioneaza”Legea liberului arbitru” explicatia ar fi ca librul arbitru suna cam ca si”la voia intamplarii”.Si dupa cum bine sustii,in subtext,ca in viata nimic nu-i intamplator si ca toate se fac cu voia Domnului ,atunci nu vorbim de „liberul arbitru”.Semantic,sintagma vine de la arbitrar si atunci ?Dupa DEX:arbitrar-adj.- care porneste dintr-o hotarare luata dupa propria apreciere,fara a tine seama de parerea altuia,de adevar etc.;abuziv,samavolnic[fr.arbitraire]
    Pe blog,politetea ne impune a tine cont si de parerea celorlati,bineanteles fara a ne abate de la propriile convingeri.O seara buna,cu respect ionborgo.

    Apreciază

  29. sfinx667 zice:

    Frumoase daruri muzicale de suflet duso… multumim frumos !!!
    mi-a placut tare mult doina lui Dragan Muntean duso, hvala lepo 🙂

    Apreciază

  30. CRISTIAN zice:

    Liber arbitru = libertate absolută a voinţei omului, postulată la idealismul filozofic, în opoziţie cu determinismul.

    DESPRE OM – SFANTUL IOAN DAMASCHIN

    Dumnezeu a creat astfel lumea spirituala, adica pe ingeri si pe toate cetele ceresti. Caci este clar ca acestia au o natura spirituala si incorporala. Iar cand zic incorporala o pun in comparatie cu grosolania materiei, caci numai Dumnezeirea este cu adevarat imateriala si necorporala. A creat inca si lumea materiala, adica cerul, pamantul si cele care sunt asezate in ele. Lumea spirituala este inrudita cu el – caci inrudita cu Dumnezeu este firea rationala care se poate sesiza numai cu mintea – iar lumea materiala este cu totul departata de el, pentru ca ea cade sub simturi. Dar dupa cum spune graitorul celor dumnezeiesti, Grigorie, “trebuia sa se faca o impreunare din cele doua lumi, ca o dovada a unei intelepciuni mai mari si a bogatiei fata de firi, ca sa fie un fel de unire intre natura vazuta si cea nevazuta” (Cuvantul XXXVIII. “La Teofanie, adica la Nasterea Mantuitorului”. MG, 36, col. 321C). Eu Spun ca expresia “trebuia” indica vointa Creatorului, caci ea este oranduirea si legea cea mai potrivita. Nimeni nu va intreba pe plasmuitor: De ce m-ai facut asa? Caci olarul are puterea sa construiasca din lucrul sau diferite vase spre a arata intelepciunea Sa (Romani, IX, 21; Isaia, XXIX, 16;XLV, 9; Ieremia,XVIII,6)
    Asa stand lucrurile, Dumnezeu creeaza pe om cu mainile Sale proprii din natura vazuta si nevazuta, dupa chipul si asemanarea Sa (Facerea, I, 26). A facut corpul din pamant, iar suflet rational si ganditor ii dadu prin insuflarea Sa proprie (Facerea, II, 7). Aceasta numim “chip dumnezeiesc”, caci cuvintele “dupa chipul” indica ratiunea si liberul arbitru, iar cuvintele “dupa asemanare” arata asemanarea cu Dumnezeu in virtute, atat cat este posibil.
    Trupul si sufletul au fost facute simultan si nu numai intai unul si apoi celalalt, dupa cum in chip prostesc afirma Origen (185-254). Dumnezeu a facut pe om inocent, drept, virtuos, lipsit de suparare, fara de grija, luminat cu toata virtutea, incarcat cu toate bunatatile, ca o a doua lume, ca un microcosm in macrocosm un alt inger inchinator, compus, observatorul lumii vazute, initiat in lumea spirituala, imparatul celor de pe pamant, condus de sus, pamantesc si ceresc, vremelnic si nemuritor, vazut si spiritual, la mijloc intre maretie si smerenie, acelasi si duh si trup; duh, din pricina harului, iar trup din pricina mandriei; duh, ca sa ramana si sa laude pe binefacator, trup ca sa sufere si prin suferinta sa-si aminteasca si sa intuiasca cand se mandreste cu maretia. Animal condus aici, adica in viata prezenta, dar mutat in alta parte, adica in veacul ce va sa fie; iar termenul final al tainei este indumnezeirea sa prin inclinatia catre Dumnezeu. Se indumnezeieste prin participarea la iluminarea dumnezeiasca si nu prin transformarea sa in fiinta dumnezeiasca.
    Dumnezeu l-a facut pe om prin fire fara de pacat, iar prin vointa liber. Spun fara de pacat, nu pentru ca ar fi incapabil de a pacatui – caci numai Dumnezeirea este incapabila de pacat – ci pentru ca nu are in firea sa facultatea de a pacatui, ci mai mult in libertatea vointei. Avea adica puterea sa ramana si sa progreseze in bine ajutat fiind de darul dumnezeiesc, dupa cum avea si putere sa se intoarca de la bine si sa ajunga la rau, lucru pe care Dumnezeu il ingaduia, pentru motivul ca omul era inzestrat cu liberul arbitru. Nu este virtute ceea ce se face prin forta. Sufletul este o substanta-vie, simpla, necorporala, prin natura sa, invizibila ochilor trupesti, nemuritoare, rationala, spirituala, fara de forma; se serveste de un corp organic si ii da acestuia puterea de viata, de crestere, de simtire si de nastere. Nu are un spirit deosebit de el, ci spiritul sau este partea cea mai curata a lui. Caci ceea ce este ochiul in trup, aceea este spiritul in suflet. Sufletul este liber, volitional, activ, schimbator, adica schimbator prin vointa pentru ca este zidit. Pe toate acestea le-a primit in chip natural, prin harul Celui care l-a creat, prin care a primit si existenta precum si de a exista prin fire in acest chip.

    CITITI SI
    Liberul arbitru în Ortodoxie
    Din volumul “Cînd pietrele vorbesc”, Pr. Savatie Baştovoi

    Sursă: Blogul Părintelui Savatie Baştovoi

    STIMATE DOMN IONBORGO,

    MA REPET, VULNERABILITATEA NE FACE AGRESIVI. DVS. NU CUNOASTETI DE LA MINE NIMIC DESPRE CE SUNT, CE FAC, CATI ANI AM. ACESTEA NU AU IN ACEST MOMENT NICI O IMPORTANTA. VEDETI NE PUTEM ADRESA CU DUMNEAVOASTRA, CU ATAT MAI MULT CA NU NE CUNOASTEM. DAR LIBERUL ARBITRU FUNCTIONEAZA SI IN ACEST CAZ.

    „TINERII HEGELIANI” : După moartea lui Hegel, discipolii lui s-au divizat în două tabere:
    – Hegelianii de „dreapta” erau grupaţi în corpul universitar din Berlin şi reprezentau conservatismul politic al epocii de restauraţie după căderea lui Napoleon.
    – „Stânga”, cunoscută şi ca „Tinerii Hegeliani”, interpretau filozofia lui Hegel în sens revoluţionar, preconizând ateismul în religie şi democraţia liberală în politică.
    VEDETI EU NU AM SPUS CA SUNTETI TANAR CA VARSTA CI DIN RAMURA „TINERII HEGELIANI” CA ORIENTARE. AICI NU ESTE NICI O JIGNIRE ! ESTE OPINIA DVS. SI DREPTUL DVS. DE A ALEGE. IAR LIBERUL ARBITRU FUNCTIONEAZA !
    „Repet nu-mi place polemica atunci cand cineva dorestecu orice pret sa aiba numai el dreptate.
    Unii vor sa ne arate ca suntem mai prosti decat suntem(am folosit comparativul) si ei mai destepti decat sunt!(sau ar dori sa fie)Nu am ce sa le fac.N-au umor si pace!Nici pe mine nu ma da umorul afara din casa,dar vorba aia,mai imprumutam ceva de la Pastorel,de la Quintus,de la Cincinat Pavelescu,mai mult de la Nea Iancu si ceva poate de la Vanghelie,primarul!Nu!!!De la Vanghelie-primarul imprunuta cei ce n-au chiar deloc,Acei ce se tin mai ceva decat ceva.
    Si acum o observatie ,buna si pentru mine:Cand scrii un material ,comentariu pe blogg sau un e-mail,reprezinta o impolitete fata de “adrisant” sau titular de blog.Cu majuscule se scriu titlurile sau subtitlurilre.In acest sens recomand ca bibiliografie:Microsoft,Windows,XP.de Steve Johnson Perspection,Inc, Editura Teora,que.2004,2005.”
    AICI CE PARERE AVETI PARCA S-AU STRECURAT SI CEVA ATACURI LA PERSOANA.
    OF VULNERABILITATEA ASTA SI MANDRIA POATE ORBI SI OAMENI CUMSECADE SI SERIOSI, LA ORICE VARSTA.
    CODUL BUNELOR MANIERE NU VORBESTE NIMIC DESPRE SCRIEREA CU MAJUSCULE. REGULILE GRAMATICALE (DE ORTOGRAFIE SI DE PUNCTUATIE) DA! AICI ATI FI AVUT DREPTATE DAR NU SUNTEM LA SCOALA SI NICI NU EDITAM UN ZIAR SAU VREO CARTE. NE EXPRIMAM LIBER, RAPID SI AICI FIECARE ARE DREPTUL LA OPTIUNE. ESTE MAI GRAV SA STALCIM CUVINTELE, SA VORBIM IN ARGOU (ADICA IN LIMBAJ NECUNOSCUT DE CEILALTI) SAU IN JARGON(VEDETI TOATE EXPLICATIILE DIN DEX). AICI ESTE MULTA IMPOLITETE.
    ORICUM NU VREAU SA „EPATEZ” SI NICI SA-MI IMPUN PUNCTUL MEU DE VEDERE. L-AM COMUNICAT DOAR DESCHIS SI AICI S-A STARNIT „FURTUNA DE GRADUL 8”. PACAT ! VEDETI CE RAU AM FACUT? AM ATACAT PERSOANA CUIVA? AM VORBIT DESCHIS CU DUMNEAVOASTRA SI DIRECT. ASA ESTE BINE SI BARBATESTE!
    SUNT DISPUS LA POLEMICI CIVILIZATE (PE CARE LE CONSIDER SCHIMB DE IDEI) .
    IN REST SA AUZIM NUMAI DE BINE SI SA NE RESPECTAM RECIPROC,
    CU STIMA,
    CRISTIAN

    P. S. APROPO, NUMELE CU CARE SE RECOMANDA SI PE CARE IL SI ARE (DECI NU PSEUDONIM) O PERSOANA SPUNE CEVA DESPRE VARSTA, PREGATIREA, INTENTIILE, SENTIMENTELE, TRAIRILE, IDEALURILE SI REALIZARILE UNUI OM? ESTE O INTREBARE CARE NU ASTEAPTA NEAPARAT RASPUNS. ESTE O TEMA DE MEDITATIE.

