CLIPA POESIEI, A ZAMISLIT BLESTEMUL SBURATORULUI …

CLIPA POESIEI, A ZAMISLIT BLESTEMUL SBURATORULUI …

Clipa … secunde de zambet cuprinse in mirarea tresaririi palmei mele uimite … o clipa de fior de rai, un suras strafulgerat pe genele zorilor, apoi, risipit de vanticelul nastrusnic al schipatatului poem, zmintit de zboruri zapacite spre amintiri demult aruncate in pridvorul tainicelor casute ale trairilor de demult…. alte vremuri, alte personaje, acelasi suflet … O clipa de argint lacrimata pe fruntea ciutei , un gand ratacit din noianul de ceara liliachie peste care s-a asternut o ploicica de stele marunte , firimitate, zglobii licurici in noptile mele naucite scaldate in simfoniile de cald mister spre pretutindeni si, spre nicaieri … Ma pierd in lasitatea clipei, ma infasor in goliciunea ei si-mi atarn fragute acrisoare de dor in colturile gurii flamande de necunoscut … buzele-mi umede simt iz de nemurire si sarutul muzei nu reuseste sa-mi retina zvacnetul icnit al neputintei sperantelor infiorate de soaptele zdrentuite pe trupul Sburatorului pribeag … ma preling metafora pe pieptul ce m-a intampinat inspre mine si, curios, gasesc izvor de plapande si totusi intense temeri si patimi, cristale de dorinti clipocite si colb de retineri, simt cum ma mistuie crude visari si sangele versului poticnit in stanca renascuta din sambure de boare nemangaiata … Ridic cu timiditate palma in care mi-am furisat clipa surprinsa pret de o petala, o innalt spre cerul sufletului si ii cant, balada cerbului carpatin … te du, zboara, zboara … pluteste, zboara spre acel cineva care are mai multa sete decat mine, hai, dute, te zboara … Ma priveste trista amara, e o clipa ciudat de umana, refuza, ramane incremenita despuiata de toanele-i parfumate in verde si azur … ” abia te-am zarit, prin ochii mei te-ai regasit pe tine, ma vreau caldura in sanctuarul tau rece, nu ma goni … ” … Ii furisez o ocheada incruntadu-mi aripile firave, abia atunci ma tresar vinovata si-i intampin focul viu strivind-o de peretii umbriti de prea multe neimpliniri alergate in pustiul straveziu al perlelor impletite-n cenusa si vant, o nimicesc lipind-o in vesnicia inimii … ciudat … dinspre peretii reci, razbate un firicel de cantec bland de alb inrourat a ceva inca nedeslusit … e clipa mea, totusi clipa care mi-a sarutat palma inclestata de glezna renuntarii … O clipa spectaculoasa in obraznicia insistentei caldurii ei, ce a rupt zagazul resemnarilor, si, a eliberat dorul de zbor, mi-a suflat tacerile in povestile caintelor mele orfane de imbratisari, mi-a reaprins vocea aripilor inspre viata … o clipa doar si-o lupta … e lupta mea cu destinul, e dorul meu, privirea mea din morminte izgonite-n natangele palcuri de ciori predate in abisul din veacuri nescrise … vreau sa respir zborul inspre viata … e darul clipei si, promisiunea mea in legamantul proaspat insemnat in jurnalul provocarii ce am decis s-o infrunt, e pariul meu cu moartea si, e jocul de-a viata cu viata, ma ascult frematand biet ciob de lumina ascutita in codri-mi de neguri si hauri … ma-mbat cu licoarea clipei , apoi pastrez o farama infima din seva ei blajina si-o pitesc pe sani-mi goi… o las sa se prelinga incet, usor, sa-mi soarba zadarnicia nebanuitelor ascunzisuri … ma predau clipei, ea, nu ma vrea invinsa, si, ma straneste cu iscusinta s-o incit iar si iar, zapacindu-ma in limpezimea-i caldurii intense … tresar , ma plac si ma place , o plac si ma-ntreb e va reusi a ma preface in dorinta si implinire … ma uimesc, ma uimeste, ne lasam seduse de atingerea viorilor sarutarilor infocate spre innalturi , ne descoperim in toata splendoarea si savuram cu nesat ritmuri inmugurite pe corzile mangaiate de acel ceva … tresar fior de foc … e ea … clipa mea de iubire … Zambesc, undeva, departe, tresare pitit si siret, a gand ascuns intre coapsele neintinate ale versurilor si fluidelor revarsate de pacate inca nascute, el, Sburatorul pribeag, ratacit in calea poftelor somnoroase in care-mi gasisem liniste si adapost … si , iar surad, eu m-am impiedicat timid de clipa mea de patima zamislita pe neasteptate, el, imprevizibilul astru, a preferat sa taca, sa fuga, sa se minta … te-am invins Sburatorule si blestemul tau va naste binecuvantare … te vei intoarce si vei ramane … esti condamnat la viata si valsul florii de colt ce si-a infipt gemand radacinile-i firave in stanca fantasmelor tale, iti va rade prin par placerea de a nu-ti mai dori sa pleci … ramai prizonier al zborului zorilor de care ma dezgolesc inspirandu-ti nebunia de a-mi dori clipa, si, ma darui ofranda vietii …

