Un altfel de colind …

Un altfel de colind :

Un altfel de colind …

cândva voi scrie un umil  colind,

acelor suflete ce ca şi mine simt,

ca apa vie, Lerui Ler şi Linu-i Lin,

surâs renaşte-voi din fiece suspin …

puterea Rugăciunii fi-va- mi munte,

şi limpezime celor ce vor vrea să uite,

singurătate, suferinţe, mii  tristeţi,

vor creşte aripi pentru alte dimineţi …

Sibilla

Rugaciune a pr. Arsenie Boca :

Deseori, constatăm că rugăciunea, credinţa, e singurul miracol ce ne-a fost şi a rămas alături de noi, e singura nădejde, singurul bob de Lumină, licăr de speranţă, singurul ” medicament ” pentru suflet şi unica fereastră ce ne mijloceşte legătura cu Cerul, prin intermediul rugăciunii, noi, nu ne limităm la a înşiruii cereri, dorinţe, ci, spusă, simţită, trăită cu toată  fiinţa, rugăciunea ne ajută a vrea, conştient, să ne potrivim paşii sufletelor cu evenimentele vremurilor în care trăim, astfel încât să ne schimbăm, devenind mai buni, împăcându-ne cu noi înşine, şi mai apoi, cu ceilalţi. Puterea rugăciunii e mare, e imensă, atunci când înţelegi şi consimţi că te transformi schimbându-te pe tine şi refaci legăturile cu Cerul, rugăciunea devine pentru fiecare din noi respiraţie a sufletului şi auz, văz, apă vie a ei, a inimii !

Sibilla

deer

Puterea Rugăciunii :

Într-o zi, s-au întâlnit într-o bibliotecă trei prieteni. Pătrunşi de frumuseţea cărţilor pe care le citeau, nici nu au observat când s-a făcut seara. Când doar ei mai rămăseseră în bibliotecă, au început să discute aprins despre ceea ce citiseră peste zi. Deodată,  lumina s-a stins şi au rămas cufundaţi în întuneric. Unul dintre ei zise :

- Hai să ne rugăm ! Să spunem fiecare ” Tatăl Nostru ” şi poate Dumnezeu se va îndura de cel care se roagă mai frumos şi lumina se va aprinde .

Ceilalţi doi au fost imediat de acord. Primul a început să se roage. Ruga a fost atât de frumos spusă, dar camera a rămas în continuare în întuneric. Atunci, s-a rugat şi al doilea. Rugăciunea lui nu putea să nu te impresioneze. Cuvintele veneau din suflet, spuse cu multă evlavie, dar lumina a rămas tot stinsă. În sfârşit a început şi cel de-al treilea să-şi spună rugăciunea. Doar că, în timp ce rostea cuvintele cu smerenie, liniştit şi cu grijă, s-a ridicat de la masa unde se aflau cu toţii, a plecat încet, pe bâjbâite spre intrare, a găsit tabloul electric, a schimbat siguranţa şi s-a întors. În timp ce el îşi încheia rugăciunea, spunând : ” Amin ! ”, întreaga încăpere fu inundată de lumină. Apropiindu-se de prietenii săi, nedumeriţi, le spuse, arătându-le biblia de pe masă :

- Mai devreme, citeam din Sfânta Scriptură. Când s-a stins lumina, eram la versetul care spune :

” Mântuirea şi rugăciunea nu stau în vorbe ! ”

Sursa : www.crestinortodox.ro

solitude-poster-c12276929

Puterea rugaciunii a întrecut puterea focului, a tinut în frâu furia leilor, a destramat razboaie, a oprit lupte, a facut sa dispara furtuni, a alungat demoni, a deschis portile cerului, a taiat legaturile mortii, a pus pe fuga boli, a risipit defaimari, a tinut în loc tulburarea cetatilor, a facut sa dispara nenorocirile venite de sus si cele provocate de om, într-un cuvânt, rugaciunea a risipit tot ceea ce ne poate înspaimânta.

Iar când vorbesc de rugaciune, nu ma refer la simpla rostire a rugaciunii, ci la acea rugaciune care izvoraste din adâncul cugetului.

Asa cum, chiar de se vor abate asupra-le mii de vânturi potrivnice, copacii ale caror radacini sunt întinse în adâncime nu se frâng, nici nu sunt doborâti, fiindca radacinile le sunt înfipte cu strasnicie în adâncul pamântului, întocmai în acelasi chip se întâmpla si cu rugaciunile care se înalta de jos, din adâncul cugetului: înradacinate temeinic, se vor înalta catre cer si nici o judecata potrivnica nu le abate din drum. De aceea a spus si profetul:

“Din adâncuri strigat-am catre tine, Doamne” (Ps. 129,1).

*********************************************************************

din “Despre necunoasterea lui Dumnezeu”, Sfantul Ioan Gura de Aur

snowbeech

Sursa : cuvant.credo.ro

Rugăciunea este o iarbă de vindecare şi de folos, dar, dacă nu ştim unde se cade s-o punem, nu vindecă boala noastră.  ( sfântul Ioan Gură de Aur )

Rugăciunea este unitatea de măsură a dragostei.  ( Sfântul Augustin )

Rugăciunea este, după fiinţa ei, apropierea şi unirea omului cu Dumnezeu; iar după lucrare, rugăciunea este puterea susţinătoare a lumii, împăcarea cu Dumnezeu.  ( Sfântul Ioan Scărarul )

Rugăciunea este prezenţa lui Dumnezeu în toţi şi în toate. ( Sfântul Grigorie Sinaitul )

Rugăciunea este mijlocul prin care se revarsă în sufletul nostru lumina.  ( Vladimir Lossky )

Rugăciunea este lucrarea credinţei, arătarea celor nădăjduite, iubirea realizată, mişcarea îngerească, puterea celor fără trupuri, descoperirea inimii, nădejdea mântuirii, semnul sfinţirii, devenirea sfinţeniei, cunoaşterea lui Dumnezeu, unirea Duhului Sfânt, bucuria lui Iisus, veselia sufletului, mila lui Dumnezeu, semnul împăcării, pecetea lui Hristos, steaua de dimineaţă a inimilor, descoperirea lui Dumnezeu, izvorul tăcerii, pecetea lăcaşului îngeresc.  ( Sfântul Grigorie Sinaitul )

Sursa : www.citapedia.ro

Sibilla

informaţii preluate de pe google.ro

imagini preluate de pe google.ro

clipuri preluate de pe youtube

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,441 other followers