    Apreciază

  31. CRISTIAN zice:

    PENTRU DOMNUL IONBORGO:
    COMENTARIUL DE MAI SUS ESTE ADRESAT MAI ALES DUMNEAVOASTRA. AM REVENIT DOAR PENTRU CA AM UITAT SA SPECIFIC LA INCEPUTUL COMENTARIULUI ACEST FAPT.
    CU ACEEASI CONSIDERATIE,
    CRISTIAN

    Apreciază

  32. Fiind Eminescu

    Fiind poet tăceri cutreieram
    şi mă opream ades lângă cuvânt
    şi tâmpla mi-o apropiam
    la blânda batere de vânt

    Şi mă opream ades lângă cuvânt
    ca să-l aud cum creşte ca şi iarba
    de-şi risipea mireasma teiul sfânt
    părea că nu trăiesc degeaba

    Ca să-laud cum creşte ca şi iarba
    eu tâmpla mi-o apropiam
    lumina lunii o căram cu roaba
    fiind poet tăceri cutreieram

    Şi mă opream ades lângă cuvânt
    iluminat de teiul vechi şi sfânt

    Apreciază

  33. sfinx667 zice:

    @Domnule Costel Zagan,
    vizita domniei dumneavoastra, ma onoreaza, va multumesc frumos…
    Versurile sunt…. iluminate de teiul vechi si Sfant 🙂
    Un buchet de zambete, pretuire si urari de bine si multe, multe impliniri !
    Sibilla

    Apreciază

  34. ionborgo zice:

    D-le CRISTIAN !
    Asa cum d-voastra tineti la parerile si principiile d-voastra de viata,de munca etc,tot asa si eu sunt consecvent cu stilul meu de viata ,de intelegere a lumii de azi si de ieri si mai ales atent cu perfectionarea pregatirii mele profesionale si de ce nu si stiintifice.Dar pentru a nu va rapi din timpul d-voastra cu discutii anoste am sa va raspund la asertiunile d-voastra cu referire strict la mine.
    – nu sunt vulnerabil si nici mandru cu atat mai putin narcisist;
    – nu am stari emotionale pe care sa nu mi le pot controla;
    – nu-mi plac atacurile la persoana,cu atat mai putin la persoane cu care comunic virtual;
    – prin educatie si instructie sunt un om politicos si consider politetea o conditie esentiala intr-un dialog,fie el direct fie in spatiul virtual;
    – cu toata modestia de care pot fi capabil apreciez ca sunt un om relativ intelept,in compatibilitate cu varsta mea;( nicio data un plus de intelepciune primita si de la altii,nu strica);
    – nu-mi place sa fac caz de eruditia mea (daca o fi ) nici de diplomele si titlurile stiintifice posibil a le detine si nici de functiile laice detinute in vechiul si actualul regim,sunt un om obisnuit dornic a dialoga,mai ales civilizat ,pe blogg si in spatiul real;
    – imi plac si admir oamenii cu haz,cu umor, chiar daca hazul lor si umorul are nuante critice la adresa mea.Consider umorul ca o supapa de refulare a toate energiile negative acumulate din cotidian;
    – respect in speta OMUL cu toate calitatile lui si defectele inerente ,dar in acelas timp cu umor si spirit incerc sa-l aduc la calea buna(o asertiune relativa) sau mai corect la sentimente mai bune;
    -nu-mi plac pizmasii,orgoliosii,ranchiunosii si mai ales raii ,acestia aduc necazuri semenilor prin atavismele lor;
    – nu-mi plac pedantii (excesivi) si cu atat mai putin „didacticistii” si nici pisalogii,imi plac oamenii simpli cu bun simt,bonomi,civilizati si receptivi la tot ce le poate fi in beneficiul lor material si educational,intr-un cuvant -oamenii cinstiti.
    Nu va aduc nicio acuza si nu-mi permit a purta polemici anoste si aride despre personalitatea nimanui,deorece nici nu am dreptul si nici proprietatea morala de a da sentinte.Este ultimul raspuns pe aceasta tema cu adresa la d-voastra,dar daca doriti sa ma educati cu orice pret (fara ironie)nu mai aveti timp.Sunt un om in varsta ,suficient cu sine,ce nu mai poate fi jignit cu nimic.
    Contati pe respectul si pretuirea me!Cu stima,ionborgo.
    P.S.Imi cunosc suficient de bine defectele si limitele de aceea nu vreau a comenta si nici a fi comentat ,vreau sa fiu ceea ce sunt!fara calificari sau aprecieri colaterale.

    Apreciază

  35. CRISTIAN zice:

    DOMNULUI PROFESOR IONBORGO

    AM PROMIS SIBILLEI CA NU VOI MAI POSTA NIMIC. NU MA TIN DE CUVANT, DAR VA SPUN SINCER NU-MI PARE RAU, PENTRU CA SI EU VA ROG SA CONTATI PE RESPECTUL SI APRECIEREA MEA SINCERA, MOTIV PENTRU CARE AM SA CER INGADUINTA GAZDEI NOASTRE SA ACCEPTE SI ACESTE DARURI LASATE NOUA DE CEL CARE A FOST
    MIHAI EMINESCU.
    CHIAR DACA LE-AM CITIT DE MULTE ORI, NICIODATA NU ESTE SUFICIENT, DECI NU POT FACE DECAT BINE DACA VOR FI RECITITE SI MAI ALES INTELESE !

    Scrisoarea I

    Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare,
    Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare,
    Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, şi în odaie
    Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie,
    Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate
    De dureri, pe care însă le simţim ca-n vis pe toate.

    Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci
    Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci;
    Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
    Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
    Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
    Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate!
    Câte ţărmuri înflorite, ce palate şi cetăţi,
    Străbătute de-al tău farmec ţie singură-ţi arăţi!
    Şi în câte mii de case lin pătruns-ai prin fereşti,
    Câte frunţi pline de gânduri, gânditoare le priveşti!
    Vezi pe-un rege ce-mpânzeşte globu-n planuri pe un veac,
    Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac…
    Deşi trepte osebite le-au ieşit din urna sorţii,
    Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii;
    La acelaşi şir de patimi deopotrivă fiind robi,
    Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!
    Unul caută-n oglindă de-şi buclează al său păr,
    Altul caută în lume şi în vreme adevăr,
    De pe galbenele file el adună mii de coji,
    A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj;
    Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii,
    Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii.
    Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate,
    Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate
    Şi de frig la piept şi-ncheie tremurând halatul vechi,
    Îşi înfundă gâtu-n guler şi bumbacul în urechi;
    Uscăţiv aşa cum este, gârbovit şi de nimic,
    Universul fără margini e în degetul lui mic,
    Căci sub fruntea-i viitorul şi trecutul se încheagă,
    Noaptea-adânc-a veciniciei el în şiruri o dezleagă;
    Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr
    Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr.

    Pe când luna străluceşte peste-a tomurilor bracuri,
    Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri,
    La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
    Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
    Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns…
    Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
    Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
    N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
    Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
    Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
    Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
    Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!…
    Dar deodat-un punct se mişcă… cel întâi şi singur. Iată-l
    Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!…
    Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
    E stăpânul fără margini peste marginile lumii…
    De-atunci negura eternă se desface în făşii,
    De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii…
    De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute
    Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
    Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit,
    Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit.
    Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
    Facem pe pământul nostru muşunoaie de furnici;
    Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi
    Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi;
    Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,
    În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul
    Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,
    Că-ndărătu-i şi-nainte-i întuneric se arată.
    Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze,
    Mii de fire viorie ce cu raza încetează,
    Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă,
    Avem clipa, avem raza, care tot mai ţine încă…
    Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric,
    Căci e vis al nefiinţei universul cel himeric…

    În prezent cugetătorul nu-şi opreşte a sa minte,
    Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;
    Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist şi roş
    Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi,
    Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ’
    Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi;
    Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,
    Ca şi frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;
    Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie,
    Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
    Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace,
    Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace…

    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

    Începând la talpa însăşi a mulţimii omeneşti
    Şi suind în susul scării pân’ la frunţile crăieşti,
    De a vieţii lor enigmă îi vedem pe toţi munciţi,
    Făr-a şti să spunem care ar fi mai nenorociţi…
    Unul e în toţi, tot astfel precum una e în toate,
    De asupra tuturora se ridică cine poate,
    Pe când alţii stând în umbră şi cu inima smerită
    Neştiuţi se pierd în taină ca şi spuma nezărită –
    Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gândesc?…
    Ca şi vântu-n valuri trece peste traiul omenesc.

    Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l…
    Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl?
    Nemurire, se va zice. Este drept că viaţa-ntreagă,
    Ca şi iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă.
    „De-oi muri – îşi zice-n sine – al meu nume o să-l poarte
    Secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe,
    De a pururi, pretutindeni, în ungherul unori crieri
    Şi-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!”
    O, sărmane! ţii tu minte câte-n lume-ai auzit,
    Ce-ţi trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?
    Prea puţin. De ici, de colo de imagine-o făşie,
    Vre o umbră de gândire, ori un petec de hârtie;
    Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
    O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?
    Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
    Printre tomuri brăcuite aşezat şi el, un brac,
    Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari,
    Colbul ridicat din carte-ţi l-o sufla din ochelari
    Şi te-o strânge-n două şiruri, aşezându-te la coadă,
    În vro notă prizărită sub o pagină neroadă.
    Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi… orice-ai spune,
    Peste toate o lopată de ţărână se depune.
    Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduri
    Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri…
    Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
    Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare…
    Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
    Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
    Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
    Ba să vezi… posteritatea este încă şi mai dreaptă.

    Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
    Ei vor aplauda desigur biografia subţire
    Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
    C-ai fost om cum sunt şi dânşii… Măgulit e fiecare
    Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
    Şi le umflă orişicine în savante adunări
    Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
    C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
    Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
    Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege…
    Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
    Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale –
    Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina
    Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
    Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
    Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
    Toate micile mizerii unui suflet chinuit
    Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.

    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

    Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare,
    Cum revarsă luna plină liniştita ei splendoare!
    Şi din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate;
    Amorţită li-i durerea, le simţim ca-n vis pe toate,
    Căci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării
    Şi ridică mii de umbre după stinsul lumânării…
    Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
    Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
    Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
    Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate,
    Şi pe toţi ce-n astă lume sunt supuşi puterii sorţii
    Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii!

    Scrisoarea II

    De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi?
    De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi?
    De ce dorm, îngrămădite între galbenele file,
    Iambii suitori, troheii, săltăreţele dactile?
    Dacă tu ştiai problema astei vieţi cu care lupt,
    Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt,
    Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă
    A turna în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă?
    Acea tainică simţire, care doarme-n a ta harfă,
    În cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfă,
    Când cu sete cauţi forma ce să poată să te-ncapă,
    Să le scrii, cum cere lumea, vro istorie pe apă?
    Însă tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume
    Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume,
    Să-mi atrag luare-aminte a bărbaţilor din ţară,
    Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară,
    Şi dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. –
    Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte;
    Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi,
    Care-ncearcă prin poeme să devină cumularzi,
    Închinând ale lor versuri la puternici, la cucoane,
    Sunt cântaţi în cafenele şi fac zgomot în saloane;
    Iar cărările vieţii fiind grele şi înguste,
    Ei încearcă să le treacă prin protecţie de fuste,
    Dedicând broşuri la dame a căror bărbaţi ei speră
    C-ajungând cândva miniştri le-a deschide carieră. –
    De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu?
    Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu?
    Azi, când patimilor proprii muritorii toţi sunt robi,
    Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi
    Idolului lor închină, numind mare pe-un pitic
    Ce-o beşică e de spumă într-un secol de nimic.

    Încorda-voi a mea liră să cânt dragostea? Un lanţ
    Ce se-mparte cu frăţie între doi şi trei amanţi.
    Ce? să-ngâni pe coarda dulce, că de voie te-ai adaos
    La cel cor ce-n operetă e condus de Menelaos?
    Azi adeseori femeia, ca şi lumea, e o şcoală,
    Unde-nveţi numai durere, înjosire şi spoială;
    La aceste acad?mii de ştiinţ- a zânei Vineri
    Tot mai des se perindează şi din tineri în mai tineri,
    Tu le vezi primind elevii cei imberbi în a lor clas,
    Până când din şcoala toată o ruină a rămas.

    Vai! tot mai gândeşti la anii când visam în acad?mii,
    Ascultând pe vechii dascăli cârpocind la haina vremii,
    Ale clipelor cadavre din volume stând s-adune
    Şi-n a lucrurilor peteci căutând înţelepciune?
    Cu murmurele lor blânde, un izvor de horum-harum
    Câştigând cu clipoceală nervum rerum gerendarum;
    Cu evlavie adâncă ne-nvârteau al minţii scripet,
    Legănând când o planetă, când pe-un rege din Egipet.

    Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaos,
    Cum uşor, ca din cutie, scoate lumile din chaos
    Şi cum neagra vecinicie ne-o întinde şi ne-nvaţă
    Că epocile se-nşiră ca mărgelele pe aţă.
    Atunci lumea-n căpăţână se-nvârtea ca o morişcă,
    De simţeam, ca Galilei, că com?dia se mişcă. –
    Ameţiţi de limbe moarte, de planeţi, de colbul şcolii,
    Confundam pe bietul dascăl cu un crai mâncat de molii
    Şi privind păinjenişul din tavan, de pe pilaştri,
    Ascultam pe craiul Ramses şi visam la ochi albaştri
    Şi pe margini de caiete scriam versuri dulci, de pildă
    Către vreo trandafirie şi sălbatică Clotildă.
    Îmi plutea pe dinainte cu al timpului amestic
    Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic.
    Scârţiirea de condeie dădea farmec astei linişti,
    Vedeam valuri verzi de grâne, undoiarea unei inişti,
    Capul greu cădea pe bancă, păreau toate-n infinit;
    Când suna, ştiam că Ramses trebuia să fi murit.

    Atunci lumea cea gândită pentru noi avea fiinţă,
    Şi, din contra, cea aievea ne părea cu neputinţă.
    Azi abia vedem ce stearpă şi ce aspră cale este
    Cea ce poate să convie unei inime oneste;
    Iar în lumea cea comună a visa e un pericul,
    Căci de ai cumva iluzii, eşti pierdut şi eşti ridicul.

    Şi de-aceea de-azi-nainte poţi să nu mă mai întrebi
    De ce ritmul nu m-abate cu ispită de la trebi,
    De ce dorm îngrămădite între galbenele file
    Iambii suitori, troheii, săltăreţele dactile…
    De-oi urma să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu cumva
    Oamenii din ziua de-astăzi să mă-nceap-a lăuda.
    Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet a lor ură,
    Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură.

    Scrisoarea III

    ……………..
    Peste-un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată.
    Acea grindin-oţelită înspre Dunăre o mână,
    Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română.

    Pe când oastea se aşează, iată soarele apune,
    Voind creştetele nalte ale ţării să-ncunune
    Cu un nimb de biruinţă; fulger lung încremenit
    Mărgineşte munţii negri în întregul asfinţit,
    Pân’ ce izvorăsc din veacuri stele una câte una
    Şi din neguri, dintre codri, tremurând s-arată luna:
    Doamna mărilor ş-a nopţii varsă linişte şi somn.
    Lângă cortu-i, unul dintre fiii falnicului domn
    Sta zâmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte,
    S-o trimiţă dragei sale, de la Argeş mai departe:
    „De din vale de Rovine
    Grăim, Doamnă, către Tine,
    Nu din gură, ci din carte,
    Că ne eşti aşa departe.
    Te-am ruga, mări, ruga
    Să-mi trimiţi prin cineva
    Ce-i mai mândru-n valea Ta:
    Codrul cu poienele,
    Ochii cu sprâncenele;
    Că şi eu trimite-voi
    Ce-i mai mândru pe la noi:
    Oastea mea cu flamurile,
    Codrul şi cu ramurile,
    Coiful nalt cu penele,
    Ochii cu sprâncenele.
    Şi să ştii că-s sănătos,
    Că, mulţămind lui Cristos,
    Te sărut, Doamnă, frumos.”

    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

    De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii;
    Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii…
    În izvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut;
    Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut
    Poţi să-ntâmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo?
    Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo!
    O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi,
    Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţ,
    Şi cu voi drapându-şi nula, vă citează toţi nerozii,
    Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii.
    Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini,
    Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini,
    Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră
    De la munte pân’ la mare şi la Dunărea albastră.

    Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
    N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
    Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
    Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
    N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
    În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
    Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
    Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
    Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
    De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
    Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
    Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
    Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
    Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
    Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
    La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
    Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
    Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
    Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
    Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…
    Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
    Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
    În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
    Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
    Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
    Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
    Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
    Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…
    Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
    Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
    Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
    Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
    Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
    Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
    Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
    Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
    Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
    Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
    Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
    Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

    Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
    I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
    Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
    Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
    Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
    Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!

    La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
    Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
    Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos…
    Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

    Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
    Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
    Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
    Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
    Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană…
    O, te-admir, progenitură de origine romană!

    Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
    Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
    Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
    Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
    Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
    Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
    Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
    Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
    Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
    Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
    Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
    Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

    Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
    Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
    Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
    Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

    Scrisoarea IV

    ……………..

    Peste capul blond al fetei zboară florile ş-o plouă…
    Ea se prinde de grumazu-i cu mâinuţele-amândouă
    Şi pe spate-şi lasă capul: – Mă uimeşti dacă nu mântui…
    Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvântu-i!
    Cât de sus ridici acuma în gândirea ta pe-o roabă,
    Când durerea ta din suflet este singura-mi podoabă.
    Şi cu focul blând din glasu-ţi tu mă dori şi mă cutremuri,
    De îmi pare o poveste de amor din alte vremuri;
    Visurile tale toate, ochiul tău atât de tristu-i,
    Cu-a lui umed-adâncime toată mintea mea o mistui…

    Dă-mi-i mie ochii negri… nu privi cu ei în laturi,
    Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi –
    Aş orbi privind într-înşii… O, ascultă numa-ncoace,
    Cum la vorbă mii de valuri stau cu stelele proroace!
    Codrii negri aiurează şi izvoarele-i albastre
    Povestesc ele-nde ele numai dragostele noastre
    Şi luceferii ce tremur aşa reci prin negre cetini,
    Tot pământul, lacul, cerul… toate, toate ni-s prietini…
    Ai putea să lepezi cârma şi lopeţile să lepezi,
    După propria lor voie să ne ducă unde repezi,
    Căci oriunde numai ele ar dori ca să ne poarte,
    Pretutindeni fericire… de-i viaţă, de e moarte.