Sibilla Poesis

Iubirile neîmpărtăşite nu sunt iubiri, ci doar încăpăţânări.

Nu iubi primavara, ci înfatisarea unei anumite flori în care primavara s-a închis; nu iubi dragostea, ci pe cel în care dragostea se întruchipeaza.

Iubirea? Ce-i iubirea? se gândea el. Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o particică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor. (Lev Tolstoi)

Iubirea conduce regii, câmpul, pământul, şi oamenii de pe el, şi sfinţii de deasupra; pentru că dragostea este rai, iar raiul este dragoste.

În dragoste, a iubi înseamnă de multe ori a întelege.

Iubirea adevărată înfruntă lumea, e generoasă şi mândră. Nicio plăcere în iubire nu se poate compara cu afişarea ei în faţa oamenilor. Numai iubirea vinovată se ascunde. ( Liviu Rebreanu )

Cea mai mare fericire, după aceea de a iubi, e să-ţi mărturiseşti iubirea. Octavian Paler

Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atîtea clipe.

Un cer de stele dedesupt,
Deasupra-i cer de stele –
Părea un fulger nentrerupt
Rătăcitor prin ele.

Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentîi,
Cum izvorau lumine;

O, cere-mi, Doamne, orice preţ,
Dar dă-mi o altă soarte,
Căci tu izvor eşti de vieţi
Şi dătător de moarte; Reia-mi al nemuririi nimb
Şi focul din privire,
Şi pentru toate dă-mi în schimb
O oră de iubire…

Din noaptea…

Din noaptea vecinicei uitari
In care toate curg,
A vietii noastre desmierdari
Si raze din amurg,

De unde nu mai strabatu
Nimic din ce-au apus –
As vrea odata-n viata tu
Să te inalti în sus.

Si daca ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă priveste linistit
Cu stinsele lumini.

Si daca glasul adorat
N-o spune un cuvint,
Tot inteleg ca m-ai chemat
Dincolo de mormânt

Există iubiri ce se sting ca lampa rămasă fără ulei ori ca torenţii ce seacă atunci când ploaia s-a oprit. Dar dragostea adevarată este asemeni puternicului izvor care ţâşneşte din pământ; curge mereu, nesfârşit.

Dorinţa

Vino-n codru la izvorul
Care tremura pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Şi în braţele-mi intinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ţi desprind din creştet valul,
Să-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei sedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr infiorate
Or să-ţi cadă flori de tei.

Fruntea alba-n parul galben
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând prada gurii mele
Ale tale buze dulci…

Vom visa un vis ferice,
Ingina-ne-vor c-un cânt
Singuratice izvoare,
Blânda batere de vint;

Adormind de armonia
Codrului batut de ginduri,
Flori de tei deasupra noastra
Or să cada rinduri-rinduri.

Un luceafăr

Un luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de raze
În viata-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază.
Eu privind acea lumină ca din visuri mă destept
Si cu bratele-amândouă cătră dânsa mă îndrept.
Ca o zână din poveste ea e naltă si usoară,
E subtire si gingasă si din ochi revarsă pară,
Iar la fată e bălaie, părul galben cade-n cret,
Trandafiri pe fată are si cu zâmbetul istet.

Dragostea este pur şi simplu o nebunie.

Daca nu ai iubi, cum ai putea pretui orbitoarea lumina a soarelui si mangaietoarea lumina a lunii? ( Octavian Paler )

Virtutea izvorăşte din dragoste, iar dragostea din virtute. Sf Ioan Gura De Aur

Dragostea este triumful imaginaţiei asupra inteligenţei. Mencken

SIBILLA POESIS

citate de pe net