EU, CIUTA …

EU, CIUTA …

a mai trecut o boare de lumina, si s-a dus

o inca blanda fantezie risipita-n noapte,

pe drum, e alta, si, aproape c-a ajuns,

sa impleteasca din sperante albe soapte …

si iar dor zorile, curgand peste tristete,

ma imbaiez in simfonia ce-a zvacnit,

am incetat sa mai astept, sa-mi dau povete,

ma-ntampin inspre mine, foc mocnit …

alerg la taina codrului sa-i sorb din poala,

nemuritoarele-i povesti cu iz de sanzaiene,

si iar ma pribegesc visand spre-odinioara,

cautand izvorul care sa-mi astampere tacere …

Sibilla Poesis

SIBILLA POESIS

Despre Sibilla

sibilla_poesis@yahoo.com
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la EU, CIUTA …

  1. isabellelorelai zice:

    Sibilla, te rog să mă laşi să pun un anunţ la tine pe blog.
    O mamă mai are nevoie disperată de 4.000 Euro ca să-şi poată opera copilul bolnav de cancer în Germania.
    Pot fi donaţi şi 10 RON.
    Mulţumesc
    Amănunte aici:
    http://isabellelorelai.wordpress.com/2008/05/07/rugaminte-disperata-pentru-10-ron

    Apreciază

  2. Bun gasit in aceasta noua zi ! 🙂

    Draga Sibilla, minunata Ciuta blanda si avand ochii umeziti de roua sufletului, cu care declari ca te identifici, ma trimite mai intai cu gandul la gratia si gingasia acestei fiinte, apoi la fragilitatea sa si la nevoia de a i se oferi ocrotire de mai marii padurii.
    Cum pe la noi regele animalelor, Leul, nu s-a hotarat sa se aciuiasca, ma gandesc acum la puternicul nostru Zimbru hategan, devenit simbol al maretiei si statorniciei, incrustat pe stemele provinciilor romanesti…
    Si stii la ce imi mai fuge gandul, privind fermecatoarea poza a Ciutei tale si versurile tale pline de har ? La poezia nemuritoare si neasemuita a unui mare poet, smuls nemilos de ghearele mortii cu mult inainte de vreme… si ma refer aici la „Moartea Caprioarei” si la Nicolae Labis…
    Cu ingaduinta ta, voi lasa aici cateva pasaje din trupul acestei poezii incarcate de fiori si de emotii si de zvacnetul nelinistit al inimii nevinovatei fapturi:

    „Seceta a ucis orice boare de vant.
    Soarele s-a topit si a curs pe pãmânt.
    A rãmas cerul fierbinte si gol.
    Ciuturile scot din fantana namol.
    Peste paduri tot mai des focuri, focuri,
    Danseaza salbatice, satanice jocuri.
    Mã iau dupa tata la deal printre tarsuri,
    Si brazii mã zgarie, rai si uscati.
    Pornim amandoi vanatoarea de capre,
    Vanatoarea foametei în muntii Carpati.
    Setea mã naruie. Fierbe pe piatra
    Firul de apa prelins din cismea.
    Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta
    Planeta, imensa si grea.

    Asteptam intr-un loc unde inca mai suna,
    Din strunele undelor line, izvoarele.
    Când va scapata soarele, când va licari luna,
    Aici vor veni sã s-adape
    Una cate una caprioarele.
    ……………………………………………………………………….
    Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,
    Si stelele uimite clipira printre ele.
    Vai, cum as vrea sã nu mai vii, sã nu mai vii,
    Frumoasa jertfa a padurii mele!

    Ea s-arata saltand si se opri
    Privind în jur c-un fel de teama,
    Si narile-i subtiri infiorara apa
    Cu cercuri lunecoase de arama.

    Sticlea în ochii-i umezi ceva nelamurit,
    Stiam ca va muri si c-o s-o doara.
    Mi se parea ca retraiesc un mit
    Cu fata prefacuta-n caprioara.
    De sus, lumina palida, lunara,
    Cernea pe blana-i calda flori calde de cires.
    Vai cum doream ca pentru-intaia oara
    Bataia pustii tatii sã dea gres!

    Dar vaile vuira. Cazuta în genunchi,
    Ea ridicase capul, il clatina spre stele,
    Il pravali apoi, starnind pe apa
    Fugare roiuri negre de margele.
    O pasare albastra zvacnise dintre ramuri,
    Si viata caprioarei spre zarile tarzii
    Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna
    Când lasa cuiburi sure si pustii….”

    Finalul e tulburator si dramatic, n-am indraznit sa-l mai amintesc aici.

    Dar pentru toate frumusetile sufletului tau, pe care cu imensa bunatate ni le daruiesti fara sa pregeti, draga Sfinxule, lasa-ma sa-ti aduc prinosul meu de pretuire si de recunostinta !

    Apreciază

  3. ŞuKăRiT zice:

    Din copilărie, după ce am citit „Moartea căprioarei”, orice imagine cu gingaşa făptură, mă întoarce spre destinul acelei căprioare, dar şi spre tragica durere a tânărului vânător. Şi nedreptatea vremurilor, pare mai grea….
    Frumoase versuri, Poetesă!!! =D>

    Apreciază

  4. sfinx667 zice:

    Dragii mei prieteni 🙂
    Tineti minte ce am zis, ca nu intamplator am zis… eu sunt CIUTA, eu….stiu ca pare ciudat , dar, veti stii…:)
    Va multumesc tare mult pentru cuvintele atat de calde si frumoase pe care mereu va faceti timp a mi le darui, ma simt onorata, venind de la oameni deosebiti ca voi, de la care eu invat, va multumesc din tot sufletul meu, fiti binecuvantati !
    Daca aflati ceva de Victor, va rog sa ma linistiti si pe mine, e de-al nostru 🙂
    respecte si pretuire ,
    Sibilla

    Apreciază

  5. tony zice:

    good article thank you

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.