    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

    Fantazie, fantazie, când suntem numai noi singuri,
    Ce ades mă porţi pe lacuri şi pe mare şi prin crânguri!
    Unde ai văzut vrodată aste ţări necunoscute?
    Când se petrecur-aceste? La o mie patru sute?
    Azi n-ai chip în toată voia în privirea-i să te pierzi,
    Cum îţi vine, cum îţi place pe copilă s-o desmierzi,
    După gât să-i aşezi braţul, gură-n gură, piept la piept,
    S-o întrebi numai cu ochii: „Mă iubeşti tu? Spune drept!”
    Aş! abia ţi-ai întins mâna, sare ivărul la uşă,
    E-un congres de rubedenii, vre un unchi, vre o mătuşă…
    Iute capul într-o parte şi te uiţi în jos smerit…
    Oare nu-i în lumea asta vrun ungher pentru iubit?

    Şi ca mumii egiptene stau cu toţii-n scaun ţepeni,
    Tu cu mâinile-ncleştate, mai cu degetele depeni,
    Mai suceşti vre o ţigară, numeri fire de musteţi
    Şi-n probleme culinare te încerci a fi isteţ.
    Sunt sătul de-aşa viaţă… nu sorbind a ei pahară,
    Dar mizeria aceasta, proza asta e amară.
    Să sfinţeşti cu mii de lacrimi un instinct atât de van
    Ce le-abate şi la pasări de vreo două ori pe an?
    Nu trăiţi voi, ci un altul vă inspiră – el trăieşte,
    El cu gura voastră râde, el se-ncântă, el şopteşte,
    Căci a voastre vieţi cu toate sunt ca undele ce curg,
    Vecinic este numai râul: râul este Demiurg.

    Nu simţiţi c-amorul vostru e-un amor străin? Nebuni!
    Nu simţiţi că-n proaste lucruri voi vedeţi numai minuni?
    Nu vedeţi c-acea iubire serv-o cauză din natură?
    Că e leagăn unor vieţe ce seminţe sunt de ură?
    Nu vedeţi că râsul vostru e în fiii voştri plâns,
    Că-i de vină cum că neamul Cain încă nu s-a stâns?
    O, teatru de păpuşe… zvon de vorbe omeneşti,
    Povestesc ca papagalii mii de glume şi poveşti
    Fără ca să le priceapă… După ele un actor
    Stă de vorbă cu el însuşi, spune zeci de mii de ori
    Ce-a spus veacuri dupolaltă, ce va spune veacuri încă,
    Pân’ ce soarele s-o stinge în genunea cea adâncă.

    Ce? Când luna se strecoară printre nouri, prin pustii,
    Tu cu lumea ta de gânduri după ea să te aţii?
    Să aluneci pe poleiul de pe uliţele ninse,
    Să priveşti prin lucii geamuri la luminile aprinse
    Şi s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară,
    Cum zâmbeşte tuturora cu gândirea ei uşoară?
    S-auzi zornetul de pinteni şi foşnirile de rochii,
    Pe când ei sucesc musteaţa, iară ele fac cu ochii?
    Când încheie cu-o privire amoroasele-nţelegeri,
    Cu ridicula-ţi simţire tu la poarta ei să degeri?
    Pătimaş şi îndărătnic s-o iubeşti ca un copil
    Când ea-i rece şi cu toane ca şi luna lui april?
    Încleştând a tale braţe toată mintea să ţi-o pierzi?
    De la creştet la picioare s-o admiri şi s-o desmierzi
    Ca pe-o marmură de Paros sau o pânză de Corregio,
    Când ea-i rece şi cochetă? Eşti ridicul, înţelege-o…
    Da… visam odinioară pe acea ce m-ar iubi,
    Când aş sta pierdut pe gânduri, peste umăr mi-ar privi,
    Aş simţi-o că-i aproape şi ar şti c-o înţeleg…
    Din sărmana noastră viaţă, am dura roman întreg…

    N-o mai caut… Ce să caut? E acelaşi cântec vechi,
    Setea liniştei eterne care-mi sună în urechi;
    Dar organele-s sfărmate şi-n strigări iregulare
    Vechiul cântec mai străbate cum în nopţi izvorul sare.
    P-ici, pe colo mai străbate câte-o rază mai curată
    Dintr-un Carmen Saeculare ce-l visai şi eu odată.
    Altfel şuieră şi strigă, scapără şi rupt răsună,
    Se împing tumultuoase şi sălbatice pe strună,
    Şi în gându-mi trece vântul, capul arde pustiit,
    Aspru, rece sună cântul cel etern neisprăvit…
    Unde-s şirurile clare din viaţa-mi să le spun?
    Ah! organele-s sfărmate şi maestrul e nebun!

    Scrisoarea V

    Biblia ne povesteşte de Samson, cum că muierea,
    Când dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea
    De l-au prins apoi duşmanii, l-au legat şi i-au scos ochii,
    Ca dovadă de ce suflet stă în piepţii unei rochii…
    Tinere, ce plin de visuri urmăreşti vre o femeie,
    Pe când luna, scut de aur, străluceşte prin alee
    Şi pătează umbra verde cu misterioase dungi,
    Nu uita că doamna are minte scurtă, haine lungi.
    Te îmbeţi de feeria unui mândru vis de vară,
    Care-n tine se petrece… Ia întreab-o bunăoară –
    O să-ţi spuie de panglice, de volane şi de mode,
    Pe când inima ta bate ritmul sfânt al unei ode…
    Când cochetă de-al tău umăr ţi se razimă copila,
    Dac-ai inimă şi minte, te gândeşte la Dalila.

    E frumoasă, se-nţelege… Ca copiii are haz,
    Şi când râde face încă şi gropiţe în obraz
    Şi gropiţe face-n unghiul ucigaşei sale guri
    Şi la degetele mâinii şi la orice-ncheieturi.
    Nu e mică, nu e mare, nu-i subţire, ci-mplinită,
    Încât ai ce strânge-n braţe – numai bună de iubită.
    Tot ce-ar zice i se cade, tot ce face-i şade bine
    Şi o prinde orice lucru, căci aşa se şi cuvine.
    Dacă vorba-i e plăcută, şi tăcerea-i încă place;
    Vorba zice: „fugi încolo”, râsul zice: „vino-ncoace!�
    Umblă parcă amintindu-şi vre un cântec, alintată,
    Pare că i-ar fi tot lene şi s-ar cere sărutată.
    Şi se-nalţă din călcâie să-ţi ajungă pân’ la gură,
    Dăruind c-o sărutare acea tainică căldură,
    Ce n-o are decât numai sufletul unei femei…
    Câtă fericire crezi tu c-ai găsi în braţul ei!

    Te-ai însenina văzându-i rumenirea din obraji –
    Ea cu toane, o crăiasă, iar tu tânăr ca un paj –
    Şi adânc privind în ochii-i, ţi-ar părea cum că înveţi
    Cum viaţa preţ să aibă şi cum moartea s-aibă preţ.
    Şi, înveninat de-o dulce şi fermecătoare jale,
    Ai vedea în ea crăiasa lumii gândurilor tale,
    Aşa că, închipuindu-ţi lăcrămoasele ei gene,
    Ţi-ar părea mai mândră decât Venus Anadyomene,
    Şi, în chaosul uitării, oricum orele alerge,
    Ea, din ce în ce mai dragă, ţi-ar cădea pe zi ce merge.
    Ce iluzii! Nu-nţelegi tu, din a ei căutătură,
    Că deprindere, grimasă este zâmbetul pe gură,
    Că întreaga-i frumuseţe e în lume de prisos,
    Şi că sufletul ţi-l pierde fără de nici un folos?

    În zadar boltita liră, ce din şapte coarde sună,
    Tânguirea ta de moarte în cadenţele-i adună;
    În zadar în ochi avea-vei umbre mândre din poveşti,
    Precum iarna se aşează flori de gheaţă pe fereşti,
    Când în inimă e vară…; în zadar o rogi: „Consacră-mi
    Creştetul cu-ale lui gânduri, să-l sfinţesc cu-a mele lacrămi!”
    Ea nici poate să-nţeleagă că nu tu o vrei… că-n tine
    E un demon ce-nsetează după dulcile-i lumine,
    C-acel demon plânge, râde, neputând s-auză plânsu-şi,
    Că o vrea… spre-a se-nţelege în sfârşit pe sine însuşi,
    Că se zbate ca un sculptor fără braţe şi că geme
    Ca un maistru ce-asurzeşte în momentele supreme,
    Pân-a nu ajunge-n culmea dulcii muzice de sfere,
    Ce-o aude cum se naşte din rotire şi cădere.
    Ea nu ştie c-acel demon vrea să aibă de model
    Marmura-i cu ochii negri şi cu glas de porumbel
    Şi că nu-i cere drept jertfă pe-un altar înalt să moară
    Precum în vechimea sfântă se junghiau odinioară
    Virginile ce stătură sculptorilor de modele,
    Când tăiau în marmor chipul unei zâne după ele.

    S-ar pricepe pe el însuşi acel demon… s-ar renaşte,
    Mistuit de focul propriu, el atunci s-ar recunoaşte
    Şi, pătruns de-ale lui patimi şi amoru-i, cu nesaţiu
    El ar frânge-n vers adonic limba lui ca şi Horaţiu;
    Ar atrage-n visu-i mândru a izvoarelor murmururi,
    Umbra umedă din codri, stelele ce ard de-a pururi,
    Şi-n acel moment de taină, când s-ar crede că-i ferice,
    Poate-ar învia în ochiu-i ochiul lumii cei antice
    Şi cu patimă adâncă ar privi-o s-o adore,
    De la ochii ei cei tineri mântuirea s-o implore;
    Ar voi în a lui braţe să o ţină-n veci de veci,
    Dezgheţând cu sărutarea-i raza ochilor ei reci.
    Căci de piatră de-ar fi, încă s-a-ncălzi de-atât amor,
    Când căzându-i în genunche, i-ar vorbi tânguitor,
    Fericirea înecându-l, el ar sta să-nnebunească,
    Ca-n furtuna lui de patimi şi mai mult să o iubească.
    Ştie oare ea că poate ca să-ţi dea o lume-ntreagă,
    C-aruncându-se în valuri şi cercând să te-nţeleagă
    Ar umplea-a ta adâncime cu luceferi luminoşi?

    Cu zâmbiri de curtezană şi cu ochi bisericoşi,
    S-ar preface că pricepe. Măgulite toate sunt
    De-a fi umbra frumuseţii cei eterne pe pământ.
    O femeie între flori zi-i şi o floare-ntre femei –
    Ş-o să-i placă. Dar o pune să aleagă între trei
    Ce-o-nconjoară, toţi zicând că o iubesc – cât de naivă -,
    Vei vedea că de odată ea devine pozitivă.
    Tu cu inima şi mintea poate eşti un paravan
    După care ea atrage vre un june curtezan,
    Care intră ca actorii cu păsciorul mărunţel,
    Lăsând val de mirodenii şi de vorbe după el,
    O chioreşte cu lornionul, butonat cu o garofă,
    Operă croitorească şi în spirit şi în stofă;
    Poate că-i convin tuspatru craii cărţilor de joc
    Şi-n cămara inimioarei i-aranjează la un loc…

    Şi când dama cochetează cu privirile-i galante,
    Împărţind ale ei vorbe între-un crai bătrân şi-un fante,
    Nu-i minune ca simţirea-i să se poată înşela,
    Să confunde-un crai de pică cu un crai de mahala…
    Căci cu dorul tău demonic va vorbi călugăreşte,
    Pe când craiul cel de pică de s-arată, pieptu-i creşte,
    Ochiul îngheţat i-l umplu gânduri negre de amor
    Şi deodată e vioaie, stă picior peste picior,
    Ş-acel sec în judecata-i e cu duh şi e frumos…
    A visa că adevărul sau alt lucru de prisos
    E în stare ca să schimbe în natur-un fir de păr,
    Este piedica eternă ce-o punem la adevăr.
    Aşadar, când plin de visuri, urmăreşti vre o femeie,
    Pe când luna, scut de aur, străluceşte prin alee
    Şi pătează umbra verde cu fantasticele-i dungi:
    Nu iuta că doamna are minte scurtă, haine lungi.
    Te îmbeţi de feeria unui mândru vis de vară,
    Care-n tine se petrece…
    Ia întreab-o, bunăoară,
    Ş-o să-ţi spuie de panglice, de volane şi de mode,
    Pe când inima ta bate-n ritmul sfânt al unei ode…
    Când vezi piatra ce nu simte nici durerea şi nici mila –
    De ai inimă şi minte – feri în lături, e Dalila!

    Epigonii

    Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,
    Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine
    Şi în jur parcă-mi colindă dulci şi mândre primăveri,
    Sau văd nopţi ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,
    Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,
    Cu izvoare-ale gândirii şi cu râuri de cântări.

    Văd poeţi ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere:
    Cichindeal gură de aur, Mumulean glas de durere,
    Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist şi mic,
    Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară,
    Cantemir croind la planuri din cuţite şi pahară,
    Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic.

    Liră de argint, Sihleanu, – Donici cuib de-nţelepciune,
    Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune
    Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb;
    Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată?
    S-au dus toţi, s-au dus cu toate pe o cale ne’nturnată.
    S-a dus Pann, finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb.

    Eliad zidea din visuri şi din basme seculare
    Delta biblicelor sunte, profeţiilor amare,
    Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de-nţeles;
    Munte cu capul de piatră de furtune detunată,
    Stă şi azi în faţa lumii o enigmă n’explicată
    Şi vegheaz-o stâncă arsă dintre nouri de eres.

    Bolliac cânta iobagul ş-a lui lanţuri de aramă;
    L-ale ţării flamuri negre Cârlova oştirea cheamă,
    În prezent vrăjeşte umbre dintr-al secolilor plan;
    Şi ca Byron, treaz de vântul cel sălbatic al durerii,
    Palid stinge-Alexandrescu sunta candel-a sperării,
    Descifrând eternitatea din ruina unui an.

    Pe-un pat alb ca un linţoliu zace lebăda murindă,
    Zace palida vergină cu lungi gene, voce blândă –
    Viaţa-i fu o primăvară, moartea-o părere de rău;
    Iar poetul ei cel tânăr o privea cu îmbătare,
    Şi din liră curgeau note şi din ochi lacrimi amare
    Şi astfel Bolintineanu începu cântecul său.

    Mureşan scutură lanţul cu-a lui voce ruginită,
    Rumpe coarde de aramă cu o mână amorţită,
    Cheamă piatra să învie ca şi miticul poet,
    Smulge munţilor durerea, brazilor destinul spune,
    Şi bogat în sărăcia-i ca un astru el apune,
    Preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet.

    Iar Negruzzi şterge colbul de pe cronice bătrâne,
    Căci pe mucedele pagini stau domniile române,
    Scrise de mâna cea veche a-nvăţaţilor mireni;
    Moaie pana în coloarea unor vremi de mult trecute,
    Zugrăveşte din nou, iarăşi pânzele posomorâte,
    Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani, vicleni.

    Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice,
    Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice,
    Ce cu basmul povesteşte – veselul Alecsandri,
    Ce-nşirând mărgăritare pe a stelei blondă rază,
    Acum secolii străbate, o minune luminoasă,
    Acum râde printre lacrimi când o cântă pe Dridri.

    Sau visând o umbră dulce cu de-argint aripe albe,
    Cu doi ochi ca două basme mistice, adânce, dalbe,
    Cu zâmbirea de vergină, cu glas blând, duios, încet,
    El îi pune pe-a ei frunte mândru diadem de stele,
    O aşează-n tron de aur, să domnească lumi rebele,
    Şi iubind-o fără margini, scrie: „visul de poet”.

    Sau visând cu doina tristă a voinicului de munte,
    Visul apelor adânce şi a stâncelor cărunte,
    Visul selbelor bătrâne de pe umerii de deal,
    El deşteaptă-n sânul nostru dorul ţării cei străbune,
    El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune,
    Vremea lui Ştefan cel Mare, zimbrul sombru şi regal.

    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

    Iară noi? noi, epigonii?… Simţiri reci, harfe zdrobite,
    Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
    Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
    Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
    În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
    Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

    Şi de-aceea spusa voastră era suntă şi frumoasă,
    Căci de minţi era gândită, căci din inimi era scoasă,
    Inimi mari, tinere încă, deşi voi sunteţi bătrâni.
    S-a întors maşina lumii, cu voi viitorul trece;
    Noi suntem iarăşi trecutul, fără inimi, trist şi rece;
    Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin!

    Voi, pierduţi în gânduri sunte, convorbeaţi cu idealuri;
    Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,
    Căci al nostru-i sur şi rece – marea noastră-i de îngheţ,
    Voi urmaţi cu răpejune cugetările regine,
    Când, plutind pe aripi sunte printre stelele senine,
    Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergéţi.

    Cu-a ei candelă de aur palida înţelepciune,
    Cu zâmbirea ei regală, ca o stea ce nu apune,
    Lumina a vieţii voastre drum de roze semănat.
    Sufletul vostru: un înger, inima voastră: o liră,
    Ce la vântul cald ce-o mişcă cântări molcome respiră;
    Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat.

    Noi? Privirea scrutătoare ce nimica nu visează,
    Ce tablourile minte, ce simţirea simulează,
    Privim reci la lumea asta – vă numim vizionari.
    O convenţie e totul; ce-i azi drept mâine-i minciună;
    Aţi luptat luptă deşartă, aţi vânat ţintă nebună,
    Aţi visat zile de aur pe-astă lume de amar.

    „Moartea succede vieţii, viaţa succede la moarte”,
    Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte;
    Oamenii din toate cele fac icoană şi simbol;
    Numesc sunt, frumos şi bine ce nimic nu însemnează,
    Împărţesc a lor gândire pe sisteme numeroase
    Şi pun haine de imagini pe cadavrul trist şi gol.

    Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită
    Unor lucruri n’existente; carte tristă şi-ncâlcită,
    Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra.
    Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate,
    Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate.
    Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea.

    Rămâneţi dară cu bine, sunte firi vizionare,
    Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare,
    Ce creaţi o altă lume pe-astă lume de noroi;
    Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină,
    Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină, –
    Toate-s praf… Lumea-i cum este… şi ca dânsa suntem noi.

    Junii corupţi

    La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite,
    Şi ca să vă ard fierea, o, spirite-ameţite,
    Blestemul îl invoc;
    Blestemul mizantropic, cu vânăta lui gheară,
    Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară
    Cu fierul ars în foc.

    Deşi ştiu c-a mea liră d-a surda o să bată
    În preajma minţii voastre de patimi îmbătată,
    De-al patimilor dor;
    În preajma minţii voastre ucisă de orgie,
    Şi putredă de spasmuri, şi arsă de beţie,
    Şi seacă de amor.

    O, fiarbă-vă mânia în vinele stocite,
    În ochii stinşi de moarte, pe frunţi învineţite
    De sânge putrezit;
    Că-n veci nu se va teme Profetul vreodată
    De braţele slăbite, puterea leşinată
    A junelui cănit.

    Ce am de-alege oare în seaca-vă fiinţă?
    Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi minţă,
    O, oameni morţi de vii!
    Să vă admir curajul în vinure vărsate,
    În sticle sfărâmate, hurii neruşinate
    Ce chiuie-n orgii?

    Vă văd lungiţi pe patul juneţii ce-aţi spurcat-o,
    Suflând din gură boala vieţii ce-aţi urmat-o,
    Şi arşi pân-în rărunchi;
    Sau bestiilor care pe azi îl ţin în fiară,
    Cum linguşiţi privirea cea stearpă şi amară,
    Cum cădeţi în genunchi!

    Sculaţi-vă!… căci anii trecutului se-nşiră,
    În şiruri triumfale stindardul îl resfiră,
    Căci Roma a-nviat;
    Din nou prin glorii calcă, cu faţa înzeită,
    Cu faclele nestinse, puterea-i împietrită,
    Poporul împărat.

    Sculaţi-vă!… căci tromba de moarte purtătoare
    Cu glasul ei lugubru răcneşte la popoare
    Ca leul speriat;
    Tot ce respiră-i liber, a tuturor e lumea,
    Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume,
    Ci-aievea s-a serbat.

    Încingeţi-vă spada la danţul cel de moarte,
    Aci vă poarte vântul, cum ştie să vă poarte
    A ţopăi în joc!
    Aci vă duceţi valuri în mii batalioane,
    Cum în păduri aprinse, mânat în uragane,
    Diluviul de foc.

    Vedeţi cum urna crapă, cenuşa reînvie,
    Cum murmură trecutul cu glas de bătălie
    Poporului roman;
    Cum umbrele se-mbracă în zale ferecate,
    Şi frunţile cărunte le nalţă de departe
    Un Cezar, un Traian.

    Cad putredele tronuri în marea de urgie,
    Se sfarmă deodată cu lanţul de sclavie
    Şi sceptrele de fier;
    În două părţi infernul portalele-şi deschide,
    Spre-a încăpea cu mia răsufletele hâde
    Tiranilor ce pier!

    În darn răsună vocea-mi de eco repeţită,
    Vă zguduie arama urechea amorţită
    Şi simţul leşinat;
    Virtutea despletită şi patria-ne zeie
    Nu pot ca să aprinză o singură scânteie
    În sufletu-ngheţat.

    Şi singur stau şi caut, ca uliul care cată
    În inima junimii de viaţa-i dezbrăcată
    Un stârv spre-a-l sfâşia;
    Ca pasărea de zboru-i din ceruri dizmeţită,
    Ca muntele ce-n frunte-i de nouri încreţită
    Un trăsnet ar purta.

    Dar cel puţin nu spuneţi că aveţi simţiminte,
    Că-n veci nu se îmbracă în veştede vestminte
    Misteriul cel sunt;
    Căci vorba voastră sună ca plâns la cununie,
    Ca cobea ce îngână un cânt de veselie,
    Ca râsul la mormânt.

    Criticilor mei

    Multe flori sunt, dar puţine
    Rod în lume o să poarte,
    Toate bat la poarta vieţii,
    Dar se scutur multe moarte.

    E uşor a scrie versuri
    Când nimic nu ai a spune,
    Înşirând cuvinte goale
    Ce din coadă au să sune.

    Dar când inima-ţi frământă
    Doruri vii şi patimi multe,
    Ş-a lor glasuri a ta minte
    Stă pe toate să le-asculte,

    Ca şi flori în poarta vieţii
    Bat la porţile gândirii,
    Toate cer intrare-n lume,
    Cer veştmintele vorbirii.

    Pentru-a tale proprii patimi,
    Pentru propria-ţi viaţă,
    Unde ai judecătorii,
    Ne’nduraţii ochi de gheaţă?

    Ah! atuncea ţi se pare
    Că pe cap îţi cade cerul:
    Unde vei găsi cuvântul
    Ce exprimă adevărul?

    Critici voi, cu flori deşerte,
    Care roade n-aţi adus –
    E uşor a scrie versuri
    Când nimic nu ai de spus.

    DOMNULE PROFESOR IONBORGO, NU MAI SUNTEM LA PRIMA TINERETE, INSA TOATA VIATA OMUL TREBUIE SA INVATE. SI NOI CEI MAI IN VARSTA TREBUIE SA FIM UN EXEMPLU, ALTFEL IN JURUL NOSTRU SE VOR GUDURA DOAR „JUNII CORUPTI” !
    AR FI PACAT DOMNULE PROFESOR SA DAM EXEMPLU DE SUFICIENTA, SA NE JIGNIM, DAND ASTFEL EXEMPLU DE ATAVISM, DESI VEDETI DONULE PROFESOR, GASIM VALOARE , MAI ALES AZI, IN ASCENDENTII NOSTRII MAI APROPIATI SAU MAI INDEPARTATI SI MAI PUTINA IN NOI, DIN PACATE. SUNTETI ATAT DE SIGUR CA LUMEA A EVOLUAT DIN PUNCT DE VEDERE PSIHIC SI MORAL?
    EU VA INTIND PRIETENESTE MANA, VA ASIGUR CA VA PRETUIESC CA OM SI CA IMPARTASESC MAREA MAJORITATE A PUNCTELOR DUMNEAVOASTRA DE PARERE.
    IN REST SA NE AMINTIM DE SOCRATE CARE SPUNEA CA PENTRU OM ESENTIALA ESTE CAPACITATEA DE A INTRA IN RELATIE DE DIALOG. SOCRATE PUNEA PE PRIMUL PLAN SUFLETUL, CUNOASTEREA DE SINE !
    EL AFIRMA: „PERSOANA TA ESTE SUFLETUL TAU”. EL SE SITUA LA ANTIPOZII CONFOTULUI INTELECTUAL, AL CONSTIINTEI IMPACATE SI AL SENINATATII BLAJINE. MANIA, IESIRILE VIOLENTE II ERAU NECUNOSCUTE. PRIMIND DE LA CINEVA O LOVITURA DE PICIOR IAR OAMENII MIRANDU-SE DE RESEMNAREA SA EL S-A JUSTIFICAT: „DACA UN MAGAR MI-AR FI LOVIT CU COPITA L-AS FI DAT IN JUDECATA?”.

    CU STIMA,
    CRISTIAN

    CATEVA CITATE DIN SOCRATE PENTRU TOATA LUMEA :

    – Ştiu că nu ştiu nimic, şi nici măcar asta nu ştiu.
    – Educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas
    – Cunoaşte-te pe tine însuţi.
    – Invidia este ulcerul sufletului.
    – A pune o povară pe un bolnav şi a da noroc unor needucaţi este acelaşi lucru.
    – Există doar un lucru bun, ştiinţa, şi doar unul rău, neştiinţa.
    – Cine vrea să mişte lumea trebuie mai întâi să se mişte el însuşi.
    – Dragostea este, până la urmă, dorinţa de a poseda binele, în permanenţă.
    – Adevărata înţelepciune înseamnă să-ţi recunoşti propria ignoranţă.
    – Ştiu că nu ştiu nimic, dar ştiu că pot şti mai mult decât ştiu.
    – Suprema înţelepciune este a distinge binele de rău.
    – Ştiu ce e binele, dar săvârşesc adesea răul.
    – O viata frumoasa si utila este aceea in care gandirea si actiunea se sustin neincetat una pe cealalta.
    – După cum cei care călătoresc pe mare pe timp frumos au pregătite şi cele necesare pentru caz de furtună, tot aşa cei chibzuiţi îşi pregătesc în prosperitate măsurile pentru caz de nenorocire.

    MULTUMESC GAZDEI NOASTRE PENTRU RABDARE SI INTELEGERE !

    CU DRAG,
    CRISTIAN

    Apreciază

  36. sfinx667 zice:

    Domnilor,
    🙂
    O saptamana bogata in ploi de zambete si impliniri va doresc tuturor si, un mic dar de suflet din partea mea :
    http://www.trilulilu.ro/chien/de6b8250e64d34
    Da domnilor, iubesc, iubesc, iubesc … 🙂
    Sibilla

    Apreciază

  37. ionborgo zice:

    D-le CRISTIAN,
    Daca bine-ti aduci aminte Karl Marx are drept Motto-u la lucrarea de baza „Capitalul” anticul „Din tot ce ste omeneste posibil,nimic nu-mi este strain”>La varsta mea si probabil si a domniei-tale putine lucruri obisnuite ne sunt straine.Avand in general p[reocupari intelectuale de anvergura mai mica sau mai mare,este imposibil ca doi oameni cu experienta vietii sa nu gaseasca punti de comunicare.Spunea ,draga noastra gazda,mai cateva posturi inainte ,sintetizez idea,ca suntem atat de diferiti si totusi atat de asemanatori ,noi oamenii.Aminteam in acest sens un principiu filozofic „UNitate in diversitate”Simplificand ,putem spune ca suntem atat de diversi dar asvem extrem de multe puncte comul,mai ales in spatiul comunicarii.De ce sa nu le exploatam in beneficiul nostru?Putem! Si in acelasi timp putem fi si toleranti fata de ideile,convingerile si cunostintele partenerului de dialog.In comunicarea pe blogg nu sunt Buni sau rai,destepti sau prosti,frumosi sau urati,tineri sau batrani,aici sunt bloggeri si comentatorii pe blog cu toate ale lor.De aici si ideea ca numai cine nu vrea nu poate sa-l inteleaga si pe celalat.
    Cum spuneam si in celelalte comentarii,eu va inteleg destul de clar si nu consider ca m-ati jignit ori suparat cu ceva,dar noi catva (tineri si mai putin tineri) ne mai luam si peste picior,fara resentimente si patima.Asa din joaca .Asta v-as ruga sa intelegeti.De aici si tonul lui Leo,un mai vechi prieten al meu si de pe alte posturi,el avand talent literar si foarte mult umor,uneori mai acid,dar face bine unora care nu se supara din toate nimicurile.
    Poate si eu am fost ironic cu d-voasta(nu ma scuz de nici o culoare),v-am spus excesiv de pedant si didacticist(fara suparare),incercam sa va arat ca eruditia poate fi o falsa realitate,atat timp cat avem la dispozitie intrnetul(fara a va banui de compilatie) dar initial am avut impresia (cred acum gresita) ca doriti cu unii din noi o”punere la punct” si o epatare „intelectualista” similara cu snobismul.Dupa ultimul comentariu si explicatiile date de d-voasdtra am convingerea ca vom reusi a ne intelege bine(omeneste-sunt ardelean pur-sange),
    Cu Eminescu am copilarit,cu Eminescu am crescut,cu Eminescu am ajuns la maturitate si acum cand recitesc Eminescu imi dau seama cat as mai fi avut de citit si invatat.Multumesc de intelegere si fara resentimente,Puteti conta pe stima si respectul lui ionborgo.

    Apreciază

  38. CRISTIAN zice:

    RECITITI DOMNULE PROFESOR IONBORGO:

    #
    leo, pe iulie 18th, 2008 at 7:05 pm Said:

    Dar unde-aşa grăbit, tati Borgo?
    Să-ţi fi scăpat tălică oare ce dezbatere teologică a-ncins sibillina noastră cu avatarul cu nume cristic? dacă până acu puteam a-i urmări, acu aş fi contat pe înţeleptul tati Borgo, cel la multă vorbă dulce priceput să-i ţină în frâu, să nu o ia pe mirişti… că eu, mai priceput într-ale platanelor cu muzică de suflet ori a şopârliţelor cu „muzichie” a spiritului îs mai dedat la ale cârcotelii… şi, spre deosebire de alţii, nu mă pricep chiar la toate, şi nici în ce nu mă pricep nu-mi înmoi aripa… că deh, ca tot politehnistu, împart cu cel mai bun prieten al omului două cestii: privirea inteligentă şi imposibilitatea de a mă… exprima… 😉

    #
    ionborgo, pe iulie 19th, 2008 at 10:17 am Said:

    @Leo,prietene!

    Am remarcat acea dezbatere dar mi s-a parut putim cam “habotnica” din partea acestui simpatic “Crist(i) si n-am vrut sa declansez o “furtuna de gradul 9″ pe marea necunoscuta Teologia.Sunt multi care “crwed si nu cerceteaza” ci numai cred si ei intra absolut de fiecare data in conflict cu ideile “materialist-dialectice” ale lui Hegel si Foerbach ,pe care eu le-am insusit din frageda pruncie. In plus nu intru in discutie cu barbati “cuprinsi de evlavie” si dibaci in a propovadui cele sfinte ,fara chemare.
    @Leo ,prietene ,tot ce-i prea mult ori provoaca,in cel mai bun caz, o usoara stanjeneala (sa nu-i spun altfel.Teologia-i treaba serioasa si nu se cade a face caz de “eruditie teologica”daca nu esti slujitor al unei Sfinte Biserici sau un credincios practicant,adica acei oameni cu har Dumnezeiesc,nu neica nimeni ce citeste Biblia si insista sa ti-o explice cu gangavitul lui pedant si frust.Credinta-i in fiecare crestin serios,iar gradul de intelegere-i dupa cum vrea si poate fiecare.Nu crezi pentru altii ci crezi pentru tine si sufletul tau,eventual te rogi pentru cineva drag,aprop[iat sau in suferinta.Cei ce fac parada de “eruditie teologica” fie sunt apartinatori ai unor biserici neoprotestante care fac prozelitism ,ori niste suficienti ce vor sa faca parada cu putinele lor cunostinte.
    Pe prietenul nostru”Cristian” nu-l suspectez de nici una din cele spuse mai sus daca se rezuma la pareri personale si nu “lectii de religie”.Ca director de scoala am colaborat cu multi preoti care au predat religia in scoala mea,la acea data aveam patru preoti.3 ortodocsi si 1 greco -catolic.Toti 4 se manifestau rezervat cand se antama vreo discutie de gen prin cancelarie.Fiecare spunea ca discutiile de gen au loc cu rost nu de parada.Atunci am invatat ca nu “te joci cu cele sfinte”.Sper sa nu fi fost prea direct,dar daca am fost .vorba lui “Nea Nicu Vacaroiu” -Parerea mea.Cu respect si drag,IonBorgo.

    #
    leo, pe iulie 19th, 2008 at 1:35 pm Said:

    @ Tati Borgo
    Vezi tălică, se-ntâmplă ca unii ca noi, mai neduşi la biserică, dupe cum se spune prin popor despre dintr-aceia care îşi poartă credinţa în forurile interioare, nu pe stadioane, lesne să stârnim isteria prin cârlani devreme grăbiţi la a da cu copita.
    Plecat fiind puţin cu piticuţul meu într-ale vieţii cărări, că, deh, unii mai ducem şi povara vieţii pe umeri, nu toţi trăind din activitatea pe bloguri, mi-am început rondul pe miriştile bloggeriei din grădiniţa mea preferată. În care am aflat că, aşa cum ştiam mă bucur încă de aprecierea unui alt exemplar rar din categoria „cine n-are bătrâni, să şi-i cumpere”, cam aşa ca tălică, prietenul Velisar răspunzând cu aceeaşi prietenie unor şopârliţe marca leo, dealtfel nu tocmai necunoscute celor ce evoluează printr-o… „numită parte a… blogosferei” (acu, ai să mă ierţi, tati Borgo, cum îi spuneam şi lui Velisar, dacă pentru mine noţiunea „modestie” mă duce mai degrabă cu gândul la „lipsit de posibilităţi”, drept pentru care nu prea-mi bat capul cu false modestii, spunînd, ez iujuăl, ceea ce gândesc, chiar dacă subectul e umila-mi personulitate…).
    Lucru ce nu s-ar putea spune despre urletele de mai sus (o aşa persoană erudită şi cu varii preocupări ca şi cârlanul cu pricina, sunt sigur, nu are cum să nu ştie la ce „foloseşte” CAPS-urile în comunicarea scrisă… 😉 venite să confirme, di granda, vorba unui şturlubatic Gavroş, cam cât de aproape de sâmburii mărului a venit săgeata lui Tell de astă dată…
    Lucru ce, iar, s-ar putea spune despre empatia vădită de cel mai bun tătic pe care şi-l putea dori sibillina noastră dragă, ce a intuit pe aceeaşi coardă de rezonanţă cu baciul leo surul… cenuşiu ce se iţea sub blana de blondissimă oiţă…
    Hm, ce ţi-e şi cu fluieraşul ăsta magic, ce a mai isterizat amatori de avataruri multicolor de cameleonice şi prin alte grădiniţe… Ce mumos se-ncolonează dumnealor, şoriceii spre prăpastia de singuri şi-au săpat…

    #
    ionborgo, pe iulie 19th, 2008 at 7:28 pm Said:

    @CRISTIAN,
    Te-am citit cu atentie si imi mentin parerea.Nu am vrut sa dezvolt discutia deoarece te-am “citit” din primele comentarii ca doresti a ne atrage atentia cu deosebita dumnitale cultura in varii domenii.Sunt de acord cu dumneata in majoritatea problemelor dar extinderea expunerilor ne abate atentia de la sensul principal al postului.Poate din ceea ce spui dumneata pe acest blogg in explicatiile pedante si noi ceilalti cunoastem cate ceva si chiar mai mult.Spui ca fac parte din”tinerii hegelieni” in primul rand nu sunt tanar,sunt chiar in varsta si am calitatea de pensionar(daca nu te supara).N-am vrut sa fiu malitios cu nimeni dar viata mi-a scos in cale destui “habotnici” si crestini de toate soiurile ce doreau cu orice pret sa-mi explice cat mai pe inteles (intelesul lor)modul cum interpreteaza ei Cartea Sfanta,Biblia.Despre acestia faceam vorbire.Faptul ca-mi acorzi atata atentia prin laboriosul d-tale comentariu,imi dovedeste ca n-am gresit prea mult.Nu am starnit o furtuna de gradul 9,Nu! Ci una de gradul 8,care cuprinde si ceva umor,asa de necesar in aceste vremi grele si stresante.Dumneata poate ca nu ma cunosti ,dar acolo unde comentez sunt cunoscut si cu unii sunt chiar prieten.Regret ,dar sa stii ca nu m-ai jignit cu nimic cand tangential m-ai numit adept a lui Karl Marx.Ma onoreaza faptul ca sunt un adept al Materialismului dialectic si istoric al carui parinte este Karl Marx,filozof studiat in marile universitati occidentale.Asa cum spui ,fiecare are dreptul la opinie si la a-si expune gandurile,ideile,preocuparile si chiar realizarile de viata pe bloggul unui prieten,daca titularul de blogg accepta. Stiu ca n-ai vrut sa ma jignesti cu nimic,ci doar ai dorit o punere la punct.Regret n-ai reusit.In lunga mea viata am intalnit multi oameni care prin “eruditia” lor au dorit sa epateze,dar de multe ori aceasta”eruditie” s-a dovedit a fi o simpla spoiala.Am convingerea ca la dumneata nu se pune problema,deorece azi avem internetul la indemana cu informatii din toate domeniile.Atunci cand mi-am declinat functia (fosta) si specialitatea n-am dorit sa “ma dau mare”pentru ca prietenii de blogg stiu de foarte mult cine sunt si ce “hram”port.Repet nu-mi place polemica atunci cand cineva dorestecu orice pret sa aiba numai el dreptate.Putem continua dialogul pe diverse domenii,acolo unde am cu adevarat ceva de spus sau invata, fara orgolii si resentimente.Cu respect,ionborgo.

    #
    ionborgo, pe iulie 19th, 2008 at 7:51 pm Said:

    Draga Leo,
    Nu poci sa ma abtin.Empatie zici?Nu frate!Fara modestie an (re)descoperit “citirea caracterelor umane” si nu numai,dupa comenturile pe blogg,Unii vor sa ne arate ca suntem mai prosti decat suntem(am folosit comparativul) si ei mai destepti decat sunt!(sau ar dori sa fie)Nu am ce sa le fac.N-au umor si pace!Nici pe mine nu ma da umorul afara din casa,dar vorba aia,mai imprumutam ceva de la Pastorel,de la Quintus,de la Cincinat Pavelescu,mai mult de la Nea Iancu si ceva poate de la Vanghelie,primarul!Nu!!!De la Vanghelie-primarul imprunuta cei ce n-au chiar deloc,Acei ce se tin mai ceva decat ceva.
    Si acum o observatie ,buna si pentru mine:Cand scrii un material ,comentariu pe blogg sau un e-mail,reprezinta o impolitete fata de “adrisant” sau titular de blog.Cu majuscule se scriu titlurile sau subtitlurilre.In acest sens recomand ca bibiliografie:Microsoft,Windows,XP.de Steve Johnson Perspection,Inc, Editura Teora,que.2004,2005.
    @Leo ,tu nu esti vizat!Cu drag,tataBorgo. 😛

    #
    ionborgo, pe iulie 19th, 2008 at 7:55 pm Said:

    Complectare(erata):
    “Cand scrii cu majuscule un material pe blogg sau un e-mail….” De emotie 😛 😛 😛

    #
    ionborgo, pe iulie 19th, 2008 at 8:22 pm Said:

    @CRISTIAN,
    Doresc a fi sincer cu tine.(vezi ca te tutuiesc)Nu ma deranjeaza observatiile tale ,atat cu referire la persoana measi nici la adresa altora .Vorba ta”fiecare are dreptul sa-si exprime parerea” ,Dar aici nu functioneaza”Legea liberului arbitru” explicatia ar fi ca librul arbitru suna cam ca si”la voia intamplarii”.Si dupa cum bine sustii,in subtext,ca in viata nimic nu-i intamplator si ca toate se fac cu voia Domnului ,atunci nu vorbim de “liberul arbitru”.Semantic,sintagma vine de la arbitrar si atunci ?Dupa DEX:arbitrar-adj.- care porneste dintr-o hotarare luata dupa propria apreciere,fara a tine seama de parerea altuia,de adevar etc.;abuziv,samavolnic[fr.arbitraire]
    Pe blog,politetea ne impune a tine cont si de parerea celorlati,bineanteles fara a ne abate de la propriile convingeri.O seara buna,cu respect ionborgo.

    CE PARERE AVETI?
    A FOST ATACATA PERSOANA SI NU IDEEA PE AICI PE ACOLO ?
    EU NU AM FACUT DECAT SA PUN NISTE MATERIALE PE BLOG, CARE PUTEAU FI COMENTATE DECENT SI SE PUTEA PURTA O POLEMICA PE BAZA LOR.
    CE RAU AM FACUT?
    CHIAR CREDETI CA AU FOST NISTE REBUTURI ? SI IN ACEST CAZ NU VAD ROSTUL LA: AVATAR CU NUME CRISTIC, CARLAN, SORICEL, CRIST(I, PROZELITISM, SECTE SI CATE SI MAI CATE PRESUPUNERI NEINTEMEIATE, NEICA NIMENI, GANGAVIT PEDANT, ETC. ,
    CA SA ENUMAR CATEVA DIN „APRECIERILE” DE PE ACEASTA PAGINA SI SA NU LE CITEZ SI PE CELE DE LA ALTE TEME PROPUSE DE AMABILA NOASTRA GAZDA.
    CA SA OPRESC „FURTUNA” AM SPUS CA NU VOI MAI ADAUGA NICI UN MATERIAL SI NICI UN COMENTARIU PE BLOG, DAR ATI DORIT O EXPLICATIE ! ACUM O AVETI SI DVS. SI DOMNUL LEO.
    PENTRU DUMNEAVOASTRA DOMNULE PROFESOR, REPET, VA INTIND O MANA SINCERA SI VA PROPUN INCA O DATA SA SA INCETAM POLEMICA DE ACEST FEL !

    CU BUNACREDINTA,
    CRISTIAN

    Apreciază

  39. CRISTIAN zice:

    VA MULTUMESC DOMNULE IONBORGO !

    DACA AS FI PUTUT VIZUALIZA MAI DEVREME COMENTARIUL DVS. DE LA ORA 13:54, NU MAI POSTAM ULTIMUL COMENTARIU DE LA ORA 14:30. PROBABIL FIIND PE BLOG NU AM PUTUT SA-L VAD DECAT DUPA CE AM IESIT SI AM REINTRAT ACUM LA 18:31.
    VA ASIGUR CA NU AM RESEMTIMENTE SI NICI PATIMA FATA DE NIMENI – ATENTIE DOMNULE LEO – SI SUNT CONVINS CA
    NE VOM INTELEGE BINE.

    CU TOATA STIMA,
    CRISTIAN

    Apreciază

  40. ionborgo zice:

    Dle CRISTIAN,
    Regret ca nu ati inteles ultimul meu mesaj in care faceam apel la inteligenta d-voastra(?)si doream un dialog „FARA RESENTIMENTE”Pegret ,nu sunteti la nivelul la care doriti a fi.Nu ati inteles nimic si asta rezida din ultimul d-voastra comentariu de raspuns.Doriti sa ne demonstrati ca noi v-am atacat mai mult sau mai putin si nu ati sesizat mana intinsa spre conciliere si dialog.Atat eu cat si Leo suntem mai caustici uneori dar avem un simt aparte in a cunoaste oamenii „pretiosi,pedanti si snobi”.Noi am dorit un dialog vioi ,vesel si mai degajat nu „incliftat” in tipicarii de fete batrane.Nu ati inteles nimic,nici glumite si nici faptul ca atunci cineva va intinde mana nu trebuie sa reiterati ce va spus odata.Acceptati mana sau nu.Era suficient sa ne transmiteti ceea ce ati scris cu majuscule la final,deoarece noi stim ce v-am scris.V-am spus ca eu sunt deasupra oricarei jigniri dar cum am mai spus eu in lunga mea viata am avut contacte cu diverse persoane/personalitati dar inca nu am intalnit(!) un gen de om care spune ca doreste dialog si etc si in acelas tim vrea sa-ti demonstreze cat de cinstit,curat,destept si frumos este el si ce ticalosi,murdari,prosti si urati sunt ceilalti.
    Stimate domn,eu am incetat orice dialog cu domnia-ta.Nu meritati sa-mi fiti partener de dialog pe blogg.Cu toata dorinta d-voastra de a ma epata n-ati reusit decat sa ma mahniti.Caracterial nu corespundeti.Mai multa modestie si echilibru emotional nu cred ca va strica.Atat am spus si nimic mai mult.

    Apreciază

  41. CRISTIAN zice:

    SI TIE ITI MULTUMESC SIBILLA !

    DUMNEZEU SA FIE CU NOI CU TOTI !


    CRISTIAN

    Apreciază

  42. ionborgo zice:

    P.S.Si nu mai faceti pareada de om cult deoarece nu sunteti,veniti cu fraze si idei uimprumutate cu citate kilometrice,plictisitoare si anoste,sub limita minimului bun-gust.Un intelectual autentic vine cu idei proprii,expuse intr-un limbaj corect si pe intelesul majoritatii fara pretentia de atot-stiutor.Cum v-am mai spus in raspuns la @Leo ,”v-am citit”.

    Apreciază

  43. ionborgo zice:

    CRISTIAN,
    Daca si eu vedeam inainte de a ma „enerva” ultima postare nu eram asa de rau caum am fost.Nu regret nimic pentru ca amandoi ne-am depasit limitele,Sa vedem acum cine va face primul pas.Eu ca sunt mai batran si ma vreau mai intelept.Vezi unde ne poate aduce”stufarisull” de idei postate si necontrolabile ?Pe mine acest dialog nu ma supara daca-i „DE BUNA CREDINTA” cum spui dumneata chiar daca ne intepam mai tare.O prietenie adevarata,chiar si cu persoane din virtual. nu se poate „construi” decat bazata pe sinceritate.Uneori sinceritatea supara dar vindeca.Regret ca am fost mai „rautacios” nu mai pot sterge,dar toti invatam.Pana murim.La revedere si fara resentimente.Daca remarc ca nu m-ai inteles cu adevarat ma voi retrage fara a te mai deranja.Daca ajungem la sentimente mai bune,poate devenim si prieteni.De ce nu?Cand este bunacredinta,cum spui domnia-ta ,doua personalitati cu mintea peste medie,musai sa se inteleaga!O seara buna,IonBorgo.

    Apreciază

  44. CRISTIAN zice:

    EU ZIC SA-L FACEM IMPREUNA ACEL PAS !
    SA UITAM TOT. A FOST UN VIS URAT ! SE MAI INTAMPLA.
    AICI ESTE PACATUL CONVORBIRILOR VIRTUALE. FATA IN FATA TOTUL, SUNT SIGUR, AR FI DECURS ALTFEL.
    ACUM CHIAR PUTEM ZAMBI DE CELE INTAMPLATE IN ULTIMILE ORE !
    VEDETI CE PEDEAPSA AM LUAT AMANDOI, DOMNULE IONBORGO !

    CU BUNACREDINTA SI SINCERITATE IN SPERANTA UNEI PRIETENII ADEVARATE,
    BUNA SEARA,

    CRISTIAN

    Apreciază

  45. ionborgo zice:

    @CRISRIAN,
    Donmule CRISTIAN,
    Constat cu mare satisfactie ca totusi avem ce invata unul de la celalat.Ce-a fost a fost,Ne-am aratat ce putem pe taramul dialogului in virtual.De ce sa fie un vis urat?Oare viata nu are si bune si rele?Daca dialogul a fost mai aprins,asta nu inseamna ca ne-am purtat necivilizat.Mie-mi place combativitatea argumentata si sa fiu sincer ,te pricepi asa ca,vorba francezului „totul este bine cand se termina cu bine”!
    Va doresc o seara frumoasa si pace in suflet.Cu respect ,ionborgo,

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.